Un fix al meu mai vechi cu vamile si punctele de granita dintre Tara Romaneasca si Transilvania. Prin aprilie, sa fie mai bine de o saptamana, am pornit si spre Vf. lui Crai (1473 m) din muntii Tataru, considerati a fi o prelungire a muntilor Siriu.

Era cat pe aici ca in minivacanta de 1 Mai sa ajung si in Pasul Predelus. Dar nu a fost sa fie! Nici macar singur nu am reusit sa plec! Mai bine, intr-un fel. Adica…mult mai bine 🙂 Traseul propus era: plecare de la barajul Sacele-Vf. Vaida-Pasul Predelus-Lacul Gavan-Susai-Predeal… sunt niste kilometri buni 🙂 Ma gandeam ca aia e, ii dau mai tare daca sunt singur si in vreo 6 ore sunt la Predeal. Daca nu eram singur… atunci am zis un 8-10 ore. Dar nu a fost sa fie in niciun fel. Nici nu eram intr-o buna forma fizica, m-am incurcat si la organizare, mai dormeam si pe mine…

Optiunea ramane deschisa pentru perioada urmatoare… Adica pe jos de la Sacele la Predeal si pe bicicleta de la Sacele in Valea Doftanei tot prin acel pas. O data traversez pasul E-V si o data N-S.

Referitor la traseul spre Vf. lui Crai…

Din Busteni repede in trenul de 6 spre Ploiesti Vest. Coboram acolo si luam autobuzul 2 spre Ploiesti Sud. Mai aveam 25 minute pana venea trenul spre Maneciu. Pana la Ploiesti sunt vreo 70 km si am mers cu un tren RegioCalatori. Pana la Maneciu sunt vreo 50 km si linia e operata de TFC. Gasim pe la gara de sud niste placinte cu mere, cate o cafea dintr-un magazin si ne mai invartim pe acolo. Trenul era chiar la linia 1 asa ca ne-am suit si in el…

Deci… de nu a oprit trenul asta in toate garile si haltele posibile. Le-am pierdut sirul… Cei 50 de km au fost parcursi intr-o ora si jumatate 🙂 Pe la un 10 fara ceva am ajuns si noi la Maneciu si i-am dat zor spre baraj sa-l traversam. Am trecut prea repede pe langa o casa cu portile zavorate, cu niste lei in curte si un blazon:

Cred ca e blazonul Cantacuzinilor

La 10 plecam de la baraj…

Traseul spre Tabla Butii ne interesa…cica vreo 7 ore. Insemna ca pana la Vf. lui Crai faci vreo 5 ore. Tren inapoi spre Ploiesti aveam pe la 17 si ceva…

Traseul este 99% numai pe drum de pamant si pe alocuri arata rau de tot.

Acolo trebuia sa ajungem…

E de mers pe drum mult de tot 🙂 Dar peisajele compenseaza pe deplin. Undeva in dreapta este localitatea Slon. Undeva in fata, se vede o bifurcatie… acolo este si intrarea in padurea muntelui. Pana acolo am facut 2 ore de la baraj. In mod normal faci 3 ore dar noi am mers destul de repede.

Un sarpe de casa calcat de o masina.

Hai ca mai avem 30-45 minute asa, la ochi…

Iesim din padure…

Si pe stanga gasim un loc amenajat cu izvor. Te nimeresti pe aici intr-o zi caniculara, zici saru-mana 🙂

De aici, mai sunt cateva serpentine pana la Varful lui Crai.

Gata, aproape de varf. In zare barajul de la Maneciu si comuna.

Satul Slon in stanga si comuna Cerasu un pic mai departe, Maneciu la dreapta. Se vede si drumul care intra in padure…

Pana la Vf. lui Crai am facut 3 ore si jumatate de la baraj. Alta jumatate de ora, am stat pe acolo, am facut un popas, poze… pe la ora 14 am inceput sa coboram.

Tot in zona varfului mai era un alt loc amenajat unde am si stat. La fel, si aici este un izvor. Urcand spre varf ne-am intalnit si cu un fost jandarm din Azuga care plimba niste turisti cu un Duster. Ce o fi zis omul cand m-a vazut si pe acolo :))

Frumos…

Am facut si poze spre Tabla Butii si Vf. Tataru… cred ca o ora si un pic mai aveam pana la Tabla Butii. Data viitoare, chiar daca e mult de urcat, o sa vin cu o bicicleta din Maneciu spre Tabla Butii-Vama Buzaului-Brasov. Oricum ar fi, seara sunt acasa…

Aveam si acest plan in minte dar sa ramanem pe acolo o noapte. Numai ca, poate in toamna. Acum, fiind altitudinea mica au fost urcate oile sigur. Le pregateau de urcare cand am fost. Si numai e asa fain. Poate totusi sa ramanem pe la Vama Buzaului dupa ce mergem si la Lacul Vulturilor. Pe cati am intrebat, cam toti mi-au zis ca se urca mult pana la lac de la Tabla Butii. Si e greu mai ales cu bicicleta 🙂

Numai ca eu fac cum mi se pare… si daca mergem, de unde incepe urcusul las bicicleta prin padure si o iau la intoarcere.

De la Vf. lui Crai am coborat pe un drum mai vechi:

Am presupus ca pana in ora 17 suntem la baraj la Maneciu. Deci nici la urcare si nici la coborare nu am alergat, am mers mai repede.

Drumul ce coboara la Slon

Ne uitam de unde venim.

Aproape de baraj, am luat-o prin poiana fiindca se vedea jos drumul.

Cine stie ce romantic pregatise locul si astepta seara 🙂

Pe la 17 eram prin centrul comunei, ne-am interesat de mersul microbuzelor, parca trenul facea prea mult. Numai ca trenul venea mai repede. Dupa ce ne-am mai luat cate ceva, ne-am dus la gara. Biletele se luau din tren…

Un mers ciudat…tot felul de reguli.

Am incheiat excursia cu bine, in tren ne-am odihnit si am mai ras asistand la diferite incidente. Era si un controlor glumet. Daca mergeti cu trenul sa nu va speriati cand crengile de la copacii de pe langa calea ferata mai lovesc in geam. Cei de la TFC cand vor sa toaleteze baga asa, cate un tren din cand in cand… 🙂

Si mai era ceva, pana la intrarea in padure, am intalnit trei turme de oi cu caini multi si agresivi care dormeau pe la curbe de drum, la umbra. O data te trezesti cu ei pe langa tine. Toata treaba e sa nu ajunga. Primul si cel mai vocal castiga iar petarda si bolovanul sunt sfinte. Pe munte, nu ursul mi se pare o problema, ci cainii 🙂 La una din turme, ne-a vazut ciobanul de la distanta si i-a gonit 🙂 Tot el ne-a spus si ca vor urca oile curand… Chiar era un batranel simpatic cu multe povesti la el. Cine stie, poate ne mai intalnim…