Aruncarea în gânduri false sau false gânduri aruncate; REvenirea; „Muşti de-o zi, pe o lume mică” şi Oamenii Mari

I.

Bucurie mare că am REvenit.

Adrian a fost de acord să scriu un articol săptămânal.  L-am convins că am multe de lămurit.

Când scrie el un articol nu mă bag, dar când este blogul în mâna mea, înseamnă puţină ordine.  Voi scrie mult; voi face multe.

Întâi voi şterge comentariile prietenului lui Adrian.  D-l Cristi i-a scris două comentarii lui Adrian, în care îi spunea că s-au repostat multe comentarii şi îmi trimitea mie salutări ironice. Adrian a şters acele saluturi. Probabil a crezut că nu le văd şi va fi bine.  Am văzut comentariile. Abia aşteptam să mă lase pe blog. Le voi şterge DEFINITIV.

Adrian a încercat să mai elibereze din spaţiul ocupat de blog. Astfel a întâlnit şi comentariile şterse de către mine. V-am spus că voi şterge multe comentarii şi articole care nu au legătură cu scopul blogului. Persoane de genul zamoreanul, ziaruldebuşteni, buştenarulnou, sinaianulvechi precum şi alţi anonimi de la Buşteni, nu au ce căuta.  Pot fi prieteni cu Adrian. Dar nu si cu mine. Le văd comentariile, le şterg DEFINITIV.

Aceşti domni nu sunt prieteni cu Adrian. El crede în mod fals acest lucru. Unii dintre aceştia, sunt în spatele unor comentarii anonime adresate lui. Comentarii ce conţin tot felul de mizerii.

În această capcană a falsului frumos, a falsei prietenii, nu crede doar Adrian, ci şi Radu. Până la urmă vor vedea singuri adevărul.

Aceşti anonimi care fac tir cu autorităţile locale sunt persoane neputincioase. Pentru că nu au curaj să spună în faţă, scriu pe internet. Şi-au făcut bloguri anonime şi jignesc gratuit autorităţile. Promovează o cultură agresivă şi un limbaj suburban. Au multe feţe, într-o zi scriu frumos, în altă zi fac caricaturi şi scriu detalii siropoase din viaţa funcţionarilor publici. Problemele s-ar rezolva mai repede dacă ar sta de vorbă cu autorităţile.  Fac pe inteligenţii şi râd singuri.

Personajul Zamoreanul nu a existat în realitate.  Au fost „ieniceri, copii de suflet ai primarului”. Ei au inventat personajul Zamoreanul pentru a-şi speria primarul. L-au inventat în anonimat şi l-au stins în anonimat. Atunci când nu le-a mai finanţat primarul activităţile au găsit metoda potrivită de stimulare. Cel mai probabil tot ei l-au şi „prins”. Sau „i-au cumpărat tăcerea”.

Datorită acestui personaj, domnul Cristi şi-a pierdut locul de muncă. Cea mai mare întrebare este de ce acest domn, nu a reclamat autorităţilor furtul de identitate? De ce a renunţat la job, fără a se apăra? Concluzionez că nu are cum să se considere o victimă a Zamoreanului.

Aceia care au inventat personajul Zamoreanul, au împărţit lovituri în toate părţile. Au întors prieteni împotriva prietenilor, au călcat peste cadavre şi au stricat vieţile unor nevinovaţi. Pentru a obţine bani. Un personaj ce luptă împotriva corupţiei nu dispare subit. Se mândreşte cu luptele sale. Nu le şterge. Au pus mâna pe bani şi au plecat.

Prin urmare, nu au ce să caute pe la noi. Le voi şterge comentariile de câte ori voi avea ocazia.

  II.

Pe 25 noiembrie, de Ziua Internaţională pentru Eliminarea Violenţei împotriva Femeilor, a fost lansat acest site: http://www.tacereadinochi.ro/ce-incercam.html

Este un site ce încearcă să ajute femeile abuzate de soţi; un site unde o femeie nu mai este singură. Mihaela Rădulescu a participat activ la acţiunile pentru stoparea acestui fenomen larg răspândit în casele românilor.  Alături de trupa Taxi, au realizat un filmuleţ şocant.

Am avut o discuţie în contradictoriu cu Adrian, pe tema articolului „18 zile”. I-am şters o melodie a celor de la trupa Taxi. Recomandarea mea era să posteze o melodie nouă. Nu a mai postat. În schimb, căutând piese noi ale trupei Taxi, am întâlnit şi ultima lor piesă. În videoclip, Mihaela Rădulescu este agresată de un soţ violent. Ocazia de a scrie un nou articol a venit abia astăzi.

