Natura inca salbatica si un comentariu realist

Peisaje dintr-o excursie de week-end prin Abruptul Prahovean al Bucegilor:

Pana acolo se urca perfect pe Piciorul Pietrei Arse. Adica nu e zapada deloc. Traseul turistic pe aici este in regula… vremea l-a deschis 🙂

Un fag cu „burta”

Pe vai e zapada din belsug.

Celebrii „Pastravi”… incep sa apara.

Chestii dintr-un proiect I.C.A.S.

„Evaluarea riscului de aparitie a secetei in padurile din Romania”…

Sunt vreo 10 instalatii aranjate prin zona in cauza.

Pe o poteca ne-am intalnit si cu cei mari culegatori de ciuperci din Poiana Tapului.

Iasca de fag

A doua ciuperca observata in acest an 🙂 Primii au fost acei „pastravi”

Ici-colo mai erau astfel de semne…

Zapada ramasa din iarna ce a fost…

Sub acest covor de conifere luate de avalanse sta zapada de cativa metri grosime.

Oxalis acetosella sau macrisul iepurelui.

Inchei cu un comentariu de pe Facebook scris de un domn in contextul unei postari despre ursi. Autorul postarii povestea ca a incercat sa campeze pe la Vidraru si in cateva ore prin preajma cortului si-au facut aparitia cativa ursi. Prin urmare, dumnealui informa si pe altii sa trateze cu atentie problema camparii prin acea zona. Si la o astfel de postare toata lumea isi da cu parerea. Sunt insa de acord, in toate privintele, cu persoana care a facut comentariul de mai jos:

Pietrele de pe Platoul Bucegilor – 2000 m altitudine

Roci ar parea mai stiintific, dar sa fie asa pe intelesul tuturor. Pentru multi? … Pietre toate! 🙂

Am sa trec peste introducerea cunoscuta „cum mergeam eu, noi”…etc, pentru ca acela va fi alt post.

Acum doar pietre, cu rugamintea prietenului Alexandru, daca poate si este ceva interesant, sa ne mai ajute cu explicatii!

O piatra destul de usoara ca greutate, eroziunea a facut sa arate ca o sita

Un „artefact” diluvian

De aproape, parea o mica statuie sculptata, avea in jur de 5 kg. Va trebui sa o pozez mai detaliat si o sa prezint din toate unghiurile. Este o capodopera…are si un ochi. Zacea pe jumatate ingropata…palaria de jur-imprejur este perfecta

Harta la scara milenara

Albie pluviala, de torent, la 2000 m altitudine

Jder de piatra…urme

Apa a sapat…va imaginati in cate mii de ani s-a adancit astfel.

O ciuperca uscata adusa de vant…langa ceva ce pare o calcedonie albastra, mare, de nemiscat

La un moment dat, prietenii nu stiau unde ma aflu…eu pot fi localizat in orice colt al muntelui

Le-am semnalizat ca totul este in regula si au plecat 😉

Mai departe prin aceeasi zona pitoreasca…acesta va fi incepand de la anul un traseu turistic tematic

Observati ca la tot pasul este nisip fin

Si timpul le-a albit oasele…

Cat de frumoasa este…Poate nu ar fi rau sa facem un muzeu al pietrelor din Bucegi la Busteni. Tot spunea primarul ca face un Centru de vizitare al Parcului Natural…bine, lor le sta mai bine in natura, dar de acolo de unde sunt cu zecile poate fi luata una…drept material didactic. Sa se mai educe unii, altii…

Dupa curba alte surprize… orice curba este o pagina de istorie, versantul opus stancii erodate s-a inierbat in timp, precipitatiile au fost destul de reduse, se poate face si un calcul ce volum de apa curge pe aici

Un Diluvian 🙂

Arta naturala

„Pistrui”-intruziuni

Mai si coboram denivelarile

Se mai ghicea dincolo de curba o alta saritoare…era una de circa 6-7 metri inaltime

Martori imprimati pe vecie…comparativ cu scara umana

A fost un „mic” material despre geologia Bucegilor…adica doar a Platoului, ca mai sunt si alte tipuri de roci. Mai adaug astfel ceva minor 🙂 la istoria acestui munte 🙂

Poze diverse

Un post fara prea multe cuvinte 🙂

Rasarit de toamna:

Ceaiuri:

Domeniul Nastasia este vizibil din oras…a mai ridicat din cate se vede inca o constructie, mai in dreapta, ceva mai departe:

Coboram prin padure si vad niste ghebe. Deci nu au fost afectate de bruma si mai pot fi culese. Acestea…acolo au ramas.

