Traseu pe Bucegi, unde in alta parte?! 🙂

Sa plecam mai de dimineata, sa nu plecam ca poate vremea, ca poate traseul e nu stiu cum… intrebari in mintile participantilor…

Plecam!

Parca e 7 si ceva cand pornim cu masina, parca e 8 si ceva cand lasam masina pentru a urca spre Babele.

8:20 trecem de bariera de la Piatra Arsa 🙂 Chipurile mergem hotarati.

Din masina am mai coborat noi, sa pozam razele… soarelui!

Sinaia, vazuta de la granita dintre judetele Prahova si Dambovita

Parca raza batea peste acel monument, sub forma de columna. Nimeni nu mai stia al cui a fost. Intamplarea sa-i zicem si interpretarea corecta a unei surse din anii ’30, au ajutat la lamurirea misterului. Mister dezlegat la pagina 453 a cartii „100 de pasi in timp, un alt fel de ghid despre Valea Prahovei si Parcul Natural Bucegi”.

Sau cum zicea d-l Gheorghe Niculescu, scriitor al multor carti despre Valea Prahovei si nu numai, despre cartea „100 de pasi in timp..: „Cartea aceasta te ia de mana si te duce exact acolo unde incepe istoria!”

Spre Sfinx

„Uite!.. cum-necum, bolovanul asta tine in spate turismul din Busteni!” – (am retinut rapid constatarea).

Lasand in spate Babele

Ziua se anunta asa si asa. Dar daca te iei dupa asa si asa, nu mai faci nimic. Ma uit eu la munte ca oracolul si ma trezesc vorbind „ca nu ploua azi”.

Sfinxul din Bucegi

Despre Sfinx… paginile 305-310 ale cartii mentionate mai sus.

Abureala… in niciun caz ploaie 🙂 Se incalzeau pamantul, stanca, apa se evapora. Doar plouase bine cu o zi inainte. Aici mergeam spre Cerdac.

Hotaram sa o luam unii pe deasupra Cerdacului, altii pe sub Cerdac. Eu tot pe deasupra, saptamana trecuta am fost pe sub Cerdac.

Un „Strajer”. De aproape, poate fi vazut la pagina 487 in „100 de pasi in timp…”.

Calcule bucegiste pe pietre. Nu are WordPress-ul butonul „Translate”…

Iesim din zona Cerdacului, doar ca mai sus constatam ca l-am pierdut pe Cezar. Il strigam si ne raspunde de printr-o vagauna. Facea poze la o capra neagra de aproape…

Intre timp, pana a sosit, m-am uitat pe acolo de pietre mai interesante, pentru pozat… si am gasit ca se preteaza destul de bine la aceasta actiune si… frumoasa Vale a Cerbului 🙂

Ne-a indragostit iremediabil de munte Nestor Urechia cu povestile sale 🙂 La loc de cinste figureaza si Valea Cerbului, treaba cu zanele 🙂 si nu doar!

Am ajuns si la Varful Omu, constatand ca ne-am incadrat perfect. Am stabilit noi, un 10:30 pe aici. Ceasul arata insa 11:05 deci chiar ne-am tinut de plan 🙂 Ne mai invartim pe acolo… prin cabana observam ca o Fanta la 0,5 litri se vinde cu 7 lei. O nimica toata! 🙂 Mi se pare un pic aiurea 🙂

Valea Gaura, cea mai frumoasa si mai lunga vale din Bucegi, ne astepta. Cate amintiri am legate de valea aceasta… ce fain! 🙂

La 11:20 pornim catre Saua Hornurilor, deja era foarte cald.

Coboram si ma intorc sa privesc spre zona Omu-Bucura:

Drumeti aproape de crucile de pe varful Bucura

La hornuri gasim 2 batrani si 2 mai tineri. Domnul si un copil de vreo 12 ani sfatuiau o doamna trecuta de 65 de ani si o copila de vreo 14 ani, sa urce si apoi sa coboare pe poteca de vara spre Malaiesti. Ma bag si eu ca doar toti ne opriseram la acea intersectie si-i sugerez ca mai bine se duce si el cu doamna, pentru ca hornul este foarte inclinat si sigur are zapada in el de la jumatate in jos. Se pare ca nu stia ca poteca de vara este chiar usoara si vedea doar distanta pana la ea… care i se pare mare. Na, fiecare face ce doreste. Cu un copil obosit si fara echipament specific, o coarda macar, mi s-a parut o actiune riscanta prin Hornul Mare.

