Pe urmele cartii „Cuviosii pustnici din Bucegi”… la Moieciu de Jos, la parintele Coltea

Pana la urma am ajuns. Cartea viitoare forta aflarea resorturilor din spatele cartii parintelui Gheorghe Coltea, parohul din Moieciu de Jos.

„Cuviosii pustnici din Bucegi” este o carte peste care privirea si intelesul pot trece fara a patrunde esenta. In aceasta, autorul pune totul pe seama Divinitatii de o asemenea maniera incat devine fie de necrezut, fie enervant. Oricum ar fi, explicatia nu sta doar in formarea ci si in simtirea acestuia. Totul pare prea exagerat pentru cititorul de azi. Motiv pentru care de vreun an si ceva, de cand am citit cartea, in cercul de prieteni s-a folosit si se foloseste in gluma exprimarea: „Hai, ca esti Coltea 2!”

Cu toate acestea, toti ne-am dat seama ca personajul a avut niste trairi unice, iar eroarea sa de apreciere este insignifianta. Tot ce pare exagerat, este doar forma indirecta de a-I multumi lui Dumnezeu pentru ce traia. Sunt sigur ca a avut contestatari chiar si in Biserica, pe tema acestei carti.

Este o carte despre pustnicii din Bucegi, descoperiti, dezgropati, reingropati… in care parintele Coltea traieste 2 bucurii: a intalnirii cu Divinitatea si a realizarii unui vis mai vechi.

In week-end, l-am prins pe parinte exact cand le vorbea enoriasilor. A vorbit mult cum a recunoscut si dansul. Aproape a ragusit. Dar era o placere sa-l asculti…

Biserica din Moieciu de Jos este locul unde se gasesc circa 200 de moaste de la tot felul de sfinti. Cutiile, tablourile, obiectele in care sunt tinute, sunt comandate special fiind niste chestii exceptionale.

Am vorbit cu parintele, am aflat foarte multe, dupa care am fost la o ruda a sa, tot preot. Toata ziua m-am gandit apoi la ce am auzit, pentru ca stiind mai mult decat ei despre Bucegi, faceam tot felul de legaturi. Acestia au in spate vreo 7 generatii de preoti… fiind improprietariti pe Bucegi de un cunoscut domnitor etc.

O poza cu parintele Coltea

Si alte poze de prin Moeciu:

Monument funerar

Peisaj cu muntii Piatra Craiului insa..,

Langa acea casuta din deal se vedea ceva langa ea:

In perioada aceasta, astfel de constructii nu sunt locuite. Parea un caine mare in vecinatate… sau un urs m-am gandit eu.

Mai ales ca apropiind cu aparatul am vazut un sir de urme prin zapada. Nu erau de om si semana cu pasii facuti de un urs. Nu vreau sa exagerez, imi dau doar cu parerea, nici acum nu stiu ce era: caine sau urs. Inclin sa cred ca urs.

Sirul de urme

Monumentul eroilor

Un răspuns

  1. Dacă îţi aminteşti de Cireşarii lui Constantin Chiriţă, îţi aminteşti şi că ai trăit, efectiv, fiecare aventură, fiecare întîmplare şi te-ai identificat cu unii dintre Cireşari.Ce vreau să spun cu asta e că nu fiecare poate sau ştie cum să redea în scris anumite stări sufleteşti, anumite trăiri sau senzaţii care nu sînt comune.Si-atunci, eventual, încerci să cunoşti omul, şi poate reuşeşti să vezi şi să simţi ca el.

    Apreciat de 2 persoane

Lasă un răspuns

Completează mai jos detaliile tale sau dă clic pe un icon pentru a te autentifica:

Logo WordPress.com

Comentezi folosind contul tău WordPress.com. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Google

Comentezi folosind contul tău Google. Dezautentificare /  Schimbă )

Poză Twitter

Comentezi folosind contul tău Twitter. Dezautentificare /  Schimbă )

Fotografie Facebook

Comentezi folosind contul tău Facebook. Dezautentificare /  Schimbă )

Conectare la %s

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.

%d blogeri au apreciat asta: