Pana azi, zilele au fost asa: 01.01. zi libera, 02.01. zi de plimbare pana la Paltinu-Campina, 03.01. zi de lucru, 04.01. zi de biciclit, 05.01. zi de duminica 🙂

Ieri, sambata, 04.01.2020… a fost prima zi din acest an de excursie pe bicicleta. Vremea pe traseu a fost perfecta. Azi in Busteni, ca exemplu, a nins pana la ora 12. Nu cine stie ce dar e patura de zapada. Traseul pe bicicleta s-a desfasurat in zone in care inca e toamna 🙂

Bine, cunosc faptul ca mersul pe jos sau pe bicicleta este sanatos, este recomandat etc. dar nu de aceea plec eu. Mi s-ar parea ciudat de simplu sa invart doua roti doar pentru atat. Nici nu inteleg sa calatoresc dintr-un punct in altul pentru a bifa vreun traseu, pentru palmares. Nu ma intereseaza asa ceva. Nu ma intereseaza nici sa incarc nu stiu pe ce site-uri traseele parcurse, nu ma bag in comunitati de bikeri, fac numai ce cred, cand cred, cum cred. Nici nu ma intereseaza ce fac altii, pe unde se duc. Cand am ales traseul sunt si alte resorturi in spate pe care nu le prezint integral intr-un articol. Faptul ca inveti niste trasee, esti mai antrenat sunt consecinte nu scopuri.

Probabil ar fi mult mai interesante postarile detaliate dar… o dam in autosuficienta, alte intelesuri :))

Urseiu, Sultanu, Irimesti sunt niste denumiri care pentru majoritate spun niste povesti: primul este un sat izolat, al doilea intins pe niste dealuri, urci, cobori, se spune ca e cel mai greu traseu pentru bicicleta din zona dealurilor, Irimesti satul pierdut cu nu stiu cate stane de animale… Ca prezentare turistica, ca provocare, poate fi interesant. Dar mai trebuie adaugate ingrediente, nu doar atat.

…

Stabilesc traseul si ora de intalnire. Ne vedeam la trenul Regio Calatori de 7:27. Pentru ca este un tren in care stam linistiti, nici nu incurcam alti calatori, nici nu suntem incurcati. Mai este un tren Regio CFR la 7:08 dar nu te simti confortabil. Platesti 15 lei pe bicicleta, controlorii sunt adesea niste personaje cam sictirite, ai si bilet cu loc pentru ca asta este solutia CFR la nr. mare de calatori. In loc sa adauge vagoane suplimentare, a scos-o pe asta cu bilet cu loc. Nu o sa stau acum sa umblu prin tren Regio dupa un loc nenorocit.

La operatorul privat platesti 3 lei pe bicicleta, mai si glumesti cu controlorii, stai unde vrei, trenul are intotdeauna locuri suficiente. Nu stai sa cauti locuri, sa umbli prin tren aiurea. In libertatea mea sunt prea ocupat ca sa ma complic macar cu o virgula. Ma complic doar cand cred eu :)) De aceea, toate traseele ies perfect. Ici-colo sunt aspecte minuscule care pot fi perfectibile.

Coboram in Breaza constatand ca nu e asa frig ca la noi. Ne uitam de un panou cu mersul trenurilor dar nu l-am vazut. Nu era 🙂

Putin dupa ora 8 ajungem si in oras, urcand panta aceea de la gara pe langa biciclete. Undeva pe loc drept ne-am suit pe ele. Traseul avea suficiente urcari, nu avea rost sa incepem cu noaptea in cap. Cumparam ce ne trebuie si o luam pe str. Ocinei spre comuna Adunati.

