O minune a naturii si un exemplu de civilizatie: Platoul Pietrei Mari

Uneori, lucrurile se petrec pe neasteptate si momentul te surprinde initial, pentru ca apoi sa iasa totul cum trebuie 🙂 Am ajuns pe platoul muntelui Piatra Mare, acum cateva zile. Muntele acesta, unul dintre cei 4 munti care inconjoara statiunea Predeal, este si el sit Natura 2000. La taierile din satelit postate de Facebook, nu ai zice ca este. Una este sa exploatezi ca la carte, si alta sa chelesti versanti cum am vazut pe la Timisul de Sus. Bine, si treaba asta este legala, pentru ca poarta numele de „taieri in parchete mici”. La ras se pot taia 2 hectare… dar este cu dus si intors chestia aceasta. Daca in acte scrii ca inclinatia versantului are o anumita valoare, poti taia. In teren, e posibil ca inclinatia versantului sa fie alta, si sa nu ai voie de fapt, sa tai. Asta se observa doar daca este cineva preocupat…

Iata insa cateva cadre montane care dau un suflu nou realitatii omenesti 🙂

In centrul Platoului este cabana Piatra Mare… o constructie mica dar primitoare.

Tot felul de frumuseti sunt inghesuite prin acest loc.

Brasovul il ai la picioare

Nu departe de cabana, sunt locuri perfecte de amplasat corturile.

Cu masina pe aici, nu cred ca se va ajunge in urmatorii 50 de ani.

Intr-o zi de week-end, platoul abunda de oameni, mai ales daca se anunta vremea buna.

Cu toate acestea, nu vezi un gunoi, un pet, un ambalaj, nimic.

Mai multe puncte de belvedere… acestea sunt perfecte pentru servirea mesei. Totul este sa ajungi primul.

Pe fiecare stanca se afla cate un grup de iubitori ai muntelui.

Prima stanca

A doua stanca

Monumente naturale care supravietuiesc in principal, pentru ca nu oricine poate ajunge prin aceste locuri.

Ruinele fostei cabane de pe Piatra Mare.

Prima cabana de pe Piatra Mare a aparut inainte de 1900.

In interiorul cabanei sunt tot felul de amintiri, este recreat un cadru istoric, cu imagini si obiecte de demult.

Cabana fiind mica, sunt cazati in primul rand cei care fac rezervare.

O schita cu traseele se afla in apropierea cabanei.

Dar, o chestie cu adevarat frumoasa, pe care nu o veti vedea niciodata in Bucegi de exemplu, din „ratiuni” evidente 😉 este amenajarea unui izvor nu departe de cabana si semnalizarea acestuia cum se cuvine.

Adica, prin acest munte unii se gandesc si la altii, spre deosebire de anumite locatii turistice unde nu ai incotro si trebuie sa cumperi de la acestea. Nu o sa vezi in Bucegi, un indicator pus la o cabana, care sa te indrume spre un izvor. Ideea este de a consuma de la cabana, ce sa-ti iei tu apa din padure :))

La Piatra Mare, lucrurile sunt altfel:

Spre izvor

Nu as fi bagat prea tare de seama, daca nu as fi auzit un turist ca intreaba pe cineva de la cabana, unde gaseste apa. Si acela i-a raspuns din bucatarie sa urmareasca marcajul ca izvorul e aproape. In Bucegi nu am auzit niciodata un astfel de sfat 🙂

Vreo 5 magarusi folositi la transportul celor utile pe la cabana, zburdau liberi printre floricele si oameni 🙂 Zici ca ai nimerit cine stie pe unde si te uiti asa, cum acest platou impleteste oameni si natura.

Poze cand plecam, oamenii apareau de pe diverse trasee. Mai toti treceau si pe la cabana sa comande cate ceva.

Pana si indicator spre o toaleta aveau 🙂

Da, si sunt si jnepeni pe acest munte. Cineva ma intrebase mai demult.

Asadar… e foarte frumos si pe aici, de stat pe iarba cu orele. Trebuie sa ajungi pe aici undeva pe la 9 dimineata si sa cobori pe la ora 16. Sa fie si zi frumoasa… sa ai timp sa simti ca ai stat in natura.

Doar maine mai este Padina Fest…si cum m-am diluat spre Varful Omu

Fiind un blog pe care scriu ce doresc, pun la fel si titluri cum vreau, cum mi se par mie. Ce daca o parte din titlu este despre un subiect si a doua parte despre altul? Nu vad nicio problema. Daca le-as scrie in articole separate, nu as avea timp.

Sa incep cu Padina Fest, maine este ultima zi. Doamne, cata lume, cate masini, cate corturi pot fi in Valea Ialomitei, acum la Padina. Sunt mii de oameni. In acest an, consider ca au gresit undeva organizatorii, cine a gandit strategia de anul acesta nu i-a iesit. A vrut ca intreg fluxul turistic sa ajunga la ei, astfel ca nimeni prin jur nu vindea mici, bere, alte preparate, doar organizatorii Padina Fest. In anii trecuti mai erau si alti comercianti prin acele poieni. Pana aici nu mi se pare ceva prea nepotrivit. Insa, ca sa intri in zona lor, sa mananci ceva, sa cumperi ceva, trebuia intai sa platesti o taxa de acces, nu stiu exact, parca 6 lei era. Plateai, ti se dadea o bratara de acces si mergeai sa cumperi ce doreai. Foarte aiurea! Multi care voiau doar sa bea bere, de exemplu, se intorceau  si urcau la cabana Padina.

3

5

6Daca lasau intrarea libera, dadeau lovitura, ca lumea nu avea unde sa manance decat la ei. Si la miile de oameni de pe acolo…chiar ar fi fost incasari. Mai era si o taxa de festival, de 20 lei, naaa, eu zic ca au gresit. Asa mi se pare mie.

