Traseu cu bicicleta: Busteni – Predeal – Sacele – Manastirea Bradet – Pasul Predelus – Traisteni – Tesila – Barajul Paltinu – Campina

Toate lucrurile se fac la timpul lor…

Am anuntat seara cativa prieteni de acest traseu dar fiind seara… unii au raspuns dupa ce am adormit eu si dimineata nu m-am mai uitat ce au spus. Asa ca am plecat cum ne-am nimerit, eu ultimul, cam ca de obicei.

Pe la 8:30 plecam din Busteni dar la Azuga ne oprim la o cafea. Dupa chestia asta, la care am stat vreo 15 minute, o pornim spre Predeal. Pana la intrare in judetul Brasov, drumul a fost foarte rau, s-a decopertat asfaltul si pe margine sunt o multime de denivelari. Daca mergeai prea tare si trageai de ghidon sa eviti o groapa sau un morman de asfalt riscai sa te acroseze vreo masina. Plus ca decopertarea nu a fost efectuata perfect si sunt colturi ascutite ramase, era aiurea sa facem vreo pana pe acolo.

Ne-am oprit putin la fosta Vama romaneasca din Predeal:

Cladirea fostei vami… in paragina, ca de altfel, mare parte din Predeal. Ultimele reportaje tv arata ce se intampla in aceasta statiune…

Apoi inca o oprire la monumentul poetului-erou Mihail Saulescu:

Postavaru… si am stabilit sa ne mai oprim la Dambul Morii. Oricum, traseul acesta Busteni-Brasov este ceva ce nici nu merita adus in discutie. E foarte usor sa ajungi cu bicicleta in 2 ore din Busteni la Brasov. Pe la 16 ani il facusem cu un Pegas si mi se paruse atunci o mare performanta.

La 10:30 eram prin Sacele, pozand o biserica:

Era si o sarbatoare a municipiului, se chema Santilia…

Traversam in cele din urma acest lung municipiu si ajungem langa barajul de Tarlung:

Cam intr-o ora eram pe aici… pentru ca mai pierdusem timpul printr-un supermarket.

Intram in localitatea Bradet si facem dreapta spre manastire.

Trei kilometri pana la manastire

De aici, de la Fortul Doftanei, se termina asfaltul. Mai departe, trebuie sa nu-ti pese de masina, daca e mica. De altfel, pana in Pasul Predelus si dincolo de acesta, nu prea ai ce cauta cu o masina mica. Nici cu jeep nu sunt sigur ca ajungi in Valea Doftanei.

Pana aici vedem o singura masina mica. Aceasta cu greu ocolea gropile si, totusi, pana la manastire mai e cum mai e. Mai departe sunt in multe zone drumuri paralele pe care localnicii merg cu caruta…

Biserica a fost sfintita in anul 2002.

Pe aici, am stat putin la povesti cu un parinte, cam uimit de traseul nostru, am vizitat ce erau pe acolo de vazut, ne-a binecuvantat… si plecam prin poieni de vis, cu animale la pascut, liniste totala…

Sunt vreo 3 locuri in care se gasesc diferite asezari.

Pe aici, drumul e foarte bun

Doftana transilvaneana

Penultima asezare… pe aici a trebuit sa alergam cativa caini de stana.

Foarte multi caini vagabonzi pe portiunea de drum dintre Tesila si Lunca Mare, deci dincolo de comuna Valea Doftanei. A trebuit sa mai cotonogim din ei ca sa nu fim noi muscati. Regula este asa, cand un caine se repede la o bicicleta, oprim toti si pornim in urmarirea cainelui/cainilor. Ca sa-i/le dam fault 🙂 Unii scapa cu fuga, altii pana fug incaseaza cate un sut, piatra, lemn, petarda, ce e la indemana.

Treaba se schimba pe munte, daca dai cu petarde iti asumi niste consecinte… cu ciobanii. Insa, daca umbli doar cu pacea la tine, stii cum e, nu esti capabil de razboi 🙂 Mai am un aparat cu ultrasunete dar unii caini cred ca sunt surzi :)), un prieten ceva neprobat cu electrosocuri. Intr-o seara, coboram cu masina, undeva pe la ora 19 pe DJ 713 si la o curba doua, mai jos de cabana Dichiu stateau in drum 5-6 caini de la stana din apropiere. Pai, treci tu asa cu pacea si cu iubirea de animale pe bicicleta, pe langa ei, sa vezi ce se intampla… Fara petarde sau fara plata tributului, adica mancarea din rucsaci data lor, stai pe acolo… astepti sa plece ei, sa-i cheme la stana… Din masina par a fi niste „bieti catelusi” care poate nu au ce sa manance :)) Vai, sa luam unul acasa…

Drumul pe portiunea finala, pana in Pas, are mai multe serpetine.

Bun, si ajungem noi unde drumul acceptabil se cam termina si vine o panta abrupta, de urcat pe langa bicicleta. Exact acolo, la curba, intr-un tarc erau puzderie de oi. Printre ele si pe langa tarc vreo 8-10 persoane, cam toti ciobani. Astia ar fi facut si vioara lui Strauss sa planga de ciuda la asemenea strigate. Ma si gandeam, pe vremuri, cand se alcatuia o armie din vreo cateva mii de astfel de oameni si plecau ei la razboi, pai astia cand incepeau sa zbiere, si dracii isi pierdeau incaltarile in timpul fugii. Ce mai, exista cate un Tarzan in fiecare cioban 🙂 Dar este si explicatia prin care 10.000 de romani invingeau 50.000 de turci. Pai cand apareau astia, primele randuri de soldati turci cu tot cu cai se speriau, se crea o invalmaseala, toti cu groaza in oase… si cand apareau mioriticii bateau la ei ca la fasole.