In Breaza

La iesirea din Breaza spre Adunati

Loc de popas si de gratar

In zare, comuna Adunati

Urcam ceva si ajungem in comuna respectiva:

Biserica

La iesire din localitate, dupa niste curbe, vedem in fata un personaj cu un topor… pe care il tinea la spate. Mergea pe mijlocul drumului impleticit si zbiera 🙂 Doi caini, din aceia care intorc oile alergau speriati de ragetele lui prin tufisurile de pe marginea drumului :)) Cand striga mai tare, cainii fugeau speriati si iar se intorceau in apropiere de drum. O masina l-a ocolit usor, nu l-a claxonat nimeni pentru ca na, poti sa stii 🙂

Nici nu aveam cum sa-l ocolim prea mult ca sa nu creada ca ne este frica de el. Asa ca trec pe langa el, pe langa bicicleta, nefiind vorba de curaj ci de faptul ca era cea mai buna solutie. Daca esti la distanta, poti sa stii finalul :)) Dar nu se intampla nimic si dupa ce-l depasim, il vedem cum intra pe o carare prin niste poieni, cu cainii in spatele lui. Un oarecum regret tot am avut pentru ca pe betivi trebuie sa-i bati pe unde-i prinzi. In marea lor majoritate acestia ajung acasa si bat femeie, copii, animale… deci un rau nu ai cum sa faci.

Urcand, privire in spate

Ne depaseste si o masina a Politiei care dupa vreo 5 minute se intoarce. A fost in patrulare din centrul comunei si pana la limita cu judetul Dambovita.

Noi nu ajungem pana acolo pentru ca de acasa, vizualizasem partea de traseu de aici si pana la Urseiu. Cel mai probabil erau drumuri de pamant pana in sat insa, nu trebuia sa ne lasam in vai, nici in stanga si nici in dreapta ci, trebuia urmata cumpana apelor, linia care desparte bazinele. Google Earth ne aratase ca sunt doua culmi mari pe dreapta iar in mijlocul lor inca o culme. Foarte probabil traseul spre Urseiu a mai fost facut cu bicicleta si exista un track ce poate fi descarcat dar ce farmec mai are excursia? 🙂 Trebuie sa te orientezi tu. Ai gresit, ai compromis traseul 🙂 Mergi pana inveti sa te orientezi.

Imagine spre Gurguiatu si Talea

Pana la limita dintre judete urmam primul drum forestier cu pietris pe el, la stanga. Destul de repede se transforma intr-unul de pamant. In dreapta, se face un drum inchis cu bariera, nu trebuie urmat. Daca esti atent sa tii aproximativ linia de creasta este ok.

Drumul bun

Inselati de drumul care urmareste o curba de nivel si de frumusetea mersului prin frunze, o luam pe aici pentru 300 m. Ne dam seama ca suntem pe cale sa o comitem 🙂 si revenim pe o scurtatura mai sus, in drumul bun.

Alta privire in spate, drumul e clar conturat.

De acolo coborasem. Am lasat bicicleta mai jos si m-am intors putin sa filmez cum au rupt malul de pamant sa faca drum. Si totusi in poza nu se vede cum trebuie, nu a fost o munca prea usoara.

La coborare sunt prins in poza:

Hai si cu peretele acela stancos in spate:

E clar ca nu port casca si alte accesorii pentru ca nu sunt ciclist/biker.  Merg cum ma simt eu bine. Nici ochelari, nici colanti… in colanti nu mai intram prin muzee, case sau biserici :)))

Cum vazusem pe harta, la un moment dat venea o poiana din care drumul tot se ducea pe creasta. Se mai vedea unul mai jos langa un parau… ar fi insemnat o cale mai scurta spre sat si, totodata, parcurgerea unei zone care ma cam interesa. Gasesc destul de repede o cale de legatura, nu prea usoara. Pe vreo suta de metri luam bicicletele pe sus, pentru ca se defrisase un culoar si pe jos erau sute de crengi de catina taiate. Daca treci cu bicicleta printre ele, ai facut pana sigur. Arbustul de catina are niste tepi…

In linistea aceea din poieni aud un latrat de caine. Un caine ciobanesc era clar. Pana sa trecem un parau, apar doua namile de caini latrand. Daca astia pareau ciobanesti de-ai nostri, din stanga apare un caucazian impozant, o corcitura ceva 🙂 Dar imediat ce le zic: „Valea, la oi!” au si plecat. Dupa 5-10 secunde ii vedem mai sus de noi, dupa niste tufisuri. Cand ne uitam mai bine, cel putin 10 caini mari ciobanesti se uitau la noi prin jurul nostru. Na, valea :)) Noi sau ei?!

