Lucrurile se intampla la timpul lor… Cred ca mai decidem si noi cand vine acel timp. Sambata ma uitam din Baiului la acea constructie, duminica mergeam la aceasta. Dar nu oricum, cu bicicletele, sa le mai rulam un pic, fiindca o sa le tinem destul la iarna in repaos.

Revizia era facuta, rucsacul se face usor pentru ca daca le asezi pe toate intr-o ordine sti de unde sa le iei. Am mai vazut eu niste upgrade-uri dar sunt mai mult figuri de ale mele. O sa am timp la iarna…

Nu plecam cu noaptea in cap ca sa nu prindem prea frig pe afara. Bine, nu ar fi fost cine stie ce frig dar abia la 9 dimineata se cam vede soarele prin Poiana Tapului-Busteni si apune cam pe la 17:25. Observatia este de sambata cand soarele „s-a bagat” dupa vf. Jepii Mari.

La 9 dimineata ii dam plecarea spre Sinaia, fara timp, fara graba, asa ca nu stiu cat am facut pe traseul de duminica dar pe la 16 eram sigur acasa. Pe la 15 eram la fel de sigur la o terasa in Sinaia.

…

Ne aprovizionam cu ceva de prajit, pentru ca nu mai luam cu noi sandwich-uri si ce se mai ia in excursii. Mai bine gatesti in natura si „pierzi” o ora, dar e altfel. Nu mai stai la biscuiti si cascaval, cornuri etc, ca nu e fain. La soare, la foc, poate si un somn si iar la drum, traseul facut in asa fel incat sa cuprindem si pauza de masa.

Prin Sinaia ne razletim dar reintalnirea era pe Malul Spitalului. Ne-au mai vazut cativa cunoscuti din masini, ce-or fi spus: „iar au plecat astia cu sorcova” 🙂 Este un mod de a umple niste spatii in timpul personal…

Pornim pe drumul ce leaga Sinaia de Moroeni, iesim din Sinaia, ne oprim la podul peste Izvorul Dorului ca era cam cald si ramanem la tricou, urcam serpentinele, am numarat nu de mult curbele dar am uitat iar cate sunt, ca in final sa ne oprim la intersectia cu drumul vechi spre Cuibul Dorului. Bariera era data la o parte, dar e tot din cauza mea cum am aflat aseara, de altfel cum sunt atatea. Cica am scris mereu ca o iau pe acolo si daca eu merg cu bicicleta pot si altii cu altceva.

Ok, daca e de teren; e mai greu cu altceva. Noi nici nu mai coboram pe acolo din cauza denivelarilor; doar urcam pe langa ele fiind momentul de respiro dintre urcarea din Sinaia pana la acest drum si urcarea pe Dj 713. Langa fosta cabana ne oprim un pic, aranjare, suc, apa, ceva dulce si usor la drum… ca nici nu mai ai nevoie de oprire pana la parcarea de la Belvedere. Uneori ne mai oprim mai jos, la un alt punct panoramic sa mai facem o poza-doua, cum a fost de data aceasta.

Sa specific ca nu recomand, acum fiecare face cum doreste, urcarea de unul singur pe drumul vechi spre Cuibul Dorului. Mai vezi de jos, pe ultimul lung de linie, uneori, cum cate un urs mai trece drumul. Nu o sa spun ca „e la el acasa” :)) astea sunt exprimari lunatice de ong de apartament, faza e ca mai are si el treburi pe langa drumul acesta, mai rar circulat. Langa fosta cabana mai este si organizare de exploatare forestiera… are de ce sa umble prin zona.

Filmul excursiei curge fara ceva spectaculos pana la belvedere, multi soferi prudenti, nu am vazut niciun teribilist sa taie curbe, sa tureze, sa claxoneze aiurea… suspect de civilizat, poate ca era de dimineata, nu stiu 🙂

Intram in padure cu gandul la gratarul de la Cota 1000… mergem un pic si vedem ca s-a exploatat fara nicio raspundere: crengi la tot pasul, zeci de arbori vatamati in asa fel incat bietii de ei tot secreta rasina sa-si acopere ranile. Una este sa faci exploatare, sa tai ce ti s-a marcat si alta este sa mai produci si daune colaterale.

In fine, depasim peisajul dezolant si ne apropiem de o pensiune de mai jos de Cota 1000 unde sunt niste terenuri private, neingradite, cu vetre de foc folosite de turisti, vacari sau muncitori forestieri. Pe unde se plimba copiii pe ponei ;)) Gasim una orientata spre un palc de padure, ca sa stam cu figurile la peisaj.

Prin padure, cand coboram, s-a auzit o troznet puternic. Imediat dupa sunet facem asocierea: creanga groasa si uscata de fag rupta prin apasare de ceva mare. Adica urs. Lasam bicicletele si dupa el, sa-l vedem. S-a ascuns prin niste molidisuri unde nu eram deloc tentati sa ne bagam :)) Nu avea rost sa ne deranjam reciproc, el cu bun simt s-a retras, noi la fel, am continuat … Oricum nu venea ca stia ca suntem de-ai casei :)))

Si prin Cumpatu spre Busteni, ca e mai liniste.