Pana la ciobani ne ia in primire un caine mare, seful haitei, care totusi mirosise el ca nu prea e bine sa se apropie. De sub masinile parcate ies altii, de pe la umbra unor molizi mai latrau cativa, in total cam vreo 10 caini. Un baiat mai tanar a strigat insa la caini si acestia si-au reluat locurile, ba chiar ne-a condus pana mai sus, povestindu-ne ca ei sunt de la stana din Paltinu si sunt acolo cu oile pentru un tratament. I-a speriat si pe ei pesta si alte boli cel mai probabil sadite artificial pe la noi. Ca in tara asta si straini si romani, fura cot la cot si tot bogata ramane 🙂

Cum strigatele ciobanilor in timpul muncii erau chiar hilare, urcam pe langa biciclete si radeam. Nu dupa mult timp, pe neasteptate, ne-a prins si pe noi virusul si ne-am apucat de zbierat ca ei prin padure, pana aproape de Pas, cand am intalnit un grup de turisti. Probabil acestia ne-au considerat avariati serios :))

In sfarsit, in Pasul Predelus, la ora 13:45. Aici a fost pichet de graniceri si punct vamal. In mod sigur, in vremurile acelea, drumul dintre Valea Doftanei prin acest pas si pana la Sacele, era in stare mai buna ca azi.

Pe unde este stalpul cu marcaj se merge spre Cheia. Se vede si drumul care coboara spre Valea Doftanei. Traseul spre Cheia vine dinspre Predeal, trece Valea Azugii, Vf. Paltinu… si dureaza cam 8-9 ore, pe jos evident.

Inca se resimteau influentele mioritice 🙂

Dupa popas, incepem coborarea fara sa ne gandim vreo clipa la drum. Dupa o curba, hop si surpriza:

Jumatate de kilometru numai asa era. Doar daca puneai putin piciorul, scapai in noroi dincolo de glezne. Evident se trasesera busteni…

Undeva mai jos, m-am oprit sa spal bicicleta, am un fix cu treaba asta. Ce daca sunt mai jos alte noroaie, o spal de cate ori cred, iar se murdareste, iar o spal. Cu ocazia asta, am vazut cum din cauza noroiului cuiva i-a sarit lantul. Am scapat insa de noroaie si am dat mai jos de tot felul de gropi. A mai venit si ploaia la un moment dat. Nu ne-a udat ca ne-am adapostit.

Drumul continua pe langa case, vile, pensiuni, risipite ici-colo. Multi turisti si sute de corturi pana la intrare in Traisteni. Ziceai ca e Valea Cerbului. Nu exista nici cea mai elementara amenajare a drumului catre aceste proprietati.

Izvor amenajat langa un loc de popas

Aici am spalat ultima oara bicicleta. Eu sunt si singurul care are aripi la bicicleta si singurul caruia nu i se pare fain sa vii murdar de noroi 🙂 Nu trebuie sa dovedesc nimic nimanui… trebuie sa fac traseul cum mi-am propus.

Mai erau doua ore de mers pe jos pana in Valea Doftanei, deci, atentie, drumul e destul de lung.

Intalnim si traseul care traverseaza muntii Baiului, iesind in centrul Busteniului, pe langa Castelul Cantacuzino. Mereu mi s-a parut un traseu nefericit, aiurea gandit. Dupa ce ai trecut muntii, si ai ajuns la drum, in Valea Doftanei, mai ai kilometri buni pana in localitate. Oricum, decenii la randul s-a trecut din Traisteni in Busteni dar nu pe aici. Stiu sigur pentru ca in Traisteni am o gramada de rude, evident toti ciobani :)) Un unchi cum cobora de pe munte, cum o punea de un copil si primavara ieseau acestia ca miei 🙂 Vreo 7 copii avea numai el. Plus copiii care acum sunt mari si au si ei copii…

Multe poieni pline de masini si de corturi

Si drumul pana in Traisteni se tot lungeste.

Am facut 2 ore pe coborare, din Pasul Predelus pana in Traisteni 🙂

La ruinele vechii biserici din Traisteni

Se spune ca biserica a fost construita prin anii 1830, ceea ce pare destul de evident. In sfarsit, dupa ani buni, acest monument istoric sau mai bine zis ce a ramas din el, a fost imprejmuit.

Langa biserica, probabil o fosta casa de preot.

Cruce de pomenire

Biserica noua, inceputa in 1926. Aici a inceput ploaia, din nou, dar statia de autobuz era in apropiere si am depasit lejer momentul.

Nicolae Milu, localnic si comandant al bricului Mircea

Primaria si bustul lui Ferdinand I

Am continuat spre Tesila, care impreuna cu Traisteni formeaza comuna Valea Doftanei.

Biserica din Tesila

Spre Campina

Cam de pe aici incepe lacul de la Paltinu

Loc de popas pe malul lacului, oameni, gratare, vaci…

La barajul Paltinu

Inghesuiala mare pe baraj, toata lumea sa faca poze. Cred ca 5% din cei care fac poze si citesc caracteristicile 🙂

Continuam spre Campina. Initial am vrut sa intram prin Brebu dar nu am gasit aderenti 🙂

Moara din Campina, cum se vine dinspre Valea Doftanei.

