Excursie in Ploiesti si prin imprejurimile Ploiestiului: Hipodromul Ploiesti – Manastirea Ghighiu – Hanul Dacilor – Conacul Brancoveanu – Mavrocordat

Cum s-a nascut ideea…

In urma unui afis 🙂 Cum eram intr-o zi pe la Ploiesti si ma indreptam spre gara din Ploiesti Vest, am vazut un afis:

Duminica, 22.07.2018, curse de cai… si zic ca le-ar place copiilor. Gandesc ideea cateva zile, sa vedem daca mergem si ce mai facem. Ca sa nu mergem doar pentru atat…

Vine duminica, luam trenul si plecam la Ploiesti.

Cred ca este cea mai reprezentativa imagine a Ploiestiului la Centenar.

Ajungem si la hipodrom. O data cu biletul/biletele, se inmana si un program pe 4 pagini. Biletul a fost 5 lei. Copiii sub 14 ani nu platesc.

 

Biletul fata-verso

Hipodromul este pe la iesire din Ploiesti spre Bucuresti.

Cursele de galop in partea de sus si, mai jos, curse de trap:

Evenimentul a fost superb, atmosfera intretinuta de niste profesionisti care dadeau detalii foarte interesante. Multi cai proveneau din herghelia de la Radauti, ca in 8 luni de zile s-a reusit sa avem un reprezentant intr-un concurs mondial… Si foarte multa lume, foarte multi copii. Organizatorii au adus un ponei care sa-i plimbe pe cei mici. Ideea este ca a fost ceva bine organizat din toate punctele de vedere.

Dupa ce ne-am bucurat de aceste curse frumoase, am iesit din hipodrom in… str. Ghighiului. In vreo 20 de minute eram la manastire.

La biserica mare inca se lucreaza. Oamenii stateau la rand, erau foarte multi, ca sa ajunga la acea celebra icoana „Siriaca”, icoana pictata pe lemn de santal prin secolul XVI si adusa la Ghighiu in anii ’50 de patriarhul Antiohiei, daca am retinut. Am mai scris despre aceasta icoana facatoare de minuni.

Reprezentarea icoanei la exterior

Ne-am indreptat apoi spre izvorul manastirii:

Apoi, am plecat spre satul Tatarani, oprindu-ne la timp la Hanul Dacilor. Dupa 10 minute, cadea o ploaie cu grindina…

Pe la ora 16, am plecat si de aici spre un vestigiu istoric din Tatarani.

Ruinele conacului Brancoveanu-Mavrocordat:

Conacul, ce a mai ramas din acesta. Imaginea e clasica, asa cum stim ca apare pe internet, in diferite surse culturale.

Dar, daca tot am venit, am zis sa vedem mai amanuntit.

Nici nu ai cum sa intri, bagi o mana si faci poza cu telefonul. Sunt straturi si straturi de deseuri.

Romania la Centenar, Romania in Uniunea Europeana, monument istoric de clasa A… Cod LMI: PH-II-m-A-16771. Deci nu este crucea de pomenire a nu stiu cui, ci o chestie de importanta nationala. Nu e vorba ca nu ne mai facem bine, ci ca nu ne intereseaza!

Conacul a fost demolat, ca mai pastra niste ziduri, dupa Revolutie. Asa se scrie. Treaba este ca proprietarul, un descendent al familiei Mavrocordat, la un moment dat il vindea pe net la pachet cu un teren. Adica iei terenul la un pret si bonus erau ruinele conacului.

Chiar si asa, conacul nu a fost transformat in altceva decat intr-o mare groapa de gunoi.

Din comuna Moroieni spre catunul Muscel pe un drum al troitelor

Pana la urma am facut traversarea Moroieni-Muscel-Talea-Valea Prahovei 🙂 Ritmul in care postez nu este si ritmul producerii evenimentelor. Mai am pregatite/scrise alte 3 articole cu tot felul de trasee sau descoperiri ori evenimente…

Azi este despre catunul Muscel despre care se spune, si pe buna dreptate, ca este cea mai izolata localitate din judetul Dambovita.

De cand am auzit de el, m-a fascinat. E, acum, si eu, ma cam fascineaza destule 🙂 Catunul Muscel exista si pe la anul 1700 si tot la fel ca si azi, era tot izolat si tot putin populat 🙂 M-am documentat putin.

Am plecat cu George, cel cu care facusem altadata traseul Busteni-Cetateni peste sistemul Bucegi-Leaota. El si alti prieteni, merg cu mine pentru ca stiu ca totul iese ca la carte… uite asa mi-a dat un ghiont modestia! 😉

Mergem in statie sa asteptam microbuzul ce venea de la Brasov trecea prin Targoviste si ajungea la Craiova. Stam noi si… nu mai venea masina. Hai la Sinaia sa stam la DN 71, acolo gasim noi ceva. Ne-am cam grabit pentru ca pe Malul Spitalului cand ma uit in spate venea microbuzul. Un semn si devenim pasageri. Dam cate 5 lei pana in Moroieni, unde coboram la Primarie. Era 8 dimineata, exact cum ne propusesem.

Trecem pe langa fosta scoala construita in anul 1910 in fata careia se afla Monumentul Eroilor.

Facem dreapta si vedem ca sunt 6 km pana in Muscel. Eu as zice ca sunt cel mult 5 km dar nu mai conteaza unul in plus sau in minus. Nu-mi plac matematica si lucrurile exacte. In viata, unul plus unul s-ar putea sa faca tot unul.

