Vanatoare de imagini pe muntele Bucsoiu…in loc de poieni „superbe”, alunari

Cum a inceput? Asa: „Mergem maine?”, „Nu pot, lucrez, raspund eu”, „Atunci poimaine?”…si a ramas sa trimit un mesaj. Mesajul a venit pe la 8, pana am plecat s-a facut 9, la locul de intalnire am ajuns pe la 10. Adica tarziu, fie si pentru o excursie de cateva ore. La ora 15 trebuia sa ajung in Sinaia, bineinteles ca nu am mai ajuns la ora respectiva ci pe la ora 18.

Plecam cu gandul la acele poieni pozate acum vreo 10 zile…sa vedem daca se poate organiza un picnic in acestea. Pe Valea Bucsoiului asadar…

Poienile cu pricina

Plecam din Busteni, ne uitam pe Valea Cerbului si constatam ca din sute de corturi si rulote au mai ramas o mana de curajosi, maximum 20… ne regrupam mai sus de cabana Gura Diham si incepem urcusul spre Poiana Izvoarelor. Pana la cabana aceasta, Matrix nu are ce face si numara toate izvorasele traversate de poteca…mai multe zeci, asa ca ramane el si statistica 🙂 , noi cu privirea la el, curiosi.

Iar a sucit cineva indicatorul de cabana Diham in directie gresita…in acel sens nu exista niciun traseu marcat cu cruce albastra. Este usor de imaginat cine il tot schimba…cateva indicatoare noi nu l-ar duce mintea sa monteze.

Vizavi de cabana Poiana Izvoarelor

Din poteca vad un panou…tot noi l-am prins ultima oara, acum vreo 2 ani. De vreun an, nici noi nu ne-am mai uitat dupa el, nici cei care l-au pus initial, cu atat mai putin angajati cu responsabilitati in aceasta zona a Bucegilor. Ies din poteca manat de un gand: „cum naiba se face ca nimeni nu-l poate pune la loc?”. Pana sa ajung la el, ma gandesc la faptul ca nimeni nu are cuie mari prin rucsac, probabil de aceea… Panoul era prins de un copac, dar fie turisti, fie vreun cioban, au tras de el si l-au dat jos…

Pana la urma, vad ca panoul mai pastreaza doua cuie mari, rasucite, probabil cum au fost strambate cand au tras de el. Ma uit dupa o piatra, bat cuiele spre exterior, ridic panoul si-l tin cu o mana, bat cuiele si gata…mare lucru nu a fost. Interesant este ca de anul trecut tot zace prin balarii…

Doar daca iti dai interesul…fie si 2 minute, tot este ceva.. Mare lucru nu am facut, dar asa mic lucru cum a fost, nimeni de un an de zile nu a miscat panoul de pe pamant…si au trecut mii de oameni 🙂 …la asta ma refer cu 2 minute.

Valea Bucsoiului, poienile mai sus…

In Poiana Bucsoiului, banca lui Traian Murgilas…in toponimia montana va fi introdus acest loc foarte curand

La 20 de minute dupa intrarea pe vale eram destul de sus…

Vedere in spatele nostru…Postavarul si Piatra Mare, parca sunt doi frati, strajeri ai depresiunii Brasovului

Vedere inainte…ce taram mirific!

Un canion spre stanga, iese undeva prin Creasta Balaurului…aici s-a produs momentul 🙂 Pentru ca trebuie de fiecare data sa se intample. Aud un zgomot, apoi un fel de pasi, eram singur…pentru ca ramasesem de caruta…eu cu ideile mele, dincolo ce este, o privire mai atenta spre altceva. Cum ascultam eu asa in liniste, ma conving repede ca este o vietate prin preajma…si merg mai repede spre acel loc. In gand imi spun: „si daca este urs si vine dupa mine tot il intrec pe valea asta denivelata”…pe o astfel de vale daca esti mai iute de picior nu prea ai vreun stres de urs, adica am probat asta pe o vale de langa Cariera Piatra Arsa si pe valea Izvorul Dorului spre cascada Vanturis. Ursul a ramas departe in urma, fiind incomodat de stanci si copaci prabusiti.