Ratacind pe la piata dupa shaorme…

Ideea este ca pe la 18:30 eram la gara Campina, asteptand trenul. Asadar, Busteni 8:30, Sacele 10:30, Pasul Predelus 13:45, Traisteni 15:45, Campina 18:30. Gara Campina

8 ore pe biciclete, 2 ore pentru poze si popasuri, cam 110 km.

Traseu cu bicicleta: Busteni – Sinaia – DJ 713 – Cabana Dichiu – DJ 714 – Sanatoriul Moroeni – Manastirea Sf. Ioan Iacob Hozevitul – Pietrosita – Fieni – Bela – Varfuri – Iedera – Magureni – Bobolia – Gara Campina

Dupa o iarna lunga si o primavara tomnatica… mai vine si anotimpul calatoriilor.

Un nou traseu pitoresc, lung de circa 100 km…

La 8:10 am plecat din Busteni spre Sinaia, pe la 8:30 eram la gara din Sinaia, apoi am oprit pe Malul Spitalului la niste cumparaturi si am continuat pe DN 71 spre Targoviste.

La Sinaia, vazand masina din imagine, ne-am adus aminte ca peste cateva ore incepea un concurs de eleganta, cu multe masini de epoca. Un concurs pe care noi il ratam…

La 9:25 eram la fosta cabana Cuibul Dorului, intrand asadar pe DJ 713 ce urca pe Platoul Bucegilor.

Ca de obicei, pustiu. Am auzit ca era cat pe aici sa se vanda dar proprietarul s-a razgandit.

Urcam noi linistiti, surprinsi ca parca nu erau cine stie ce masini si, la un moment dat, o coloana de masini ne-a ajuns din urma. Ei bine, asa a fost pana la cabana Dichiu. Exact ca pe DN 1.

Se lucra la drum si masinile asteptau mult si bine, pana se deschidea un fir. Mai era si hramul manastirii de la Pestera Ialomitei, fiind sarbatoarea Sf. Petru si Pavel asa ca, mii de oameni in mod sigur urcau pe munte. Cand este aceasta sarbatoare, mai ales in week-end, trebuie sa ai nervi de otel ca sa mergi cu masina in Bucegi.

Iar il repara 🙂 Am mai scris eu cand s-a asfaltat acest drum, ca e perfect acest drum pentru multi, il vor repara toata viata lor si a noastra. Cand repara aici, se strica mai sus si tot asa…

La 10:10 eram in punctul panoramic de la limita dintre judetele Dambovita si Prahova. Pana si oile treceau dupa cum se vede, dintr-un judet in celalalt 🙂

Cabana Dichiu mai sus. Acolo ne-am oprit sa cumparam niste cascaval. D-na care vindea ni l-a si feliat…

La 10:30 am ajuns la cabana Dichiu, unde am stat 5 minute. Portiunea dintre Cuibul Dorului si Dichiu am parcurs-o in circa o ora. Imaginea de mai sus e la plecarea de la cabana Dichiu. Se vede cum pe DJ 713 urca o multime de masini. Ce nebunie o fi fost pe la pranz.

Mai departe, am coborat spre intersectia cu Zanoaga-Pestera si Moroeni. O coborare foarte frumoasa printre zeci de masini obligate sa parcurga cu atentie portiunile neasfaltate de la poduri, timp in care noi zburam pe langa ele. Multe microbuze din Brasov, Prahova, Bucuresti. Un sofer de microbuz din Bucuresti ne-a recunoscut mai tarziu prin comuna Iedera…

Ajungem la intersectie si facem stanga spre Moroeni:

Am lasat asfaltul pentru drum forestier. De aici am tot coborat, cu mici portiuni de urcare, circa 15 km pana la acel sanatoriu ce apartine comunei Moroeni. O ora am facut pe acest drum, amintindu-mi de plictiseala maxima incercata cu masina pe acest drum care pare ca nu se mai termina. E acelasi sentiment ca la Vidraru. Ocolirea lacului se face pe un drum de circa 20 km 🙂 Nici nu stiu cat am facut cu masina. Evident cu bicicleta am facut si mai mult numai ca, e altceva cu bicicleta. Te opresti, vezi ceva…

La intersectia cu Scropoasa

Dintr-un punct panoramic pe care s-ar putea sa-l ratezi cu masina, am admirat vreo 10 minute cariera de la Lespezi si o parte din Cheile Zanoagei, imprejurimile Scropoasei.  Cascavalul d-nei de la Dichiu era foarte bun…

M-am uitat pe acest drum pana la sanatoriu, de 2 cruci de piatra, dar nu am vazut nimic. Probabil si din cauza vegetatiei si pentru ca in mod sigur autorul contemporan ce scria lucrul acesta, le preluase dintr-o sursa de pe la 1910. Foarte probabil nu sunt in preajma acestui drum ci pe langa fostul drum de plai din apropiere.

Sanatoriul… la cladirea cea mare cred ca se efectueaza niste lucrari. Ca si in alte locuri sanatoriale, cei de pe la poarta nu pareau deloc bolnavi… ci in vacanta. Important este sa fie omul sanatos 🙂

Sanatoriul a fost inaugurat in anul 1938 si avea tot felul de terase si fantani prin curte.

Un fost izvor amenajat, azi o ruina

Plecam spre Moroeni pe un drum cu asfalt dezastruos, cu atentie la curbe unde era mult nisip… daca intri cu viteza, nisipul este calea cea mai sigura de a te catapulta in decor… Bine, asfaltul este denivelat rau, gaurit…

Satul Glod. Din acest punct, nu continuam pe drum, ci iesim din drum pentru a cobori la o manastire ortodoxa de rit vechi.

