Romania la bicicleta: Busteni – Rucar – Campulung – Runcu – Busteni

Inainte, adica pana la articolul de fata aveam alt gen de titlu: ba „traseu de bicicleta”, ba „traseu pe bicicleta” sau „cu bicicleta” :))) Nu exista nicio logica/vreun motiv de ce erau trasee cu „de”, „pe”, „cu” sau etc. Cum mi se parea ca suna la acel moment, uneori „pe”, alteori „de” :)))

Pana la urma, m-am gandit ca traseu nu prea e potrivit, mai ales cand acoperi o zona mai larga. Deci, una peste alta, acum e cu „Romania la bicicleta” pentru ca pare ca ar fi un titlu mai „acoperitor” :)))

Actiunea planificarii acestei excursii este mai veche, sa fie 2 ani. Numai ca nu s-a intamplat si punerea in practica. Ca mai zic ca fac si fac mai tarziu, dar pana la urma tot fac. Intai trebuie diverse calcule, na, matematica nu e pentru toata lumea 🙂 Culmea intamplarii este ca in Campulung ne-am cazat la o unitate detinuta de… o profesoara de matematica :))) dar a fost ok nu am discutat astfel de probleme.

Traseul pe care-l voi detalia nu este doar de bicicleta, poate fi facut si cu masina, chiar e frumos. Bine, sa te opresti din loc in loc, nu asa sa zbori din sat in oras. Masuratorile mele imi dadeau vreo 200 km cu abateri clasice de la drum, pe unde mi se parea ca e ceva de vazut. Si imi spun ca 100 km pe zi este chiar o joaca. Aici fiind adeptul acelei idei ca daca de mic esti intr-un fel, cand esti mare doar te joci :))) Adica in atatia ani ai prins experienta…

Sambata, ora 7, bate gongul de start si plecam din Busteni. Sa nu inceapa astia cu aglomeratia pe DN 1. Nu era cine stie ce aglomeratie dar tot am prins ceva pe la podul aflat in reparatii din centrul Azugii. La iesire din Azuga ne oprim sa bem o cafea dupa care o luam spre Predeal cu coborare spre Rasnov. Tot mergem ce mergem si ne oprim in parcarea hotelului Piatra Craiului sa privim spre manastirea catolica, spre Trei Brazi. Nimic deosebit pana aici, vremea era perfecta. A, la hotel atarnau nenumarate muscate rosii superbe.

Vine apoi o coborare frumoasa de kilometri, intalnim cativa biciclisti care urcau si parca nu mai scapam de serpentine. Noroc ca am avut pe mine un fel de foita termica de la un maraton dar tot se simtea racoare. Si coboram cu viteza mare ca daca nu era nimeni si era doar la vale…

Ajungem la Rasnov dar nu mergem spre centru ci facem stanga spre Bran:

Deja era imbulzeala, invalmaseala, DN-ul era si pentru pietoni si pentru masini. Intindea unul mana spre altul de la volan si boss oprea masina dupa care trecea omul cu familia. Clasicul mersi-mersi si viata continua, multumesc ca m-ai lasat, multumesc ca ai trecut :))

Aici eram la intrarea intr-un magazin, cumparam nu mai stiu ce. Parca si un iaurt Zuzu de care am uitat prin rucsac si seara, in camera, era sa bubuie ala peste tot. Nu l-am mai desfacut ca fermentase sau ceva patise el… Uite asa priveam la lume cum trece, cum vine.

De tinut minte; cred ca la fel, trebuie sa vii cand deschid cofetaria, la prima ora.
Popas pentru o clipa… capela nu are niciun panou, macar asa… ar fi trebuit un titlu…

Ii dam la vale, magazinul de la intrare in Simon nu mai este, se construia altceva. O luam prin Moieciu si la deal spre Fundata. Parca sunt 6 km de urcus dar cum orice excursie este o plimbare, nu conteaza astfel de chestii, nu le simti, nu e nimic, e parte din traseu.