7

🙂 Citeam azi consideratiile unui amic pe blogul sau, despre mine, nu este Cristi 🙂 povestea aceea s-a incheiat. Spunea autorul ca a citit articolul meu despre tortionarii comunisti, publicat acum cateva zile, si a constat ce „cantitate imensa de agresivitate am” :)) Eu am scris ca trebuia unul dintre ziaristi sa-i dea una tortionarului Visinescu cand a vrut acesta sa-i loveasca. Eu asa as fi facut si nu m-am ferit sa o spun. I-as fi dat una. Noi pe aici, pe la munte, nu prea ne batem capul cu astfel de nenorociti.  Dar care ar fi explicatia acestei agresivitati? Am identificat doua, la mine:

Pai, prima ar fi ca noi, acestia -am observat la mai multi- de peste 30 ani si pana in 40, suntem o generatie ce are o anumita doza de ura pe cei nepedepsiti din perioada comunista, pe fosti/actuali politicieni, pe aceia care au furat tara de la Revolutie incoace.  Sa zicem ca, personal, pe mine ma deranjeaza sa se plimbe calaul acela de Visinescu liber. Poate ca nu stiu ce a facut el, dar un institut cu siguranta s-a documentat si stie.  Deci aceasta este o sursa, avem ura pe acestia care au facut rau societatii si care fac rau statului. Am vrea sa fie oameni care sa tina cu tara lor, nu sa se vanda si sa ne vanda… Visinescu, tembelul acela de 80 sau 90 de ani, chiar nu conteaza acum, dar pentru ce a facut, nu trebuie lasat nepedepsit…asa cum duci gunoiul la pubela…nu-l poti tine in casa 😉 Si daca astia, tortionarii, au fost pedepsiti in toata lumea, vanati si executati, de ce sunt eu agresiv? Primesc ceea ce merita, asa ar trebui. De o pisica, un caine, mi-ar fi mila, de un asemenea ticalos, nu.

30

28

A doua sursa de agresivitate 🙂 pai, daca nu consum alcool, nu fumez…mai alerg eu cand se poate,  dar curge sangele tot repede, sunt nelinistit…parca eu mai inteleg ceva 🙂 nu mai inteleg, mergem inainte. Oana, cand se mai satura, mai pleaca pe la ai ei. Cand revine, ma gaseste tot la fel, niciun progres.  Mai lucrez, mai alerg, dar a doua zi nu constat vreo schimbare, sigur este ceva defect din fabricatie. Acum este 8 seara, am ajuns terminat acasa de la un concurs de alergare, si tot ma uit pe geam, parca m-as plimba pe undeva…dar sa continui aici.  Ideea este ca eu am multa energie si se transforma dupa caz. Sunt si ambitios si motivat, clar ca se rupe sacul uneori si scriu despre impuscari si alte trasnai. Si vechea placa, o definitie personala: „eu daca trebuie sa fiu la varful Omu la 1 noaptea, la ora aceea sunt acolo…ca sa nu fiu acolo, ar trebui ca acel varf sa nu mai existe” 🙂 Ce sa faci cu astfel de oameni?!

Legat de Padina Fest, am fost si eu acolo, sa nu lipseasca martie din post, cu gandul sa particip la concursul de alergare Directia Omu, pe distanta Padina-Varful Omu si retur. Mai bine stateam in banca mea, dar cand te mananca pielea, te mai si scarpini. Azi noapte, pe la 12, nu aveam somn, si am mancat niste snitele din pui, mi-au placut, si dupa unul inca unul, tot asa, am uitat ce regim trebuie sa tii inainte de un concurs. Joi am muncit de nu mai stiam cum ma cheama, am mai fost si foarte stresat zilele acestea, ieri am baut trei cafele, ca nu aveam astampar, de regula nu beau cafea. Am baut ca nu aveam ce face. Am considerat ca trebuie sa ma hidratez preventiv si mi-am facut vreo doi litri de limonada, era tot pe la 12 noaptea. Am uitat ca am o alergie la ceva ce este in coaja de lamaie si nu am mai decojit lamaia.  Dimineata pe la 5 simteam in piept ceva 🙂 Eu m-am apucat insa iar de mancat snitele, cu foamea pe mine, cica sa am resurse :)) Speriat de bombe…

Mi-am propus sa urc ca un viteaz dimineata pe Jepii Mici si sa cobor apoi de la Babele la Padina, imi spuneam ca asa ma incalzesc pentru concurs. Slava cerului ca ma misc ca o baba cand trebuie sa merg undeva. Pana ma spal, pana fac tot felul de calcule, aranjamente, se facuse de ora 7 si ceva, deci nu am mai ajuns pe niciun Jepi. Avand cartela cumparata la telecabina preventiv, m-am dus repede la statia de la Busteni.  Lume multa…multa, multa.  Cum sa fac? Ce sa le spun angajatilor? In cursul saptamanii, hai ca mergem la actiuni cu Jandarmeria, Parcul Natural, este altceva, sunt protocoale, etc, dar acum? Ei nu mai pridideau cu treaba, verificau instalatia, si sa apar, ca stiti, ma grabesc, ma duc sa alerg. Era ridicol. Gasesc totusi o metoda sa ajung in fata turistilor, nu am reusit sa o pun in practica pentru ca printr-un context favorabil am ajuns  oricum mai in fata :).  Manierele erau acasa! Cand eram aproape de Pestera, ma intalnesc cu Mihai Sterpu, un prieten ce mai scrie aici pe blog, facea o drumetie cu niste prieteni. Ma recunoscuse dupa tricoul cu buceginatura2000. Aveam tricoul pe mine, ca eu asa m-am gandit, vin imbracat direct de alergare, alerg si apoi repede acasa. Oricum mi-am lasat rucsacul pe acolo in timpul concursului si am alergat doar eu cu mine, fara nimic altceva.