Vreo 5 minute coboram pe langa biciclete pe aici…

Biserica

Am stat ceva si pe aici, vorbind cu maicile, aprinzand lumanari, cumparand mir, la poze…

Moaste, fiecare cu o poveste aparte

Sf. Mucenita Elisabeta din familia Tarului Nicolae. Elisabeta, a fost de fapt, marea ducesa a Rusiei, asasinata alaturi de familia tarului Nicolae al II-lea, de catre comunisti.

Cam asa arata marea ducesa a Rusiei, sora tarinei Alexandra.

Din intersectia de mai sus am iesit in DN 71 care leaga Targovistea de Sinaia.

Continuam spre zona Moroeni-Pietrosita, trecem pe langa Casa Memoriala Cioranescu…

Biserica – hramul „Sf. Arhangheli Mihail si Gavriil”.

Si la ora 13 ajungem in Pietrosita:

Casa Constantin Marmandiu

Sediul Primariei Pietrosita, fosta cladire de odinioara a Vamii.

Centrul comunei Pietrosita mereu mi-a placut datorita aerului istoric impus de cladiri. E logic sa fie asa pentru ca aici a fost Vama.

Un alt obiectiv atins, biserica cu trei hramuri de la Fieni, ridicata in anul 1804. Biserica, monument istoric este inchisa din anul 1948 si in interior totul este in stare de degradare.

Biserica este inchisa cu grilaj metalic dar te poti uita in interior… o mizerie de nedescris.

Este si o cruce de piatra impozanta langa biserica, tot monument istoric, datare 1660. Pe ea se afla chipul Maicii Domnului dar nu se mai cunoaste asa de bine. Crucea este de pomenire si se crede ca a fost ridicata in momentul in care s-a construit si prima biserica a Fienului. Biserica de la 1804 ar fi a treia.

Centrul Cultural din Fieni si ora 14 ne-a prins la o terasa.

Dupa 30 de minute, am plecat mai departe…

Carpatcement

Ca sa nu mergem pana la Pucioasa, am intrat pe alt drum, prin cartierul Berivoiesti.

Asa arata drumul prin acest cartier. Mergem pe el pana se transforma in forestier…

Spre satul Bela; dupa cateva curbe drumul se schimba radical si noroc ca e bicicleta nu altceva.

Mergem prin sat o vreme apoi ajungem la indicatoarele pozate din tura trecuta.

Un prieten pe Facebook, cunoscator al acestor zone, d-l Gabi Prundaru, imi spusese ca spre Moreni este un traseu pitoresc. Asa a si fost. Dupa ce am intrat pe aceasta ruta, la scurt timp, incepe un urcus dar la cat urcasem noi pe Dichiu 🙂

Foarte multe cruci din lemn… dar nicio biserica pana la Valea Lunga.

Monumentul eroilor langa primaria Valea Lunga

Si un alt obiectiv despre care citisem in carti mai vechi… o biserica veche, de cand o parte din actuala comuna Valea Lunga apartinea de Plaiul Campinei. Comuna azi este inclusa in judetul Dambovitei, in trecut era o parte din ea in Prahova.

Ruinele bisericii vechi

Crucea de la mormantul preotului Policarp Popescu

Bolta altarului

Ajungem si in comuna Iedera, nu stam prea mult si urmam un drum asfaltat ce ne va scoate in comuna Magureni din judetul Prahova, localitate cantacuzineasca odinioara… Aici a locuit unul dintre personajele mele istorice preferate, spatarul Draghici Cantacuzino 🙂

Citim poezia, mergem bine si, dupa vreo 3-4 km la revedere cu asfaltul 🙂

Din ce te apropii de limita intre judete iti dai seama ca nu merge nimeni pe aici cu masina. Vin niste denivelari uriase…

Drumul acesta l-am parcurs in circa o ora, iesind in zona Satul Banului. Multi oameni cu corturi, la gratare, rulote, masini etc prin poienile din preajma drumului, pe partea prahoveana.

Forestierul, in partea damboviteana, are si niste serpentine. Dupa acestea vine o troita cu doua cruci, mai dai o curba si vezi asfaltul. Urmeaza numai coborare cativa kilometri…

Biserica din Magureni. Ca si aceea de la Lespezi si aceasta a intrat in renovare.

Era 18:10, dupa o oprire la un supermarket.

Au urmat apoi Cocorastii Caplii – Bobolia – Gara Campina.

Spre Campina, la iesire din Cocorastii Caplii

Biserica din Bobolia

Gara Campina, sosire la 19:05. Aici am stat vreo 20 de minute pana a venit trenul spre Busteni.

Masurand cat de cat…

Am urcat Bucegii ca sa ajungem la Pietrosita-Fieni si sa ne intoarcem pe la Iedera-Magureni in Campina :))

Serial turistic: Cum se prezinta un Hotel la un Targ de Turism?

In acest articol am sa va prezint o experienta care poate fi de folos si altora. Si este bine sa ramana aici, pentru ca pe masura ce trece timpul se uita unele aspecte.

M-am ocupat de reprezentarea unui hotel la Targul de Turism al Romaniei de la jumatatea lunii noiembrie.  E vorba de Hotelul Carmen**** din Predeal. Cum aici lucreaza si d-na Mariana Fratila, celalalt autor al cartilor aparute sub sigla Pasi in Timp, care ma si cunostea… am avut… sa zicem mana libera in organizarea prezentei, aranjare stand, editare si realizare materiale turistice….