Cu aceasta ocazie vedem si biserica din comuna. Ne-am abatut de la drum vreo 2 minute.

Biserica are hramurile „Sf. Ioan Botezatorul” si „Sf. Maria, este monument istoric si dateaza din perioada 1825-1827.

Scene la exterior

Mormantul unui erou… este situat in spatele bisericii.

 

Ne intoarcem la drum si incep sa se insiruie troitele…

Interesant

Pana in Muscel mai erau troite, crucile erau din lemn, nu le-am pozat insa pe toate. La iesirea din Moroieni spre Muscel se termina asfaltul si vin gropile. Totusi, cu atentie, se poate ajunge pana la 500 m de catun. Altii mai indrazneti cu Matiz-uri de exemplu, se duc pana la casele catunului, se trece cu masina printr-un parau. E recomandat pe aici un Jeep.

Parleazul, la propriu

Peisaje, duium

Si ne apropiem de catun dupa un drum melancolic 🙂

O alta troita chiar la intrare in catun

Linistea e totala

Aici se organizeaza vara un festival

Mai sunt evident si case parasite. Nu am vazut persoane tinere, cu toate ca o casa purta astfel de amprente la exterior: casetofon, bicicleta 🙂

Monument istoric: Casa Florea Gurgu. Cred ca aici a locuit o doamna Floarea Gurgu data pe la televizor, acum multi ani, ce spunea ca e izolata, ca ploua in casa…

Monumentul istoric pare a fi „restaurat” de Gica din vale cu ajutorul donatiilor. Faza tare este ca prin astfel locuri izolate aceasta casa are semnul de monument istoric… ceea ce prin Valea Superioara a Prahovei lipseste aproape cu desavarsire. La Predeal, Azuga nu exista nici unul, la Busteni sunt vreo doua, parca mai multe sunt pe la Sinaia, niciunul la Comarnic. In Brasov, oriunde te uiti este un monument istoric si placa proprie…

Si gata, in vreo doua ore din Moroieni, cascat gura si poze, am iesit din Muscel, indreptandu-ne spre Talea. O sa revin cu traseul integral.

Clar pentru cele cateva persoane intalnite prin acest catun, am fost niste aparitii pitoresti. Cred ca vad oameni pe acolo, o data la o luna de zile.

Leaota

Dezbaterea no.24: Ar trebui ca podurile de la Florei (Comarnic) si de la Izvor (Sinaia)… sa devina monumente istorice?

Iata si prima dezbatere pe acest an…

Vorbeam pe 15.01.2018 de primele poduri de piatra ce au apartinut actualului DN 1. Ca au fost ridicate pe vremea domnitorului Barbu Stirbei (1849-1853 si 1854-1856), fratele fostului domnitor Gheorghe Bibescu, cel care si incepuse lucrarile la prima sosea de pe Valea Prahovei.

Cel mai grandios pod al soselei initiale, a fost podul de la valea Floreiului, ridicat pe la 1855. Peste cativa ani, s-au incheiat lucrarile si la podul din zona Izvor, Sinaia.

Cat este de atunci si pana astazi? Ca sa fie rotund, sa zicem doar 150 de ani.

Ei bine, acele poduri exista si astazi, dar evident nu se mai circula pe acestea:

Podul de la Florei, pe raza Primariei Comarnic

Podul de la Izvor, pe raza Primariei Sinaia

Avem asadar, 2 martori mari ai istoriei din Valea Superioara a Prahovei. De ce sa nu le conservam, sa le reparam ici-colo, cat sa nu se mai cada pietre din ele?

De ce sa nu le transmitem generatiile viitoare sub forma monumentelor istorice? Cine stie ce tehnologii vor exista peste 50-100 de ani si poate atunci le vor conserva altii si mai bine…

Iata ce mi-a raspuns Directia Judeteana pentru Cultura Prahova, acelasi raspuns ajungand si la Institutia Prefectului, Ministerul Culturii si primariile mentionate:

Deci, Primariile Comarnic si Sinaia au si memoriul meu si instructiunile/sprijinul Directiei Judetene pentru Cultura.

Podurile nu sunt protejate de legea monumentelor istorice, ceea ce permite anumite interventii, adica toaletari, ca mai cresc arbusti prin crapaturi sau cimentat prin unele locuri…

Aceste constructii nu stau sa cada, dar au nevoie de unele reparatii pentru conservare. Ca de circulat auto, nu mai este nevoie, existand poduri moderne.

Intrebarile care apar, sunt diverse:

-Vor dori primariile sa faca acest efort?

-Nu cumva vor considera ca, de regula, istoria mai si costa? Si cum bugetul mereu e mic…

-Oare nu isi vor pasa raspunderea de la o institutie la alta? Ca nu sunt poduri ce tin de primarie, ca sunt poate ale CNAIR, Consiliul Judetean etc.? Cum am vazut bine intr-un articol anterior, referitor la situatia acelei balustrade de pod regal de la Castelul Peles? Care in cele din urma, nu apartine nimanui ca nu-i pasa nimanui, desi toti trec pe acolo…

-Localnicii ar fi de acord cu un asemenea demers cultural?

-In zilele noastre, se mai poate face distinctia ca nu sunt doar niste poduri vechi, nedemolate la timp de comunisti? Ca valoarea lor este inestimabila, parte a patrimoniului acestor locuri?

