CE ERA SA FIE…OMUL MORT SI ARMATA VIE!

Era sa uit…azi este Ziua Armatei domne! Care mai stim asa un „pic” de istorie, ne aducem aminte ca a fost eliberata ultima palma de pamant din tarisoara asta…urmarea o stiti, este legat de Carei si plecarea ostasilor pe coclauri straine. Ei saracii, astia care au trecut granita mai departe din „elan patriotic” mergeau la moarte sigura! Rusii veneau si ei la spartul targului si ai nostri erau in primele randuri. Parca vreo 12.000 au murit numai pe la Budapesta…hmm! Ungurii ar trebui sa ne multumeasca zilnic!

Timpul a trecut, istoria s-a scris…noi ca de obicei n-am invatat nimic! Poate mira pe vreunul dar soarta m-a dus si prin armata. Ca militar in termen, pardon talpa armatei, dobitoci care plecau cu valiza de lemn…la oaste. Nu cu arcanul…cu legea idioata ca era datoria fiilor tarii sa presteze munca gratis! Ce penibili eram cu lazile alea de lemn in mana! Dar asta e…abia dupa armata am facut o facultate, motiv pentru care m-am dus ca orice idiot cica la oaste! Oricum nu am inteles nimic, nu mi-a folosit la ceva, a fost doar un an pe care l-am dat altora!

   Istoria a inceput pe la centrul militar, (era sa scriu cu litere mari, mare greseala!), defilam in pielea goala pe la comisii, apoi pac la testul psihologic. Rezolvam eu acolo cu sarg cand vad ca se repeta obsesiv niste intrebari. A 10 intrebare era „daca o sa fiu un bun soldat” la care evident am raspuns „Nu”, a 20 era „daca imi pare rau ca plec de acasa”, am raspuns „Da”, a 30 „daca armata ma va face mai barbat” am raspuns „Nu” si pana la o suta numai intrebari din acestea idioate erau. Normal ca nu aveam cum sa fiu eu un bun soldat, sunt altii facuti pentru asta, cui i parea bine ca pleca de acasa insemna ca nu avea casa, si tampenia cu „mai barbat” e o mare prostie! Psiholoaga m-a tinut pe afara pana seara. Cred ca s-a suparat ca i-am spus ca acele intrebari sunt comuniste!

In unitate cand am ajuns era groaznic! Ne-au spoliat de cam tot ce mai aveam! Motivul: umblam cu obiecte nepermise! Cea mai mica greseala era drastic pedepsita. Cadeau pe capete la arest! Aveam un locotenent, un nenorocit cu cativa ani mai mare ca noi. El citea carti cu Sven Hassel si Pavel Corut, carti pe care eu le citisem de ani buni! Nu stiu in ce masura si intelegea ce citea! Oricum, seara eu unul imi luam revansa in fata lui pentru cele petrecute in cursul zilei. Individul dormea cu un etaj mai jos si noaptea legam un cui de o sfoara apoi i bateam in geam. Nu s-a prins niciodata de faza! Iesea disperat afara crezand ca da cineva cu pietricele! Mare era gradina…

Si apropo de gradina…era toamna, strugurii erau in toi, si comandantul unitatii avea mosia langa unitate. Cum sa luam struguri? Rapid conving cativa, facem o echipa, mituim o santinela cu promisiunea ca i dam si lui, dar a doua santinela se opune. Asa ca i promitem o bataie si tot trecem. Am intrat in curtea comandantului dupa ce trecusem de gardurile de sarma ghimpata si am luat cat am putut duce. In unitate am dat la o gramada de soldati struguri. A doua zi eram in biroul comandantului, eu si un ungur, dusi de ghiuverca de locotenentul nostru. Amicul maghiar a scapat repede cu celebrele „la mine nu stie, la mine nu intelege ce tu vorbeste” asa ca am ramas eu. In timp ce-l ascultam pe comandant, ma gandeam cine ne turnase. Am sustinut ca nu e adevarat, ca strugurii erau de acasa (parca in Valea Prahovei sunt vii, ca sa vezi ce cultura avea si comandantul!)…in sfarsit am scapat pentru ca mintea comandantului refuza sa accepte faptul ca cineva ar fi fost in stare de asemenea tupeu…din unitatea lui, in curtea lui!

Acesta a fost un scurt memento! De 25 octombrie le urez „La Multi Ani” celor care au scapat de armata! Militarul in termen va fi mereu o pata pe obrazul Armatei Romane!