Era clar ca pe acolo rar trec oamenii deci, cainii de prin astfel de locuri sunt agresivi. Toata chestia este sa nu te simta ca-ti e frica si nu-ti este daca ai solutii. Totusi, in situatia de fata nu prea merge cu nimic. Treaba e sa-i ignori dar sa si fii pregatit. Unul mai indraznet a venit mai aproape dar i-am zis o injuratura si cainele a plecat :)) Deci, un pic de latrat si cam asta a fost. Am trecut printre niste namile de caini cum rar am vazut. Ne mestecau astia cu biciclete cu tot :)) Ciobanul era undeva departe… pana ar fi venit el.

Ne si ajuta Dumnezeu! Aici e „cheia” 😉 Nu am facut nici macar o pana pe unde am fost, in atatea excursii, totul a iesit bine-bine 🙂 🙂

Totusi, daca ajungi prin poienile acestea cand e mai cald afara, ai incurcat-o. Drumul are 5-6 portiuni de circa 100-300 metri care arata asa:

Am avut noroc ca era inghetat pamantul. Dar sigur pe la orele 13-14 nu mai e deloc inghetat. Chiar si asa, tot am ocolit din cauza denivelarilor.

Am ajuns si in satul Urseiu, in jurul orei 11:

Biserica din Urseiu

Trecem pe langa un car cu boi, case mai vechi, continuam… legatura dintre Urseiu, Visinesti, Dospinesti nu este semnalizata intr-un fel. Satele sunt oricum parti ale aceleiasi comune: Visinesti.

La intersectia cu satul Sultanu sau spre Moreni

O luam la stanga spre Sultanu

Umbla pe net tot felul de povesti cum ca zona este evitata de cei cu bicicletele ca este greu urcusul, ca nu stiu ce. La fel ne-a zis si un localnic la capatul satului, ca vine greul… Cand ii aud pe astia :)) Pentru foarte multi totul e greu, e dificil. Aici eram la 12:10.

Da, urci, cobori e chiar fain sa traversezi satul. Dupa sat vine un urcus solicitant dar nu e cine stie ce. De la panoul care marcheaza intrarea in sat si pana sus unde cobori la Provita de Sus, am facut 45 de minute. Evident ca nu m-am dus pe acolo in necunostinta de cauza, am vazut si o filmare integrala a drumului pe Youtube. Era din 2015. Nu am vazut nimic periculos sau dificil.

Dar, am stabilit asa: de unde incepe urcusul de care se teme „lumea”, nu urcam un metru pe biciclete ci doar pe jos. Sa vedem daca mergi pe jos, in cat timp parcurgi portiunea in cauza…

Monumente de eroi. La primul nu e casca de razboi ci este una folosita de pompieri prin anii ’80.

Scoala din Sultanu; inchisa evident. Romanii pleaca din tara lor din cauza politicienilor si a marii majoritati a patronilor care au ramas cu atitudini comuniste. Nu sta nimeni sa-ti lucreze ore suplimentare in prostie, sa faca de toate… Daca romanii au plecat, e din vina acestor banditi. Cu cat au posibilitatea sa voteze mai multi din Diaspora, cu atat mai multe cuie se bat la sicriele comuniste. Oricum, noi vom trai suficient pentru a-i vedea cum se duc acolo unde le este locul si cum tot ce au strans este risipit. Asa a fost mereu cu astfel de oameni care cred ca societatea este doar un fel de jungla unde fiecare il fura pe celalalt. Prostii astia au ajuns milionari in euro numai prin furaciuni… as scrie o carte intreaga despre mentalitatile unor asemenea impostori. A tine banul, a-l circula, a face ceva cu el, necesita scoala predata din generatie in generatie. Tac-tu fura viteii C.A.P.-ului sau G.A.Z.-ului, ce sa te invete altceva? Ce sa faci tu diferit? Furi si tu cat poti statul…

Biserica din Sultanu

Drumul are de toate, aici este iesirea din sat…

De aici incepe urcusul fantastic 🙂 Era 12:39.

