Clipe de multumire…de Craciun!

Da, este un titlu bun…de aceste sarbatori trebuie sa te bucuri, trebuie sa multumesti, trebuie sa lasi deoparte alte griji…sunt zile in care trebuie sa fim buni, sa nu mai avem altfel de ganduri.

Ramasesem dator cu o filmare de pe 22 decembrie. La manastirea Caraiman au fost pomeniti Eroii Revolutiei din 1989:

Si alte imagini ce caracterizeaza aceste zile:

1Andrei

3De Craciun la manastirea Caraiman…

4Unii oameni se impartaseau, eu am crezut ca toti care vor trece pe la preoti se vor impartasi. Stau eu si studiez problema. Oamenii se impartaseau unul dupa altul. Eu merg la biserici si manastiri de mic, niciodata nu m-am simtit bine respectand traditii si alte obiceiuri, sa-mi fie cu iertare… as putea povesti o sumedenie de intamplari. Dar o spun doar pe aceasta de azi. Merg, asist la slujbe, dar eu nu ma gandesc decat la micimea umana, la dumnezeire, chestii din acestea…ma lasa rece aprinsul lumanarilor, scrisul pomelnicelor si ce fac preotii prin altar. Cand ma plictisesc, admir picturile si ma pun in locul pictorului: oare cum a ajuns acolo sus sa picteze o mana a unui sfant, cum tinea culorile, ce a vrut sa spuna pictand intr-un anume fel.

Tot cand ma plictisesc, ma uit la expresia fetei, a preotului, a celui care canta…oare de ce face asa, simuleaza sau crede? Ma uit la enoriasi-credinciosi cum se intind sa atinga mantia parintelui, eu ma uit, nu ma impresioneaza nimic din ce fac. Apoi revin cu gandul la Dumnezeu, ascult ce se canta sau vorbeste, trec prin filtrul personal, deseori comentez pentru mine „spune si el ce a invatat!”.

De data asta, ma uitam cum se impartaseste lumea si cum eram impins de norod spre locul faptei. Tot inaintand pas cu pas, cugetam: eu nu m-am mai impartasit de ani buni, cu mare chin m-au impartasit pana pe la 12-13 ani. Nu suport gust sau miros de vin, de alcool…am incercat sa-mi fac curaj, ca daca toata lumea de acolo se impartaseste, eu de ce sa nu, am incercat alte ganduri, dar nimic, striga oripilarea din mine, mi-era teama ca fac vreo prostie pe acolo…asa ca am iesit din multime si am stat eu cuminte deoparte. Sa se impartaseasca aceia care doresc…

Dar nu se impartasea toata lumea, ci doar vreo 50 de persoane, care probabil au tinut post. Cred ca imi era rau toata ziua 🙂 Eu fug de niste lucruri…de impartasit, de stat degeaba in fotoliu, chipurile pentru odihna…eu nu pot insa sa stau asa, pur si simplu, nu am stare…a dona sange este o alta fobie, merg ca la taiere…a sofa, mai sunt…ce mai, sunt plin de defecte 🙂

5Biserica mare a manastirii Caraiman

6O constructie impozanta

7In apropiere de manastire se afla si o padure mica de pini

8Tot pini

A doua zi de Craciun, iar o plimbare prin multe locuri:

9Blocurile pentru rromi, inaugurate acum in prag de sarbatori de Primaria Busteni

10Refugiul din Valea Spumoasa, am ajuns la 12 fix, unii prieteni imi spun „Fix”…probabil de la multe fixuri, nu ca sunt eu acela punctual 😉

11

12Si aici este de mine, lumea mea 🙂 Cascadele din Valea Spumoasa…ce loc mirific. De cate ori ajung, ma opresc pe niste pietre in mijlocul apei si stau asa, la poze, la privit

13Ce peisaj…

14Nu te saturi privind, cat poate fi de frumos

15

16De jos, de la baza zidului unei captari, nu poti face astfel de poze. Trebuie sa urci putin, prin apa, pe niste pietre alunecoase…

17

18Cum sar stropii de apa…nu-i asa ca este frumos? Cum arata baza caderii de apa, un verde maroniu cu pietre si apa involburata…este superb! 🙂