Participarea la Targ nu mi se parea foarte importanta si, totusi, m-am inselat. Pentru ca, daca ai cu ce si cu cine, poti obtine cu un stand mic rezultate peste asteptari.

Pregatirea a fost foarte din scurt, am avut 3 saptamani sa organizez totul. In primul rand, era neaparat necesar sa avem standul nostru, identitate proprie. Cum un stand de 6 mp, mobilier, chirie, realizare etc, te costa pe la 900 de euro/4 zile, bugetul pentru alte chestii a devenit destul de restrans.

Timpul fiind scurt, cateva nopti am dormit doar cateva ore, pentru ca lucram la mesaje, materiale, imaginam aranjarea standului si evenimentele. Pentru ca a te duce la un astfel de Targ doar sa dai pliante cu tine, ca unitate, nu e nicio treaba. Nici nu voiam sa pierd increderea d-nei Mariana 🙂 Bine, dumneaei stia ca pot face orice 🙂 Si facute si nefacute :)) Asa ca, am gandit diferite chestii pentru diferiti vizitatori:

Calendare de buzunar personalizate, un flayer cu evenimente ce se pot derula la hotel, am venit cu brosura hotelului (creatie proprie), un pliant cu hotelul in care se regaseau niste detalii si reduceri, pixuri, baloane, ziarul hotelului (tot de mine facut), o tombola cu premii serioase.

Ca mesaje, am venit cu ceva specific unui hotel aflat la cativa pasi de fosta granita dintre Regatul Romaniei si Austro-Ungaria. Plus mesajele: „Valea Prahovei incepe de la Predeal” – pentru ca se cam uita ca Valea Superioara a Prahovei e de la Predeal la Comarnic, si cu „Scriem Amintiri”-pentru ca se incearca la acest hotel ca aceia care vin, sa plece cu niste amintiri memorabile. Plus ca la plecare, acestia primesc o Diploma de Centenar originala, cu timbru specific…

Singuri nu mi se parea in regula sa mergem. In turism cam toti pe aici sunt pe cont propriu insa, daca vrei, te poti ajuta unul cu altul in astfel de situatii. De la mine putere 🙂 am si initiat discutii cu niste parteneri seriosi: Centrul National de Informare si Promovare Turistica Predeal condus de d-l director Marius Campeanu care mereu a facut orice ca sa promoveze statiunea si cu Julius Meinl, celebra cafea, reprezentata in zona de d-l Tibor Szoke, un profesionist veritabil. Cu materialele turistice ale hotelului, cu cafeaua Julius Meinl si cu materiale despre Predeal, cu o echipa imbatabila de la hotel, am descins la Targul de Turism de la Romexpo.

Standul trebuia si el amenajat dupa cum prevazusem: steagurile cu Predealul si cel cu Centenarul, un perete tematic cu imagini reprezentative din hotel si altul cu istoricul Predealului. Am adus si o imagine unicat, celebrele topoare de bronz de la Sinaia, descoperite in 1890 si avand o vechime de 3600 de ani. Sunt cele mai vechi urme de locuire umana din Valea Superioara a Prahovei.

Nu m-am imaginat stand 4 zile prin Bucuresti dar cand am vazut ce se intampla… na, a trebuit sa raman.

Rezultatul?

Peste 1000 de vizitatori la standul nostru. Cateva sute de participanti la concursuri. Peste 60 de discutii/contracte/parteneriate concrete, ceea ce pentru un hotel cu 58 de camere este mai mult decat suficient pentru un an de zile. Si multi spuneau ca nu se face treaba la Targ! Nici eu nu eram prea convins 🙂 Oricum, eram convins in principal de faptul ca daca fac eu aranjamentele lucrurile vor iesi bine. Ca au iesit cu mult peste asteptari se datoreaza multor altor factori: echipei, partenerilor, vecinilor cu standurile lor.

In zilele de joi si vineri, am fost la stand cu colega mea Nicoleta, directorul de Vanzari al hotelului, pentru ca a treia zi, cand erau lucrurile mai importante, sa-si faca aparitia si directorul general, d-na Mariana Fratila.

Targul de Turism si-a deschis portile joi, 15.11.2018, dupa orele 10. Tot atunci a venit si Ministrul Turismului, d-l Bogdan Trif care a si facut deschiderea oficiala. Anterior, facusem invitatia d-lui ministru sa ne viziteze standul pentru ca il asteptam cu toate cartile realizate sub sigla Pasi in Timp, cu o Diploma de Centenar, calendar cu eroii locali ai Vaii Prahovei, multe povesti de la fosta granita.

D-l ministru mi-a ascultat expunerea, ne-a felicitat pentru prezenta si a facut poze cu vestita Diploma de Centenar, cea care a atras pana acum zeci de aprecieri. Pentru ca aflati la Hotelul Carmen din Predeal, noi, autorii proiectului Pasi in Timp, chiar am marcat Centenarul in diverse moduri.

Nu mai spun cate prietenii am legat la Targ si ce specialisti am intalnit. Plus ca am avut o colaborare excelenta cu reprezentantii Romexpo.

Deci, ca sa o parafrazez pe d-na Mariana care este de vreo 25 ani la Hotelul Carmen si a prins multe editii la un astfel de Targ de Turism, „a fost cea mai reusita participare la un eveniment turistic din istoria hotelului” 🙂 Asta pentru ca le-am schimbat perceptia :)) Nu are rost sa mergi acolo ca sa dai o mana de pliante. Mergi sa fii vizibil, sa atragi oamenii… pentru ca ai o poveste si niste servicii de calitate in spate, oameni dedicati la hotel.