Tot urcus

Am ajuns, s-a terminat urcusul pe jos. Ora 12:56. In 15 minute am urcat „spaima dealurilor” sau cum i se mai spune…

Cum am stabilit ca la orice excursie facem si un gratar, cum aici era unul… am aprins repede focul…

Intai niste carnaciori

Au venit si 3 localnici pe la 40-50 de ani, plecati de acasa sa bea cate un pahar de vin si de tuica, departe de ochii nevestelor. Ei au zis-o 🙂 Niste oameni cu mult bun simt, care nu doreau sa ne deranjeze in vreun fel si s-au asezat pe langa acea constructie. Ne-au zis ca ei sunt „bastinasi, de aici, din Plaiu”… Pana la urma ne-am asezat toti la povesti…

Ne spuneau „sa nu o luam spre Irimesti ca ne mananca cainii, ca sunt multe stane…” Ce sa le zicem, le-am zis ca nu o luam, ca o luam pe traseul propus de ei. Nu ai cum sa contrazici oameni inimosi de felul acesta. Ei ne indrumau numai pe drumuri cu asfalt, pe drumuri bune…

Coboram repede prin Plaiu, sat ce tine de Provita de Sus:

Fosta gradinita

Da, un scop de excursie…

Pe langa biserica din Provita de Sus. Clar ca urmam traseul stabilit initial dar nu aveam cum sa-i jignesc in vreun fel pe oamenii aceia faini. Era bine cum spuneau ei dar si mai bine cum faceam eu 🙂 Apoi, cand noi ne-am nascut si am copilarit, Poiana Tapului inca era un fel de sat de munte inglobat Busteniului… nu e asa cum pare :)) Si noi am sapat gradina, am carat lemne din padure, am cules mere din pomi, am dat mancare la animale, am facut fanul an de an…

In Provita conformatia terenului, daca te uiti peste case, iti arata pe unde sa o iei spre Irimesti. Daca nu, Google Maps iti arata strada repede. Nici nu am lasat bine in spate casele ca, pe dreapta se vedea un fel de saivan, animalele nu erau pe acasa, iar un caine negru lenevea langa drum. Abia daca ne-a bagat in seama.

Continuam pe drumul cu pietris. Numai ca acesta parea ca urca la o stana… chiar asa si era. Il abandonam pentru cel de pamant care mergea pe langa apa:

Alta privire in spate. Saivanul acela in fata si in stanga un colt din stana la care era sa urcam. De ce ma uit in spate? :)) Preventiv, ca sa nu ma uit prea mult in fata :)) ..si pentru ca peisajul e diferit de cel pe urcare. Iar daca ar fi sa cobori pe aici, trebuie sa ai niste repere.

Urcand spre Irimesti

Mai trecem pe langa o stana. A treia. Mai este una putin mai sus, tot pe langa apa. Au latrat niste caini de prin curte dar atat. La ultima stana erau si trei persoane care trebaluiau pe acolo…

Drumul te duce el, spre un sat parasit. In spate raman masive clai de fan:

Nu coboara oile, aici raman forever…

Dezastru, o ruina

Ridicata in 1914

Incerc sa aflu o justificare…

Ok, satul e cam izolat dar nu mai izolat ca altele.