19Un curcubeu ce voia si el in poza

20Cum ma suceam un pic, cum un fir de apa isi schimba culoarea…acum este rosu

21Dar trebuia si aparatul sa vada asta, nu doar ochiul meu

22Alb stralucitor

23Acum mai multe culori, verde, galben

24Curcubeu

25Fara curcubeu

27

28

29La cativa metri distanta, alte caderi de apa ce se strecurau printre muschi

30Trebuie sa ma gandesc bine, la ceva interesant de amenajat aici pe timp de vara. Sa stai pe ceva sa privesti cascadele, sa stau, sa stam…vedem atunci ordinea 🙂

31Daca tot eram prin Valea Spumoasa, de ce sa nu urc putin si pana la izvoare?

32

33Am baut apa de acolo. Nu ca mai jos nu ar fi fost buna 🙂 Dar este vorba de un alt fix: sa fiu primul, sa merg pana  la capat, sa fiu inceputul, ciudatenii personale

34Cascadele vazute de jos. Locul unde este sageata rosie, pe acolo ar fi izvoarele. Observati si ca soarele dispare din aceasta zona dupa 12:15-12:20

35Din nou la refugiu

36Lumea Bolovanului

37

38Treceti, va rog! Nu pun ghilimele, altceva, pentru ca mi-am zis mie 🙂

39Busteniul

40Aveti grija daca mergeti la Cascada Urlatoarea…este un ghetus…

41Pe traseul turistic Busteni-Cascada Urlatoarea

42Masa, precum si alte amenajari efectuate de catre Administratia Parcului Natural Bucegi, erau intacte. Pe masa se afla o manusa, cineva o pierduse, altcineva o gasise si o lasase la vedere, poate o va gasi proprietarul

43Imaginea cu Claia Mare a incheiat excursia.

M-am intalnit cu niste prieteni ce veneau de la Cascada Urlatoarea si am stabilit ca maine sa mergem pe la Cabana Susai. Ziua parea ca se incheiase, dar nu a fost asa:

1

3

4Plimbare prin parcul din Busteni

5

Am iesit prin ploaie…si momente de pe munte

Cateodata imi place sa privesc cand ploua…si stau asa si privesc, ascult ploaia. Pot face acest lucru mult timp, fara sa ma plictisesc.  Stau pe balcon sau la geam. Nu imi este frig, nu-l simt deseori…atunci cand gandurile pleaca in slalom printre picaturile de ploaie, undeva mai mult sau mai putin departe.

Scriu despre ploaie, ma descrie, in aceste zile.

1

Si am plecat, acum intr-o seara, sa ma plimb prin aerul rece, proaspat, prin intuneric. Cum a fost? Cam asa:

La Busteni, luminile se aprind pe la 8-9-10 seara, depinde cine este la post si cum este.  Prin parc umbli ca fantoma, alaturi de alte fantome.  Dar mie imi place oricum. Cad stropi rari de ploaie. Liniste, gandurile zboara, se duc, unele nu se mai intorc, probabil nu a fost sa fie, cam asa ne pacalim. Cu capul in piept strabat aleile, merg spre casa…cred ca se vor sfarsi. Nu am dorinte, sperante, asteptari. Nu am nimic, nu vreau nimic.  La gara, surpriza, luminile erau aprinse. Nu stau departe de gara, de regula totul este in bezna mereu. Acum era lumina, au bec in sala de asteptare…dupa vreo 10 ani.

Ma opresc pe pod. Nori negri, cu nuante albastrui parcurg cerul Bucegilor. Jos, raul Prahova straluceste  ici-colo sub luminile unor reflectoare. Este liniste, eterna liniste. Oare, incotro, care este sensul…imprejurimile imi par deodata straine, ca si cum totul a incetat a fi. Nu ne mai stim…nu vom sti unele lucruri niciodata…le-am ingropat inainte de a vedea spre ce duc.