I-am spus lui Adrian despre videoclip. Iată ce mi-a scris: „Nu stiu ce sa zic. Desi este clar că este o regie, mi se pare extrem de socant. Poate ar fi bine sa lasi doar adresa site-ului. Ti se strange inima, nu stiu, nu am inteles ce este de fapt: o melodie noua sau ceva de promovare a unei atitudini anti-violenta? Mai gandeste-te, este adevarat, avem nevoie de socuri pentru a intelege unele realitati, dar mi se pare inuman si sa te uiti la o astfel de simulare. O sa intru pe seara sa vad ce ai scris. „

Inuman este să baţi o femeie. Bărbaţii tind să-şi altoiască partenerele. Să privim cum se face şi să nu uităm: EXISTĂ LEGI!

Adi, te rog să nu-l ştergi. Încetează să mai crezi că toţi oamenii au ceva bun în ei. Unii nu mai pot fi schimbaţi. Locul lor nu este printre noi.

Am preluat şi link-ul unde am găsit o mărturie incredibilă. http://www.romaniatv.net/mihaela-radulescu-marturii-cutremuratoare-pe-facebook-am-fost-batuta-cu-pumnii-cu-picioarele_111354.html

După vizionarea videoclipului, o doamnă şi-a spus povestea:

„plang…plang…si nu ma pot opri….sunt un om care a trait asa ceva…dar nu din pozitia de sotie sau iubita ci din pozitia de copil …martor la astfel de orori….fiind cea mai mare dintre frati altfel am putut sa inteleg ceea ce se intampla in familia noastra…scandalurile erau la ordinea zilei si motivele dintre cele mai penibile:,, de ce ai lasat cutitul murdar in chiuveta? de ce a luat aia mica nota asta la scoala?nu te-ai ocupat de ea,nu? de ce te uitai la ala cum danseaza cu nevasta-sa?iti place de el ,nu?”etc….am crescut si am prins curaj si o rugam pe mama sa divorteze de el…nu am avut sorti de izbanda…si apoi am ajuns sa-l infrunt eu….am fost batuta cu pumni, cu picioarele…am avut maxilarul dislocat,vanatai….urme pe fata…la facultate in primul an,la primul examen oral profesorul m-a intrebat ce s-a intamplat cu mine ca nu ma pregatisem si mi-a vazut urmele de pe fata….nu va imaginati ce a fost in sufletul meu…sau cat de mult poti sa cazi in disperare si sa pui mana pe cutit si sa nu-ti aduci aminte cand ai facut-o….pe 8 mai 2005 am plecat de acasa in urma unei batai sora cu moartea…i-am spus mamei ca nu mai rezist si ca nu mai vreau sa traiesc viata pe care ea si-a ales-o….si am plecat fara sa ma mai uit inapoi….nu-l voi ierta nicioadata pentru amintirea pe care o am cu mama mea deasupra blocului vrand sa se sinucida…nu am sa o iert nici pe mama ca nu a avut macar ptr noi curajul sa faca pasul decisiv de a se desparti de el….sunt un om in continuare traumatizat…. :( ((”

Noi, femeile, ştim să tăcem şi să îndurăm. Facem acest lucru de mii de ani. Ar trebui să învăţăm că suntem egali, femeie şi bărbat. Dacă ne cerem drepturile nu înseamnă că suntem feministe. În multe biserici, preoţii ortodocşi îndrumă femeile să fie supuse bărbaţilor. Le este teamă să ne acorde acel statut de egalitate. V-am dat definiţia bărbatului cu alt prilej.

III.

Bărbaţii nu sunt toţi la fel. Când spun bărbaţi adevăraţi, mă gândesc la câteva persoane. Nu este cazul să le enumăr. Se ştie cine figurează printre ei. Pe acest blog, bărbaţii normali sunt la tot pasul: cei trei Alexandru, d-l Alioşa, d-l George Secăreanu, Radu, d-l Crişan, SNV, d-l Guest, d-l Marius. Sunt mai mulţi.

Îl urmăresc periodic pe Daniel Buzdugan. De 1 Decembrie, acesta a făcut un gest umanitar. A reuşit să obţină un apartament pentru o mamă şi patru copii. Câţi mai sunt oameni pe astfel de vremuri?

La Sinaia, primarul le-a dat locuinţe doctorilor ce profesează în oraş. Ca să lucreze pentru locuitori. Să nu plece. Este un subiect pe care Adrian ar trebui să-l dezvolte într-un articol.

f8520259-a720-4199-8201-ea53fe580b6b_Buzdugan-si-copilasiiFoto: spynews.ro

Link spre întâmplarea fericită: http://ro.omg.yahoo.com/daniel-buzdugan-a-schimbat-destinul-unei-familii-082452532.html

IV.

Găsesc interesant să vă prezint şi cea mai frumoasă casă mică, câştigătoarea unui important premiu:

a

b

c

Mai multe detalii şi fotografii pe un site urmărit periodic:

Imagini cu castigatoarea premiului Best Small House 2013 – o casuta de lemn din SUA

V.