Totul mi se pare destul de clar:

Satul avea vreo 20-30 gospodarii, au ramas cei batrani, cresterea animalelor ramanand ca ocupatie… Numai ca, s-au produs alunecari de pamant si casele au ajuns contorsionate astfel. In timp, cei cu casele afectate au plecat, apoi au plecat toti…

Undeva sus, spre culme mai sunt niste case locuite de cei care cresc animale. In rest, cate un proprietar de teren mai trece pe acolo sau isi ridica o casuta mica:

Drumul principal mai are el bifurcatii dar iti dai seama cum sta treaba. La un moment dat cum urci, ajungi la o intersectie. Inainte e calea cea mai scurta dar drumul are gard de plasa in stanga si in dreapta. Gardul e cam nou asa ca foarte probabil treci pe langa acele case locuite, probabil stane dupa nr. de animale vazute mai tarziu. Facem stanga ca e mai sanatos, convinsi ca e drumul cel bun. Pe drumul ales se vedeau si urme recente de biciclete adica din aceeasi zi.

Pe acolo am venit.

Dealul acela golas este cunoscut ca Dealul cu trovanti, o atractie din Breaza. Pana sa facem poza aceasta, am trecut pe langa doua grupuri de localnici, copii, femei, barbati, cu doua carute. Acestia taiasera copaci verzi si incarcau trunchiuri in caruta. Cum pe mine nu ma intereseaza cum isi exploateaza localnicii resursele prin unele zone, mi-am vazut de drum. Cred ca nu as suna niciodata ca taie un localnic un copac dintr-o mare de copaci. Cat taie el, nu inseamna nimic.

De asemenea, niciodata nu as suna sa anunt ca din padure iau localnici cetina de brad, indiferent de etnia lor. Trei masini daca pot lua, sa ia. Strica aspectul unui brad; raman zeci de mii. Astia iau sa-si incalzeasca locuintele sau sa-si intretina familiile. Iau din padure cat le trebuie pentru ca de generatii asta fac.

Cu totul altceva este cand ai de-a face cu exploatatori de padure. Astia taie cat pot si iau cat pot pentru ca este o afacere. Cu toate acestea, Jandarmeria din Valea Prahovei a prins pe Valea Azugii masini cu lemne si pentru fiecare masina a dat o amenda de 1000 de lei. Iar cand au prins oameni amarati cu cetina, i-au dat la televizor si le-au dat 2000 de lei amenda. La cateva zile distanta 😉 Mici cu hotii, mari cu amaratii!

Aproape de trovanti

Mai aproape de acest obiectiv.

Evident ca oamenii de la casele din fundal au auzit ca se taie lemne cu drujba si au chemat padurarul. Acesta astepta dupa deal intoarcerea acelora cu carutele. Cum nu era nici de aceasta data treaba noastra, ne-am vazut de drum.

Dam la o parte un fel de poarta pe dreapta si facem niste poze spre Breaza si Cornu.

La obiectivul turistic „Dealul cu trovanti” nu ai ce gasi decat bolovani aproape acoperiti de tufe de catina si foarte multe gunoaie.

Pentru cine nu stie cum sa ajunga in Irimesti din Breaza, e de ajuns sa urmeze marcajele spre Dealul cu trovanti. De aici, cum te uiti spre sud, acela e drumul care coboara in Irimesti si iese in Provita de Sus. E de bicicleta… mi s-a parut greu si de atv.

Nu are cine sa toaleteze vegetatia si sa stranga gunoaiele. O sa fac o adresa la Primarie, „ei vor spune ca vine zapada, la primavara nu vor uita sigur” :)) Si prin mai-iunie e si mai rau 🙂 Totul este sa insisti… cine stie, poate este vreun ONG local care va prelua initiativa…

Ii astepta 🙂

Pe panou nu scrie nimic.

La 15:10 am incheiat practic traseul. La 15:30 eram la parcul din Breaza, in str. Ocinei de unde pornisem la 8:30 spre Adunati.

Am luat-o usor spre o pizzerie din Comarnic… si asta a fost.