La limita m-am incadrat cu bugetul pentru materialele turistice. M-am bagat in ce stiam ca pot face. Tot legat de aceasta prezenta la Targ, ma gandeam ce succes ar fi promovarea ca destinatie turistica a zonei Predeal-Comarnic, dar nu asa cum stim noi, cu aglomeratie… in fine, este o idee la care trebuie lucrat vreo jumatate de an cu diverse persoane din aceste statiuni.

Una peste alta, se pare ca iar am facut inca o chestie reusita cu celalalt autor de Pasi in Timp, numai ca de data aceasta sub sigla Hotelului Carmen**** din Predeal 🙂 Tot l-am pomenit noi in vreo 2 carti, na, ca acum destinul ne-a dus la el, in birouri apropiate :)) Niciodata sa nu spui niciodata!!! Candva, m-am regasit pe Bucegi si zic eu, am facut o treaba buna. Acum sunt in Turism si zic tot eu, fac tot o treaba buna. Probabil dupa niste ani, chiar daca poate fi mult mai repede, voi fi cercetator, istoric, arheolog, profesor, ceva de genul. Deocamdata, eu sunt acolo unde ma regasesc. Am facut si jurnalism, si gratare, ecologizari, am vopsit acoperisuri, am fost si ghid, am facut tot felul… Si mai e ceva, eu nu-mi tradez prietenii si angajatorii!

Mai jos, filmul evenimentelor. Nu inainte de a posta cea mai reusita interpretare a poeziei „Nu plange maica Romanie!”, stiti, poezia aceea despre care se zice ca a fost gasita pe muntele Sorica, la Azuga, in ranita unui soldat roman. O voce superba, Razvan Pop:

Si pozele…

Standul Hotelului Carmen din Predeal, conceptie personala

Scriem amintiri, cartile, Julius Meinl

Ziarul hotelului, harta cu Predealul, brosuri…

O cafea cu traditie, cine a baut stie ca gustul e unic. Bolul cu tichetele de concurs. Evident pe tichete era cocosul de munte 🙂 Mai vedeti si cosuletul cu bomboane, cosulet cumparat de mine de la copiii de la Centrul de Plasament din Brebu. Ce ies din mainile acestora… se poate vedea la Sinaia, o data pe luna, la un fel de targ din centrul statiunii…

Vama din Predeal, mesaj, tur istoric, lupta pentru apararea garii Predeal, topoarele din bronz.

Imagini cu Predealul, clubul hotelului, terasa, piscina… hotelul, camera.

D-l Ministru Bogdan Trif, d-na Nicoleta-director Vanzari la Hotel Carmen. Mai in spate, d-l profesor dr. Mihai Frumuselu de la USAMV Bucuresti. Asa arata o Diploma de Centenar originala, cu timbru auriu stantat.

Initial, acum luni de zile, ideea diplomei nu prea a fost inteleasa. Dar daca vrei sa scrii amintiri, atunci sa le scriem asa cum trebuie 😉

Un mesaj

Al doilea mesaj.

Pai nu? :)))

Am avut timp sambata sa si dau un tur mai serios de Targ:

De vorba cu cei de la Muzeul Judetean de Istorie din Constanta. Nu peste mult timp voi fi si eu specialist autorizat pe Patrimoniu, resurse culturale… Am avut multe de povestit si am gasit la ei o multime de materiale specifice, calitative. Pentru ca Dobrogea ma atrage de niste ani ca un magnet…

Tot cascand gura pe la Targ, am ajuns la standul Consiliului Judetean Valcea unde cei de la Centrul lor de Informare si Promovare Turistica o tineau cu fel si fel de evenimente. Asa mi s-a propus sa particip la o tombola, unde primeai o sculptura la care se lucra… Cum cutia era plina cu biletele de candidati si cum nu stiam ce sa fac cu o sculptura care cine stie cat de mare era, am refuzat. Pana la urma, cum tot insistau, hai sa particip. Asta era sambata. Duminica parca nu-mi dadea un pace un gand, poate ma suna astia sa vezi, ce o sa le zic? 🙂

Bai, si suna telefonul :)) Si ma cheama la standul lor, ca am castigat un dac sculptat 🙂

Alaturi de d-nele de la CNIT Valcea… si de dac 🙂 Si vorba lui George, da, dar nu te-ai uitat in spate :)) Mircea!! Cel cu documentul despre biserica de pe apa Prahovei…

M-am intors la stand cu dac si cu diverse… Ganditorul si perechea sa…

Ionel Bratianu pe calendarul nostru de colectie… statuetele….

In stanga, teancul de carti de vizita ale viitorilor colaboratori/parteneri.

Mai adaug o poza de echipa…. alaturi de care am reprezentat cu succes Hotelul Carmen si Predealul, la Targul de Turism. Cu aceasta serialul turistic se incheie. Colajul foto este realizat de d-l profesor dr. Florin Frone, tot de la USAMV Bucuresti.

La primavara „venim si mai in fata”, cum se spune la alergarile montane 🙂

Traseul turistic: Comuna Maneciu – Varful lui Crai si retur

Un fix al meu mai vechi cu vamile si punctele de granita dintre Tara Romaneasca si Transilvania. Prin aprilie, sa fie mai bine de o saptamana, am pornit si spre Vf. lui Crai (1473 m) din muntii Tataru, considerati a fi o prelungire a muntilor Siriu.