Doamnei Alina,

Mi-aţi adresat o întrebare, într-un comentariu. Vă spun mai pe scurt, deoarece Adrian afirma că va scrie un articol în această săptămână. Sper să detalieze mai mult decât de obicei.

Acel simbol are la bază un mit. Este mai mult un însemn cu trimitere în perioada dacică. Ar însemna o continuare dinastică. Este dintr-o legendă despre un rege dac; acesta a fost trimis înainte de asediul Sarmizegetusei să adăpostească urmaşii nobililor.  Aceşti copii ar fi fost trimişi pe muntele Kogaion. După ocuparea Daciei, acel rege ar fi condus dacii liberi, carpii şi costobocii, în incursiuni împotriva romanilor. Legenda mai spune că regele nu ar fi murit. Nici el şi nici alţii care au scăpat de la Sarmizegetusa. Mai departe este interpretabil.Pe săptămâna viitoare. Mary Damian

32 de comentarii Adăugă-le pe ale tale

  1. Avatarul lui fosile fosile spune:

    Nu stergeti linkul cu Taxi.
    Este socant?
    Din pacate reprezinta adevaruri a multor femei si copii lor.
    Au trait multi copii vederea unor astfel de situatii si poate au incasat-o si ei,daca tot erau la indemina…
    Se zice ca lumea a evoluat.
    In ce fel?

    / buceginatura2000
    În România, ar trebui să se facă mai mult pentru protecţia femeilor.
    Adrian a lăsat decizia în mâna mea. El nu ar fi postat acel videoclip, pentru că ştie ce înseamnă.
    Mary Damian

    Apreciază

  2. Avatarul lui Camelia Camelia spune:

    O să îţi spun ceva mai întâi, Maria; noi, femeile, cele care purtăm pe umeri lumea bărbaţilor, suntem egali cu ei în lucrurile care ne aseamănă şi nu şi în acelea care ne sunt deosebitoare.
    Că unele se supun bărbatului cu servitutea, şi astfel îi urmează în viaţă, e pentru că nu vor să îl mânie pe zeul bărbat, pentru că dacă zeul se mânie, lumea lor se va afla sub semnul întrebării, după care se va prăbuşi; glumesc.

    Femeia face parte din miracolul existenţei unui bărbat, la fel şi bărbatul. Aşa ar trebui să fie, dar lumea fiecărei femei, a fiecărui bărbat, e după psihologii diferite, după opţiuni conjuncturale, şi în multe lucruri e vorba despre eros, eros în numele căruia unele femei devin inautentice, mereu cu teama că vor pierde, iar fiinţele astea sunt dintr-acelea cu individualitate vulnerabilă, şi orice li s-ar părea că ar face pentru a nu-şi pierde locul lor în dreapta celui căruia i-a dedicat tot, e condamnată fără să o ştie, se leagă singure cu un lanţ al unor slăbiciuni tragice.
    Sunt acele femei care îndură, care îndură bătăi şi umilinţe, dar care rămân locului, nu îl părăsesc, pentru că, într-un fel ciudat, s-ar simţi pustiite. Cele care sunt mame nu pleacă de dragul copiilor, însă nu îşi dau seama că ăsta e cel mai mare rău cu putinţă pe care îl pot face, pentru că acei copii vor creşte mutilaţi sufleteşte, într-un loc ce ar trebui să poarte un nume, un loc care ar trebui să le fie al unei depline protecţii, un loc care nu e decât al unei carcere în care învaţă cum să le moară sufletul, şi trist e că nici măcar nu îl pot alege, este ales de cei care le ucid sufletele.
    Abuz nu este doar cel asupra trupului, ci şi asupra spiritului, cea mai cumplită formă de violenţă.
    Şi cu toate astea, multe femei rabdă după sau în nişte legi pe care mi-e cu neputinţă să le accept, de înţeles le înţeleg, şi după o vreme, tot ceea ce devine sufletul lor e o gură mare, rotunjindă a ţipăt.

    / buceginatura2000
    Este cutremurător. Adevărul este prezentat atât de bine de către tine, încât ai fi un bun specialist. Poate îţi faci un cabinet.
    Ce crezi că ar fi de făcut ca o femeie să reuşească să aleagă un alt drum? Poate independenţa materială a femeii este o soluţie.
    Mary Damian

    Apreciază

  3. Avatarul lui Camelia Camelia spune:

    Acum, dacă ar fi să mă mai gândesc, aş zice că sunt şi femei care le rup oasele bărbaţilor, dar nu cred că sunt întâmplări prea adesea, cred că sunt dintr-acelea în care se bat parte în parte, că deh, se cere o restaurare a echilibrului, nu? Glumeam.

    / buceginatura2000
    Tot comportamente denaturate sunt şi cazurile când femeile îşi bat bărbaţii. Sau când se bat parte în parte. În orice familie, nu ar trebui să existe violenţă.
    Mary Damian

    Apreciază

  4. Avatarul lui Camelia Camelia spune:

    Maria, din câte ştiam eu de la Strabon citire, Kogaion, loc astfel numit de către daci, este un loc unde se întâlnesc nişte lumi, un loc al unor semnificaţii, un loc ce atrage entităţi astrale,iar unul din aceste locuri ar fi în Bucegi, aşa zic unii.