1

2

Nu o sa mai folosesc tricouri cu buceginatura2000 decat la concursuri 🙂 Am auzit multe simpatii, dar si antipatii…”uite, ala e…” 🙂 Macar sa ma fi plimbat pe la politia de la Padina, ca aia de acolo nu mai pot de bucurie cand ma vad :))

In fine, se da startul, nu stiu cum se facea ca dupa vreo 500 metri eram in primii 10, parea o joaca de copii, pentru mine, obisnuit cu traseele lungi. Doua ore de alergare prin Bucegi chiar nu este cine stie ce, la maratonul 7500 alergi si o zi intreaga, la tura lunga.  Deja de pe langa manastire si hotelul Pestera, eram primul 🙂 Era perfect, puteam sa alerg in acest ritm. Intai insa a inceput sa-mi vina in gura gust de pui, apoi sa ma doara muschii abdominali, cei mai de sus, dupa care ficatul vibra la cote maxime. Eu nu prea mananc prajeli…pana la cascada Obarsiei transpiram ca la sauna, valea se invartea cu mine, nu stiam ce ma doare exact, ma durea tot 🙂 Plecasem pe o caldura mare, iar de mai jos de cascada nu mai era soare ci doar vant rece. Era mai frig pe masura ce urcam.  Eu eram terminat 🙂 Oricum nu am iesit din primii 10, asa cum eram.  Nici nu stiam sa abandonez, pentru ca nu stiu. Nu exista in mintea mea aceasta comanda, ca te opresti si gata, te intorci, s-a sfarsit. Asta este, te tarasti, dar mergi inainte. Cand am ajuns aproape de Omu, am observat ca multi turisti erau bine infofoliti, unii isi infasurasera tricouri pe cap din cauza vantului rece…si eu, noi, in tricouri ude.  Ce frigu’ naibii era…

17Afisul concursului

La Omu, tot in primii 10 eram. Am baut doua pahare de apa, am mancat vreo 3 banane, eu cu gandul ca imi revin. Dar de unde, parea infinit drumul pana la Padina. Cand alergi si treci pe langa atata lume cata era pe traseu, trebuie sa nu ti se citeasca nimic pe chip. Nu te pune nimeni sa alergi, o faci ca vrei, suporti consecintele 🙂 Mergi inainte orice ar fi, nu exista abandon. La Finish, am ajuns pe locul 4 la categoria mea de varsta si pe locul 6 sau 7 in clasamentul general. La cat de  varza am fost, am obtinut un loc suficient de bun.  Cat de ametit eram pe traseu, nu as fi solicitat niciodata ajutorul cuiva, desi erau salvamontisti, medici, etc.

Cum erau niste prieteni sositi la Padina, am urcat cu ei de la Pestera la Babele, cu telecabina. Nu am mai stat la festivitatea de premiere, sa urcam toti concurentii pe scena, nu mi-am luat nici diploma, nimic, am plecat ca eram varza 🙂 In telecabina, mai sa fac cunostinta cu podeaua, dar mi-am calculat puterile pana la sosirea la Babele. Imi mai raceam fruntea de bara de care te tii cu mana. Pe Platou, mi-am revenit si pana la Cota 2000 am facut vreo ora si 40 de minute.

Un Pepsi, un telefon, 3 clatite pe terasa ce domina Valea Prahovei de la altitudinea de 2000 m si gata, inviasem 🙂 Maine, merg prin Piatra Mare 🙂 cu prieteni ce nu au mai fost pe acolo de ceva timp. Ma intreb si acum, cum naiba am terminat concursul asta?! 🙂 Razvan, prietenul de maratoane, spunea ca nu sunt sanatos sa mananc chestiile acelea noaptea, inainte de concurs. Nu este insa nicio noutate, mergem inainte 😉

Alte poze de astazi:

8In fiecare an, langa drumul ce urca la Pestera Ialomitei, sunt acesti tineri. Mereu vreau sa-i felicit, mereu trec repede, nu se intampla sa fie.

9Ne imbiau sa luam din produsele lor. Frumosi acesti tineri, ce cred in ideea lor.

10

Apoi, am ajuns si la biserica noua, cu hramul Sf. Nifon:

11Un trandafir mare, ce frumos mirosea 🙂

12Si inca unul 🙂

13Biserica noua

14

15

16

18Sosea telecabina

19Spre Piatra Arsa. In zare sute de masini parcate la intersectia cu drumul inchis spre Babele. Va dati seama, daca nu montam noi, cei care ne gandim sa pastram din muntele acesta ceva si pentru altii, bariera la acel drum, erai ca pe autostrada pana la Babele? O sa cer Ministerului Mediului, printr-o adresa, tragerea la raspundere a acelora care au facut studiile pe mediu la DJ 713. Au scris printre altele, ca abia in 2030 vor fi 3000 de masini pe acel drum asfaltat. Si peste 5000 au fost luna trecuta 😉 Au scris minciuna asta ca sa sustina interesele celor care doreau sa puna mana pe banii de asfaltare si sa accesibilizeze niste terenuri.