Era cat pe aici ca in minivacanta de 1 Mai sa ajung si in Pasul Predelus. Dar nu a fost sa fie! Nici macar singur nu am reusit sa plec! Mai bine, intr-un fel. Adica…mult mai bine 🙂 Traseul propus era: plecare de la barajul Sacele-Vf. Vaida-Pasul Predelus-Lacul Gavan-Susai-Predeal… sunt niste kilometri buni 🙂 Ma gandeam ca aia e, ii dau mai tare daca sunt singur si in vreo 6 ore sunt la Predeal. Daca nu eram singur… atunci am zis un 8-10 ore. Dar nu a fost sa fie in niciun fel. Nici nu eram intr-o buna forma fizica, m-am incurcat si la organizare, mai dormeam si pe mine…

Optiunea ramane deschisa pentru perioada urmatoare… Adica pe jos de la Sacele la Predeal si pe bicicleta de la Sacele in Valea Doftanei tot prin acel pas. O data traversez pasul E-V si o data N-S.

Referitor la traseul spre Vf. lui Crai…

Din Busteni repede in trenul de 6 spre Ploiesti Vest. Coboram acolo si luam autobuzul 2 spre Ploiesti Sud. Mai aveam 25 minute pana venea trenul spre Maneciu. Pana la Ploiesti sunt vreo 70 km si am mers cu un tren RegioCalatori. Pana la Maneciu sunt vreo 50 km si linia e operata de TFC. Gasim pe la gara de sud niste placinte cu mere, cate o cafea dintr-un magazin si ne mai invartim pe acolo. Trenul era chiar la linia 1 asa ca ne-am suit si in el…

Deci… de nu a oprit trenul asta in toate garile si haltele posibile. Le-am pierdut sirul… Cei 50 de km au fost parcursi intr-o ora si jumatate 🙂 Pe la un 10 fara ceva am ajuns si noi la Maneciu si i-am dat zor spre baraj sa-l traversam. Am trecut prea repede pe langa o casa cu portile zavorate, cu niste lei in curte si un blazon:

Cred ca e blazonul Cantacuzinilor

La 10 plecam de la baraj…

Traseul spre Tabla Butii ne interesa…cica vreo 7 ore. Insemna ca pana la Vf. lui Crai faci vreo 5 ore. Tren inapoi spre Ploiesti aveam pe la 17 si ceva…

Traseul este 99% numai pe drum de pamant si pe alocuri arata rau de tot.

Acolo trebuia sa ajungem…

E de mers pe drum mult de tot 🙂 Dar peisajele compenseaza pe deplin. Undeva in dreapta este localitatea Slon. Undeva in fata, se vede o bifurcatie… acolo este si intrarea in padurea muntelui. Pana acolo am facut 2 ore de la baraj. In mod normal faci 3 ore dar noi am mers destul de repede.

Un sarpe de casa calcat de o masina.

Hai ca mai avem 30-45 minute asa, la ochi…

Iesim din padure…

Si pe stanga gasim un loc amenajat cu izvor. Te nimeresti pe aici intr-o zi caniculara, zici saru-mana 🙂

De aici, mai sunt cateva serpentine pana la Varful lui Crai.

Gata, aproape de varf. In zare barajul de la Maneciu si comuna.

Satul Slon in stanga si comuna Cerasu un pic mai departe, Maneciu la dreapta. Se vede si drumul care intra in padure…

Pana la Vf. lui Crai am facut 3 ore si jumatate de la baraj. Alta jumatate de ora, am stat pe acolo, am facut un popas, poze… pe la ora 14 am inceput sa coboram.

Tot in zona varfului mai era un alt loc amenajat unde am si stat. La fel, si aici este un izvor. Urcand spre varf ne-am intalnit si cu un fost jandarm din Azuga care plimba niste turisti cu un Duster. Ce o fi zis omul cand m-a vazut si pe acolo :))

Frumos…

Am facut si poze spre Tabla Butii si Vf. Tataru… cred ca o ora si un pic mai aveam pana la Tabla Butii. Data viitoare, chiar daca e mult de urcat, o sa vin cu o bicicleta din Maneciu spre Tabla Butii-Vama Buzaului-Brasov. Oricum ar fi, seara sunt acasa…

Aveam si acest plan in minte dar sa ramanem pe acolo o noapte. Numai ca, poate in toamna. Acum, fiind altitudinea mica au fost urcate oile sigur. Le pregateau de urcare cand am fost. Si numai e asa fain. Poate totusi sa ramanem pe la Vama Buzaului dupa ce mergem si la Lacul Vulturilor. Pe cati am intrebat, cam toti mi-au zis ca se urca mult pana la lac de la Tabla Butii. Si e greu mai ales cu bicicleta 🙂

Numai ca eu fac cum mi se pare… si daca mergem, de unde incepe urcusul las bicicleta prin padure si o iau la intoarcere.

De la Vf. lui Crai am coborat pe un drum mai vechi:

Am presupus ca pana in ora 17 suntem la baraj la Maneciu. Deci nici la urcare si nici la coborare nu am alergat, am mers mai repede.

Drumul ce coboara la Slon

Ne uitam de unde venim.

Aproape de baraj, am luat-o prin poiana fiindca se vedea jos drumul.

