Din Posada la barajul Paltinu, Brebu si Campina

Anul acesta a inceput bine :))

De la o excursie simpla am ajuns tocmai pe la Campina, pe jos 🙂 Planul era simplu: din Posada prin Florei la Secaria. Din Secaria direct spre barajul Paltinu de pe raul Doftana. Dupa care cu un maxi la Campina. Din Posada la baraj, pe jos, faci 3 ore, plimbare usoara.

Am stabilit sa mergem cu trenul de 7 dimineata pana la Posada, pentru ca in aceasta perioada trenul ramane solutia cea mai sigura. Dupa vreo 20 minute am coborat in Posada. O luam paralel cu apa Prahovei pana la intersectia cu valea Florei, apoi pe langa niste case, pe sub marele pod de piatra… si tot asa, pe drumul de pamant realizat pe langa apa.

Marele pod de piatra

Traversam apa de cateva ori, vantul nu sufla ca pe la noi, nici nu l-am simtit cat a durat traseul… vreme insorita…

Vedem diferite animale, caprioare, mistreti, o vulpe… lasam drumul care oricum se termina la un mic dig si urcam pe o poteca. Preocupat de niste poze ma urc pe o mica inaltime…

Iau tubul, scria pe el DWN 477, ma uit in el si parea plin de pamant.  Imi trece un gand sa-l curat cu un betisor dar zic ca mai incolo si il bag in buzunar. Prin Campina imi amintesc, ma uit la el si cand ma uit mai atent la mana care-l tinea, pe ea umblau ametite vreo 20 de furnici minuscule 🙂 Tot traseul purtasem furnici prin buzunar :)) Si stiam chestia aceasta… dar atunci, pe moment, o uitasem. In tuburi de cartuse, in pet-uri, cutii etc, aruncate pe suprafata solului, stau peste iarna diferite vietati…

Era 9 cand am iesit sus, prin poieni. Am pierdut timpul cu poze 🙂

Aparitie spectaculoasa pe un copac, minune :))

Coboram in Secaria

Biserica

Cumparam ceva pentru un gratar pe care-l vom face mai tarziu si… parasim Secaria la ora 10.

Prin paduri, poieni si vai

Peisajele absolut superbe sunt intrerupte de o imbaiere spectaculoasa :)) Sub un covor de 50 cm de frunze se afla un strat de gheata. Si daca eram atent nu as fi prevazut asta. Si prin frunze direct intr-un ochi de apa pana la genunchi. Noroc ca am fost inspirat sa-mi iau bocancii, cu adidasii foarte probabil ma taiam prin gheata.

Continuam fara ca momentul sa conteze prea mult 🙂

Coboram prin padure direct la lac:

Cum nu prea era cine stie ce si nici ce ma interesa, mai propun o urcare printr-o padure de amestec: fag si mesteacan.

Gasim si un drumeag…

Iar poieni si iar lac:

Fiind priveliste faina facem primul popas, era 12.

Coboram in drumul de Valea Doftanei printr-o vale stancoasa.

Nu era nici ora 13…

Mergem usor si calculam: din Campina mergem acasa fie cu maxi, fie cu trenul. Cu maxi era de fapt ultima varianta, dupa care am cazut de acord ca e si cea mai proasta. Iar tren era pe la 18:20.

Mergem sa facem un gratar si o luam asa, in jos, pe langa Doftana. Cu tot cu gratar, cu cascat gura si ochii, ne trezim pe la intrare in Brebu. Pe drum vedeam sute si sute de masini deci, aglomeratie a fost si in Valea Doftanei.

Cum nu avea rost sa asteptam un maxi in asemenea aglomeratie, cum mai erau niste ore, urcam in Brebu. Dar nu pe acest podet, acesta parca suie in Podul Cheii.

Vedem o casa parasita si un tablou cu un personaj aruncat pe casa!!? Eu zic: O fi Ceausescu… Dar nu era el, probabil vreun fost proprietar sau ruda cu acesta.

Cu aceasta ocazie mai adaug 3 cruci la un catalog: una din 1902, alta din 1911 si una din 1918.

Lacul Manastirii

Manastirea

Muzeul si Biserica, constructii de pe vremea lui Matei Basarab

Telega… traversam podul de peste Doftana si intram in Campina. Nici nu am stat dupa vreun microbuz si am vazut doar unul… spre Brebu 🙂

Ne orientam spre shaormerie, luam si o cafea… si hai la gara. Tot ajungem cu vreo 45 minute mai repede decat ora preconizata drept sosire a trenului. Luam bilete dupa ce stam la o coada de 3 persoane. Niciuna din acestea nu a cumparat bilet. Nu stiau sa citeasca panourile sau nu erau hotarate 🙂

Ma uit la telefon si mai erau 30 minute, zic sa facem cumparaturi din Poiana Campina, fiind un supermarket la vreo 10 minute distanta de gara. Ideea e foarte buna ca sa nu mai umblam pe la noi prin oras. Trecem liniile de cale ferata, urmam o poteca prin intuneric, apoi cumparam si ne incadram cu timpul.

In tren, ma uit cat am mers 🙂

Pana la urma nu a fost cine stie ce…