Din „indrumarile” Bucegi Natura 2000 catre „copiii muntelui” din Salvamont, transpuse in practica

Intrucat unii se tin doar de prostii, cineva trebuie sa le mai si spuna ce sa faca! Atunci cand esti invatat sa umbli in chiloti prin zapada pe la baza salvamont de la Baba Mare si apoi sa-ti postezi poza pe „Face-boc”, sa te vada speta feminina cat esti de „macho” prin nameti, nu te mai trage inima si la alte treburi de serviciu :))

Mai o poza cu un nor, mai un scancet cu „izolat pe munte” scapat tot pe „Feisbuc”, cand nu ar strica o bautura, sau un „ciocu’ mic” interlocutorilor care impartasesc alte puncte de vedere…deci ce pretentii sa mai avem, daca am vorbi, de exemplu, despre intretinerea traseelor turistice? Lasam deoparte  „actiunile deosebit de periculoase”, pentru ca orice fac, este extrem de periculos :)) Ma uit la Sergiu Nagy, unul dintre cei care au adus rusinea peste formatia salvamont a orasului Busteni, am niste poze cu el, bine, el le-a postat pe retelele de socializare, crede ca asa da bine :) Nu are nimeni o pila, de unghii, la Botezatu, si pentru el?

Cum o fi oare sa fii „macho” si prin cap sa-ti sufle „alizeul” de la Baba Mare? Mereu ma intreb asta cand il vad…sau ce sa mai spun de golanul celalalt, coechipierul, salvamontistul Stefan Petrut, „autorizat” sa transporte turisti spre Babele?

1Le-am scris de nenumarate ori ca traseul spre Cascada Urlatoarea, ce porneste din Busteni, arata ca vai de el. La un an de zile, i-a trimis cineva si pe ei sa inlocuiasca lemnele putrezite. Prima runda de: „MULTUMIM!”,  in numele tuturor celor ce vor calca acest pod, pentru daruirea si grija mareata fata de turistii ce parcurg potecile Busteniului.

Deci, doi oameni, ca mai sunt cativa care nu au ce cauta in echipa salvamont. Un timp au profitat de calitatea de salvator montan si au incalcat legea,  intrand cu masini 4X4 prin zonele protejate. Cand li s-a atras atentia, au zis ca Savin i-a lasat, ce sa stim noi, fraierii care protejeaza mediul? Ei erau „bazati”.

Stati linistiti, ca nu-i iau peste picior, nu-i jignesc, considera ca este o mandrie sa li se spuna derbedei, alte asemenea apelative, „bazati”. Recent am auzit ca ei dau doar un telefon si pot forma imediat un comando :)) Cand am auzit si asta, am ras cu lacrimi vreo 10 minute. Astia doi depasesc orice limita a prostiei omenesti, cu scuzele de rigoare, este si de ras, si de plans :)) Cum naiba s-or fi instalat aici la Busteni toate nenorocirile??? Un comando spre puscarie nu am vedea formandu-se :))

2Le-am spus ca trebuie refacut un alt podet. Dupa un an de zile, au dorit sa-l repare. A doua runda de: „MULTUMIM!”  ca uite asa nu se mai murdaresc turistii

Cum am spus mai sus, cate unii din Salvamont Busteni, obisnuiti cu delasarea si neprofesionalismul, s-au lasat asa, pe tanjala. A trebuit sa trimit Primariei din Busteni si Consiliului Judetean Prahova mai multe cereri, sa-i trimita la treaba pe oamenii acestia. Ei de bunavoie nu fac nimic. Nu i-am mai vazut de mult timp patruland prin Bucegi, mai degraba „patruleaza” printre jeepurile de la Silva, mai des i-am vazut pe acolo pe cei doi derbedei, decat pe munte.

In fine, starea traseelor turistice din zona Busteniului fiind necorespunzatoare de cativa ani, a trebuit sa le dau un impuls energetic. Daca le spui cu vorba buna, rad, li se pare foarte ciudat. Daca aveau mentalitate de om de munte, ei singuri ar fi luat initiativa.

Deoarece tot aruncau vina pe Administratia Parcului Natural Bucegi, mi se pare corect sa postez punctul de vedere al acestora:

9Desi am primit raspunsul celor de la Parcul Natural, nu l-am postat. Pentru ca sigur i-ar fi chemat pe ei, si cei de la Salvamont s-ar fi dat loviti. A mai fost o actiune de acest gen, am fost si eu in 2011, si au fugit toti; in teren, la munca, au ramas cativa agenti de la Parcul Natural si un padurar :) Sau vazand cele scrise, nu ar mai fi facut nimeni nimic! Va rog sa nu plangeti, acum ca vedeti ce a scris Administratia Parcului, mergeti mai bine la o bere, e duminica ;)

Dar iata ca atunci cand le spun sefii, mai fac si treaba in folosul turistilor:

3Nu se mai calca prin mocirla, a treia runda de: MULTUMIM! Stiti, daca nu le multumim de o mie de ori, sau de cate ori avem ocazia, astia nu mai fac vreodata. Multumim, multumim, cinste voua, salvatorilor, care vegheati la binele nostru, al turistilor inconstienti, care nu ne mai dam seama ce facem si umblam pe potecile montane…in loc sa ascultam sfaturile de a sta naibii pe la casele noastre, ca vin ploaia si codul ;) iar altii, la bere sau la Silva cu jeepul.