Stiu ca pe blogul acesta intra persoane de la ambele primarii, poate cineva va reusi sa explice si sa convinga pe aceia care pot lua niste decizii in acest sens. Iar daca si voi credeti ca podurile ar trebui conservate, raspanditi ideea/informatia. Chiar daca nu se va face nimic, macar se va sti care este treaba cu acele poduri. Si cum acestea nu vor cadea maine sau poimaine, cine stie, poate intr-o zi cineva va lua masuri corespunzatoare. Este important sa cunoastem, mai intai de toate!

Biserica „Inaltarea Domnului” din Cornu de Sus si legatura acesteia cu Mihai Viteazul

Ma uitam de dimineata la postarea unui prieten pe Facebook. A fost pe la o biserica veche (Maldaresti-Oltenia) si aceasta era si cu tencuiala cazuta si incuiata. La fel si cula lui I.G.Duca, cula cumparata de acest fost prim-ministru asasinat pe peronul garii din Sinaia la data de 29 decembrie 1933. Ambele obiective nesemnalizate, fara un istoric afisat. Daca sunt vechi, nu mai intereseaza pe nimeni!

Si subiectul de azi are o mica legatura cu I.G.Duca, el propunand intr-un act, in anul 1914, pe cand era ministrul Cultelor si Instructiunii, ca biserica din Cornu de Sus sa devina monument istoric. La articolul 1 al Decretului 46432, semnat de regele Ferdinand I la 13 decembrie 1914, se spunea: „Se declara monument de arta biserica din Cornu de Sus, judetul Prahova si se va inscrie in inventarul general al monumentelor din Romania”.

Deci, intr-o zi, cu ocazia documentarii unor subiecte pentru cartea nr. 4. din cadrul proiectului „Pasi in Timp”, am ajus si la aceasta biserica, unde am intalnit o familie deosebita… Pe parintele paroh Alexandru Zamfir si pe sotia sa, preoteasa. Niste oameni calzi, deschisi, evlaviosi si plini de viata. Merita sa ajungi pana la aceasta biserica, sa stai de vorba cu parintele Alexandru. O bisericuta cu o anume atmosfera…

Mosia Cornu a apartinut lui Mihai Viteazul iar initiativa ridicarii primei biserici in acest loc a apartinut domnitorului sau unor apropiati ai sai. De altfel, strada pe care se gaseste biserica se numeste, ca un martor peste timp, Mihai Viteazul.

La 19 iunie 1649 vorbim de o alta biserica in acelasi loc, ctitorita de… Draghici Cantacuzino, omul din trecut de care dam la tot pasul, unul dintre ctitorii schitului Lespezi din Posada…

Zdruncinata de cutremure, biserica schitului Cornu se prabuseste la marele cutremur din anul 1802. Nu stim daca s-a prabusit total, rare sunt cazurile cand constructii de acest gen se prabusesc pana la temelie.

Dar in anul 1811 gasim o alta biserica ridicata de preotul David din Breaza, preotul Oprea, sotiile acestora, diaconul Radu Costea Bacanu, alti localnici tot din Breaza plus cei din Cornu.

Pisania de mai jos, mentioneaza anul 1811, dar ea dateaza din anul 1835 cand biserica a mai fost extinsa adaugandu-se pridvorul. Diaconul Radu Costea Bacanu a fost inmormantat ulterior in pronaos si apare si in pictura. Turla bisericii este pe pronaos iar lungimea bisericii este de 17 m, deci nu este ceva urias. Monumentul este insa impunator prin mostenirea istorica si prin evlavia celor care au grija de acesta.

Vedem sub pisanie, sub forma unui porumbel, reprezentarea Sf. Duh

In fata bisericii gasim si un monument ridicat in memoria eroilor de pe acele locuri:

Sa intram in biserica:

Probabil acesta este diaconul Radu Costea, in stanga fiind preotul David…remarcam in mica arcada si culorile tricolorului.

Pictura apartine lui Nicolae Zugravu, a carui semnatura o gasim in naos, pe un perete.

In anul 1992, la aceasta biserica vine paroh parintele Alexandru Zamfir care continua lucrarile de consolidare a bisericii si initiaza refacerea picturii. Toate lucrarile se vor incheia in anul 1999 iar la 6 iunie acelasi an, Patriarhul Teoctist si un sobor de preoti vor sfinti biserica. Dupa acest moment s-a incheiat un act care a fost semnat de participanti, gasindu-se astazi in pridvorul bisericii.

La exterior, biserica este inconjurata de un brau de picturi:

Sfantul Mucenic Hristofor cel care a dobandit chip de animal… pentru a nu mai tulbura femeile 🙂 Cam asa suna una din variante. O icoana deosebita a acestuia se afla la biserica Sf. Maria din Techirghiol… pentru cei care stiu legatura dintre aceasta biserica si Valea Prahovei, legatura detaliata in prima carte a noastra. Acest sfant este si ocrotitorul calatorilor.

