Imagini din Ajunul Craciunului din padurea Bucegilor

Motto:
Chestia cu postul mi se pare ipocrizia supremă a unora care, înfrânându-şi ispita cu chin, de parcă şi-ar fi smuls limba, se ţin departe de merinde, dar nu şi de la a-i “colinda” pe alţii în gânduri cu ochi piezişi!
Cred că ar trebui să ne curăţăm mai degrabă sufletele, ale unora demult nemaifiind fără de prihană.
Cred că ar trebui să învăţăm a ne recrea, pentru că despre asta este vorba în taina Crăciunului…este Creaţie din Nou; ne recrează…de mai vrem, de mai putem, de mai înţelegem această taină.

Cred că ar trebui întru ascultat să trecem mai des unii printr-alţii, lucru la care unii au renunţat demult…cred că ar trebui să înţelegem cum sa reînvăţăm să renegociem nişte sensuri, ale unor cuvinte, cum ar fi :”am întâlnit” ceea ce nu’i totuna cu a fi ştiut a privi mai întâi de aproape iar apoi pe dinăuntru, acel suflet, acele suflete.
Cam despre asta ar trebui in această vreme…nu doar una a colindelor în sunete, ci a colindării prin noi, prin alţii, cu un văz desăvârşit şi pur.” Acestea sunt gandurile unei persoane ce scrie pe blogul meu. Voi folosi acest motto la toate postarile pana de Craciun, drept exemplu cum ar trebui sa fim in aceasta perioada!

Asa a fost de Ajun si asa  va fi si maine…Valea Prahovei este plina de turisti…

Eu sunt cu plimbarile prin padure…azi am vazut destule persoane mergand pe jos pe Drumul Cotei 1400.

Vremea in Valea Prahovei si Bucegi

Castelul Peles

14 comentarii Adăugă-le pe ale tale

  1. Avatarul lui oanaclara oanaclara spune:

    Superbe locuri!
    Craciun fericit!

    Apreciază

    1. Sunt de poveste! La fel si tie si nazdravanilor tai! :)

      Apreciază

  2. Avatarul lui Camelia Camelia spune:

    Mulţumesc pentru clipa povestea de zăpadă; rostire de iarnă pe tăcutele cărări. E o artă ascultatul cu sufletul întâmplat ochiului, cel al pedinăuntrului, care ştie să vadă ceea ce privirea nu desluşeşte.
    Crăciun magic, astfelprivitorule!

    Apreciază

    1. Cu placere :) Craciun Fericit si tie! Multumesc! :)

      Apreciază

  3. Avatarul lui Camelia Camelia spune:

    Fie-ţi Crăciunul acel al sufletelor primite în taina adevărului şi în adevărul tainei!
    Fie-ţi fericit!

    Apreciază

    1. Multumesc pentru urari. Azi-noapte putin dupa ora 12 am adormit…fiind cuprins Taina somnului, in loc de cea a Craciunului :)

      Apreciază

  4. Avatarul lui magda yousef59 spune:

    Craciun Fericit!…Decor de poveste ai… :)

    Apreciază

    1. Un Craciun asemenea si tie! Povestile cer un decor pe masura…clipele, pentru a nu li se sterge amintirea trebuie transformate in povesti…si o poveste fara decor, este ca o clipa trecatoare, fara urme! :)

      Apreciază

  5. Avatarul lui Mihaela C.P. Mihaela C.P. spune:

    Ce frumosi sunt brazii la ei acasa, in mediul lor cel mai potrivit, la munte! Craciun fericit! :)

    Apreciază

    1. Aici le este locul, si sunt impodobiti mai frumos decat am reusi noi sa o realizam! Sarbatori minunate! :)

      Apreciază

  6. Avatarul lui insufletind convietuire spune:

    De vis… e chiar vis?!

    Apreciază

    1. Unele vise se traiesc in realitate…acelea sunt cele mai frumoase! :)

      Apreciază

  7. Avatarul lui criscar criscar spune:

    Intors din baltile Dunarii, am ragasit atmosfera magica a muntelui inzapezit, surprinsa si daruita cu generozitate…Inca:Sarbatori fericite!

    Apreciază

    1. Bine ati revenit sanatos si implinit! Multumesc de urari! Acum vine si Revelionul, se mai duce un an :)))

      Apreciază

Răspunde-i lui criscar Anulează răspunsul

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.