Scoatem telefonul din rucsac pentru poze, mancam un corn cu duo creme… privesc spre satele Pestera, Magura, departe se vedea biserica din Magura. Si pe acolo am facut candva un traseu superb, pe jos.
Undeva, mai in stanga se vedeau niste munti, am pus placa aia cu „Fagarasul cu ale lui zapezi”. Exprimarea mi se pare imbecilizanta si de aceea o folosesc periodic in astfel de situatii. Este un vers din.. nu imi vine acum, ceva cu betivi care plang pe langa un foc aprins…
Mi-a placut curba asta sau aceasta ca sa scriu cat mai corect.
Dupa 6 km de urcus am ajuns la Fundata. Am pozat detaliat panoul cu trasee pe jos sau de bicicleta.

Din Busteni, cu opriri pe la Azuga, Bran si poze spre Moieciu, Pestera, pe la curbe etc si pana la Fundata, am facut cam 5 ore. Pe la 12 fara ceva ne-am incadrat la o masa, la o bere rece. Nu stiu daca este repede sau incet. Pe la 18 am fi vrut sa fim in Campulung sa umblam pe acolo, pe strazi.

Stand la popas, au mai venit doi biciclisti care faceau un traseu, ceva cu urcare de 5 km spre Ciocanu si coborare nu stiu cat, parca la Sirnea si ieseau la Fundata. Am vorbit un pic, ca ne-au povestit ca e fain dar nu merge, nu ma bag aiurea sa vad ce… aveam atatea de vazut in traseul meu, poate data viitoare.
Intre timp mai treceau si oameni care munceau nu ca altii repede la terasa.
Pomenirea astora care au facut soseaua, nu aceia care treceau mai devreme cu vopsitul, astia erau dinainte de 1900. Pe Inspectorul general il chema chiar Zeuceanu :)) Cam asa ma uitam eu tamp si nu intelegeam un afis cu masuri cu coronavirusul in comuna Cetateni. Afisul era semnat de primarul Minciuna. Asa era numele lui, na! Imi si imaginez un afis de campanie electorala… ceva cu dragii mei, va promit o comuna europeana, semneaza primarul Minciuna…
Ce priveliste! Oricum, intr-un punct din acesta ne-am oprit sa servim 2 prajituri dintr-o caserola…
A, da, aici am stat la prajitura ca sa privim comuna Podu Dambovitei.

Mai urcam un pic, vreun kilometru sau doi pana in Curmatura Posadei si la vale din nou. Facem dreapta spre Cheile si Pestera Dambovicioarei, un cadru de vis cu suficiente masini dar si oameni care mergeau pe jos. Unii erau cazati in unitati turistice si faceau excursii prin imprejurimi.

Foarte multi biciclisti pe acest traseu…
Un mic muzeu
La intrare in Pestera Dambovicioara… biletul este 10 lei.
Picturi ale oamenilor de odinioara
Oase de urs Speleus…
Este si un mic ghid insotitor care spune diverse povesti/basme dar la cata cultura este in zilele noastre este mult prea suficient 🙂
La un moment dat vad din drum si constructia aceasta.
Centru de Informare Turistica… aici, la Dambovicioara si la Runcu am vazut cele mai frumoase sedii de acest tip. Numai ca, fiind week-end nu era nimeni la ele. Asta e soarta noastra…
Fara cuvinte

O luam spre Rucar ca gata, era momentul unui alt popas.

Mai privim si la monument… Neajlov, Tisa. Noi eram aia de la Heineken, glume proaste…
La Dragoslavele

Urcam vreo 5 km spre mausoleul de la Mateias:

Daca am fi avut traseu spre Targoviste, am fi luat-o de la Dragoslavele direct in jos, pe langa apa… se vede in fata soseaua.
Sosim in Campulung, un duş si la plimbare prin oras. Cred ca am ajuns pe la 17 si un pic, ca asta este o imagine cand mergeam pe jos spre centru.

Mie mi-a placut mereu Campulungul, are un aer asa, muntenesc, mai vechi… na, e si prima capitala a Tarii Romanesti…

Este o carte cu toate crucile de piatra din oras.
La Manastirea Negru Voda
Lucrari de restaurare
Au refacut si pictura de cand am fost ultima data.
A venit si momentul mesei. O pizza realizata repede, nearsa, era cum trebuie.