In curtea bisericii se gaseste un vechi cimitir. Din considerente usor de inteles, de prin 1939, exista un alt cimitir, situat mai departe de biserica, la marginea comunei. Iata imagini din vechiul cimitir:

„In semn de iubire si recunoscinta”

La aceasta biserica se poate ajunge urmand indicatorul aflat chiar la intrare in comuna Cornu dinspre Campina. Sunt 4 km pana la biserica…pe care i-am facut pe jos, ajungand apoi in Breaza, tot pe jos. Exista evident o logica in spatele acestor deplasari, prin Cornu pe jos, din Cornu in centrul Brezei la fel. Cand mai era cam un km pana la biserica, s-a racit parca brusc vremea si am ajuns la biserica avand mainile inghetate. Cand am dat mana cu parintele el si-a dat seama… si in timp ce vorbea despre biserica si Dumnezeu, imi incalzea mainile… Frumos, nu-i asa…

In fiecare duminica sau de sarbatori, darurile aduse de credinciosi se duc ulterior la caminul de batrani din comuna Mislea… Cam asa stau lucrurile pe la aceasta frumoasa bisericuta, cu fapte ce ctitoresc altceva undeva in viitor…

Traseul de bicicleta: Busteni – Nistoresti – Sotrile – Campina – Cornu de Jos – Crucea din Cornu de Sus – Biserica „Inaltarea Domnului” din Cornu de Sus – Breaza – Comarnic – Busteni

Evident ca nu mi-am propus sa se intample un astfel de traseu. A iesit cam lung pentru ca hai si pana ‘colo, hai ca merge si pana dincolo, mai e putin pana nu stiu unde, de ce daca sunt aici sa nu ajung si…

Planul era sa ajung in Nistoresti cu trenul, sa urc in comuna Sotrile, sa ajung in Campina pana la ora 13 si sa prind trenul care este pe la 14 la Busteni. Bicicleta evident cu trenul. Ies eu afara pe la 7:30 si era un frig :)) prin urmare aman pentru mai tarziu. Pe la 9:30 o iau spre Sinaia.

Ma opresc pe Malul Spitalului la o brutarie sa iau cornuri cu vanilie si continui. De la Valea Oratii ma duce drumul si nici nu mai dau la pedale. Ma trezesc pe la Muzeul Cinegetic din Posada fara a da la pedale. Pe platul de la motelul Cernica reiau pedalatul. Pe drum, masini putine, adica te puteai misca. Nu era zi de week-end.

Vine si Comarnicul dar fiind in intarziere dupa mintea mea, nu opresc sa iau un chec bun de la o cofetarie cunoscuta ci… continui. Ma opresc la Nistoresti, la biserica… era 11:04, hai ca e bine. Ma miram ca drumul ce urca pe langa biserica si ajunge la Sotrile nu e semnalizat dar dupa niste km mi-am dat seama ca e mai bine, tinand cont de alunecarile de teren care au miscat drumul. Se lucra la unele… cine stie cand va fi gata.

Biserica de la Nistoresti

Dupa biserica ma dau jos de pe bicicleta si urc pe langa ea circa 1,5 km dupa parerea mea. Nu recomand celor care merg pe plat, urcarea e abrupta de nu pot descrie 🙂 Ies din Nistoresti si apare indicatorul cu Sotrile. Pai… localitatea aceasta, comuna de altfel, are 6 sate, urci dealuri, cobori, si tot asa. Peisajele sunt superbe, oamenii gospodari, politicosi… un colt frumos de Romanie.

O parte din Sotrile, mai ales satul Vistieru. Dealul din dreapta e cel din imaginea de mai jos. Este unul dintre cele mai frumoase puncte panoramice din zona.

Adica acest deal

Umblu pe strazile satelor, ma uit la arhitectura, vad scoli inchise, ajung la biserica din satul Vistieru si vad poarta inchisa. Ocolesc si ajung pe o alta strada la o alta intrare inchisa cu o sarma. Cum biserica parea veche am zis totusi sa intru sa o vad de aproape.

Parleaz 🙂

Biserica din Vistieru

Am continuat si am ajuns pe dealul ce domina localitatea, gandindu-ma daca ar fi amenajat, ce punct de belvedere ar iesi. Asta daca nu l-a ochit cineva pentru o vila. Neinspirat nu am mai dat curba sa ajung langa scoala si apoi sa intru pe un drum ce ajungea pe deal ci… am urcat din sosea direct pe panta. Dar cat urcasem pana la acel moment nici nu mi-am propus problema atunci 🙂

Panorama… venisem din stanga si traversasem tot ce se vede locuit. Undeva in dreapta este barajul de la Paltinu.

Inca un deal pe langa care urma sa trec.

Plaiul Campinei

Terasa dincolo de apa Doftanei, unde principala localitate este Brebu.

Brebu

Ajung si in Plaiul Campinei, urc iar serios printr-o padure si ajung la Voila, la o aruncatura de bat de Campina. Nu inainte de a ma opri la o biserica pe care o vazusem prin august, pe cand veneam de la Brebu, deci de pe un alt versant.

Prin padure, mergand mai incet vad si o cruce.

Crucea de prin padure

Biserica in reparatii dar nu-i nimic, dincolo, mai departe, se vedea perfect Brebu cu bisericile sale:

Complexul al carui ctitor este Matei Basarab.

Bun si ajung si in Campina pe Muscel. Stau un pic si zic ca mai e destul pana la ora 16, trenul de 14 in Busteni il scosesem din plan… pentru ca in Campina era pe la ora 13 si-l pierdusem demult. Sa ma duc sau nu si pana la Cornu? Gata, ma duc.

