Daca vreau sa merg cu schiurile atunci merg prin alte locuri decat pe partie :)) Mi se pare asa o chestie banala sa te duci sa schiezi pe partie…mai bine o coborare prin nameti, o lupta cu ei, locuri mai departate, ceva schi fond, efort, „salutari” prietenesti cu arborii intalniti :)

Aventura aceasta a avut loc duminica dupa ora 15.

Drumul vechi

Urcam pe drumul vechi al Cotei 1400, zapada prin padure de o parte si de alta a drumului sclipea atragator, crengile copacilor gemeau sub povara alba, totul parea o chemare. Ma uit eu o data, de mai multe ori…ma departez de persoanele cu care eram si priveam dus pe ganduri: Sa ma intorc cu schiurile sau sa cobor cu telecabina de la Cota 1400 in Sinaia?

Acolo este ingropata o masina

Si drumul Cotei…acela nou

Un frig acceptabil -7 grade la Cota 1400

Insa intinderea imaculata, neatinsa, parca ma chema….am intrat in schitul Sf. Ana dar si la iesire aveam acelasi gand…nici dupa ce am stat toti la cabana lui Sami de la Cota 1400 nu mi-a disparut acest gand. Si una, doua i cer schiuri, clapari si bete lui Sami, el amabil ca de obicei, imi spune „du-te si alege-ti”. Imi aleg o pereche, bocancii mei i bag in rucsac si…pe aici ti-e drumul.

Un prieten mi-a zis ca partia este in alta directie, dar partia cu partia eu cu padurea…

Trec de schitul Sf. Ana si gata eram in lumea mea :)) Evident ca am iesit de pe drum si m-am bagat pe toate pantele, printre copaci, am reusit sa scap nescalpat de crengile atarnand pana mai jos dar nu chiar de toate…unele s-au scuturat pe mine. Unui copac i-am dat un umar si cam a durut, al naibii copac cum rasarise el acolo :)

As fi facut eu mai multe poze dar inghetasera acumulatorii…

Si cum descriam eu serpentine largi, mai coboram brusc, mai mergeam in diagonala si iar reveneam…nu mai bine ca trec drumul si ajung intr-o rapa, trecand printre copaci apropiati noroc ca nu sunt gras altfel le dadeam si lor cate una in freza :)

Si cad…adica un plonjon asa cu praful de zapada ridicandu-se. Incerc sa ma ridic dar nu se putea…zapada era la cativa centimetri de ochi, eu cu capul spre vale, schiurile infipte la deal, misca-te daca poti. Imi aduc o mana prin aer cu batul, il infig in zapada ca punct de sprijin dar nu mai realizam unde se termina zapada….ideea era ca nu se termina deci batul era inutil.

Am stat un minut cred ca asa gandindu-ma senin ca se poate muri pe acolo :)) Dar eu cam ies din incurcaturi :) Si mintea repede mi-a fabricat ideile, cu o mana prin zapada incercam sa scot claparul din schi, dar cine sa aiba atata forta? Cu cateva degete sa apesi spre deal si sa mai ai si rezultat :) Asa ca intind mana sa desfac claparul…dar ma gandesc eu ca imi ingheata picioarele apoi, asa ca fiind flexibil usor-usor ma dau intr-o parte, cu o intindere musculara mi-am luat un echilibru…deci dupa 10 minute eram iar pe schiuri, sar peste efort…o joaca ;)

Mai departe aceeasi reteta de coborare pana cand vad o radacina de copac…prea tarziu insa ca ma vede ea pe mine si dincolo era un munte de zapada cu care evident am facut cunostinta. De aici m-am despartit mai repede, in vreo 5 minute :))

Nu-i asa ca arata superb padurea? Sa te strecori printre toti acesti copaci :)) Ce provocare :))

Chestia asta desi mi-a luat o ora sigur la coborare mai rau m-a provocat :) Am coborat in urma cu cativa ani prin padurile Vanturisului si ne-am scos unii pe altii cu corzi…dar nimic nu se compara cu o coborare de pe pantele muntelui direct in padure, sa faci slalom printre copaci…acum, stiti cum este? Scapa cine poate…ma refer la copaci ;) Maine daca gasesc timp vreo doua ore as vrea sa ma mai duc inca o data :)