Ies din vale, intru printre jnepeni, soarele imi batea in fata si nu vedeam inainte prea bine…nu se mai auzea niciun zgomot. Ma uit in jur, numai jnepeni, cum naiba ies dintre ei :)) Dupa cum mirosea prin preajma altceva in afara de urs nu avea cum sa fie pe acolo…pana la urma, vad ceva zburand dupa un jneapan mare. Merg mai aproape dar incet sa vad ce ar fi…dincolo de jneapan un copac cu frunze…

Privesc copacul aflat pe marginea prapastiei si uit instantaneu de urs, uit instantaneu de prieteni, de timp. Priveam un copac incarcat de… pasari. Cu zecile prin el, mancau, topaiau pe crengi, o frumusete…ma las jos, sa scot aparatul si aud niste strigate din valea invecinata…pasarile aud si ele si o parte isi iau zborul. Injuraturile imi trec cu viteza luminii prin minte :)), scot aparatul foto resemnat, vina este a mea ca iau dupa mine cate un astfel de panicat, care striga, ma striga…

Privesc de dupa jnepeni, imi spun ca tot mai sunt cel putin 10 pasari in copac si sa le filmez mai intai. Nu am filmat decat 2-3 secunde si deja aveam fundal muzical. Eram sunat pe mobil. „Doua anotimpuri” rasună prin muntele Bucsoiu, spre disperarea mea si spaima pasarilor care zboara care unde nimereste. Ma asez pe iarba resemnat, nici nu ma uit cine m-a sunat, in afara de tembelul din vale nu avea cine sa fie…si urmeaza apel dupa apel. Nici nu scot telefonul, la gura mea sunt numai mame, morti, un intreg amestec.

Imi spun ca niciodata nu o sa scot casuta vocala…ma bucur ca suna de cateva ori si-l ia casuta. Stau, privesc, ma intind, ma gandesc cum s-a dus momentul, incapabil sa mai aud ceva in jurul meu. Ma ridic pana la urma sa plec mai departe.  Doar ca, una cate una, pasarile de alun reveneau la acel copac.

Evident, m-a vazut, dar nu a plecat. Trei se intorsesera inapoi…nu era totul pierdut :))

Erau cu ochii pe mine, dar nu zburau…

Gata, nu eram o amenintare 🙂 au inceput sa manance, fiecare tinea in gheare cate ceva. Nimic mai frumos in acele momente…decat sa fii la 5 metri de niste pasari care cand vad omul nu stiu unde sa se ascunda mai repede.

Un spectacol minunat chiar daca nu mai erau toti actorii

Si totusi priviri curioase :)) …am plecat dupa cateva minute si zeci de poze…ca „musafirii, vin putin, stau oleaca dar mai si pleaca”. Le-am lasat in pace, destul au fost deranjate…mai rasuna cate un strigat, acelasi…imediat ce l-am vazut pe zapacit a intrat in gura mea :)) Cred ca de aceea si a pierdut si telefonul, de gura mea :)) Eu coboram ultimul si-i vad telefonul…era si pe abonament, il chem, eu cu gandul sa-l impozitez pentru faza cu pasarile. Se uitau la mine nedumeriti, eu: „nu tu ma’, balaurul ala tipator”. Asa ca ii spun „ti-ai pierdut telefonul zapacitule”. In sfarsit, urca dupa telefon, ii spun dupa care stanca este…plecam.

Aici este poiana superba…nici gand sa adun prietenii in acest loc, cand vor vedea ce canioane, prapastii, stanci, sunt pana aici :))

Tot in poiana

Cred ca aici suntem pe la jumatatea vaii…la aprecierea mea, mai aveam o ora pana ieseam in creasta

Prin canion inapoi spre Poiana Bucsoiului. Este lesne de imaginat, pe aici daca te surprinde o viitura nu ai cum sa scapi, nu ai unde…

Parca bolovanul asta nu era aici acum circa 2-3 ani

Sa mai mergem si pe poteca paralela cu valea

Adieri de vant si sosirea norilor…adica vremea se va schimba

Intersectia de trasee de la Pichetul Rosu, indicatoarele ca vai de ele. Salvamontul din Busteni este in concediu, relaxare pe bani publici la baza salvamont de la Baba Mare, excursii cu Atv-ul…trebuie sa-i aduc cu picioarele pe pamant si pe „simtitii” acestia, care nu a nicio treaba nici cu turismul, nici cu muntele, cu atat mai putin cu protectia mediului. Deocamdata cu ajutorul Garzii Nationale de Mediu le-am taiat cheful de a se mai plimba oriunde li se nazarea prin Parcul Natural Bucegi. Li s-a transmis o adresa prin care sunt avertizati sa foloseasca mijloacele de transport din dotare doar in actiunile de salvare. Pana nu demult li se parea ca Garda de Mediu este ceva asa care nu-i dai nicio importanta, vreun ONG :)) Cand le-or da vreo 3000 lei amenda pentru tranzit ilegal prin zone interzise sa-i vezi cu ce respect o sa-i priveasca :)) De cand au astfel de mijloace motorizate nici nu mai merg pe jos, nici macar de la telecabina Babele si pana la baza lor, adica 10 minute pe jos nu mai sunt in stare sa parcurga. Daca ar face economie la combustibil le-ar ramane bani si de indicatoare, zona Busteni a Parcului Natural Bucegi fiind singura din toata aria protejata care nu are indicatoare noi…sunt aceleasi in unele locuri de mai bine de 10 ani. Le vedeti prin imaginile de mai sus…