Nici patul, nu ma cheama, nu mi-e somn, imi reiau locul, la geam…oare mai ploua? Hainele sunt umede. Inseamna ca afara ploua…nu deschid ochii sa privesc, pentru ca nu ii am inchisi, nu vad insa aici, privitul este departe…Este tot noapte, o noapte fara nazuinte, o noapte pe care o privesti si atat, stai in ea, stiind ca asa sunt pe mai departe…nemaicrezand in ceva, nemaigasindu-te in tine, in jur, in incremeniri de timp…fara a putea spune ceva inteligent, fara a avea ceva de zis, fara a vrea ceva. A nu vrea nimic… tresar o secunda. Atat doar…si parca inca ploua…cu stropi mari. Cand ploua ne pare rau ca ploua, cand este cald ni se pare ca este prea cald. Poate ca de data aceasta stropii mari intra prin pamantul uscat de seceta si reface toate acele crapaturi vizibile. Cine mai stie…o fi vreun rost, un sens, in toate! Chiar si in nimic!

Momente montane, azi o alta zi, una splendida:

1

2

3

4

5

6

7

8Ultima poza este facuta de Radu, UnBolovan. Multumesc! 🙂

Doar priviri, mai trebuie cuvinte?!

1

2

3Superba luna

4Parcul din Sinaia

5Vremuri si amintiri

6Doi batranei si un porumbel pe langa ei

7Piersicutul

8

9

11Luna mai galbena decat de obicei

12

14

Se mai lasa cortina peste inca o zi…acasa insa, gasesc o scrisoare. Citesc numele expeditorului…stiam cine este. In urma cu 2 saptamani, ma gandisem la el, de mai multe ori. Cand aveam 3 ani si jumatate ma ducea si ma lua de la gradinita…era angajat la locul de munca unde lucrau si parintii mei. Scrie el in scrisoare ca nu ne-a mai vazut de 20 de ani…

Aveti grija pe cine chemati cu gandul, ca s-ar putea sa se intample 🙂 De multe ori, ceea ce nu crezi se poate intampla. Omul acesta, mai tarziu, pe la 6-7 ani, ne facea noua, mai multor copii, sabii de lemn. Saptamana viitoare, am sa-i fac si eu, o surpriza, bineinteles ca voi publica si scrisoarea sa! Dar dupa…Legat de chemarea cu gandul, intr-o zi, mai demult, am intalnit o iluzie din mintea mea…doar ca era in planul concret. Despre aceasta…

Cum spunea cineva „Aveti grija ce va doriti, ca s-ar putea implini!”. Evident, ca nu orice se poate implini, Dumnezeu stie mai bine, ce este de facut. Pentru acea „Iluzie” si pentru toate „gandurile de acest fel”, o sa postez azi, piesa muzicala ce va deschide maine, Vinerea muzicala.

Primaverile vesnice din 14 februarie

„Pentru astazi, pentru fiecare zi….nestiutelor, spusuri, uneori, neincremenite, in timpul omenesc!”

Mai intai:

Mai apoi:

„GANDURI ALB-ALBASTRE SOSIND DIN TIMPUL VIITOR  SA GUVERNEZE PREZENTUL

Tu zburai! Fiindca cerul iti era imensitate si spatiu de umblet vesnic. Te vedeam cum te avantai in valuri si cadeai in nori-cascade. Si-mi sopteai in atingeri alburii. Doar eu iti auzeam gandurile. As fi vrut sa-ti sorb toate acele lacrimi ce mi le dadeai. Tu imi zambeai din curcubee, stiind ca n-o voi reusi vreodata!

Ai inceput sa mergi in ritm cu mine. Zambesc eu, acum! Nestiind tu ca te vad in fiecare petala de floare, in fiecare dans al fluturasilor, in fiecare picatura de nectar sorbita de acesti petitori. Pentru a-mi fi aproape, ai luat adierea vantului.  Stiai ca unele pustiuri pentru a inflori, absorb vantul cu totul si nu-i mai dau drumul? Nu, nu voiai sa stii! Pentru ca suflul iti este vesnic si locul tau stiut dintotdeauna: AICI, LA MINE!”

….

Insa, la inceput a fost povestea:

T1

„Si eram si gand si cuvant. Si dor si umblet. Mai eram si vara si iarna, nerenuntand o clipa. Am strans raul si Binele, neacceptand ezitari sau infrangeri. Atunci am fost Lucifer. Si nimic nu mi-a mai fost cu neputinta. M-am asezat in calea ta si ti-am pavat urmele pasilor cu flori, chiar daca tu mergeai doar intr-o directie, si inapoi, gandul nu ti l-ai fi oprit. Am incercat sa fiu chiar si Beethoven, insa sufletul imi suna precum orchestra lui Bregovic…nici a bucurie, nici a jale.