Cobor atent, trec un pod metalic si iar vine o urcare serioasa in serpentine. Nu e lunga totusi si iata-ma in Cornu de Jos. O iau pe strazi, dreapta-stanga, stanga-dreapta si vad indicatorul spre manastirea Ioan Evanghelistul si o cruce mare departe. Perfect, imi zic, trebuie sa ajung. Nici nu va inchipuiti ce urcare vine :)) Ajung la manastire…

Manastirea va iesi foarte frumoasa, deocamdata am vazut ca se lucreaza peste tot…

Ies de la manastire si vad drumul la dreapta. Era in lucru. Pornesc GPS si vad ca sunt intr-un cartier/catun numit Valea Oprii. Continuand pe drumul rupt as fi ajuns la Crucea aceea mare. Mai era si o varianta asfaltata. Decat sa cobor pe asfalt si sa urc tot pe asfalt, mai bine merg pe langa bicicleta prin locuri necunoscute. In general buna ideea 🙂 Pentru ca nu se putea merge pe ea si m-am odihnit 🙂 Dar, nu stiu de ce mi-a placut mai mult ideea de a merge pe acel drum urat. Insa, undeva prin padure ,am intalnit o frumoasa cruce de piatra.

Am ajuns de la manastire in vreo 20 de minute cel mult si la Crucea aceea, important obiectiv turistic al localitatii Cornu.

Crucea din Cornu

De aici, cobor repede in Cornu de Sus si ma opresc la biserica monument istoric „Inaltarea Domnului”:

O coborare frumoasa m-a scos la DN 1, vizavi de gara din Breaza… dar cum pierdusem si trenul de 16 🙂 am zis sa merg totusi usor pana la Comarnic, mai un chec, mai un suc si vine alt tren. Ceasul era 16:30, alt tren era pe la 18:45. Cu toate popasurile, cu checul si tot eram la 17:30 pe langa primaria din Comarnic. Ce sa fac o ora pe acolo? Hai la Sinaia, hai acasa. Si… cand trenul ajungea la Busteni, eu eram plecat de acasa la niste cumparaturi 🙂 Circa 10 ore a durat acest traseu!

Traseu cultural: Floresti Prahova – Biserica din Calinesti – Biserica din Magureni – Expozitia „Ferdinand I regele intregitor de tara” – Orient Express

Nu au fost prea multe zile in acest an despre care sa zic ca au fost pline, chiar daca poate asa au parut. Ultima a fost cu Transfagarasanul, ziua aceea a fost chiar plina 🙂

Sambata seara analizam un viitor capitol de carte si imi mai trebuiau cateva detalii la un subiect cu Parvu Mutu Zugravul, mare pictor de biserici, canonizat etc. Si cum pe aici prin zona le cam stiam, aflu ca mai erau si altele… in alte localitati. Imi zic sa ma duc a doua zi pe la acestea si fac un plan. Studiez o harta, imi dau seama ca mai mult de 10 km de mers pe jos nu sunt si renunt la bicicleta, nu avea rost sa o mai plimb pe tren. Ideea era sa ajung in gara Floresti Prahova, sa trec prin centrul acestei comune, pe langa ruinele palatului Micul Trianon, peste podul pe sub care curge Prahova, stanga la Calinesti la biserica, apoi revenire la o intersectie si continuat spre comuna Magureni… dupa care inapoi la gara. Mi s-a parut ca o bicicleta ma incurca, mai ales ca ma gandeam sa mai stau si prin bisericile acestea… pictate de Parvu Mutu cu cativa ani inainte de 1700.

Vine dimineata, ma trezesc fara niciun chef. Cu trenul CFR-ului stabilesc ca nu merg pentru ca nu ai cum sa pui in circulatie un tren compus din locomotiva si 2 vagoane pe ruta Bucuresti-Brasov, in varf de sezon, decat daca esti imbecil sau nesimtit. Plus alte aspecte niciodata remediate. Pierd un pic vremea si fug spre gara unde noroc ca a intarziat trenul particular 2 minute si asa l-am prins. Cei de la Regiotrans sunt mult mai atenti; cand isi dau seama ca e lume multa in Valea Prahovei leaga doua garnituri, nu doua vagoane si aduna toti calatorii de prin gari. Si au bun simt si preocupare in a rezolva problemele reale:

Inca o data subliniez faptul ca niciodata nu am facut si nici nu fac o sesizare ca nu am eu ce face. Cand scriu o sesizare sunt niste adevaruri in spate, nu spun ceva neadevarat, nu vanez greseli si chiar trebuie luata atitudine.

Biletele se dau in tren si platesc un bilet pana la Floresti Prahova. In tren este si wi-fi pentru cine nu are pe telefon. La 7:54 era trenul la mine, la 8:51 am ajuns. Cobor si merg spre centrul Florestiului. Singur… uneori nu e prea fain dar trebuia sa merg, ca sa castig ziua.

O parte din zidul ce inconjoara constructia ce trebuia sa fie o replica a palatului de la Trianon.

Campina vazuta de la Floresti. Mereu ma opresc pe podul de peste Prahova si fac poze gandindu-ma de cate ori m-am oprit pe acest pod si cu cine. Din pacate, viata si oamenii sunt cum sunt si putini ar avea o explicatie pentru asa ceva 🙂

Trec podul, iau cateva curbe si ajung la intersectia cu Filipestii, Magureni si Lunca Prahovei. Eu fac stanga pe langa ansamblul curtii boieresti Mavros-Cantacuzino, azi spital sau sanatoriu de glumeti. In afara de un turn situat la capatul proprietatii, o poza la poarta sau la zid, nu prea ai ce vedea:

Turnul care se vede chiar din sosea.