20Complexul de la Piatra Arsa si trebuie intrebat ce era cu masina aceea

21Priviri de la Cota 2000 spre zari

22

23

24Coborarea spre Sinaia

25

26Macroglossum stellatarum sau Sfinxul Colibri. Superb acest fluture 🙂

27

29Trenul „meu” de „19:20 si ceva”…a ajuns totusi la si 30 🙂

31Sfarsit de zi, de articol, maine, alta 🙂

Participant la Maratonul din Ciucas

Am fost, am alergat, am ajuns inapoi acasa…totul intr-o zi datorita unei minti sclipitoare…nu a mea stati linistiti 🙂

COMPLETARE. 17.09.2012: Potrivit clasamentului publicat astazi, nu am ajuns pe locul 10 la categoria mea, ci pe 8.

Cred ca cineva acolo sus este foarte amuzat de ce fac :)) Eram asa de nehotarat incat abia joi m-am decis sa particip la maratonul din Ciucas. Pana atunci, gaseam tot felul de pretexte, apoi imi dadeam seama ca sunt doar scuze…este drept si ca aveam niste dureri sacaitoare pe langa genunchi, care apareau asa deodata, nu tineau mult, dar iti taiau cheful. In ultima saptamana, mi-au dat pace…cred ca la gandul ca voi merge la ortoped mi-au trecut, zic eu.

Fac planuri, deloc incantat sa dorm cu cortul, stiam ca dimineata este frig, sacul de dormit cat de gros ar fi te conditioneaza…nu iesi din el decat atunci cand este destul de cald afara. Apoi vine ideea sa ma intorc in aceeasi zi, adica particip si apoi acasa, ca mai sunt si altele de facut. Il sun pe Iulica de la CPNT il rog sa-mi ia el kitul de participare, cip, nr, etc pentru ca in ziua concursului nu iti mai valida nimeni inscrierea. Si Iulica baiat bun m-a scapat de problema.

Numai ca aparuse alta, el era inscris la ultramaraton si lua startul la 8 dimineata si nu la 10 cu noi. Deci cum recuperez nr. de concurs? Il sun pe bietul Iulica la ora 22, vineri. Nu, el era inscris tot la maraton, deci am scapat…

La 7 dimineata plecam spre localitatea Cheia, pe directia Busteni-Predeal-Sacele-Cheia, vreo 70 si un pic de kilometri. Ajungem intr-o ora si ceva…intram in spatiul amenajat pentru corturi, in curtea salii de sport, sa-l caut pe Iulica. Il gasesc iau cipul, nr…si merg la poarta unde erau salvamontistii si jandarmii. Salvamontisti din Azuga, Sinaia, Cheia…din Busteni nu vad niciunul, desi era vorba de Salvamont Prahova. Imediat ma gandesc ca la lucruri bune nu au cum sa fie prezenti. Imi spun ca sunt subiectiv si caut sa imi amintesc daca i-am vazut asigurand participantii la Marathon 7500, supraveghind alergatorii la vreun concurs montan in Bucegi. Desi caut in minte nu gasesc nimic. La nicio editie -din ultimii ani- de Marathon 7500 nu i-am vazut…probabil au preferat sa doarma, sa bea o bere, sa fotografieze vreun tantar sau sa se plimbe cu Atv-ul.

Mai tarziu intreb si jandarmii daca salvamontul din Busteni este prezent…mi se spune ca nu. Eu spun „mai bine, oricum ei fie s-ar fi plimbat inutil pe tot Ciucasul cu Atv-ul fie ar fi accidentat vreun participant”.

Sa va spun care este treaba cu salvamontul din Busteni. Acum vreo 5 ani aveau un sef foarte bun si oameni capabili. Castigau tot felul de trofee la competitiile de salvare montana. Apoi pentru ca pilele trebuie angajate l-au inlaturat pe acel sef, pe Miki Vintila, un om foarte competent actualmente in cadrul MAI. Cine era mai capabil l-a urmat. Si de atunci, astia nemaistiind ce sa faca, plimba Atv-ul din dotare, mint de ingheata apele, cu ajutorul unor prieteni din presa umfla adevarul, doar-doar sa arate ce risc isi asuma. Putine sunt insa actiunile in care se expun, de regula, la ei totul este periculos, stirile au acelasi tipar.

Intr-un ziar local eu le descriam actiunile asa cum se intamplau…si cum aparea ziarul se ducea noul sef la primar in birou sa se planga ca am scris de rau de ei. Si primarul il suna pe director, directorul degeaba incerca sa-i explice, ca primarul nu avea timp sa creada. Acum poate sa mearga din ora in ora ma doare in cot…o sa scriu despre ei, despre ce fac de cate ori am ocazia. Si ma voi duce pe munte si ii voi fotografia intr-una pana cand isi vor lua rolul in serios de salvator montan si vor sti sa arate respect fata de turisti si mediu.

Dimineata spre muntii Baiului, eu daca stau in Valea Prahovei sunt intre muntii Baiului si Bucegi. Soarele rasare din Baiului si apune dupa Bucegi.

Bucegii nu sunt la fel de luminosi

Pregatiri pentru rasarit

Si apropierea momentului…dar rasaritul s-a produs dupa ce eu plecasem

Vorbeam de salvamont…ajuns la Cheia, logic ca ascultam ce vorbeau salvamontistii, sau cum spune Razvan „esti cu geana pe ei”. Asa era…ii priveam, ascultam fara ca ei sa bage intotdeauna de seama. Fiecare isi lua munca in serios, Dragos State cel care conduce echipa de salvamontisti din Cheia era cu tot felul de precizari, nimeni nu lua la misto actiunea la care participa. Oamenii erau seriosi, constienti ca de felul cum organizeaza dispozitivul de siguranta poate depinde viata unor oameni. Si nu erau multi…ceva pe la 700. Ca sa acopere zonele fara semnal au chemat si niste radioamatori, viceprimarul a dat startul…