DEGRADAREA SPECIILOR FAUNISTICE DIN PARCUL NATURAL BUCEGI

DEGRADAREA SPECIILOR FAUNISTICE DIN PARCUL  NATURAL BUCEGI

FACTORUL DETERMINANT: OMUL

 

Urşii vin pe la casele oamenilor, oferindu-şi forţat „prietenia”, pentru că noi, cei care astăzi strigăm împotriva lor, nu am ştiut să promovăm un turism bazat pe regulile de protecţie a naturii. Un turism fără frontiere a fost lansat în ultimul deceniu în Valea Superioară a Prahovei. Rezultatele unei astfel de promovări sunt astăzi afaceri turistice de succes, gunoaie prin tot muntele şi obişnuirea unor animale cu omul.

 

Anumite aspecte surprinse atât în interiorul Parcului Natural, cât şi la marginea acestuia, vin să certifice un lucru pe care l-am adus în discuţie ori de câte ori a fost necesar. În prezent, ma refer la puternicele transformări prin care trec exemplarele faunistice ale acestei arii protejate.

Deoarece majoritatea oamenilor privesc lucrurile din punctul lor de vedere, evident subiectiv, se pun pe ei mai presus de orice element al mediului înconjurător. S-a ajuns la situaţia în care nu se mai cere doar luarea urşilor de pe lângă casele oamenilor, ci şi pe cei din pădure. Ori dacă stăm să ne gândim mai bine, noi dorim să luăm ursul din casa lui, şi să-l ducem oriunde în altă parte numai să nu ne mai deranjeze. Chiar dacă ar fi dusă cea mai mare parte din urşii din Bucegi, şi să mai rămână doar câţiva, să zicem cât degetele de la o mână, chiar şi dintre aceia vor fi unul-doi care să caute să se apropie de om.

Orice întrebare referitoare la comportamentul deviant al anumitor animale are un singur răspuns: presiunea umană asupra Parcului Natural Bucegi, care este deosebit de puternică, fiind manifestată pe toate căile posibile. Avem de-a face cu un turism necontrolat, acte de braconaj, se construieşte ilegal în această arie naturală, anumite suprafeţe devin proprietăţi particulare, există un păstorit ce aduce mari prejudicii rezervaţiilor naturale, se implementează proiecte considerate drept mari iniţiative turistice, se fură lemne, flori de colţ şi orice alte elemente protejate, cine doreşte o plimbare cu Atv-ul merge oriunde i se năzare, şi exemplele ce arată impactul pe care omul îl provoacă vieţii din Parcul Natural ar putea continua. Acestea sunt câteva din condiţiile artificial create şi care decid comportamentul majorităţii speciilor de faună.

În preajma rezervaţiei împrejmuite de muntele Furnica, ani la rândul au stat cocoşi de munte şi găinuşe de alun. O dată cu venirea unor persoane la cules de afine, au fost observate şi vorbele au circulat. Dupa câţiva ani, aceste păsări, declarate monumente ale naturii, nu mai erau observate prin acea zonă. Cine ştie cine a vânat o mare parte din ele?!

Mulţi dintre cetăţenii din Valea Superioară a Prahovei, şi chiar şi dintre turişti, ies la rampă cu exprimări de genul: „să facă ceva primăria, ocolul silvic, cu urşii ăştia!”. Însă cei care au cazat turişti s-au limitat doar la atât, şi nu au realizat în majoritatea lor o informare adecvată. Nu a interesat pe nimeni unde se duce şi ce face turistul în timpul liber. Pe lângă acest lucru, au avut loc grave erori ale ministerelor mediului şi pădurilor care nu au verificat în teritoriu anumite situaţii şi au încredinţat o mulţime de atribuţii unui număr scăzut de persoane. Nici autorităţile locale nu s-au preocupat prea mult de ideea unui turism desfăşurat după anumite reguli, promovând întreaga zonă ca destinaţie turistică deschisă oricui. Un turism fără frontiere a fost lansat în ultimul deceniu în Valea Superioară a Prahovei. Rezultatele unei astfel de promovări sunt astăzi afaceri turistice de succes, gunoaie prin tot muntele şi obişnuirea unor animale cu omul. Este logic ca oamenii tot trecând prin habitatele ursilor să-i deprindă pe aceştia cu anumite obiceiuri. Ursul nu poate fugi la nesfârşit de om, pentru că omul este peste tot prin acest munte, care este orice altceva, numai nu o arie protejată. A fugit ursul un timp, un an sau doi, apoi a sfârşit prin a se acomoda.  Mai ales că oamenii i-au creat şi „avantaje”…cum ar fi, nu mai caută hrana prin padure. Fie o obţine de la turişti, fie vine pe la casele oamenilor. Am putea numi cu siguranţă cel puţin 10 locaţii în Valea Prahovei unde apar urşii dupa hrană, şi pentru că nu are nimeni nicio soluţie, se propune să-i ducem pe toţi aceştia în alte zone. Cu toate că puţini ştiu ce se va întâmpla cu ei acolo unde vor fi duşi. În opinia noastră, oriunde vor fi duşi, vor căuta să fie cât mai aproape de om. Pentru că îl asociază pe acesta cu mâncarea obţinută fără efort şi deja ştie că numai omul îi poate oferi acest „privilegiu”. Parcul Natural Bucegi a devenit un exportator de urşi, o „emblemă” de care  nu va scăpa niciodată. Nu s-a auzit până în prezent ca locatarii unei arii protejate să fie declaraţi personna non-grata la ei acasă şi trimisi în exil pe alte meleaguri. După „lotul celor 13” din anul 2008, al celor 25 din 2009, va urma în fiecare an câte un alt lot.