Ospiciu intrare

Tot zidul proprietatii. Nu are rost sa va plictisesc cu povestea, ca si eu am citit-o doar asa, cu ochiul stang. Si pe sub vreo 5 gene. Dar ideea e ca Mavros general grec s-a intalnit cu o Cantacuzino si s-au casatorit. Prin curtea ospiciului mai sunt si ruinele unei capele. Toti ii spun romano-catolica desi grecul si romanca pareau ortodocsi.

Primul obiectiv serios al zilei era biserica din satul Calinesti, cu hramul „Adormirea Maicii Domnului” la care pictase Parvu Mutu si ucenicii sai. Cand am vazut biserica in poze am ramas impresionat de cat de frumoasa poate fi 🙂

Biserica din Calinesti, construita intre 1636-1646.

E clar ca au rascolit curtea si toate oasele le-au pus intr-un singur loc. Nu am vazut o cruce veche, ceea ce mi se pare ciudat.

Aproape de intrarea in biserica este mormantul Elisabetei Cantacuzino care nu avea nici macar 1 an… dar unele site-uri o dau si ctitor 😉

Da, e o parte din stilul pictorului…

Nu am inceput sa o studiez, inca… e atat de alterata.

Ultima poza inainte de plecarea de la aceasta biserica, de unde am luat o multime de detalii si informatii noi chiar daca seculare 🙂

Merg inapoi cam un kilometru pana la intersectie si ma duc spre comuna Magureni, la biserica de acolo. Pana in alta intersectie vad o cruce veche. Din masina nu vezi multe si am observat ca si pe bicicleta trebuie sa mergi incet pentru a vedea totul.

Cruce in satul Novacesti

Dateaza din anul 1889 si nu cred ca e monument istoric. Important mi se pare ca sunt oameni care conserva astfel de obiective.

O privire spre departe 🙂

Continui, intru in Magureni dupa vreo 2 km si tot inainte pe sosea, pe langa case, spre centrul comunei.

Cruce la o intersectie in Magureni. Nu are litere si nici cifre, pe nicio parte.

Intr-o curte vad ruinele acestea si le asociez tot cu Cantacuzinii, caramida este de pe la 1700… Cine stie ce anexe sau case or fi fost si pe aici, la vreo 500 metri de biserica si la 700 m de la ruinele palatului/conacului spatarului Draghici Cantacuzino. Mi-am propus sa sar gardul la intoarcere daca aveam timp si nu am avut. Dar vin eu cu bicicleta intr-o tura mai lunga si ma duc atunci mai aproape, sa vad ce este.

Ajung si la biserica fix la finalul slujbei. La Calinesti am stat ceva, mai o poza, mai o rugaciune, nici sa deranjez oamenii cu aparatul… Am gasit destul de repede ce ma interesa dar acolo e frumos sa ramai, nu sa treci in fuga. Deci am mai stat pe acolo, pozand colturi, cotloane etc iar aici am ajuns la final.

Biserica „Sf. Treime” din Magureni, construita intre 1671-1674, monument istoric clasa A.

Pana aici lucrurile au mers bine, urma sa vorbesc cu preotul paroh Alexandru Schiopu, venit in anul 1993 la aceasta biserica, fiind adus de la o parohia romaneasca din Sofia. Pentru ca la Magureni vorbim de Draghici Cantacuzino, Pauna Cantacuzino, Parvu Cantacuzino, cei care au ridicat si… biserica schitului Lespezi din Posada 😉 Cunostinte vechi si direct interesat…

Ma uit prin biserica si mi-aduc aminte de enoriasii si de preotul de la biserica Sf. Nicolae tot din Floresti Prahova, cum insistau acum vreo doi ani sa nu fac nicio poza. Nu doar in interior ci nici pe afara. De cate ori imi aduc aminte, ma gandesc ca este un bun exemplu ca prostia si avaritia fac ravagii. Mi-au si zis de ce sa nu fac poze dar nu scriu pentru ca padure fara uscaturi nu exista.

Aici, la Magureni este un intreg tablou de Cantacuzini, cu zecile, deci e de pozat, de studiat, trebuie timp, aprobare ca biserica nu se tine deschisa ca vreau eu. Vazand multitudinea de informatii care ma interesau, am uitat cel mai important aspect, ce anume trebuia sa caut. Ma duc insa sa vorbesc cu parintele care era in altar. Dansul m-a intrebat ceva despre istoria lacasului, Draghici etc si a vazut ca sunt documentat. I-am explicat ce intentionez si foarte amabil m-a poftit in altar, sa pozez, sa ma uit. Mi-a aratat apoi o multime de chestii… episoade pe care nu le stiam. Dupa aceasta m-a lasat cu un ajutor de-al sau sa-mi aprinda luminile, sa stea pana pozez.

Ctitori, pisanie, biserica. Stiu ca multi spun ca am luat-o pe calea Bisericii dar cata vreme mie mi se pare in regula, nu vad ce e rau in asta. Insa este o bucurie nu doar sa-L descoperi pe Dumnezeu ci si lucrarile altora semanate prin biserici. Stiu ca e dificil pentru unii sa inteleaga si mai stiu inutilitatea explicatiilor cand unele lucruri se simt si atat! Nu are a face cu spalarea pe creier, mersul in genunchi, scrisul fara numar pe pomelnice sau ce ne mai sare in ochi ca mita a vietii in care ne complacem… ci cu ceva mult prea serios, de necuprins in cuvinte.