Pe masura ce vad astfel de atitudini imi dau seama cat de jos sunt cei din Busteni, odinioara mandria salvamontului national. Am mai scris de concursul de alergare montana din Retezat, desfasurat pe timp de noapte si denumit Iorgovanu Night Run, unde trageau efectiv  de tine salvamontistii ca sa-i intrebi ce nu intelegi din prezentarea traseului de concurs. Te intrebau daca tie frica de intuneric ca sa stie ei ce sa faca…asa ceva nu se va intampla niciodata la Busteni. Astora daca le relatezi astfel de situatii ii considera nebuni, inconstienti care lucreaza cu alti inconstienti care nu au ce face si fug noaptea. Zeci de mii de oameni din tara alearga in concursurile de anduranta montana…doar la un maraton desfasurat in afara vin mii de concurenti, toti sunt nebuni inseamna. Conceptul acesta de alergare montana, destul de nou la noi in tara, nu intra in mintea acelora invatati a lenevi pe banii cetatenilor oricat le-ai explica si cu orice argumente ai veni. Degeaba le zici ca este mai bine ca 700 de oameni sa alerge pentru sanatate decat sa faca mici, sa bea bere, sa piarda timpul la tv, sa joace jocuri on-line, etc. O alergare montana te educa fara sa-ti dai seama…alergi langa oameni pe care nu-i cunosti, si multi fara sa o stii te ajuta daca ai nevoie…pare atat de aiurea pentru cei invatati sa se gandeasca doar la ei. Sunt oameni de o alta factura, nu hoti, lenesi, etc.

Inainte de start…nu prea am stat de poze astazi 🙂

La ora 10 s-a dat startul…42 de km de parcurs prin zona montana, punctul maxim de atins era Vf. Ciucas (1954 m).  Peste 90% din traseu nu-l cunosteam, desi in muntii Ciucas am mai fost dar pe alte trasee.

Vine o portiune de asfalt, startul debuteaza cu urcare. Multi concurenti in fata mea, raspanditi pe sute de metri. Imi spun ca sunt cel putin 200 inainte. Inapoi nu ma uit. Acasa studiasem harta, punctele de control si revitalizare, cam de unde se urca accentuat. Alerg un timp, pana cand vad ca alergatorii la semimaraton nu mai intra pe traseul lor…oare sa fi modificat organizatorii traseul acestora? Pana la urma ne despartim, ei merg inainte noi coboram intr-o vale.

Bineinteles ca imi simt picioarele intepenite de la genunchi in jos. Mereu cand alerg pe loc drept ma dor muschii de langa tibie…de aceea nu imi place sa alerg pe asfalt, loc drept cu pietre. Mi s-a parut o mie de ani pana am parcurs 8 kilometri. Alta mie pana am ajuns la kilometrul 14 cu o bucla urata. Trebuia sa te duci dintr-o poiana in alta pe drum forestier, circa 2-3 kilometri si apoi sa te intorci iar in prima poiana. Partea buna ca a fost si una rea, era ca ii vedeam pe cei care sunt in fata mea cand se intorceau.

Primul care trece pe langa mine este Silviu Balan, era de asteptat…ne incurajam si plecam in directii opuse, apoi vine Nusu, si-i numar pe cei la categoria de varsta cu mine…la intoarcere ii numar pe cei pe care sunt in urma mea. Ritmul meu de alergare era bunicel, ma ducea in primii 10 la categoria mea. Dar ma plictisesc ingrozitor pe drumul asta si ma intreb de nu stiu cate ori…de ce li se pare fain si usor multora maratonul din Ciucas? Cu chiu cu vai ajung iar in acea poiana, un arbitru imi arata o panta uriasa si ii dau inainte. Panta nu se mai termina…si totusi era nimic.

Uitasem ceva…ca sa ma umflu in pene putin, ca mi-au crescut intre timp. La nicio ora de la start alergam pe marcaj turistic banda albastra, dublata de banda normala din plastic agatata de copaci sau de crengi. Multi inainte, multi inapoi. Ma opresc ca nu mai vad marcajul agatat prin copaci, inainte toti alergau pe un drum de pamant foarte lat. Intreb cativa concurenti daca asta este traseul, ei zic fie da, fie ca nu au mai fost pe acest traseu. In niciun minut ii intorceam pe toti inapoi, si veneau unii de la cel putin 500 metri distanta. Era logic ca alergam toti pe un drum gresit. Apoi mi-a venit gandul ca am oprit atata lume si totusi nici eu nu stiu in ce parte sa o luam…dar intuitia sau experienta :)) …fug in diagonala cu toti in spatele meu si dupa cateva minute eram toti pe traseul bun. Prin strigate si cel mai din urma afla de la altii directia buna. Se pare din ce spuneau organizatori ca a furat cineva banda care inchidea drumul…in spatele meu prieteni necunoscuti ma laudau…eu in sinea mea imi spuneam „Na, te-ai dat in spectacol si pe aici”.

Aici nu stiam pe unde sunt, de fapt nu am stiut pe ceea mai mare parte din traseu…foaia cu detaliile o lasasem in cortul lui Silviu alaturi de rucsac. Alergam cu privirea dupa benzile agatate prin copaci…cred ca de aceea mi s-a si parut lung maratonul, ca nu cunosteam traseul. Mai bine de 40 de minute am alergat singur, nimeni in fata, nimeni in spate…de multe ori mi se intampla asta. Pana la urma m-am intersectat cu traseul de semimaraton si a devenit atmosfera mai animata, lume mai multa.

