Treaba cu spoveditul, si altele

Week-end-ul trecut am trecut pe la Schitul Sf. Ana. De fel nu cred ca un om poate ierta pacatele altuia, dar poate fi sa zicem un mijlocitor in relatia cu Dumnezeu.

Parintele Ioanichie era la o fereastra de unde privea cine intra in biserica, asa ca ne-a vazut. Eu nu aveam de gand sa ma spovedesc pentru ca nu am tinut post cum ar trebui. Am urcat la parinte peste vreo 10 minute si ne-a intrebat daca am tinut post, daca ne spovedim.

Eu am zis ca nu, ca poate dupa acele zile care au mai ramas. Dar parintele a zis ca ne spovedeste pe loc ca apoi nu ne mai prinde, si ca oricum nu-l putem pacali pe Dumnezeu cu cateva zile. A zis cateva rugaciuni pentru noi apoi pe rand a trebuit sa marturisim.

Parintele, nu degeaba se spune ca are har, evident ca stia ce sa intrebe. Mai vazusem pe cineva ca iesise de acolo imbujorata. Si a venit randul meu, despre pacate chiar nu aveam o evidenta, intrebarile nu m-au surprins. M-a intrebat parintele cand m-am spovedit ultima oara si i-am spus ca acum vreo doi ani la Manastirea Recea. El zicea ca nu este bine sa stai atata timp nespovedit, eu ce sa zic?!

S-a mirat ca i-am zis ca nu ma impartasesc de ani de zile pentru ca nu pun gura pe alcool. Spunea ca nu e bine, dar nu am intrat in polemica, pentru ca daca imi propun ceva atunci asa fac. Prietenii stiu ca nu beau vin, must, sampanie, etc. Pentru mine nu au nici cea mai mica valoare.

M-a intrebat daca am tinut minte raul. Si a trebuit sa recunosc ca le-am intors altora cu aceiasi moneda unele lucruri. Mi-a spus ca nu e bine si ca razbunarea este a lui Dumnezeu nu a noastra.

Parintele este un bun sfatuitor in orice imprejurare. M-a intrebat destule lucruri si trebuie sa mai adaug ultima intrebare a lui, daca am facut lucruri, asa ca homosexualii :). I-am zis ca nu, ca mie imi plac lucrurile normale. Si el a spus sa nu faci niciodata asa ceva ca este unul dintre cele mai mari pacate.

A mai zis ca nu trebuie sa devenim robii pantecelui si sa mancam peste masura acum de sarbatori, dar nici cu treaba asta nu rezonez in vreun fel.

Ma sunasera rudele sotiei, alte rude ale mele de prin Valea Teleajenului sa vin sa taiem porcul. De fapt erau mai multi porci de taiat. Ce porci ma, lasati-ma in pace, le-am zis. Ei stiau oricum ca nu ma duc dar spera intr-o schimbare. Nu mai scapam de ei, ziceau ca vine si imi aduce jumatate de porc. Cu greu i-am convins ca nu am ce face cu el.

Evident s-au mirat,  dar cred ca dupa atatia ani au inceput sa ma cunoasca. Inainte taiau curcani, gaini, eu ca sa nu-i jignesc le luam si le dadeam la altii care nu aveau. Pana la urma le-a zis nevasta-mea sa-si vada de treaba.

Merg prin oras si vad multa lume disperata sa cumpere carne. Nu inteleg de ce se agita asa. Eu daca vreau ceva imi cumpar singur. Si mi-e sila sa stau cand guita unii porcul, sa vad gospodine care fac carnati, toba, sange peste tot, miros de carne arsa.

Si carnea nu imi place decat la gratar, si evident cea de pui, cumparat. Sunt un om care mananca foarte ciudat, peste, miere, salate, coliva, prajituri, rar ciorbe si alte chestii preparate vestite. Cam asta ar fi.

Ce sa va spun cu telescaunul din Valea Soarelui, ca tot primesc mesaje. Ministrul a avut alte treburi. Si astia prin Valea Prahovei nu se mai pot relaxa. O sa vina joi, dupa ultimele stiri sa vada cum se fac cateva probe la acel telescaun. Si asa mi s-a atras atentia sa nu mai deschid subiectul, ca vor sa stie doar ei, si noi abia dupa. Mie niciodata mi-a placut dupa ci la momentul respectiv :)

2 comentarii Adăugă-le pe ale tale

  1. Avatarul lui asdfnnj asdfnnj spune:

    Interesanta postare, dar nu despre asta vreau sa scriu. Asteptam detalii privitoare la incidentul din Valea Soarelui, am auzit ca ar fi deraiat cablul noului telescaun si ca vantul ar fi izbit un scaun de un stalp pana l-a desprins si a cazut, si asta inainte de a apuca sa fie autorizat.

    Apreciază

    1. Am auzit si eu ieri. Din pacate trebuie si niste dovezi, pe care incerc sa le obtin. Toti cu care am vorbit stiu de acest lucru, dar au o frica teribila de a spune toata detaliile. Nu stiu daca am vazut undeva o asemenea spaima generalizata. O sa revin azi cu niste detalii.

      Apreciază

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.