Cine stie ce romantic pregatise locul si astepta seara 🙂

Pe la 17 eram prin centrul comunei, ne-am interesat de mersul microbuzelor, parca trenul facea prea mult. Numai ca trenul venea mai repede. Dupa ce ne-am mai luat cate ceva, ne-am dus la gara. Biletele se luau din tren…

Un mers ciudat…tot felul de reguli.

Am incheiat excursia cu bine, in tren ne-am odihnit si am mai ras asistand la diferite incidente. Era si un controlor glumet. Daca mergeti cu trenul sa nu va speriati cand crengile de la copacii de pe langa calea ferata mai lovesc in geam. Cei de la TFC cand vor sa toaleteze baga asa, cate un tren din cand in cand… 🙂

Si mai era ceva, pana la intrarea in padure, am intalnit trei turme de oi cu caini multi si agresivi care dormeau pe la curbe de drum, la umbra. O data te trezesti cu ei pe langa tine. Toata treaba e sa nu ajunga. Primul si cel mai vocal castiga iar petarda si bolovanul sunt sfinte. Pe munte, nu ursul mi se pare o problema, ci cainii 🙂 La una din turme, ne-a vazut ciobanul de la distanta si i-a gonit 🙂 Tot el ne-a spus si ca vor urca oile curand… Chiar era un batranel simpatic cu multe povesti la el. Cine stie, poate ne mai intalnim…

„Breaza cu imprejurimile” – cea mai buna harta realizata in ultimii 25 de ani in judetul Prahova

Cand te uiti la alte harti, gen Schubert si nu stiu mai cine sau la ce au realizat diverse asociatii care promoveaza judetul, te umfla rasul sau plansul. Niste chestii copiate si recopiate! Abia cand vezi o harta buna iti dai seama de nivelul de mediocritate si de slabele cunostinte ale altora din acelasi domeniu. Nu stiu de ce ma mai mir… doar toata lumea a vazut cat de jalnic ne-am prezentat ca tara la Targul de la Berlin.

Bine, cu Schubert treaba este destul de simpla… aduni bani de la agentii economici, acestia primesc o caseta pe dosul hartii, mai mica sau mai mare, dupa contributie. Apoi vine unul de la capatul tarii sa-ti redea pe o harta unde stai tu 🙂 Se preiau date, in special de pe net, copiezi ca mai toata lumea o face in acest domeniu si gata proiectul.

In loc sa cauti pe plan local oameni care pot face o harta, chemi pe nu stiu cine sa-ti aplice si tie sablonul clasic. Rezultatul este si unul pe masura, multe obiective nu apar pe harta, elemente gresite din alte harti sunt perpetuate, in final devine evident ca harta respectiva nu are o prea mare utilitate… reducandu-se la un simplu desen. Imprimi o harta cu strazile de pe Google si aia e…

Azi mi-am propus sa vorbesc despre harta realizata de Centrul National de Informare si Promovare Turistica din Breaza cu sprijinul Primariei din localitate.

O harta care reprezinta la ora actuala… unul dintre putinele materiale turistice de promovare din judetul Prahova, care au un inteles si sunt realizate la modul profesionist.

In spatele acestei harti, nu s-au aflat agenti economici care au cotizat pentru un spatiu publicitar, ci un tanar metodic, serios, d-l Madalin Focsa. Ajutat de colega sa din CNIPT Breaza, d-na Ramona Nita, acestia au creat un material de exceptie pentru Breaza si fara echivalent in judetul Prahova.

Lucrarea nu s-a sprijinit pe copy-paste ci pe iesiri de peste jumatate de an pe teren, s-au rasfoit arhive, corespondente cu Directia Topografica Militara, permanente discutii cu cei care realizau grafica la harta, astfel incat sa se redea fiecare curba de nivel si suprafata impadurita asa cum este in teren. O munca de Sisif pentru acestia deoarece nu era ca in alte situatii, tu platesti si iti dam noi ce vrem. Fiind geograf, d-l Madalin Focsa chiar stia ce trebuia facut 🙂

Un mare merit in acest proiect l-a avut evident administratia locala care a inteles necesitatea unei astfel de harti. Adica faci o harta buna o data, nu o mai schimbi de la an la an, nu mai derutezi pe nimeni.

Ca sa faci asa ceva nu e de ajuns sa poti sau sa vrei… ci sa si ai cu cine. Madalin Focsa este cunoscut la nivel de judet ca un mare patriot, un om cu credinta in Dumnezeu si care apreciaza tot ce au facut inaintasii nostri, implicandu-se in diferite actiuni culturale. Este limpede ca doar astfel de oameni pot crea niste lucruri durabile fiindca pun suflet si isi dau interesul.

Intreaga harta reprezinta conceptia celor doi reprezentanti ai Centrului Turistic din Breaza si, in aceasta, vreau sa subliniez ca nu veti gasi promovate alte aspecte care de regula guverneaza asemenea materiale turistice (pile, relatii 🙂 ) ci doar valorile autentice ale Brezei, cultura, peisajele, istoria. Pentru mine, marea frumusete a acestei harti consta in faptul ca au facut un lucru corect. In zilele noastre rar mai vedem un lucru facut asa cum trebuie, de la inceput si pana la sfarsit, fara imixtiuni.

Daca treceti pe la Centrul din Breaza, veti gasi acolo harta dar si pe d-na Ramona. Pe d-l Madalin il gasiti la Centrul din Campina, strecurat in tot felul de proiecte 🙂

Eu astept sa spuna intr-o zi: „Uite, aici, sunt sigur ca a fost Vama Prahovei!” 🙂

Baietii de la Artmap/Mapexpert sunt in topul seriozitatii.