Pe urmele eroilor… si nu doar ale lor!

Trebuia sa ma uit eu de cateva lucruri, pentru o imagine cat mai clara si corecta… astfel ca, au iesit si unele poze:

1Eram aici pe la Azuga… in timp ce la Busteni ploua

2Si un marcaj turistic privit printre ruine

3

4Mi-am largit putin cunostintele despre zona Vaii Prahovei, intalnind o persoana in varsta de 85 de ani… pasionata de istoria locurilor, stia o multime de lucruri, spunea ca trebuie sa-mi arate niste scrisori vechi, alte chestii din acestea…

5Pe la un cimitir

6

7Constantin Dragoi si Ioan Negoescu, doua nume despre care ar trebui sa stie orice cetatean al Azugii… persoana cu care ma intalnisem intamplator chiar i-a cunoscut

8

9

10

11Sunt zeci de cruci asemanatoare… aceasta este unica pe care se mai poate citi scrisul cu negru. De fapt, pe ele scrie fie „eroi romani necunoscuti”, fie „erou roman necunoscut”. Mai bine zis, scria…

12De aici, a trebuit sa ma intorc cam 1 km pana la o statie de autobuz, pierdusem trenul de 17 si ceva spre Predeal, evident ca am pierdut si maxi-taxi… dar nu era nimic, trece statornicul microbuz de Craiova-Brasov si el mereu opreste 🙂 Cursa aceasta este foarte utila, pentru ca in Valea Prahovei acopera un segment de o ora, timp in care nu prea vezi nimic pe ruta Busteni-Brasov, nici tren, nici autobuz.

Pana sa vina microbuzul, a incercat un domn o afacere, sa ia mai multi din statie spre Predeal si Brasov. Chiar nu conta ca la maxi-taxi platesti 3 lei si la el 5 lei, important este sa ajungi acolo unde trebuie. Doar ca nu am mai si plecat 🙂 A venit din spate o duba, soferul acesteia nu a fost atent si gata accidentul. Ce era sa facem? Am coborat 🙂 Eu impasibil, soarta, destinul… ce se mai poate intampla, cand  saptamana trecuta era sa o patesc de doua ori, ca pieton, ultima oara in fata blocului, dar au fost soferii pe faza. Deci, daca in fata blocului se poate intampla, nu mai are ce sa ma surprinda. Soferii au coborat si ei sa se „minuneze” de ce au realizat, eu sa ma uit de acel maxi-taxi ce vine de la Craiova. Posibil ca atunci cand avem diferite stari sa provocam intamplarile, rele sau bune… zic si eu.

A venit microbuzul, m-am urcat si am ajuns in timp util la Predeal… unde se vedea ca si aici plouase.

13Aveam de mers… intai, pe aici

14In orice faci, trebuie sa fii informat. Sa stii ce cauti, unde, pe unde, sa stii ce vrei… asa mi se pare mie in regula. Trebuia sa merg dincolo de Predeal, spre Timis. Planul il aveam in minte, de la gara, repede spre un pod rutier din apropierea hotelului Carpati, apoi pe o alee ce insoteste calea ferata… bine, pe acolo nu este recomandat sa mergi, sunt tot felul de specimene ratacite prin boscheti si case mai paraginite.

Mi se parea mai scurt si, apoi, nu are cum sa fie o problema care sa ma retina din atingerea obiectivului. Dupa ce am ajuns unde era doar vegetatie si poteca, de la vreo 50 de meri venea un miros de tigara. Ma opresc si ma uit si eu mai bine, prin verdele de jur imprejur. Cand ma uit mai bine, vad cateva persoane ce stateau ascunse, asteptau sa trec 🙂 Furasera ceva, ca atunci cand au vazut ca ma uit inspre ei, ascundeau ceva prin tufisuri si un fel de bidoane pe sub haine… ce mai, toti nenorocitii prin astfel de locuri 🙂 Bine, tot pe acolo m-am intors …

15In sfarsit, am ajuns si la acest cimitir. Va dati seama ca nu aveam de gand sa scriu acest articol, dar trebuie lamurite niste aspecte 🙂 Pe aici, eu, casca-gurist, am uitat ca sunt pe marginea soselei… Si care prieten sau cunoscut trecea, fie claxona, fie oprea. Doamne, ce jenant! Va dati seama ce credeau oamenii, ca am ramas pe acolo la 7 seara, oare ce naiba fac… 🙂 🙂 Cand am vazut un prieten de la ProTV oprind si el, am zis, gata, nu am cum sa raman pe undeva izolat 🙂 dar trebuie si sa lamuresc lucrurile scriind…

16Un roman si un ungur impart mormantul…

17Cei mai multi sunt soldati germani si maghiari

18

19Cam atat. Ideea este ca am gasit ce cautam si, ca de aici, in cel mult 25 de minute, eram la gara din Predeal… este o carare prin padure si nu mai esti nevoit sa ocolesti mult pe sosea…

Trebuie subliniat ca mormintele/cimitirele erau ingrijite, nu cresteau buruieni, se mai ocupa cineva de ele, din cand in cand.