Considerând că luarea urşilor problematici ar fi un pas pentru normalizarea vieţii în zonă, am fi de acord cu această măsură. Însă dacă sunt doar luaţi şi ulterior nu se ia nicio măsură de limitare a acelor acţiuni umane care provoacă anumite deprinderi urşilor şi altor animale, atunci înseamnă că nu este decât o soluţie de moment, fără efect.

Dacă administraţiile locale, jandarmeria şi administraţia parcului s-ar întâlni şi ar elabora un program prin care să se realizeze o mare campanie mediatică, presărată şi cu amenzi, nu numai cu discursuri, atunci s-ar face ceva. Însă este mai simplu să se promoveze proiecte utopice, de genul reabilitarea drumului spre Babele sau ridicarea staţiunii montane Peştera-Padina. În ciuda diferitelor interpretări, animalele caută să se apropie de om pentru că au simţit că omul le poate asigura alimentaţia. Ceea ce se întâmplă actualmente cu urşii este expresia nepăsării oamenilor faţă de natură! Consiliile locale pot aproba hotărâri care să vină în sprijinul mediului, dar se pare că nu se doreşte a se lua măsuri dure. Se consideră probabil că astfel de măsuri vor alunga turiştii, dar eu cred că nu vor pleca decât acei turişti care au lacune de educaţie.

Nu avem de-a face decât cu un turism cu reguli elaborate de fiecare în parte. Şi acest tip de turism este inexistent în alte state europene.

Trebuie să citez câteva din spusele şefului Parcului Natural Bucegi: „Întâi în Parcul Natural a fost ursul şi apoi omul”, o dovadă că orice cunoscător al naturii ştie că omul aduce cele mai mari necazuri mediului înconjurător. Recent, în timpul unei discuţii cu şeful Parcului, referitoare la urşii de pe Drumul Cotei, un corb mare s-a lăsat din zbor la vreo 7-8 metri distanţă de noi, chiar lângă un mic ochi de apă. Bea apă liniştit, iar dl. Horia Iuncu a spus „du-te mă, că în curând va trebui să te tranchilizăm şi pe tine ca să te ducem!”, reflectând o situaţie pe care Administraţia Parcului o consideră total nepotrivită.

În afară de urşii ce vin în apropierea oamenilor după hrană, în Bucegi se mai întâlnesc şi alte animale care nu mai consideră omul un pericol. La Cota 1500 îşi face apariţia de multe luni o vulpe care vine chiar şi până la 2-3 metri distanţă de oameni, pentru a i se da de mâncare. Pe potecile din Valea Caraimanului şi Poiana Coştilei întâlnim porumbei cu inele prinse de picior, care abia se dau la o parte din faţa turiştilor, pe lacul Bolboci apar raţe care numai sălbatice nu mai sunt, la tv a fost o ştire cu un ied de capră neagră ce îi urma pe salvamontişti mai ceva ca un căţeluş, aflăm că un urs doarme de câteva zile lângă uşa unei familii, înlocuind căţelul tradiţional, şi aşa ne vom „înfrăţi” într-un timp scurt cu toate animalele de prin pădure.

Mai rămâne să le facem coteţe şi să ne anulăm contractele cu serviciul de salubritate!