    / buceginatura2000
    Strabon a scris ceea ce se cunoştea la acea dată. Omenirea a evoluat în ultimii două mii de ani, ca urmare a unor procese independente de voinţa sa. Evoluăm mai repede decât înţelegem. În Bucegi, se întâlnesc mai multe; să le denumim lumi. Legendele ascund de fiecare dată un sâmbure de adevăr.
    Astralul, aici este unul dintre răspunsuri. A nu se confunda cu miracolul piramidei şi intrările prin tunel sau Sfinx. Cu alte nebunii.
    Mary Damian

    Apreciază

  5. Avatarul lui Camelia Camelia spune:

    Maria, în lumea asta virtuală e un suflet care mie îmi este tare drag; de acolo, dintr-o poveste de-a lui, am luat rândurile astea pe care mi le-aş dori să le citească cei care ajung pe aici.

    „Abuzul mi-a fost o constanta companie din copilarie pana in viata adulta. Iar faptul ca am reusit sa nu ma dezvolt resentimentar imi va ramane intotdeauna darul cel mai de pret din cele cu care m-au inzestrat zeii. Am crescut, precum milioane de copii inaintea mea, in tipica familie disfunctionala, in ochii lumii respectabila dar care ascunde, dincolo de peretii ei dramele violentei domestice – certuri, scandaluri, betii, batai, teroare.

    Toata copilaria mea mi-am dorit ca tata sa moara si imi inchipuiam paradisul ca un loc in care suntem doar noi cu mama. Uneori beat o lovea atat de tare incat mama cadea la pamant lesinata. Nu mai misca. O impingea cu piciorul, usor speriat, de pe o parte pe alta spunandu-i sa nu se mai prefaca. Pentru mine mama murise. Avea sa moara iar si iar, la fiecare cateva saptamani, uzand ce-ar fi trebuit sa fie inocenta copilariei mele. Uneori o izgonea de acasa, si biata femeie ratacea in miezul noptii aiurea pe strazi, in timp ce el adormea had, intr-o rana pe scaun, cu mana pe sticla ucigasa. Pe acelasi scaun, a doua zi, spasit, rusinat, repetand intruna “cine, eu?” se lasa de bautura pentru toata viata, adica trei patru zile. “Nu exista tata bun. Aceasta-i lege.” spune Sartre in autobiografia lui. Si o spune cineva al carui tata a murit cand el avea doi ani.

    M-am dezvoltat astfel reactiv, construindu-mi identitatea prin negatie, prin distantarea de (anti)modelul parintesc, in opozitie cu abuzul la care am fost martor nemijlocit. Abuzul. L-am cunoscut acasa. La joaca. La scoala. In armata. La serviciu. Formele sunt multiple insa au intotdeauna la baza aceeasi forta scelerata, strambatatea, minciuna, uneori cruzimea si perfidia. Copil si adolescent fiind am detestat intotdeauna neputinta femeilor de a-si castiga independenta in fata barbatilor abuzivi, complacerea lor in relatii de co-dependenta care le dezumanizeaza si le distrug demnitatea. N-as fi crezut niciodata ca as putea ajunge in situatia lor sau a mamei. Mutatis mutandis”.

    / buceginatura2000
    O altă mărturie şocantă. Până la urmă, cum vrem aşa trăim. Copilăria poate ne-a fost dificilă, dar la maturitate ştim cu toţii ce este bine şi ce este rău.
    Mary Damian

    Apreciază

  6. Avatarul lui Camelia Camelia spune:

    E un adevăr crud cel pe care l-ai înfăţişat , Maria, unul cumplit de dureros, şi cred că fiecare dintre cei care îţi ating cuvintele cu degetele ochilor şi simt cu încep să tremure, ar dori să îţi scrie ceva, măcar ceva legat de cum îşi pun cuvinţel astea în ei, şi cum începe să îi doară.
    Atât de mulţi i-au scris lui Adrian în întâmplarea cu ziua de 28 noiembrie, acum se pare că lumea stă într-un colţ şi tace.
    E trist.
    Dar sper că dacă tac, CEI CARE O FAC, măcar nu le lipsesc gândurile despre.

    Apreciază

  7. Avatarul lui Ana Ana spune:

    Buna Mary, imi place mult cum scrii, pana acum nu am indraznit sa comentez, mult succes la scris articole in continuare si toate cele bune. Mi se pare destul de buna initiativa primarului din Sinaia de a construi case pentru medici, ar putea fi o solutie si pentru alte localitati, mai ales in cazul medicilor rezidenti.