Si cam asa s-a derulat prima zi, pe la 10 noaptea somn :)) ca dimineata plecam tot asa, pe la ora 7.

Urcand pentru a cobori spre Stoenesti.

Ne-am intors din Campulung pana la sensul giratoriu spre Brasov si Targoviste, este cam la 3-4 km distanta de oras, trecand prin comuna Valea Mare Pravat. De data aceasta mergeam spre Targoviste, fara intentia de a ajunge acolo. Erau oricum doar 60 km dar nu era in plan.

Din Stoenesti este numai coborare… prin Cotenesti, Badeni, Cetateni (aici ne oprim pentru cafeaua de dimineata si alte cumparaturi). Undeva spre Laicai-Malul cu Flori depasim o caruta interesanta:

Cinci scari din lemn cu trepte imbinate in „picioarele” scarilor, fara niciun cui sau surub.
Monumentele eroilor

La un moment dat asteptam intersectia cu satele Capu Coastei-Valea Larga ca sa o luam spre comuna Pucheni. Dar nu Pucheni de la Moroeni, asta era alta localitate.

Intersectia:

Pucheni-8 km
Campulung-27 km

Aveam parcursi 27 km si era ora 8:50. Plecasem prea devreme din Campulung dar in ideea de a prinde canicula pe la Moroeni.

Frumos peisajul pana la Pucheni, se urca usor spre Valea Larga dupa care vine o portiune foarte faina cu poieni si peisaje pana in comuna.

La Pucheni impresia a fost de un mic orasel desfasurat pe 500 m. Aici erau magazine, biserica, scoala, primaria, piata. Daca stateai unde trebuie, le vedeai pe toate in acelasi timp. Dar si o liniste din acea aparte, cu oameni care toti se cunoasteau si isi povesteau diverse.

Din acest centru se urca bine vreo 3 km, pe harta apare ceva cu un catun denumit Bradatel dar ca reper sunt niste relee pe varful unui deal. Dupa maximum 2 km se termina asfaltul si este drum cu pietris.

Acolo este Valea Larga, Pucheni era undeva in dreapta.
Cam ultimele case
Urmeaza apoi o coborare de vreo 2km numai pe drum din acesta. Cu o masina mica trebuie abordat cu atentie.

In zare se vede satul Brebu, pe ultima culme golasa este crucea de la Runcu, cu sageata rosie drumul care urca spre acest sat.

In jos, comuna Rau Alb si mai departe Targoviste, noi facem stanga spre Brebu.

Am mai fost in trecut pe ruta asta, dar cu masina spre Rau Alb-Barbuletu etc si nu prea mi-a placut.

Daca nu am fi la plimbare as considera urcusul asta dificil.

Cred ca se urca cam 1,5 km… din care vreo 500 m am mers pe biciclete ca sa nu ne obosim. Pe la jumatatea traseului am baut cate o fanta de lamaie… a trecut repede, cand esti la peisaj si casca-gura, fara timp, nu prea conteaza ca urci, cobori sau e loc drept.

Biserica din Brebu mai departe.

Ne oprim la intersectia cu crucea de la Runcu unde este chiar usor de ajuns… in vreo 7-8 minute eram acolo stand la peisaj si la o bere Tuborg.

Cam de pe aici si pana la Cota 1000 am mers fara tricouri fiind foarte cald, asa ca ne-am mai si bronzat. Noroc ca aveam un spray care se da pe piele ca veneam parliti rau :)))

Tot Brebu

Aici, la Cruce, au loc toamna diverse evenimente, merita sa ajungeti macar pentru peisaj. Unii lasa masina la 500 m unde se termina asfaltul, altii vin cu ea si pe drumul cu pietris pana la 20 m de monument. Sunt toalete, constructii acoperite unde sta lumea la umbra, tomberoane. Pare un loc frumos amenajat.

Un parleaz 🙂 si o pepiniera de molizi langa monument.
Mesajul Primarului

Am mai spus, cred ca au cel mai fain centru de informare turistica dar nu era nimeni la acesta.

In fine, mai si plecam. Propun o coborare pe un drum de ATV spre Runcu, o alegere proasta pentru ca stateai foarte incordat pe bicicleta, fiind si foarte abrupt. De sus nu parea. Mai bine era sa ne intoarcem spre Brebu si veneam relaxati pe drum. Bine ca nu a durat decat 5 minute.