Noi plecam pe un alt traseu, ei raman. Nu stiu ce s-a mai intamplat. Nu as fi coborat niciodata cu un copil pe acolo…

5 ore pana Simon, chipurile…

Deja eram mai jos de ceata care parea hotarata sa ramana agatata de varfurile cele mai inalte ale Bucegilor.

Pare o vale cu o alta identitate decat altele… frumoase dar diferite!

Covor de floricele, parfum din fiecare floare, priviri din petale, pacat ca nu pozele nu miros 😉

Un colt de Eden

Pozam acolo unde ne regasim

Clipesti si privesti. Dai pagina cu pagina si simti emotiile altor zile pe aici: cu Iulica, Razvan, la marathoanele 7500, la antrenamente, viitura dintr-o zi de iunie, plimbari pe aici cu tot felul de oameni deosebiti. Te asezi si spui: colo am facut popas, in anul…, dincolo ne-am pus pelerinele, poze, ciocolati Milka… ochii prin care vorbeste natura. Zeci de drumetii prin aceasta vale… Acolo, jos, langa stanca alba cu molizi, in micuta poiana, stateau cu corturile, la primele mele treceri pe aici, doua cupluri. Imi povesteau ca veneau an de an si stateau acolo cate o saptamana. Sunt mai bine de 10 ani de cand nu i-am mai vazut. Toate trec, important este cum trec si ce ramane…

Portiunea cea mai abrupta din acest traseu este de aici, pana in prima poiana de mai jos.

Trecem pe langa diversi oameni: de munte sau doar accidental pe acolo. Un cuplu ne spune ca si-a pierdut betele telescopice la o traversare de apa. Ii asiguram ca daca nu a urcat nimeni dupa ei, le vom gasi. Stabilim sa le bagam sub masina lor, o Skoda albastra de Bucuresti. Schimbam nr. de telefoane…

„La Masuratoarea Oamenilor”, m-am gandit eu sa-i zic asa acestei stramtori, unde se strecoara foarte multi cu destula greutate.

Ne uitam de unde am coborat si ne oprim pentru popas, poze, mancare… salam banatean, branza cu rosii, cascaval, snickers, mars, slanina, biscuiti…

Moi, aussi

Locuri pe unde povestile si visele isi dau binete…

Ceva e acolo si ceva aici… Viata si iubirea se pot naste si in piatra. Fiindca peste tot poate exista cate o fisura…

Izvorul…

„Bruma”… o apa de calitatea I.

Spre Cascada Moara Dracului

Sa mergem spre cascada care a pus pe jar cateva sute de cititori intr-o singura seara, pe aici, pe blog, prin 2015.

In dreapta, un mic prag de apa, apoi cascada impartita in 2 fire… si ultima cascada, de mai sus, vizibila foarte putin.

Fuga peste pragul de apa si hai la baza cascadei pentru poze

Fiecare fir al cascadei da o lupta de neimaginat la scara mintii umane cu stanca…

Pornind spre cascada de deasupra…

Ultima cascada…

Traseul turistic trece pe deasupra acestei ultime caderi de ape. Deci multi pozeaza caderea de apa din traseul turistic si cand ajung jos, cred ca au pozat si de sus aceeasi cadere de apa. De fapt, sunt doua cascade.

Exact ca la Cascadele Vanturisului. Mari oameni de munte, coboara la o cascada impresionanta si apoi scriu ca au fost la Cascada Mare a Vanturisului. Degeaba le explici, ca ei merg de zeci de ani la o cascada a Vanturisului, dar nu si la cea mai mare din acea zona, ca nu-i inveti tu pe ei. Cascada Mare a Vanturisului este vizibila si din muntii Baiului, pe cand a doua cascada si aceasta destul de mare, la care ajung majoritatea montaniarzilor… nu este vizibila decat daca te afli… in aer, nu la sol. Ei vad cascada din sosea, vin pe deasupra, dar nu coboara la aceea pe care au vazut-o, ci la alta.

Privire de sus…

Urcusul pe langa cascade nu-l recomand.

Am ajuns repede in poiana de langa Stana Gaura. Pe indicator scrie ca se urca in 4 ore la Omu, noi coborasem tot in 4 ore, admirand peisaje…

Pe triunghi albastru spre Poiana Gutanului si apoi spre Saua Strunga. Noi am luat-o la vale spre Simon, pe marcaj triunghi galben, parasind astfel marcajul cruce rosie ce continua spre Bran.