    / buceginatura2000
    Îţi mulţumesc. Te rog să scrii când doreşti.
    Este o soluţie benefică pentru locuitorii din Valea Prahovei. În special pentru sinăieni. La Sinaia se întâmplă numai evenimente pozitive. Este oraşul de referinţă al întregii zone.
    Mary Damian

    Apreciază

  8. Hmmm….violenta in „familie”(mai precis in cuplu).Acum fie vorba intre noi…cate familii cunoasteti care s-au inchegat avand ca fundament IUBIREA sau RESPECTUL reciproc??Marea majoritate a familiilor se intemeiaza in baza unei atractii fizice efemere ,a unor interese(de obicei materiale) sau (lucru care pe mine m-a socat…) „-Fiindca a venit vremea”…Replica auzita de mine de la un apropiat care s-a casatorit cu o persoana cu care n-avea prea multe lucruri in comun ,insa a facut gestul fara nici cel mai mic regret sau macar retinere.
    Pai facand referire la scenariile anterioare ,e logic sa te trezesti la realitate la un moment dat si sa realizezi ca ai facut o greseala cand ai facut pasul cu ani in urma si drept urmare incep sa iasa la suprafata frustrarile ,regretele ,resentimentele ,care in timp genereaza stari conflictuale ,degenerand in cele din urma in acte de violenta fizica si mai ales psihica.
    Cand sunt prinsi la mijloc si copii…e cu atat mai tragic…

    Ca un punct de vedere personal ,tin sa precizez ca nu sunt de acord din principiu cu nici o forma de violenta manifestata in cuplu ,ba mai mult de atat consider ca trebuie sa existe o armonie totala care n-ar trebui perturbata nici macar prin intermediul discutiilor in contradictoriu.
    Stiu ,stiu…suna a utopie ,insa mie de vreo 14 ani imi reuseste ,asa ca…

    Excelent articolul Mary ,tine-o tot asa.Dar trebuie sa recunosti ca si-al meu guru are niste puncte de vedere…jos palaria.

    / buceginatura2000

    Supernaturalvibes, este mult adevăr în ceea ce spui. O relaţie se bazează pe iubire. Dacă este iubire, fiecare îl va iubi pe celălalt. Nu îi va căuta motiv de ceartă. Va face ea sau el, ce nu poate celălalt. Te căsătoreşti doar cu o persoană de acelaşi nivel intelectual. O intelectuală nu se poate căsători cu un manelist cu 8 clase. După un timp, va primi bătaie şi nu va mai fi ca alte femei. Cu timpul, bărbatul o va subjuga şi ei îi va fi teamă de el. Devine fără să conştientizeze o sclavă. La fel şi în cazul bărbatului. Dacă el este un intelectual şi ea una ce pierde nopţile prin cluburi, îl va înşela în termen scurt, cu unul de acelaşi nivel ca ea. Pe considerentul că are o maşină mai scumpă, muşchii mai mari.
    O relaţie ca să dureze, trebuie să aibă la bază iubirea, seriozitatea, respectul, înţelegerea vieţii, pasiuni comune. Cei doi trebuie să fie de un nivel intelectual apropiat. Soţia ta este ca şi tine, nu îţi reuşeşte ţie mereu fără să pună umărul şi ea. Unul singur nu poate tracta singur căruţa. Vă aveţi bine pentru că sunteţi asemănători.
    Vă doresc să prindeţi cel puţin nunta de aur.
    Sunt oameni care ştiu ce să facă într-o familie. Culeg exemple şi îmi fac o imagine despre viaţa în cuplu. Pe Adrian îl ştiu foarte bine. Din punctul meu de vedere este un bărbat model. Ca şi tine, ca şi d-l Crişan. Pe ceilalţi nu-i cunosc atât de bine. Despre el pot spune cum este. Îi place siguranţa. Are cultul familiei. Dacă simte că este ceva nelalocul lui întoarce totul pe dos. Tot ce nu poţi crede, poate să facă. Şi dacă i se confirmă ce crede, nu o mai dai la pace cu el în vecii vecilor. Tu pari mai maleabil. Laşi de la tine. Domnul Crişan este o fire blândă, împăciuitoare. Adrian în schimb are o filozofie complicată. Trebuie să fii foarte atentă cu el. Vorbesc ca femeie. El te studiază permanent. Nu este liniştit decât atunci când ştie că-l iubeşti, când îi eşti fidelă, când nu-i ascunzi nimic. Nu-i plac glumele proaste. Din astfel de întâmplări rişti să strici totul.
    Eram cu el la ziua fratelui meu. Şi s-a făcut o glumă că a fost văzut cu o alta. Am intrat mai mulţi în acest joc şi am sărit toţi cu întrebările. S-a supărat imediat şi a plecat. S-a enervat şi mai tare când i-am spus că a fost o glumă. Nu a vorbit cu mine zile în şir. Niciodată nu a mai stat la masă cu aceia care erau atunci de faţă.