Cabana Ciucas in fata, urma de acolo urcare spre varful Ciucas

In fata mea multe fete de la semimaraton…urcusul pana la varf m-a exasperat, dupa o muche venea alta, dupa o inaltime alta, urcus continuu si inclinat. Imi spuneam ca nu mai vin niciodata pe varful asta. Un timp mi-am distras atentia privind la un mic planor ce zbura foarte jos, dar mie nu imi ardea de poze. Mai ales ca eram talonat de o japoneza care mereu ma depasea pe loc drept dupa care iar o depaseam in urcare. Chiar nu intelegea ca nu poate sa ma depaseasca acolo, poate la coborare…

Desi alergam cu spatele am vazut stancile…acum mie nu mi s-au parut la fel cum le vede toata lumea. Par niste batrani barbosi…o poza repede si la vale. De aici incepeam sa mai si coboram. Nici nu coboram tare ca sa nu ma doara genunchii, eram prevazator, nu saream din piatra in piatra…

Si gata, la sosire dupa 5 ore si 29 minute, locul 10 la categoria mea de varsta. Asta a fost, nici nu am vrut sa alerg cat se putea de repede, vine maratonul din Piatra Craiului, nu am chef de dureri la picioare, apoi alerg sa ma simt bine nu sa-mi dau plamanii afara…daca fugeam mai tare pe ultimii 3 kilometri mai inaintam 2 locuri in clasament. Dar nefiind nicio miza am ales sa alerg in acelasi ritm.

Mi s-a parut foarte lung maratonul si plin de pante. Plus o multime de kilometri pe loc drept…poate la anul daca mai merg mi se va parea altfel. Cei aproximativ 25 de km pana la Vf. Ciucas mi s-au parut vreo 40 :))

Organizatorii te asteptau in diferite puncte ale traseului si la sosire cu fructe (mere, banane, nectarine, pere, struguri, pepeni), apa, nectar… Sponsori principali: Herbalife, Keia

Panou cu trasee prin muntii Ciucas

Am mers sa-mi iau o ciocolata calda, comand, cucoana o pregatea sub tejghea, eu cu banii pregatiti astept. Cand vad cana amestec putin in ea cu ustensila data de femeie si o intreb cat face…aflu ca 4 lei. Ii spun ca face 4 lei doar daca pune tot plicul de ciocolata. Ne-am tiganit putin, eu spunand ca nu-i platesc nimic, ea mintind ca a pus tot plicul si ca trebuie sa platesc daca am comandat. Pana la urma am castig de cauza, si cealalta jumatate ajunge in cana…asa fac toti, cu ciocolata calda este aceeasi poveste cam peste tot. Ma deranjeaza trucuri din acestea de om incult ce gandeste pervers…

Dupa sosire m-am schimbat si mi-am facut niste poze sa vad cum arat…ma gandeam sa vezi ce fata de obosit am, ma zgariasem in niste crengi, etc…

Stateam pe iarba si mi-a venit ideea sa-mi vad fata…si am facut poza dupa poza

Aici mi se schimbase starea de spirit…nu reuseam sa ma vad bine in poze, asa ca am tras de aparat cum trage maimuta de crengi 🙂 Pana la urma parea totul ok, cat de cat

O poza si la soare…ca a fost printre nori toata ziua

Poze la corturi

Ciucasul in spate

Cand sa plec spre casa il vad pe Silviu, campionul, doua poze si mai vorbim… 🙂

Cel mai bun alergator montan

Urma o petrecere, festivitati, eu mi-am luat medalia si am plecat…maine la treaba, cred ca duminica pentru mine va fi marti.

Acasa am ajuns pe la ora 19…baie, verificarea genunchilor, totul este in regula…acum sa vedem cu maratonul din 6 octombrie cum va fi!

Spre cabana Malaiesti…un alt loc de poveste din Parcul Natural Bucegi

Am un prieten…lucreaza de ani buni prin strainatate. Isi dorea sa calatoreasca, i s-a implinit visul…muncind. Cand vine acasa, nu se odihneste, lucreaza la casa pe care si-o ridica tot de ceva ani. Este un exemplu de a castiga bani cinstit…cand am timp il mai ajut si eu, doar ma pricep la cateva lucruri.

Sambata a fost si el pe munte cu alti prieteni, trasee diferite si deci nu ne-am intalnit. Sambata seara am vorbit la telefon…tot isi dorea sa ajunga la cabana Malaiesti si nu mai ajungea. Asa ca am mers duminica…rucsacii in spate si la drum. Pe la 8:30 am pornit din Busteni pe strada, de fapt este bulevard ca asa scrie, Nestor Urechia.

Trecem pe langa case si ne apropiem de bariera de la drumul spre Gura Diham, unde se percepe o taxa de 10 lei de masina…noi eram pe jos…intelegeti, cred ca de la anul vor pune si taxa pentru accesul „pe jos” :)) Iti iau banii daca ai masina, insa drumul este plin de gropi…daca mergi prea tare, prin unele locuri mai drepte, auzi injuraturi de la corturi, de la turisti, trecatori…majoritatea despre mamă. Injura pentru ca masinile ridica nori de praf…si daca ai 50/h tot praf ridici…mai trece si un tractoras cu turisti…

De acum inainte ar trebui sa reconsideram zona: la un picnic cu praf pe Valea Cerbului, o gura de „ozon” spre Gura Diham.

Trecem de bariera, taxatorul nici macar nu ne vede, atent in zare dupa masini…o veni, n-o veni. Nu mergem 300 metri si auzim o bubuitura puternica in spate, dinspre zona ultimelor case. Evident ca nu vedeam dupa curbe…peste 5 minute auzim sirene de ambulanta, vedeti la urma ce a fost. Am vazut si noi cand ne-am intors.