Ocean de verdeata:

Doua specii de ciuperci lemnoase, necomestibile:

si a doua:

La ciuperci: norocul si starea de spirit!

Obligatii matinale, ieri…pleaca, vino repede acasa…ma uit pe geam sa vad daca a mai aparut vreo schimbare a vremii. Pe la 7 era un frigu’ naibii afara, si astia cu meteorologia lor spuneau ceva de marti incolo. Masa de aer rece a ajuns mai repede…vant si frig, nori, cativa stropi de ploaie. Astia isi „bate” joc de noi! :)))

Ma uit spre munte si vad un curcubeu, o parte din el…ii fac o poza si apoi plec. Revin intr-o ora fiind sunat de niste prieteni, unii in concediu. „Mergem la ghebe?” spune unul. Pe mine nu ma incanta deloc ideea, pana la urma merg….ideea unei tocanite de ciuperci suna bine. Am si zis ca merg in padure dupa ciuperci doar cand ma apuca un astfel de talent…de a găti.  Vin prietenii cu masina, urc si plecam pe drumul forestier Urlatoarea…adica prin padurea de sub curcubeu :))

Dupa ce am iesit din masina am constatat ca sufla vantul si in padure destul de tare. O luam undeva spre stanga, eu foarte linistit. Ma uit la ceas si imi propun sa ma intorc acasa intr-o ora, hai doua 🙂

Raman singur si ma holbez la copaci, frunze, mainile le tin in buzunare, ridic gluga pe cap, merg ce merg si iar ma opresc „Ce naiba caut pe aici?” Ma uit dupa ceilalti uneori se aplecau si culegeau ceva…eu nu vedeam o ciuperca macar 🙂

Hai sa mai urc…cum nu era ceva mai deosebit sa-mi apara in cale, in preajma, ma opresc sa-i strig. Parca vroiam sa le spun ca de la nu stiu ce drum ma intorc. Dar nu mai strig pentru ca vad cateva manunchiuri de ghebe…le tai, le curăţ si ajung intr-o sacosa. Umblam spre ceva ce in trecut il denumeam „locul nostru”…mama lui de loc, ca eu pe frigul acela eram cam zapacit.

La un moment dat ma ajunge Micutzul morocanos si el crede ca sunt asa de linistit pentru ca adun in tacere :)) Eu eram doar plictisit. Mai sus gasesc alte manunchiuri…privesc in sacosa, sunt cateva kilograme…ar trebui sa fiu multumit, acasa doar trebuie sa le spal. Prin padure cand gasesc ciuperci le migalesc o vreme, sa nu le iau cu „radacina”, pamant, ace de brad, ma uit sa nu aiba viermi, sa aiba aspect comestibil.

Pana la urma incepem sa coboram, eu ii spusesem de dinainte Bucatarului, ca de la drum merg acasa. El crede ca am treaba, dar ii spun ca plec ca nu mai am chef sa mai merg cateva ore prin padure. Imi spune ca mai mergem doar intr-un singur loc :)) Nu am mai mers la niciun loc, eu cel putin 🙂

Ghebe, ca si cele de mai sus

La coborare…

Mai aveam un kilometru pana la iesirea din padure. Vad un valcel, afluent al paraului Urlatoarea, si imi spun „hai si pana acolo, pentru ca este umezeala”. Nu urc de-a dreptul pe valcel ci ocolesc prin stanga o mlastina cam in panta…Privirea mi se opreste pe un brad rupt. In locul rupturii crescuse o ciuperca mare, avea 1kg cel putin. Norocul imi schimba starea de spirit 🙂 Fara chef de ciuperci, gasisem exact ciupercile preferate…si chiar ma uitam ieri cati citesc postul de acum un an sau doi cu ciupercile Bucegilor.

Creasta Cocosului…aceasta specie creste doar pe copac

In dreapta mai era inca una, mai mica

Pregatesc aparatul foto, trebuia imortalizat momentul. In vremuri secetoase, ciuperca aceasta alba pe nume popular Creasta Cocosului, nu se dezvolta bine, ramane mica. Cateva poze, arată superb…nu din punct de vedere culinar. Este o minunatie a naturii…pare un coral al Bucegilor.