    Îţi mulţumesc. Ce vrei să-ţi spun despre Camelia? Nu poate fi descrisă în cuvinte. Ea stăpâneşte cuvintele. Dar te anunţ că o voi cunoaşte înaintea ta. În această lună. Îţi voi povesti după întâlnire.
    Mary Damian

    Apreciază

    1. Avatarul lui Camelia Camelia spune:

      SNV, uneori în viaţă încercăm potriviri, asta până îl întâlnim pe celălaltul nostru cu adevărat, cel în care ne aşezăm ca într-o matrice.

      Apreciază

    2. „Te căsătoreşti doar cu o persoană de acelaşi nivel intelectual.” Bravo Mary ,punct ochit ,punct lovit! Sunt de acord ca unde exista o diferenta de intelect nici nu poate fi vb.de potrivire…ce sa mai vorbim de armonie…pfff.
      Super tare!Have fun with my guru! ;)

      Apreciază

      1. Si mie mi-a placut exprimarea, pentru ca reflecta realitatea. Ce se intampla cand o avocata se marita cu un strungar? Logic, barbatul este complexat. La o intalnire cu oameni de un anumit nivel, ea are dictie, cultura si el vine cu povestea piuletei :) Stiu cazuri concrete, intotdeauna femeia o incaseaza, dupa aceea. Mai sunt si barbati inteligenti ce manipuleaza femeile. Adica pe propriile sotii, le fac din cuvinte sa se simta aiurea. As mai adauga ceva drept completare: corectitudinea intre parteneri. Sa fie corecti unul cu celalalt, sa nu se minta, sa nu-l lase pe celalalt sa faca mai multe treburi si altul sa se odihneasca. Bine, chestiile acestea trebuie convenite de la inceput. Daca in timp vezi ca partenerul lasa totul pe tine si devine mobila prin casa, nu ai ce sa faci, te duci, o iei asa… :)
        Stai sa vezi cand se vor intalni…ma refer la Mary si la „Guru”. Poate se supara ca ii spun asa :)

        Apreciază

        1. Noooo…nu se supara my Guru ,fiindca este la un nivel evolutiv de la care isi da seama ca noi cei care o veneram mai gresim…dar fara voia noastra :) :)

          Good point Adi…referitor mai ales la corectitudine.De fapt tot ce ai spus este perfect adevarat ,numai ca marea majoritate pierde din vedere aceste aspecte. De regula .

          Apreciază

          1. Este bine atunci. Cand un barbat recunoaste superioritatea unei femei nu este deloc rau pentru el. Mie mi se pare ca dimpotriva. Camelia, este o fiinta uimitoare, incredibil ca exista astfel de oameni, femei in special, hai ca ma duc putin spre alta extrema :))
            Intre persoanele educate se presupune ca exista si bun simt, teoretic stie fiecare cum sa procedeze cu celalalt…citeam azi un articol despre dragoste. Cica persoana indragostita prezinta toate semnele unei boli psihice :)) Pe masura ce citeam faceam ochii mari. Pana la urma, concluzia era ca totusi nu este o boala… Era un articol din acela prostesc, cu titlul nesustinut de continut.

            Apreciază

            1. Mai Adi ,barbat sau femeie , Camelia sau Mary etc…Trebuie sa lasam orgoliile la o parte si sa dam cezarului ce-i al cezarului.Corect?
              Dap…si cel mai bine s-a evidentiat bunul simt cand asteptau sa apara piramida ,si din atata bun simt se urcau si pe Sfinx :) :) :)

              Pai daca ti-l prind eu pe unul din asta care scrie bazaconii dintr-astea si le popularizeaza in spatiul media ,sa vezi ce ti-l jumulesc cu fulgi cu tot.
              Iti dai seama ca un adolescent citeste o asemenea aberatie si necopt fiind o sa evite pe viitor sa se indragosteasca ,asociind sentimentul cu o boala psihica? Zic si eu.Cu toate ca e destul de plauzibila ipoteza mea.

              Apreciază

              1. Intr-adevar, trebuie sa fim capabili de a recunoaste calitatile celuilalt/celorlalti. Eu am scris ca mare parte dintre aceia cu piramida, au evoluat spre singuratate, egoism, traiesc cu inchipuirea ca vor ajunge in alta dimensiune, nu vor altceva…desi in Bucegi este locul potrivit si pentru altceva :)
                Nici nu ma indoiesc ca nu ti-ar iesi fazele astea cu taiatul oii sau cu jumulirea tembelilor ce scriu tot felul de nebunii pe net. Sunt atat de multi…
                Cred ca nu as vrea sa fiu adolescent in astfel de vremuri.

                Apreciază

        2. Avatarul lui Camelia Camelia spune:

          Nu se supără, zise ea; clincheteşte argintiu, că tot e anotimpul clopoţeilor.
          Când celălalt devine „mobilă prin casă” se numeşte absentă prezenţă iar împreună trăiesc o singurătate în doi.