I-am dat fiecarei creatii propria mea mantie, impacand gheata cu focul, irealul cu realul. M-am risipit in ramificatii si le-am asezat in drumul tau. Desi se terminau in penumbra, ele adaposteau gradini de flori, nemuritoare. Ale mele, pentru tine. Vazul insa iti era neincrezator si nu te-ai oprit. Ai intrat in Biserica lui Hristos, la adapost de gandurile, intentiile si planurile mele. Eu si acolo am venit…invadand lacasul sfant cu priviri…priviri albe din ganduri luciferiene nepedepsite. Singura zi cand Lucifer a beneficiat de clementa. Pentru ca atunci, acolo, el a sorbit albul, abandonand intunericul si nemaidorind altceva”.

Printre zambete, visele ne zboara in evantai larg, restul insemnand necunoscutul…marcat! Pare inutil sa ne zbatem in casatorii de o zi, mai bine in locul clipelor ar trebui sa cautam eternitati si certitudini!

….

„Pentru astazi, pentru fiecare zi….nestiutelor, spusuri, uneori, neincremenite, in timpul omenesc!”

LA MULTI ANI, tuturor „Valentinelor si Valentinilor”! 🙂

P.S. Explicatia mai detaliata a tabloului o gasiti intr-un comentariu, mai jos…

Incheiere de an: „De ce sa fii ceva pentru cineva, cand poti fi Totul pentru altcineva”!

Gata, s-a incheiat si 2012! Nu am sa scriu clisee 😉 🙂 in aceasta ultima zi. Titlul? Mda, o fi o explicatie si pentru el…nu o am, acum! 🙂

Ganduri pentru la anul? Nici din acestea nu am. Stiu ce am de facut de dinainte de a se incheia un an, nu am vazut niciodata un sfarsit de an ca pe ceva important…doar trebuie sa inlocuiesc un calendar cu altul.

Stiu ca in prima zi a anului voi fi pe Bucegi. Asta stiu, pentru ca asa am facut mereu! 🙂 Se pare ca muntii acestia mereu atrag politicienii, acum de Revelion, aici este chiar primul ministru…cazat la Pestera. Poate ca o sa mergem sa-l intrebam, el ce planuri are cu acesti munti 🙂 De fapt, ne agitam cam mult pe tema asta. Daca privim in trecut sau chiar mai aproape, se va observa ca de toti aceia care au facut rele prin Bucegi s-a tinut si raul…ca un blestem, ca o razbunare a muntelui 🙂

Insa pentru toti aceia care intrati pe aici, indiferent de ganduri, va urez ca 2013…sa va aduca mai ales ceea ce va doriti. La lucruri si intentii bune ma refer 🙂 Si sa va fac eu urarea de La Multi Ani si in anul urmator, cand se va incheia. Asta inseamna ca toti suntem bine 🙂

Pentru ca 2012 mi-a adus un baietel, vi-l trimit cu urarile lui sincere, in priviri 😉

aPe ganduri, prin parc…printre copii, parinti…inca nu ma vazuse. Eu venisem de la Manastirea Sinaia.

bDar cand m-a vazut 🙂 … Este un baietel cuminte, iubitor, atent la orice in jurul lui, ascultator…

LA MULTI ANI! 🙂

Apocalipsa vine fara Dumnezeu!

Intr-un alt potop nu se va mai ineca omenirea …asa se spune. Ca de mii de ani se vorbeste despre un Sfarsit si o Judecata, asta o stim. Acum, unii cred mai mult sau mai putin, ori deloc in Dumnezeu. Insa, oriunde privim, orice inseamna lumea aceasta…presupune un Creator.