Intrand in padure… privind in spate

Dupa ce coboram, le gasim betele oamenilor… 🙂

Facem o pauza… si ne tinem si de glume…

Preliminariile Campionatului European de Schi Nautic Alpin. „Las-o pe avarie, ca nu stam mult” 😉 Macar am reusit perfomanta sa ne calificam la vizita medicala aferenta…

Alta confluenta… daca o intalniti, ramaneti singuri cateva minute. Aici se aude ce cereti.

Continuand prin padure, ne intalnim cu un maximum al mintii umane:

A cioplit copacul ca sa infiga o scandura. Lucrare! Banca! Aveti cum sa intelegeti procesul gandirii autorului, ca eu nu reusesc? Bine totusi, ca nu a taiat copacul ca sa se mai odihneasca trecatorii… pe tulpina!

Varfurile acelea le-am ratat… pozate dintr-o poiana, aproape de monumentul ridicat in memoria celor care au cazut prin aceasta zona stancoasa… cu elicopterul.

Steagul Romaniei lipseste deseori. Poate mai trece cineva pe aici si aduce unul… Steagul israelian este innoit periodic.

Dumnezeu sa-i odihneasca!

Ajungem la intersectie de drumuri si trasee turistice. La dreapta, pe banda albastra se urca in Poiana Gutanului.

Aceasta este intersectia. Noi veneam din stanga.

Ma uitam spre culmile poienite ale Simonului si ma gandeam la ce povestea un prieten…

Au plecat acum vreo 3 ani prin Delta, la cativa kilometri de un sat, pe o mica insula. I-a lasat cineva cu barca, au avut un sac de paine si mancare pentru 10 zile. Au stat 10 zile, la soare, pescuind, traind in natura. Adica era un grup de prieteni. Incercam sa-mi imaginez cum isi gateau, cum isi umpleau timpul.

Cred ca as fi taiat tot lemnul de pe acolo, ca era, si as fi plecat naibii in a treia sau a patra zi 🙂 cu o pluta, cu ceva… Mi s-a parut o experienta unica pe care eu insa nu as face-o, mai ales sa mergi numai cu baieti 🙂 In doi, un el si ea, cred ca trece timpul un pic diferit. Si faceam eu paralele in aceasta poveste, pe acolo, pe la Simon, privind cadrul natural generos… cu case raspandite pe dealuri, flori, vegetatie, poezie… Concluzia mea: prin astfel de locuri superbe, nu ai de ce sa mergi singur. Trebuie sa mergi cu persoane care simt, inteleg, nu fac simple bifari de trasee. Frumoase peisajele din zona Bran-Simon-Moeciu dar nu ma vad singur in ele 🙂 Este nasol tare sa te plimbi singur prin astfel de locuri. Bine, ca nu mi-am propus sa fac asta vreodata!

Construit prin POS Mediu 🙂 finantare europeana integrala… acces modern spre niste fanete.

La intrare in sat am privit niste animale pascand si oameni care intorceau fanul. Ce frumos! Probabil ca dupa ani de munca, nu cred ca ei mai vad bucuria unor astfel de activitati… devine „un must”.

Un pui de somn la umbra unui pom fructifer printre pui de gaina, gaini si bibilici…

Ne holbam prin curti… le zisesem ca mergem cativa kilometri pe strada principala denumita Iancu Gontea, un profesor…

Nu ai cum sa stai singur intr-un astfel de peisaj 🙂

Casa veche

Util… am incercat uneori, in allte excursii.

Ma uit si vad pe peretele unei case, o placa de marmura…

Ne-am lamurit…

O alta placa pe cladirea scolii

Intersectia cu Manastirea Bran sau schitul Balaban cum i se mai spune…

Nici de data aceasta nu am ratat-o.

A doua biserica a satului…

La 18:40 ajungem si noi la drumul national, iar la 19 sosea ultimul autobuz spre Brasov. Urcam si coboram in Brasov, pe la Bartolomeu. La fix prindem autobuzul spre gara si de acolo ne-am suit intr-un IR si am coborat la Busteni…

Totul a mers bine… am coborat pe Valea Gaura intr-un timp mult mai mare decat se face la urcare 🙂 🙂 Dar asa se face in plimbari… Data viitoare cred ca urmeaza Valea Horoabei, dar sa mai scada apa… sa nu ne imbaiam pe langa scarile metalice.

Si alte poze:

Nu mai zic nimic… am zis!