          Apreciază

          1. Asa, sa nu te superi ca nu exista motiv/e. :)

            Apreciază

  9. Avatarul lui alina alina spune:

    M-am intors aseara de la cabana Buhui, din muntii Aninei, unde am cunoscut un om minunat, Nicu Susara, o adevarata enciclopedie a muntilor. L-am ascultat vreo doua zile, cu sufletul la gura, dar nu am reusit sa-l conving ca nu sunt reale povestile cu tunelurile din Bucegi, tuneluri accesate, cum spun unii, inca de Decebal. El, ca argument, mi-a adus o revista, „Jurnalul conspiratiei”, indemnandu-ma sa-l citesc pe Emil Strainu, povesti pe care le lecturasem cu mult timp in urma. Am plecat, fara putinta de a-l lamuri si pana una, alta, mi-am spus ca fiecare are dreptul la opinii, fiecare cu convingerea lui.
    Iti multumesc pentru raspuns, Mary.

    / buceginatura2000
    Emil Streinu este un general pensionat care a dimensionat ipotezele din Bucegi. Nu aveţi cum să schimbaţi anumite mentalităţi. Nu degeaba Adrian a spus că „vârsta nu este o garanţie”. Are dreptate când recomandă să nu se plece de acasă spre Bucegi; cu tot felul de oameni. El crede că mulţi montaniarzi cu experienţă ascund afecţiuni psihice. Şi sunt sigură că ştie ce vorbeşte. Să vă spun ce a spus d-l Crişan. Potrivit lui Adrian, d-l Crişan a fost cel mai bun ghid pe care l-a avut ONT-ul. D-l Crişan are zeci de ani petrecuţi în munţii Bucegi. Potrivit dânsului, Adrian este mult mai bun ca el. Adrian a fost cu mii de turişti prin Bucegi. Nu există o singură persoană care să spună că a fost în pericol cu el. El pare în multe feluri pentru că este o persoană veselă. Dar în sinea lui are o gândire profundă, la rece, analitică.
    Dacă ar fi tuneluri prin Bucegi, mă îndoiesc că nu le-ar cunoaşte. L-am întrebat deseori. Mi-a zis întotdeauna acelaşi lucru: goluri mari în munte sunt, tuneluri până în Egipt sau Tibet nu sunt.
    Cu plăcere. Poate va spune el mai multe despre acel simbol.
    Mary Damian

    Apreciază

  10. Avatarul lui alina alina spune:

    Violenta, indiferent de mediul in care se manifesta, oripileaza. Din pacate, legile noastre sunt prea blande. Daca lovesti cu palma, sanctiunea este amenda, cu toate ca de multe ori rezultatul poate fi uciderea victimei. De altfel, politia nici nu intervine in astfel de cazuri pentru ca nu au temei de retinere, pedeapsa prevazuta de lege pentru lovire fiind amenda sau inchisoare pana la 2 ani, iar masurile preventive pot fi dispuse in cazul infractiunilor pedepsite cu inchisoare mai mare de 4 ani. Din pacate….

    / buceginatura2000
    Poliţia ar trebui să fie mai activă şi să pună presiune pe capii de familie. Când se aude că un bărbat îşi bate femeia, ar trebui ca Poliţia să vină la uşa lor.
    Mary Damian