Cu putin noroc culegi si cele mai curate ciuperci din padure

Pentru astfel de poze a meritat si frig si umblat creanga

In timp ce o admiram, fiind cu mult mai mare decat palma mea…am simtit un miros. Devin putin atent, deci mirosea a brad, a mlastina, a ciuperci si …a blana uda de animal. Caine nu avea cum sa fie, cine stie, poate era urs. Privesc in partea de sus a valcelului nu se vedea nimic…in jos vedeam pana la vreo 50-70 m. Apoi erau arbori cazuti si nu se vedea dupa ei. Cum priveam in jos, spre sensul de curgere al valcelului vad in dreapta dupa un brad gros niste plastic si cateva resturi de gunoaie. Ursul le-a tras acolo, altcineva nu avea cine. Dar de unde sa le fi luat ca prin apropiere nu era vreo casa sau cos de gunoi.

Asa ca nu mai cobor spre arborii cazuti ci ma intorc pe unde venisem. Ajung in albia paraului si cobor spre intersectia cu valcelul, dar eram aproape de drum nu de acel valcel. Ma lamuresc repede despre ce este vorba si continui linistit mai departe. Cei de la fabrica de sucuri Borsec reparau ceva la conducta de apa ce trecea prin apropiere…de vreo cateva zile, si aprinsesera si un foc. Probabil ursul statea cuminte in tufisuri si astepta sa plece oamenii ca sa vada ce resturi raman. Este deja un scenariu tipic: oamenii aprind focul, ursul miroase si vine. Fara sa atraga atentia sta prin tufisuri la o distanta rezonabila, de unde vede ce se intampla….cand pleaca oamenii, atunci se misca si el spre locul unde acestia au stat.

Tot coborand, vad si un fel de vizuina. Nu ma apropii ca poate fi un viespar…azi, cu tot frigul am vazut viespi zburand. Nici nu sunt curios ce poate fi, poate este chiar o vizuina…de bursuc probabil.

Apoi dupa cateva curbe si in 5 minute am iesit din padure. Acasa am lasat ciupercile pentru un timp, avand alte treburi, dupa care m-am luat de gatit…spalat bine ciupercile, separat pe cele mici de cele mari, ultimele pentru tocanita iar celelalte la otet…le pun separat la fiert. Ocup bucataria, incerc sa nu fac dezordine prea mare 🙂 In fine, sa trec peste tot, m-am descurcat doar nu eram un incepator. La fel si cu placintele, stiu sa le fac, dar apoi nu prea mai am pofta sa le mananc.

Cam asa a iesit tocanita…cateodata am niste pofte de parca as fi „gravid” 😉

Tocanita clocotind…pe final…Este de calendar, la anul se mai intampla asta. Sa vedem ce va iesi si cu celelalte ghebe…. 🙂

Stanci, megaliti in Bucegi, urme…

Din cand in cand mai caut prin arhivele cu fotografii…m-am gandit sa postez cateva poze mai mult sau mai putin cunoscute, care incita imaginatia 🙂

Trebuie retinut ca toate stancile de Platoul Bucegi de tip ciuperca/baba sunt declarate monumente ale naturii.

Ultimele trei poze sunt facute la Masa Ciobanului

Plimbare prin natura…Bucegilor

De joi, sunt singur pe acasa :)) . Sotia pe la rudele ei…la cateva sute de kilometri.
Eu imi facusem tot felul de planuri, sa alerg pana la Brasov, dar nu a fost timp bun, sa ies cu prietenii undeva pe munte si sa venim dupa o zi, doua.

Toate planurile au cazut…

Vineri seara am vorbit cu nevasta-mea, printre altele ma intrebase ce fac in week-end. Nu mai stiu ce i-am zis pentru ca nu era ceva sigur, vreo minciuna :))))

Iata mai bine niste poze:

Arbore de fag, ce infatisare puternica…ancorat de sol

Lemnul cazut este repede „consumat” de diverse ciuperci…viata este pe fiecare cm patrat de padure

Un brad secular

Sa privim si altfel

„Japonezii” din lumea insectelor

Ce fractura!!!

Iasca, o ciuperca parazita

Floarea pastelui

Un „spongier”…in fapt o ciuperca saprofita