Prindem din urma un grup de 4 turisti. Unul dintre ei, al doilea cum priviti de la stanga la dreapta, mergea cam ciudat, rasucit. Nu stim unde mergeau asa inhamati dar deja cand te chinui in acest fel mai bine nu pleci de acasa. Nu i-am mai revazut…cine stie, cred ca s-au intors. Baiatul acela chinuit de rucsac nu cred ca a mers nici 2-3 km cati mai erau pana la cabana Gura Diham.

Apoi ne-a izbit un miros ingrozitor…apa din apropiere mirosea, de necrezut, cred ca de la cabana vine…Imediat am intalnit taberele de corturi si de rulote, unde se sta din luna iunie pana in septembrie…unii oameni vin an de an.

Priviti si drumul, cratere si transee, cam asa sunt toate obiectivele de interes de prin preajma orasului…degradate

Pana la urma, mancand chec si cascand ochii prin padure am ajuns si la Poiana Izvoarelor

Valea Bucsoiului…nu am mai urcat de vreo 2 ani pe acolo. Poienitele acelea inconjurate de mine cu rosu sunt de vis…sa mergi acolo la…o prajitura, plaja, admirat stanci, jnepeni si capre negre…

Mai de aproape

Acum putina pauza ca este gata orezul cu lapte…in fiecare seara, de o vreme m-am trecut pe orez cu lapte…stiti faza cu „acasa, ca se raceste grisul”…revin…

Gata, 2 portii, ca una nu ajunge niciodata…si sa trec mai departe.

Cand traversam valea mentionata mai sus, vedem si indicatorul turistic, adica pseudo-turistic, bani de plimbat mijloace motorizate prin zone interzise din Parcul Natura Bucegi au, de inlocuit indicatoare nu au…dar stati ca uitasem pe aici nu poti sa intri ca incultul cu ATV-ul, ca nu este drum…pe acolo trebuie sa mergi pe jos. Ai mai vazut salvamontisti din Busteni sa mai mearga si pe jos…ar fi culmea! Cat timp sunt banii Primariei, primarul nu are nicio problema cu ei…fac bine ce fac, bravo lor!

Cativa dintre ei se plimba prin judetul Dambovita, nu stau doar in Prahova…cu Atv-ul Primariei :)))

In memoria tanarului luat de viitura de pe Valea Bucsoiului…viitura produsa in iunie, cand eram si noi pe munte pe Valea Gaura, noi am scapat…viituri au fost pe toate vaile din jurul Vf. Omu

Cei care l-au iubit, au montat  si o banca in memoria lui…Dumnezeu sa-l ierte! Nu stiu de ce nu facem astfel de gesturi cat timp suntem in viata…mereu ma intreb, chiar si pe mine. Cu vointa au adus acea banca pana in acest loc situat in preajma Vaii Bucsoiului.

Dupa un scurt popas pe banca, am pornit spre intersectia La Prepeleag.

Trecem de Prepeleag, superb traseul pe aici, spre Malaiesti…poze, priviri, exprimari, impresii…lume multa…ce locuri avem prin Bucegi

Si imi aduc aminte de Radu :)) Pe asta nu-l stiai 🙂

Il vezi din poteca, nu este prea bine ascuns 🙂

Si ajungem in frumoasa vale Malaiesti…cand ajungi pe o astfel de vreme vrei ca timpul sa se opreasca si sa porneasca atunci cand vrei.

Cabana Malaiesti, un loc unde nu ai voie sa asculti manele, sa faci galagie, sa deranjezi pe ceilalti…nu este frumos asa? Normalitate departe de civilizatie si anormalitate in civilizatie…la 1720 m altitudine

Sala cabanei

Picturi pe peretii interiori ai cabanei…pe mine ma fascineaza astfel de realizari…chestiile acestea pentru mine fac cat un Grigorescu 🙂 . Astea imi plac, pe pereti sau pe lemn, culori vii, fara forme geometrice, ceva nedefinit, limite ici-colo…as fi stat eu si as fi privit minute bune dar nu se putea…oricum nu am plecat pana nu le-am pozat pe toate, sa le privesc acasa :)) Foarte frumoase…

Pentru ca tot vorbesc de pereti, iata ce sade zidit in peretii exteriori ai refugiului salvamont din apropierea cabanei…o cana din vremurile comuniste, Salvamontistii din Rasnov au prins-o in piatra…un gest deosebit…cat au muncit la acel refugiu…ani de zile

Acesta este refugiul, cea mai frumoasa cladire din Bucegi, in opinia mea…si primarul din Rasnov am inteles ca a desfiintat echipa salvamont a orasului…cred ca este si el tot PDL-ist, altfel nu-mi explic.

Turisti la mesele de langa cabana

Refugiul vazut din traseul spre Vf. Omu

La Monumentul din Padina Crucii se zareau alte persoane. Padina Crucii este muntele din spatele cabanei Malaiesti

Asezarea montana Malaiesti …m-am gandit eu sa o botez astfel, mi se pare potrivit

Ne-am intors pe acelasi traseu pentru ca este pitoresc 🙂 Aici este la traversarea vaii Bucsoiului, recunoasteti banca

La intersectia de la Pichetul Rosu, alte indicatoare, la fel de ruginite, ce arata preocuparea edililor in domeniul turismului montan. Busteniul este singurul oras din perimetrul Parcului Natural Bucegi care tine astfel de indicatoare…

Suntem deja pe Valea Cerbului, o vale plina de tot felul de mirosuri. Aici au impadurit primarul si alti apropiati ai sai….cu pini. Nu s-a prins niciunul din vreo 200 de bucati. Cand a avut loc actiunea s-au filmat intre ei ca mari ecologisti…ce penibil…cand tu razi sute de arbori sa te faci ca iubesti natura si sa te apuci de plantat puieti…asta nu le-a iesit :))

Iesim din padure, ajungem la case si…vedem o masina data peste pod, in parau…asta era bubuitura ce o auzisem de la distanta…nu se stie cum, o familie, doi adulti si doi copii s-au rostogolit peste pod…un pod care nu are balustrada, daca era un copac de taiat veneau o armata de oameni, asa pentru o balustrada cine sa se deranjeze…

Toti cei din masina au fost transportati la spital…unii in stare mai grava.