Noi nu am aparut din neant. Probabil este asa cum se spune: „Pamantul, un imens laborator, al unor fiinte superioare, inteligente”. Asta o spune si Biblia sub alta forma…

Sa postez si o piesa 🙂 Are legatura si nu prea are cu subiectul…asa este viata…omeneasca, diversa 😉

Ne vom „schimba” de maine 🙂 sau de poimaine…oare merge asa de pe o zi pe alta? :))

Unii se pregatesc pentru 21.12. Probabil multi nu vor iesi din casa sau se incurajeaza alaturi de altii, ca nimic nu se va intampla. Pe masura ce se apropie ziua…oamenii nu mai sunt atat de destinsi :)) „Gluma, gluma dar daca o fi ceva adevarat?”-spunea un amic. Chiar daca o fi adevarat, Biblia spune sa veghem, sa nu fim nepregatiti…dar noi, ca oameni, vom fi mai mereu nepregatiti.

Mai se spune ca noi nu folosim nici 30% din capacitatile creierului…poate asa este. Probabil anumite ganduri, vise, lucruri percepute altfel, raspunsuri aparute in noi din alta parte… decat din noi…sunt doar niste calcule pe jumatate efectuate, pentru ca nu stim cum sa facem mai departe, nefiind invatati in acest sens de cineva. Un lucru este limpede: noi nu suntem doar ceea ce credem ca suntem…mai este ceva pe langa, ca o a doua voce.

Parintele Arsenie Boca spunea: „Constiinta este glasul lui Dumnezeu”. Poate ca nu stim sa auzim, sa ascultam, poate ca…ne este teama de gura lumii, ca va spune ca ne credem inspirati…divin. Oare fiecare, singuri, doar cu gandurile noastre…suntem doar noi si gandurile noastre?! In fine, subiectul este complicat 🙂

Se apropie ziua de 21.12, frecventa Terrei, alte povesti, mayasii astia problematici… dar in toate acestea…nu vedem care este rolul lui Dumnezeu. El daca vine, nu vine sa starpeasca, sa distruga omenirea…si nu vine la o anumita data fixata de oameni. Pe la tv, sunt tot felul de „initiati”, care vad semne, sfatuiesc oamenii sa mearga in Bucegi la schi, sau la Sfinx :)) Pai, eu asa zic, ca daca vine Creatorul, nu prea ai unde sa fugi, sa fii in siguranta…pare logic 🙂

Nici nu vreau sa spun ca nu va fi nimic pe 21.

Pe de alta parte, desi cred in Dumnezeu, ma gandesc ca Judecata de Apoi, cand toti oamenii morti vor invia…nu prea este logica. Cum sa judeci un om de acum 3000 de ani…care sa zicem ca praduia un sat? Ce va intelege el? Sau cum sa crezi ca Decebal va fi judecat ca si-a luat viata singur? Cui va fi dat exemplu? Cred ca Dumnezeu in ultimii 150 de ani, ne-a upgradat considerabil…avand mai multa minte, putem fi si trasi la raspundere. Unui primitiv nu ai ce sa ii faci…gandesc eu.

Unui copil crescut prin padure, la un loc cu animalele, cum au mai fost cazuri, daca ii arati un televizor i se va parea ceva supranatural, nu ar intelege. Orice fiinta crescuta intr-un anume spatiu cunoaste doar ceea ce este in acel spatiu…deci cum sa credem, de exemplu, ca mai exista si alte lumi in Univers? Este tot logic insa, ca vom afla ca nu suntem singuri…

Nu are cum sa se intample o Apocalipsa fara ca Dumnezeu sa nu ia parte la ea…eu cred ca daca pe 21 nu se intampla nimic atunci „nimeni” nu va mai crede intr-un viitor Sfarsit. Si mai cred ca atunci cand vom fi relaxati si vom uita de acest moment…atunci se va intampla ceva. Daca doar Dumnezeu stie data cand isi va incheia proiectul cu omenirea, inseamna ca poate sa si schimbe data, cand vrea EL. Devreme ce doar El stie ce va face, noi de ce ne impacientam? Poate ca toate aceste false profetii sunt menite a distruge si bruma de credinta ce o mai avem in noi. Nu vine Sfarsitul, deci Dumnezeu nu se tine de cuvant sau mai degraba nu exista…asa se va spune! Poate este doar o manipulare, totul…

Prinsi in mersul lumii, uitam de Dumnezeu, ni se pare ca noi decidem ceea ce facem a doua zi…poate ca este adevarat si ca traim o falsa realitate. Cred ca „maine sau a doua zi” nu are cum sa ne apartina!