A, si tot vorbeam de Pichetul Rosu, azi, intamplator, am gasit fundatia fostului pichet graniceresc din primul razboi mondial, dar acesta este deja alt subiect! 🙂 Cam asta a fost si cu zburatoarele acestea de prin Bucsoiu, ca acesta este subiectul principal!

Spre cabana Malaiesti…un alt loc de poveste din Parcul Natural Bucegi

Am un prieten…lucreaza de ani buni prin strainatate. Isi dorea sa calatoreasca, i s-a implinit visul…muncind. Cand vine acasa, nu se odihneste, lucreaza la casa pe care si-o ridica tot de ceva ani. Este un exemplu de a castiga bani cinstit…cand am timp il mai ajut si eu, doar ma pricep la cateva lucruri.

Sambata a fost si el pe munte cu alti prieteni, trasee diferite si deci nu ne-am intalnit. Sambata seara am vorbit la telefon…tot isi dorea sa ajunga la cabana Malaiesti si nu mai ajungea. Asa ca am mers duminica…rucsacii in spate si la drum. Pe la 8:30 am pornit din Busteni pe strada, de fapt este bulevard ca asa scrie, Nestor Urechia.

Trecem pe langa case si ne apropiem de bariera de la drumul spre Gura Diham, unde se percepe o taxa de 10 lei de masina…noi eram pe jos…intelegeti, cred ca de la anul vor pune si taxa pentru accesul „pe jos” :)) Iti iau banii daca ai masina, insa drumul este plin de gropi…daca mergi prea tare, prin unele locuri mai drepte, auzi injuraturi de la corturi, de la turisti, trecatori…majoritatea despre mamă. Injura pentru ca masinile ridica nori de praf…si daca ai 50/h tot praf ridici…mai trece si un tractoras cu turisti…

De acum inainte ar trebui sa reconsideram zona: la un picnic cu praf pe Valea Cerbului, o gura de „ozon” spre Gura Diham.

Trecem de bariera, taxatorul nici macar nu ne vede, atent in zare dupa masini…o veni, n-o veni. Nu mergem 300 metri si auzim o bubuitura puternica in spate, dinspre zona ultimelor case. Evident ca nu vedeam dupa curbe…peste 5 minute auzim sirene de ambulanta, vedeti la urma ce a fost. Am vazut si noi cand ne-am intors.

Prindem din urma un grup de 4 turisti. Unul dintre ei, al doilea cum priviti de la stanga la dreapta, mergea cam ciudat, rasucit. Nu stim unde mergeau asa inhamati dar deja cand te chinui in acest fel mai bine nu pleci de acasa. Nu i-am mai revazut…cine stie, cred ca s-au intors. Baiatul acela chinuit de rucsac nu cred ca a mers nici 2-3 km cati mai erau pana la cabana Gura Diham.

Apoi ne-a izbit un miros ingrozitor…apa din apropiere mirosea, de necrezut, cred ca de la cabana vine…Imediat am intalnit taberele de corturi si de rulote, unde se sta din luna iunie pana in septembrie…unii oameni vin an de an.

Priviti si drumul, cratere si transee, cam asa sunt toate obiectivele de interes de prin preajma orasului…degradate

Pana la urma, mancand chec si cascand ochii prin padure am ajuns si la Poiana Izvoarelor

Valea Bucsoiului…nu am mai urcat de vreo 2 ani pe acolo. Poienitele acelea inconjurate de mine cu rosu sunt de vis…sa mergi acolo la…o prajitura, plaja, admirat stanci, jnepeni si capre negre…

Mai de aproape

Acum putina pauza ca este gata orezul cu lapte…in fiecare seara, de o vreme m-am trecut pe orez cu lapte…stiti faza cu „acasa, ca se raceste grisul”…revin…

Gata, 2 portii, ca una nu ajunge niciodata…si sa trec mai departe.

Cand traversam valea mentionata mai sus, vedem si indicatorul turistic, adica pseudo-turistic, bani de plimbat mijloace motorizate prin zone interzise din Parcul Natura Bucegi au, de inlocuit indicatoare nu au…dar stati ca uitasem pe aici nu poti sa intri ca incultul cu ATV-ul, ca nu este drum…pe acolo trebuie sa mergi pe jos. Ai mai vazut salvamontisti din Busteni sa mai mearga si pe jos…ar fi culmea! Cat timp sunt banii Primariei, primarul nu are nicio problema cu ei…fac bine ce fac, bravo lor!