Mergem prin Runcu pana la intersectia cu Pietrosita.

Sase kilometri era o nimica toata. Asa, a doua zi de excursie mi s-a parut mai spectaculoasa.

Pe la 12 paraseam Runcu si ne indreptam spre Dealul Frumos:

A fost si pana aici un mic urcus dar neglijabil.

Foarte repede coboram in Pietrosita, o luam spre Moroeni si la un magazinas cu terasa ne oprim:

Nu era ora 13 cand am ajuns in Moroeni, venisem cam repede… ne-am mai oprit de cateva ori pe serpentine spre Cota 1000 la umbra, la suc sau bere, la telefoane… si, in final, la hotelul de la Cota 1000…

Spre Pestera Ialomitei
La Glod, parca erau mai multe magazine si terase decat in Moroeni.
La Cota 1000 eram la orele 15.

Cat am mai lungit-o si la 16:30 tot eram acasa. Cam repede… ma gandisem ca daca am fi urcat pe la sanatoriul Moroeni si apoi veneam pe la cabana Dichiu ar fi fost o varianta…

Ca niste concluzii:

  • Pe doua roti si la pedale iei contact altfel cu mediul inconjurator: te uda ploaia, te arde soarele, auzi ce vorbesc oamenii, vezi live totul, opresti in doi metri, iti sopteste vantul pe la urechi…
  • Unii cred ca se face economie la bani, nici pe departe. Pedalezi sa te simti bine, sa fii sanatos. Cat priveste banii asa ce imi amintesc rapid: 60 lei/pers/cazare, 10 lei intrarea in Pestera Dambovicioara, magneti alte suveniruri vreo 35 lei, 15 lei la cafea si etc la Azuga, vreo 35 lei si la Bran, 8 lei berea in Rucar, 50 lei pizza si etc pe la Campulung. Eu zic ca am depasit lejer 300 lei. Nu am mai socotit un suc pe nu stiu unde, o cafea, o ciocolata…
  • Senzatia de a umbla la bustul gol prin dealuri si sate, coborari in viteza, e greu de egalat; sau prune, diferite fructe mancate chiar sub umbra pomului.
  • Traseul a fost de… putin peste 200 km. Am avut o casca, nu stiu de ce am luat-o, ca mai mult m-a incurcat. Nici nu puteam sa o arunc ca nu era a mea… Si cu ochelarii de soare m-am pacalit; i-am dat jos cand am realizat ca de la soare mi se vor face doar chestii albe in jurul ochilor :))) Daca mergi ca omul normal nu ai nevoie de astfel de accesorii. Am plecat cum pleaca unii la Omu cu piolet vara…
  • Un articol vestimentar impotriva vantului chiar e indicat si nu imi lipseste plus spray sa dai pe piele sa nu te arda soarele.
  • Ar fi ok niste pantaloni scurti sau 3/4 dar nu am cum sa iau asa ceva ca mai intru prin biserici, muzee si e aiurea sa apari caraghios asa…
  • De pe bicicleta observi foarte bine comportamentul celor cu masini. Ma’, nu ne-a claxonat niciun TIR si niciun autocar, ba chiar ne-au ocolit regulamentar. E bine sa te uiti din cand in cand in spate sa vezi ce vine, ca daca esti in viteza mare si trece un TIR pe aproape, te dezechilibrezi la o mica denivelare, neatentie. Pana ce trece, tin mana usor pe frana, ca sa vad terenul, ca nu e concurs bicicleta-TIR.
  • Ca soferi, cei mai impacientati erau cei cu nr. de Bucuresti, dar este de inteles, ca acolo e panica mare, toata lumea se grabeste, claxoneaza cand se face verde desi e in spate la 10 masini distanta de prima. Cica sa auda ala din fata si sa plece :)) Unul ne claxona desi nu era nicio masina pe un lung de linie de 300 m asa fara niciun rost. Am incetinit ca sa ne uitam si sa radem de el :))) Exact ca aia care merg singuri in masina si au masca pe figura :)) Argesenii, dambovitenii, probabil obisnuiti cu drumurile zonei, cu trecerea babelor de pe o parte pe alta, a vacilor la pascut, astia nu claxonau pe nimeni nici cand era cazul. Rabdarea asta vine cu experienta, cu timpul. O panica naibii am mai vazut la unul din Olt dar asta nu cunoastea zona…
  • A doua zi nu am avut nicio febra. Este important sa ai o şa pentru din aceia mai voluminosi ca sa stai lejer; buna alegerea cu cosul din spate, mi se pare mai oportun un cos decat coburii.
  • Trebuia sa fii stat mai mult in Pucheni, pentru atmosfera de acolo, Brebu si Runcu trebuiau mai mult explorate.
  • Campulungul chiar este adecvat sa te plimbi prin el vreo 2 zile… cred ca ar fi interesant in cursul saptamanii, sa mai fie si o zi de sarbatoare.
  • La manastirile Namaiesti si Cetatuia, in mausoleul de la Mateias, nu am mai intrat ca am mai fost dar sunt si ele obiective ce ar trebui bifate. La Cetatuia doar daca esti cu masina, ca bicicleta daca o lasi jos, ma indoiesc ca o mai gasesti.
  • Am fi putut lua drumul spre Targoviste si apoi spre Ploiesti de unde sa revenim cu trenul. Dar ma gandeam ca ne ia canicula de pe la Moreni-Darmanesti si e nasol.
  • Biciclisti am vazut cei mai multi in zona Fundata-Dambovicioara, apoi pe coborarea din Brebu spre Rau Alb, intre Dealul Frumos si Runcu, intre Moroeni-Cota 1000.