Si eram in fiecare ramura si in orice cadru al muntelui

Te impiedici si te ridici, daca vrei, daca nu, ramai sa te odihnesti. Asa si cu mine…sa alegem mersul…am si schimbat ceva in felul de a fi.

Multumesc tuturor pentru gandurile frumoase. Vreau sa multumesc fiecarui cititor in parte, in ordinea comentariilor, care nu inseamna o ierarhie:

Decarule tu esti mai acela cu care bateam audientele in 2006 la Baba Mare? Ce amintiri 🙂 Si nu ai zis nimic de mai bine de o jumatate de an. Nu as fi ghicit 🙂 Multumesc!

D-le Crisan, acelasi om bland, minunat si plin de umor, cuvinte cu bucati din dv, asa le-am simtit. Va mai astept cu drag. Multumesc!

Oana de pe Convietuire, nu cred ca ar fi scris Mary sau Lia ceva de rau…doar mi-au luat urma pe fiecare blog :))) Multumesc, abia astept sa te citesc 🙂

D-na Mariana, emotionante cuvintele dv. M-am simtit ca un copil mangaiat parinteste. Saru-mana!

Razvan, nu ma asteptam sa se descurce chiar asa de bine. Am crezut ca vor posta imagini cu tema montana. Nu comentez in public, actiunile lor, au facut ce au simtit la momentul respectiv. Mai bine ca au scris ce au gandit decat un post inutil cu poze. Multumesc ca ai fost prezent 🙂

Supernaturalvibes, simpaticule, abia astept sa ne comentam. Sper ca mai ai ironiile si glumele in program. Multumesc :))

Alexandru – fosile, multumesc si la multi ani pentru acel eveniment, revin pe mail. Omul acesta desi nu ma cunoaste personal m-a invatat si mi-a dat o multime de sfaturi, de peste un an de zile. Am un mare respect fata de el.

Leo tu esti nebun ca de obicei :)) . M-au dovedit pe buna dreptate :)) Ati capatat un fix cu Camelia. Pe blogul lui scrie fiecare ce vrea si face ce vrea.

Oana-Clara pe tine te stiu ca pe o femeie cu capul pe umeri, nu ma asteptam la altceva :)) Saru-mana!

Rokssana de tine chiar am fost surprins. Noi de obicei ne citeam si ne dadeam doar like-uri. Multumesc mult pentru urarile de bine 🙂

Viesparule si eu abia asteptam calatoriile tale si stilul propriu de a povesti 🙂 Multumesc pentru ganduri!

Magda sper ca nu te-ai suparat 🙂

Arakelian  iti multumesc 🙂

D-na Mehes ce mesaj frumos mi-ati trimis pe mail, multumesc 🙂

Mary si Lia, nu in ultimul rand, ati facut o treaba buna, v-am multumit de cateva ori :)) O sa facem si rubrica aceea a voastra. Pregatiti-o 🙂 …ca si eu am vreo 5 posturi de publicat. Azi v-a fi acesta si mai pe seara „Oamenii Bucegilor (II).

….

Mai jos  va invit sa parcurgem potecile unei paduri de basm. In astfel de locuri se scriu povesti, aici suntem, sunteti, vom fi. In acele locuri pare a fi un strop din iarna tineretii vesnice. Drum bun visarii si revenirii in cotidian!

In gradina viselor

Sa lasam gandurilor placerea de a colinda printre copaci

Ne priveste! Noi doar in poza, acasa, am vazut cine ne „privea”

Locuri minunate, poteci bine batatorite, ganduri si liniste, temperatura placuta, vant plecat la plimbare pe alte meleaguri, timpul s-a oprit pentru cateva ore, tot ce era viu ma privea si il priveam simtindu-l. Si cum totul este viu eu eram si acolo si aici. Tineri si batrani treceau…vraja muntelui nevazuta. Uratul si raul nu sunt parti de viata, in munte. Noi le semanam reinviindu-le…noi le suntem izvoarele ce le satura radacina.

Intr-o astfel de zi răul a murit…a nu stiu cata oara!