Am ajuns acasa pe la ora 18, dupa o plimbare superba intr-o zi la fel…sper sa mai fie astfel de zile, caniculare cum le spun unii…la munte mereu adie vantul, mai slab, mai tare, prin padure este bine, pe munte si mai bine…

Ziua lacului Bolboci, Crossul Bolbocilor si Padina fest a treia zi

Cine a fost ieri in Parcul Natural Bucegi stie ce a fost…nebunie in toata regula, mii de masini si oameni, aglomeratie ca pe arterele principale ale Bucurestilor, circulatie bara la bara, nori de praf, concerte, mese la iarba verde, toate poienile Vaii Ialomitei ocupate…

Nu am vazut niciodata asa ceva in Bucegi, a fost o zi cum nu s-a mai vazut, orice predictie ar fi fost eronata, nimeni nu isi inchipuia ca vor veni atatea persoane. Organizatorii Padina Fest asteptau cam 2000 de oameni la acel festival. Intrucat a fost si ziua lacului Bolboci a venit lume multa…la aprecierea mea, cel putin 7000 de oameni au fost ieri in Valea Ialomitei, dintre care cateva mii au venit pe DJ 713 recent asfaltat Sinaia-Saua Dichiului.

In fata cabanei Bolboci

Ansamblu folcloric pe scena de langa lacul Bolboci

Inainte de startul la Crossul Bolbocilor

Crosul…o alergare de cam 8 km, punctul maxim a fost platoul Podu cu Florile, am iesit si eu in primii 10, la vreo 5 minute distanta de primul sosit, adica sportivul din imagine ce conduce „plutonul”…progresez usor-usor :)))

Trafic infernal pe drumul din Valea Ialomitei

Corturi si masini cat vezi cu ochii

Doar un aspect de la Padina Fest…intr-o fotografie nu se putea cuprinde totul

Din Busteni peste Bucegi…o „fuga” pana in Bran si inapoi

In cele din urma vremea a fost ok si am reusit sa ne strangem toti ca sa realizam un traseu de antrenament, cam lung!!!

Am plecat din Busteni, (intrarea pe Jepii Mici pe la 10:10), am urcat la cabana Caraiman, apoi la cabana Babele, mai departe la Vf. Omu, coborare in Bran pe Valea Ciubotea, urcare inapoi in Curmatura Hornurilor prin Valea Gaura, coborare prin Hornul Mare la cabana Malaiesti, urcare si coborare pe La Prepeleag, cabana Poiana Izvoarelor, cabana Gura Diham – Busteni.

Pe Jepii Mici cel putin 150 de turisti urcau, multi erau si pe la Babele, cateva zeci pe la Omu, ulterior am gasit multi cazati la cabana Malaiesti, ca sa nu mai zic ca aproape de orele 21 poienile din Valea Cerbului erau pline de gratare, corturi, masini.

De asemenea, pe traseu am intalnit mai multi dintre organizatorii maratonului 7500 de pe Bucegi impartiti in echipe care parcurgeau traseul, acesta va putea fi descarcat apoi de pe site-ul concursului. Si pe cei de la Floarea de Colt din Brasov i-am vazut…muntele a fost plin astazi de tineri. Si eu care ma speriasem ca generatia noastra va iesi cu influente maneliste, incultura, lenesi…

Mai multe poze si alte detalii maine seara, pe mine ma interesa in cat timp parcurgem segmentele Jepii Mici-Babele si Omu-Ciubotea-Gaura-Omu.

Inceputul urcusului traseului pe Jepii Mici, pe indicator scrie pe la 4 ore, noi am reusit ceva mai putin, vreo ora si jumatate 🙂

Turisti prin Valea Caraimanului

Cabana Caraiman

Cabana Babele, aici am facut un popas de 15 minute

Baza Salvamont Busteni de la Baba Mare

Cabana de la Vf. Omu

Marcajul nostru cand am pornit de la Omu era triunghi galben. Din pacate indicatorul este eronat pentru ca se coboara in Bran prin Valea Ciubotea si nu prin Valea Simon. Este insa un traseu spre Simon dar mult mai jos, la ore bune, o ramificatie din traseul principal.

Dupa ce am trecut de Vf. Scara gasim un alt indicator, care de fapt trebuia pus in locul celui de la Omu, iar cel de la Omu trebuia ascuns, ca este inutil. Daca vii pe jos, deplasandu-te in mod normal, nu ca noi in alergare, ajungi la acest indicator dupa o ora de la Vf. Omu. timpul insa ramane neschimbat pe indicator :)))

Caldarea Ciubotei

Refugiul Salvamont Bran

Dupa 1o minute de popas am inceput sa urcam inapoi spre Vf. Omu dar prin Valea Gaura

In zona glaciara a Vaii Gaura, aproape de iesirea din vale

De la marginea Hornului Mare vedere spre muntele Padina Crucii si Valea Malaiesti

Si am trecut si de cabana Malaiesti in drum spre Busteni

Un apus de soare peste muntele Velicanul

La Prepeleag…ceva mai jos prietenii au vazut un urs…mare spuneau ei 🙂 Eu nu l-am vazut, ocupat cu fotografii cu niste plante am ramas in urma

Animatie mare pe Valea Cerbului