Cativa dintre ei se plimba prin judetul Dambovita, nu stau doar in Prahova…cu Atv-ul Primariei :)))

In memoria tanarului luat de viitura de pe Valea Bucsoiului…viitura produsa in iunie, cand eram si noi pe munte pe Valea Gaura, noi am scapat…viituri au fost pe toate vaile din jurul Vf. Omu

Cei care l-au iubit, au montat  si o banca in memoria lui…Dumnezeu sa-l ierte! Nu stiu de ce nu facem astfel de gesturi cat timp suntem in viata…mereu ma intreb, chiar si pe mine. Cu vointa au adus acea banca pana in acest loc situat in preajma Vaii Bucsoiului.

Dupa un scurt popas pe banca, am pornit spre intersectia La Prepeleag.

Trecem de Prepeleag, superb traseul pe aici, spre Malaiesti…poze, priviri, exprimari, impresii…lume multa…ce locuri avem prin Bucegi

Si imi aduc aminte de Radu :)) Pe asta nu-l stiai 🙂

Il vezi din poteca, nu este prea bine ascuns 🙂

Si ajungem in frumoasa vale Malaiesti…cand ajungi pe o astfel de vreme vrei ca timpul sa se opreasca si sa porneasca atunci cand vrei.

Cabana Malaiesti, un loc unde nu ai voie sa asculti manele, sa faci galagie, sa deranjezi pe ceilalti…nu este frumos asa? Normalitate departe de civilizatie si anormalitate in civilizatie…la 1720 m altitudine

Sala cabanei

Picturi pe peretii interiori ai cabanei…pe mine ma fascineaza astfel de realizari…chestiile acestea pentru mine fac cat un Grigorescu 🙂 . Astea imi plac, pe pereti sau pe lemn, culori vii, fara forme geometrice, ceva nedefinit, limite ici-colo…as fi stat eu si as fi privit minute bune dar nu se putea…oricum nu am plecat pana nu le-am pozat pe toate, sa le privesc acasa :)) Foarte frumoase…

Pentru ca tot vorbesc de pereti, iata ce sade zidit in peretii exteriori ai refugiului salvamont din apropierea cabanei…o cana din vremurile comuniste, Salvamontistii din Rasnov au prins-o in piatra…un gest deosebit…cat au muncit la acel refugiu…ani de zile

Acesta este refugiul, cea mai frumoasa cladire din Bucegi, in opinia mea…si primarul din Rasnov am inteles ca a desfiintat echipa salvamont a orasului…cred ca este si el tot PDL-ist, altfel nu-mi explic.

Turisti la mesele de langa cabana

Refugiul vazut din traseul spre Vf. Omu

La Monumentul din Padina Crucii se zareau alte persoane. Padina Crucii este muntele din spatele cabanei Malaiesti

Asezarea montana Malaiesti …m-am gandit eu sa o botez astfel, mi se pare potrivit

Ne-am intors pe acelasi traseu pentru ca este pitoresc 🙂 Aici este la traversarea vaii Bucsoiului, recunoasteti banca

La intersectia de la Pichetul Rosu, alte indicatoare, la fel de ruginite, ce arata preocuparea edililor in domeniul turismului montan. Busteniul este singurul oras din perimetrul Parcului Natural Bucegi care tine astfel de indicatoare…

Suntem deja pe Valea Cerbului, o vale plina de tot felul de mirosuri. Aici au impadurit primarul si alti apropiati ai sai….cu pini. Nu s-a prins niciunul din vreo 200 de bucati. Cand a avut loc actiunea s-au filmat intre ei ca mari ecologisti…ce penibil…cand tu razi sute de arbori sa te faci ca iubesti natura si sa te apuci de plantat puieti…asta nu le-a iesit :))

Iesim din padure, ajungem la case si…vedem o masina data peste pod, in parau…asta era bubuitura ce o auzisem de la distanta…nu se stie cum, o familie, doi adulti si doi copii s-au rostogolit peste pod…un pod care nu are balustrada, daca era un copac de taiat veneau o armata de oameni, asa pentru o balustrada cine sa se deranjeze…

Toti cei din masina au fost transportati la spital…unii in stare mai grava.

Am ajuns acasa pe la ora 18, dupa o plimbare superba intr-o zi la fel…sper sa mai fie astfel de zile, caniculare cum le spun unii…la munte mereu adie vantul, mai slab, mai tare, prin padure este bine, pe munte si mai bine…