    Apreciază

  11. Avatarul lui marius- sinaia marius- sinaia spune:

    Frumos articolul tau despre violenta in familie.Ce nu se intelege este faptul ca acel copil,care asista la asa ceva,isi inchipuie ca aceea este viata normala si tot acelasi lucru il va face si el peste ani.Nu este un simplu fapt,o simpla intimplare care a doua zi dispare.Se perpetueaza.Eu am condus un club de karate si mi s-a reprosat ca ii invat pe copii sa „se bata”.Gresit ,pentru ca ei invata sa se apere,artele martiale fiind inventate pentru cei slabi.Am avut chiar si parinti(femei) care au venit sa invete pentru a raspunde sotilor.Filozofia artelor martiale este gresit inteleasa de Federatia Artelor Martiale.Sensul sportiv dezvolta instinctul de violenta,La concursurile care se organizeaza practicantii dau declaratii pe proprie raspundere cind intra in concurs(vorbesc de kumite-lupta cu un adversar)Transformarea care ar trebui sa aiba loc este IN TINE ca practicand.Tu esti fricos,orgolios invidios,etc.si tu trebuie sa te transformi.Dezvoltarea violentei are o multitudine de cauze: de la cele sociale,materiale,educationale,la politica de indobitocire a mass mediei,prin emisiunile pe care le promoveaza,sub ideea ca „ai telecomanda la indemina si poti schimba canalul”.Deasemenea lipsa de educatie care de 15 ani in coace se tot amplifica (cumpararea de diplome,lipsa profesorilor cu adevarat profesionisti,dorinta profesorilor de a trai la un nivel superior limitei saraciei,distrugind astfel si putina educatie care se mai facea odata),este intretinuta de guvernanti pentru a controla masele.Lipsa unui sistem organizat(case pensiuni,organizatiide ajutorare,consiliere psihologica,etc)face ca aceste femei abuzate sa ramina in acea familie si sa indure viata mai departe.Degeaba scriem noi pe bloguri ca rezolvarea nu va veni din neant.Ca si cu Comunitatea Bucegi,daca nu se continua si ar trebui gasite metode pentru a contracara actiunile de violenta asupra membrilor,nu am realizat nimic.Si in violenta cuplului trebuie gasita o metoda.Ai sa-mi reprosezi din nou ca SUBSTITUIREA STATULUI nu este o solutie,dar am dreptate.Gaseste pe cineva cu bani multi care sa vrea sa faca acest lucru si vom infiinta case de ajutor cu toate serviciile posibile pentru aceste femei.Ca sa inchei am sa-ti spun pe scurt o poveste:pentru facultate,am facut practica la un camin de copii si la sfirsit am propus directoarei sa vin voluntar simbata si duminica si sa-i invat pe copii,sa zugraveasca,sa faca o instalatie de apa,sa puna gresie faianta,sa amenajam gradina si tot ce stiu eu sa fac,pe fondurile lor de investitii.Luam un dormitor si-l amenajam facind poze la inceput si la sfirsit,crescind astfel stima de sine a copiilor gazduiti acolo si in momentul in care erau dati afara -la 18 ani-sa stie sa faca ceva pentru a nu da in cap altor oameni pentru a-si asigura traiul mizer.Cred ca sti raspunsul:NU SE POATE.Ce vreau sa zic este ca singur nu poti face nimic.Iti trebuie cei trei;unl care sa te propuna,unul care sa te sustina si altul care sa te aprobe.

    Apreciază

    1. Buna seara, Marius

      Iti raspund eu, ca ea nu mai vrea. Acum este randul ei sa ia o pauza :) Fir-ar sa fie, pe aici tuturor ne trebuie pauze… Dupa un comentariu de aseara, s-a gandit ca este prea multa magarie inca in Romania…
      Comentariul tau exprima realitatea de la noi, nu se mai face nimic din punct de vedere valoric, al normalului, este o proiectie a unei realitati false, ce se va prabusi intr-o zi. Iar cei prinsi in ea, vor fi si mai mult debusolati. Este trist dar adevarat ceea ce spui. Unii oameni chiar nu vor sa fie ajutati sau sa lase pe altii sa faca lucruri bune. Le convine starea de moment, aducatoare de avantaje personale. Intotdeauna ca un lucru major sa reuseasca trebuie sa fim mai multi. Nu stiu, trebuie gasita o formula cu Comunitatea Bucegilor…poate vorbim pe mail, ce zici?

      Apreciază

      1. Stai relax Adi ,Comunitatea Bucegilor se va reactiva si va performa exact la momentul oportun.O simt.In vene o simt :) :)

        Apreciază

        1. Da. Asa cred si eu. La momentul potrivit.
          Dar daca tu o simti in vene :)) Atunci asa va fi, nu altfel :)) Cand vad altul ca mine, nu conteaza mai bun sau mai putin bun chiar nu este important, imi vine sa rad mereu…Deci mai sunt si altii, mai trazniti :))

          Apreciază

  12. Avatarul lui Camelia Camelia spune:

    Să vă las ceva ce îmi place nespus; zice despre nişte lucruri…

    Apreciază

    1. Mi-a placut, am ascultat-o cu Rares. Nu are somn, sta pe aici pe langa mine, cand in brate, cand pe jos :)

      Apreciază

  13. Avatarul lui Camelia Camelia spune:

    Şi încă ceva, şi gata.
    În numele dragostei, dragoste în „capcana” căreia toţi ne prindem sufletul.

    Apreciază

    1. …mai devreme sau mai tarziu.
      Ca un fel de completare la vorbele tale :)
      Multumim!

      Apreciază

      1. Avatarul lui Camelia Camelia spune:

        Da, completarea asta rămăsese în gând, nu căzuse în cuvinte, pentru că nu există mai devreme sau mai târziu, există doar întâmplarea cândvaului; dragostea este o întâmplare care ţi se întâmplă întâmplându-ţi-se.

        Apreciază

        1. Nu este chiar o intamplare…este o binecuvantare :)

          Apreciază

          1. Avatarul lui Camelia Camelia spune:

            Dragostea este o întâmplare. Ţi se poate întâmpla sau nu.
            Cam asta.

            Apreciază

  14. Avatarul lui Guest Guest spune:

    Multumesc pentru apreciere, Mary. Desi nu stiu daca stii despre care Musafir scrii…

    Apreciază

    1. La tine se referea, care alt Guest? :))

      Apreciază

Răspunde-i lui Camelia Anulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.