5Si am ajuns la Valea Comorilor, stiti ca am mai scris ca o avalansa a luat podetul. Uitati ce pod trainic a realizat Salvamontul din Busteni. MULTUMIM!

6Frumos! Au sectionat pe lungime copacul, au prins scoabe…Deci, MULTUMIM, cum altfel!

7A iesit bine, cred ca au vrut si ei de data aceasta sa iasa bine. Sau nu au fost salvamontistii aceia mai delasatori, or fi fost aceia mai in varsta. MULTUMIM!

8Cum te-ai dus tu, Apolodor din Damasc…daca mai traiai, aveai ucenici unul si unul :) Dar priviti cum au aruncat ei punte peste genune, peste prapastie. Sa nu mai cadem si sa nu mai dam de lucru si altora. Mai muream naibii pe acolo si trebuia  sa ne scoata altii. Ce poate fi mai rau: dupa ce ca mori, mai trebuie sa fii si scos de altii nevinovati, din rapa :)) MULTUMIM! A cata oara o fi?

9aAu mai eliberat si traseul turistic…MULTUMIM!

Gata cu multumirile, gata cu treaba, poate or fi schimbat si indicatorul de la Poiana Izvoarelor, montat in directie gresita, de doi ani de zile. Daca nu, le mai zic inca o data. Tot le-am zis mult timp, mare lucru sa le mai spun, iar!

In concluzie, Felicitari salvamontistilor ce au realizat acele podete, aducand un aer de normalitate pe potecile Busteniului!

9 comentarii Adăugă-le pe ale tale

  1. Avatarul lui mmordean mmordean spune:

    Scrii lucruri utile, cu tonul pe care l-ai găsit potrivit.
    O zi bună!

    Apreciază

    1. Va multumesc pentru aprecieri! Toate cele bune!

      Apreciază

  2. Avatarul lui criscar50 criscar50 spune:

    „IMPULSURILE ENERGETICE” repetate mai pot aduce lucruri bune,deci :CONTINUA pentru confortul si siguranta drumetilor! Si tie: n X MULTUMIRI!

    Apreciază

    1. Multumesc Crisan, in acest Parc Natural, noi, cei civilizati si de bun simt suntem mai numerosi decat ceilalti. Doar ca stam prea linistiti, eu m-am nascut nelinistit, asa ca…fac ce pot, ca sa nu imi para rau a doua zi :)

      Apreciază

  3. Avatarul lui Poenaru zamoreanu` spune:

    Salut Adiță
    Mă bucur că ai rămas un „războinic” și indiferent de opreliști, nu renunți să-ți continui lupta…
    Am citit cu multă atenție (așa voi proceda și pe viitor), cele postate în prezentul articol ce mi-a adus aminte de o zicală comunistă:
    – dacă nu știi, te învățăm,
    – dacă nu poți, te ajutăm,
    – dacă nu vrei, te obligăm.
    Povestea ta seamănă izbitor cu sensul zicalei de mai sus.., sper să rămâi mereu așa de perseverent și să nu cedezi.., mai ales că în toamna asta se vor „număra bobocii” în amonte pe Prahova :)
    Cu mult respect pentru tot ceea ce faci…

    Apreciază

    1. Salut! Multumesc, cineva spunea ca niciodata nu ma poate cunoaste cu adevarat :). De fapt, adevarul este simplu, pentru unii nu am secrete, sunt eu, pentru altii, enigma este complexa :) Sa citesti cu atentie, uneori, ai vazut chestia cu fortele de munca :))
      Mai Zamorene, eu imi vad intotdeauna de propria curte, insa nu pot sta nepasator la ce se intampla prin preajma ei :) …si cum eu consider Parcul Natural Bucegi un bun al tuturor, mai fac si unele lucruri pentru mai multi, ca asa este bine.
      Ai citit chestia cu acel comando? Doar cand imi aduc aminte, mor de ras :)
      Numai bine!

      Apreciază

      1. Avatarul lui Poenaru zamoreanu` spune:

        Da am citit.., dar nu cred că pot fi luați în seamă acești bețivi…
        Au văzut prea multe filme cu mafioți și probabil că se cred mafioți acești pârliți de 2 bani.
        Numai bine și ție.

        Apreciază

  4. Avatarul lui Dana Dana spune:

    Sunt mai mult decat de acord cu tot ce ai scris…se pare ca in acest orasel legea o fac cei care au bani si cotizeaza unde trebuie…zecile de jeep-uri de la silva sufoca muntele…chiar nu-i poate trage nimeni la raspundere? chiar nu se poate face ceva??

    Apreciază

    1. Ba da, se poate face ceva, insa in aceasta smecherie sunt implicati politicieni locali si oameni ai legii din Busteni. Ei dau tonul ilegalitatilor. Din pacate pentru ei, s-au obisnuit cu raul atat de mult incat in fiecare zi nu pot gandi altfel. Insa evaziunea asta fiscala se va termina foarte urat pentru cei implicati atat de vadit in ea…
      Anul trecut, am chemat Jandarmeria si nu a mai urcat nimeni la Babele. In acest an s-au montat mai multe bariere, ideea este ca atunci cand vor fi luati de Politie, atunci se va opri aceasta activitate. Pana atunci li se mai da cate o amenda, ei suna pe nu stiu ce mare politician…

      Apreciază

Răspunde-i lui zamoreanu` Anulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.