Lungul sir al ctitorilor

In aceasta zi am facut cateva sute de poze. La biserica aceasta am ajuns cu aparatul foto care imi arata ca acumulatorii sunt pe duca. Ma gandeam ca de cand tot semnaliza problema, voi face doar cateva poze. Cu toate acestea  am facut mai bine de 100 doar aici. Nu umbla nicio energie prin biserica, nu va speriati 🙂

Si pisania de deasupra aminteste de zidirea bisericii in timpul lui Antonie Voievod… cel care a ridicat si la manastirea Turnu o biserica, peste ruinele celei vechi a lui Vlad Tepes. Am fost si acolo pe jos din Ploiesti… fiind in Targsorul Vechi.

Detalii din catapeteasma. Exista si un proiect de restaurare a bisericii in general ce va demara curand.

Tot conversand diverse, am adus vorba si de Parvu Mutu cel care a fost canonizat oficial pe 6 august 2017 sub numele de Sf. Pafnutie. De altfel, in 1718, dupa moartea sotiei sale Tudora, Parvu Mutu se face calugar alaturi de fiul sau, la Manastirea Margineni. In 1731 moare si acest fiu iar Parvu, cunoscut drept monahul Pafnutie pe atunci, se retrage la schitul Robaia, un asezamant mai izolat si unde va muri peste 3 ani.

Mormantul sau nu se cunoaste. Insa, in urma sa au ramas o multime de biserici pictate, icoane pe lemn ce pot fi vazute la Muzeul Manastirii Sinaia. I se spunea Mutu pentru ca picta intr-o stare de rugaciune a mintii, a inimii si a trupului. Lucra o zi intreaga doar atent la ce facea. Seara manca. Iar daca era intrerupt in cursul zilei, nu mai lucra in acea zi. Omul acesta chiar pricepuse niste taine ale acestei lumi. Taine care azi sunt simple nimicuri, chestii ce starnesc ilaritate desi daca am putea vedea ca un film, evenimentele derulate de-a lungul sutelor de ani, fara alterarea realitatii acelor timpuri, altfel am aborda viitorul. Din pacate, asa ceva nu se poate deocamdata si mintea umana isi are limitele ei.

Icoana Sf. Pafnutie Parvu Mutu Zugravul

Am inteles ca in toate bisericile pictate de acesta se gaseste o astfel de icoana.

Uitasem de elementul principal pe care-l cautam insa, ajutorul preotului fara sa stie de gandul meu m-a dus exact acolo sa-l pozez. Nu l-as fi gasit pentru ca nu e chiar asa la vedere. Plus ca uitasem. Doar ca sunt zile in care culegi cu sacul si altele in care nu ramane nici praful pe degete.

Am plecat spre ruinele conacului lui Draghici Cantacuzino, aflat asa cum multi stiu, inconjurat de proprietati private. Povestea incepe cum initial un localnic s-a apropiat de ruine si a tot inaintat spre ele. Azi cu gardul, maine cu diverse ocupand terenul. Dupa el altii. Si uite asa, acea ruina, monument istoric este inconjurata de constructii, garduri si nu te poti apropia de acesta. Evident ca e ilegal, dar ce sa faci, sa le darami casele? Si asa sunt in pericol, ca le poate cadea o caramida in cap sau un intreg zid peste ei.

Acoperis lipit de zid

Mai spre toamna, cand cad frunzele, poate atunci sa mai vin pe aici, sa socializez, una-alta, ca sa ma apropii de zidurile acestea. Clar gandul ma duce la ce scria Nichita Stanescu… „daca timpul ar fi avut frunze, ce toamna!”

Trec pe langa primarie, pe langa bustul de mai jos, ocazie cu care ma si documentez un pic cine este:

A inventat un rucsac zburator si a spus ca el de meserie este roman. Evident s-a nascut in aceasta comuna.

Ma uit la ceas si era 12:25. Retinusem ca aveam tren inapoi la 13:13 si 15:51. Pe cel de 13 nici nu-mi propusesem sa-l prind pentru ca mi se paruse ca nu am timp sa cuprind totul. Asadar, vreo 45 de minute din centrul localitatii Magureni pana la gara din Floresti. Zic sa incerc sa prind trenul si merg la pas iute 🙂 Sunt cativa kilometri si mi se parea ca nu am cum sa ajung, era totusi cam departe. Culmea e ca am si ajuns si am mai si facut poze pe la gara. La ora 13 eram in gara, pe alocuri am mai si fugit 🙂

Ce transformare…

Mersul trenurilor in gara Floresti Prahova

Vine trenul particular, acelasi controlor, trenul aproape plin. Ma asez gandindu-ma cum le-am facut pe toate, cum s-au potrivit de bine. Ma uit pe telefon si vad un sms pe care nu-l auzisem fiind pe strada. Un repros al cuiva care refuza efectiv sa inteleaga vreun gest de-al meu. Orice as face il pune in oglinda, e altceva, nu intelege evidenta. Intotdeauna priveste din alt unghi, niciodata cel potrivit sau cel mai simplu. La inceput era oarecum amuzant, dupa aceea chestia aceasta mi-a scos multi peri albi 🙂 Pacea si prietenia se integreaza in atmosfera cand imi zice de expozitia cu regele Ferdinand de la castelul Peles, la care uitasem sa mai merg. Nici nu stabilisem o data anume ci ca trebuia mers. Doar ca uitasem.