8 comentarii Adăugă-le pe ale tale

  1. „Mie mi-a placut mereu Campulungul, are un aer asa, muntenesc, mai vechi… na, e si prima capitala a Tarii Romanesti…” – ce bine zis!

    Un tur pe bicicleta de invidiat. Am sa il tin minte. Poate intr-o zi cu soare 🙂
    Multumesc pentru o postare pe cinste, ca mai toate de pe blogul Dvs!

    Numai bine,
    Patricia

    Apreciază

    1. Saru-mana si multumesc 🙂
      A fost frumos, mai trebuia putin insistat prin unele locuri dar a iesit bine. Acum ma gandesc la ceva cu manastiri :))

      Toate cele bune!

      Apreciat de 1 persoană

      1. Asa invatam 🙂 A fost un vis!
        Au mai ramas cateva saptamani din vara aceasta. Va doresc sa reusiti inca un traseu pe bicicleta, poate chiar cel cu manastiri 🙂
        Cu placere si numai bine.

        Apreciază

        1. A fost 🙂 Multumesc mult pentru cuvintele frumoase!

          Apreciat de 1 persoană

  2. Alex spune:

    Frumos traseu. Iar din mersul bicicletei se pot vedea mult mai multe, decât în graba mașinii.
    Sănătate și numai bine! 🙂

    Apreciază

    1. Multumesc. Fiecare mijloc de transport are avantajul sau. Pentru ce fac eu se preteaza foarte bine bicicleta, este mai lenta, faci si ceva efort :))

      Apreciază

    2. Ana spune:

      Bună poza cu școala este prima școală de la noi înființată de invatatorul Ion Ciorănescu, tata a 9 copii, unul dintre ei are și un liceu care îi poartă numele Nicolae Ciorănescu. Școala Moroeni poarta numele lui din anul 2003, vechiul sediu al primăriei este Casa Memoriala,a fost de asemenea a fost autor de manuale. In ceea ce privește tiparul primele cărți din Tara Româneasca o parte au fost tipărite la Mănăstirea Dealu( începutul anilor 1500). Trebuie sa ajungi neapărat la Muzeului Tiparului si Cărții din cadrul curții domnești de la Târgoviște, este momentan in renovare.

      Apreciază

      1. Multumesc pentru detalii. Eu nu mai stiu daca am fost la acel muzeu deci, si daca am fost, am uitat si mai trebuie sa merg din nou 🙂 Si anul trecut parca renovau la Curtea Domneasca.

        Apreciază

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.