Trenul ajungea la ora 14, expozitia se inchidea pe la ora 16, daca nu era lume multa ne incadram si prindeam deschis.

Deci ajung cu trenul… si pe aleile Pelesului ajungem la expozitie.

Aceasta expozitie, este organizata de Muzeul National Peles si se doreste a fi o reamintire a sacrificiilor facute pentru realizarea Marii Uniri din 1918. Aceasta institutie culturala are in plan tot felul de manifestari tematice, de constientizare a publicului. Orice actiune care aduce in atentia romanilor faptele inaintasilor, in acest vartej al nimicurilor de zi de zi, este binevenita.

O multime de exponate cu tot atatea povesti se gasesc in cadrul acestei expozitii, la care intrarea este libera. Se poate vizita de miercuri pana duminica intre orele 9:15-16:15.

Portret din 1910 cu regele Ferdinand I

Observam calaretii garzii regale pe aleea de la Pelisor

Ruperea barierelor de granita in august 1916 si intrarea pe pamantul romanesc al Transilvaniei.

Un extraordinar vas comemorativ din argint realizat in Suedia in anul 1919. Pe acesta sunt simbolurile provinciilor romanesti, numele copiilor si cuplului regal, numele si datele unor lupte ca Marasesti, Marasti etc.

Deci, merita sa ajungeti acolo, sa vedeti mantia regelui purtata cu ocazia incoronarii la Alba Iulia, in 1922 si multe altele.

Cand am iesit afara era ora 16 🙂 si ploua. Nu ploua chiar torential dar suficient sa te faca sa cauti adapost. Si mai bine decat la o cofetarie, unde? Cand s-a oprit ploaia putin, fuga la gara. Acolo constatam ca ziua nu se incheiase, si ne-am tot uitat cum ploua puternic si la trenul Orient Express. Cam asa a fost ziua de duminica 🙂 Evident discutand despre Parvu Mutu Zugravul si despre faptul ca mai trebuia mers pe la Buzau la schitul Berca. Fiind cam departe nu stiam cand vom sau voi ajunge. Cu schitul acesta tot am bodoganit intruna de vineri si pana duminica, fiindca la alte biserici mai aproape, pictate de Parvu Mutu, era mai lesne de ajuns. La aceasta, iti trebuie o zi intreaga.

Orient Express

Credeti ca s-a terminat? 🙂 Nu!

A doua zi, ieri, prietenul meu George Grigorescu imi trimite o multime de poze si de filmari facute duminica sau sambata… la schitul Berca. Nu vorbisem nimic cu el, de altfel, de mai mult de o saptamana nu ne mai auzisem. Tot ce imi trebuia era in ce imi trimisese el, inclusiv autoportretul lui Parvu Mutu. In afara de mine, nu stia nimeni ca sunt exact la pictorul acesta si ca imi puneam problema ajungerii la acel schit. Duminica dupa amiaza am mai zis si altei persoane. Na, ce face si „intamplarea” aceasta! 🙂

UPDATE, TOT AZI 🙂

Termin articolul de publicat pe la 10:20 a.m. si plec la dezbatere, intr-o sala. Stau ce stau, ascult, si dupa un timp ma uit pe pereti. Ce credeti? Undeva sus, erau pictati Draghici Cantacuzino, Pauna sotia sa si Parvu Cantacuzino :)) Habar nu aveam ca sunt acolo zugraviti. Va zic eu ca astia au avut o anume motivatie cand au ridicat schitul Lespezi din Posada…

Manastirea Negru Voda si Castrul Roman Jidova

Tot asa, ca intr-o zi vezi multe…

Oprire in Campulung la o cruce de piatra de pe vremea lui Constantin Brancoveanu

Noroc ca fiind monument istoric, traducerea exista in hartii

Biserica Manastirii Negru Voda din Campulung

Chilii si curte

Pisania

Casa Domneasca

Turnul clopotnitei

Aici este o parte din Sf. Ioanichie descoperit la Cetatuia Negru Voda, intr-o grota.

Rugaciunea Sf. Ioanichie

Sf. Mc. Filofteia si Eugenia

Basarab I a devenit Nicolae Alexandru

Curtea manastirii

Biserica… in trecut paraclis

Mai departe prin Campulung, la Baratia Catolica:

Biserica Baratia

Turnul bisericii

Istoricul turnului

Celebra piatra de mormant a comitelui Laurentiu

Continuand prin oras spre:

Cel mai frumos monument al lui Radu Negru

Dupa vizitarea acestor obiective, am parasit Campulungul, oras vechi si prima capitala a Tarii Romanesti, cu gandul ca daca ar fi mai bine ingrijit, cladirile istorice renovate, ar avea un viitor promitator.

Castrul Roman Jidova:

Cum intri, aproape ca nici nu vezi aceasta crucea de piatra. Oare ce cauta o astfel de cruce in perimetrul castrului? 🙂

Muzeul din curtea castrului

Steagul cohortei siriene care apara castrul

Incalzirea centrala a romanilor, principiul caloriferului

Muzeul si ruine

Spre Manastirea Corbii de Piatra, pe un drum vai de el, ne-am oprit sa pozam o alta cruce: