Peisaje din anotimpul toamna-iarna

Nu de putine ori pe Platoul Bucegilor vremea este mai buna decat in Valea Prahovei. Sub plafonul ce acopera Valea Prahovei se poate desfasura in voie o ploaie zdravana, in timp ce pe Platou e liniste, soare, calm…

Intr-una din zilele trecute urcand pe Jepii Mari, (nu am gasit nicio portiune problematica, nu era nicaieri gheata), am constatat din nou acest lucru. In oras picura, sus era bine. Mai iesea soarele, vantul era slab…

dscf6219Prima raza prin padure dupa multe zile, ca apoi, dupa cateva ore, sa vina ploaia. Asta a fost joi.

dscf6222Cascada Urlatoarea, partea superioara

dscf6224

dscf6228Apoi prin ceata

dscf6231Acrobat fara voie

dscf6237De „La Scari” in sus am facut cunostinta cu „praful” de zapada…

dscf6238

dscf6240Ienupar

dscf6243Jneapan

dscf6244Canton Schiel, deci zapada nu e de luat in seama 🙂 Pe partea nordica a Bucegilor este mai multa si prin vai, pe unde nu ajunge soarele.

dscf6246

dscf6252Panou nou… acum, din ce stiu eu, timpii aceia se fac la urcare. Daca mergi asa, fara sa ai cine stie ce experienta. Posibil sa fi incurcat panourile cineva. Cred ca acesta trebuia pus la Silva, pe sensul de urcare.

dscf6254Pe la Babele era chiar bine. Aici, la Piatra Arsa, era limita plafonului.

dscf6256Am zis eu ca oamenii astia au 10 constructii de 10 feluri 🙂 Si daca vor mai face inca 5, fiecare va fi construita in alt mod 🙂

dscf6265

dscf6271

dscf6286De sub Furnica am intrat iar in ceata

dscf6290Poate sa zica oricine orice 🙂 Dar da-o naibii cu timpii astia. Cum mai, sa vii pe sub Coltii lui Barbes, sa faci lacurile si sa ajungi intr-o ora si jumatate in Valea Soarelui. Bai si daca fug tot nu cred ca ajung in 1 1/2 ore in Valea Soarelui 🙂

Chiar am cautat acest traseu, sa vad cat am facut pe el:

https://buceginatura2000.wordpress.com/2011/11/07/pe-langa-coltii-lui-barbes-o-bucla-larga-in-jurul-varfului-cu-dor/

Pe 6.11.2011, la ora 9: 48 am ajuns la indicatorul care arata cat de cat un timp mai apropiat de realitate, adica 2 1/2 ore. O ora mai tarziu eram tot sub Coltii lui Barbes 🙂 Dupa o ora si 20 de minute am iesit de sub Colti. Acesta este timpul real de parcurgere a potecii pe sub Coltii lui Barbes, intre o ora si o ora jumatate. Asta daca mergi bine, fara opriri si cascat gura. Doua ore mai tarziu ne apropiam de lacuri. Si pe la un 12:40 eram in Valea Soarelui. Deci cam in vreo 3 ore parcurgi traseul acesta. Si asta sa mai si mergi ca altfel dureaza si mai mult. Niciodata nu il vei face in 1 1/2 ore, poate daca alergi ca nu ai ce face. Deci, retineti, traseul acesta se parcurge in minim 3 ore, daca vrei sa faci o drumetie. Mai adaugi ca marja de siguranta o ora pentru panorama, poze, si inca una pentru masa si in 5 ore il faci fara probleme.

Insa din Valea Soarelui, trebuie sa ai variante. Poti urca in Saua Vf. cu Dor in 20-25 de minute si de acolo fie urci in 15 minute la Cota 2000, fie cobori in 40 minute la Cota 1400. De retinut ca zona Cota 2000 nu ofera nimic primitor, restaurantul este inchis, cabana Miorita la fel, deci e mai sigura coborarea la Cota 1400. Sau, din Valea Soarelui se urmeaza drumul spre stanga, dincolo de apa, e si un marcaj, cruce galbena si se iese la DJ 713 in vreo 20 minute. Acolo poate sa va astepte un prieten, eu stiu… cineva.

dscf6291Fosile… Da, un posibil loc fosilifer pe muntele Furnica.

dscf6293Prin padure, am gasit si resturile mesei unui uliu

dscf6295

dscf6296Si o mica creasta cocosului de culoare galbena. Unii zic ca nu e comestibila, eu am pus-o mereu la tocanita, deci e poveste… se vede, nu? 🙂

dscf6308

dscf6311Peisaj necomestibil

dscf6314Bureti negri de pamant

dscf6316Creasta cocosului, alba, creste pe brad. Este una dintre cele mai sigure si mai curate ciuperci.

Nu prea am strans multe ciuperci… ca nu ma pasioneaza. Si azi trebuia sa merg cu niste prieteni la cules, dar nu am avut cum, fiind altele de facut. Dar oricum, as fi mers sa adun pentru un prieten, care mi-a zis de anul trecut si sa fac poze. Si de cate ori am mers, am venit cu cele mai putine, ca le aleg la locul faptei, le tai, daca e vreun izvor le si spal 🙂 Intotdeauna iau cate imi trebuie, adica pentru o tocanita de pofta, o data, de doua ori pe an.

Dar pentru acel prieten din Bucuresti, am un loc de unde culeg cate ii trebuie. Daca apar! Joi nu erau 🙂 Din ce vad, din cauza frigului, au aparut cu o luna mai tarziu.

93Cam asa am strans, atunci, de acolo… numai bureti negri. Anul trecut erau la fel de multi, dar nu eram cu toti boii acasa si nu am strans nici macar unul.

Dar am una tare de tot 🙂

Acum cativa ani, gasisem un ulm pe care cresteau bureti negri in spirala. Cred ca adunai un sac atat de multi erau. Si eu am cules unul, pe cel mai mare, sa-l fac tocanita. Iar la restul… ma mai uitam eu din cand in cand, ca erau superbi 🙂 Bun… si ma gandeam eu ca vin in fiecare an si pozez. Ironia era ca in timp ce unii scotocesc padurea eu ma holbam ca berbecul la copac 🙂 🙂 🙂 Ironia si mai mare a fost ca… dupa vreo 2 ani a cazut copacul :)) Am ras cu lacrimi ca a cazut copacul… Nu am fost in stare sa scriu, era mult prea tare… I-a cazut copacul nebunului! :))

Atractia Cantonului Schiel

Ieri, pentru ca deja este trecut de miezul noptii, am realizat un traseu din Busteni peste muntii Dichiu, Podu cu Florile, pana la extrema sudica a Bucegilor, muntele Lespezi. Am plecat pe la 7 dimineata si la ora 18 eram acasa. Zic sa aleg din poze si sa le pun pe blog intrucat a fost o zi splendida.

Doar ca… s-a intamplat ceva. Intreb unde este juniorul. Cica la un meci de fotbal, printr-un parc. Cum mi se paruse ca dura de ceva vreme acel meci, ii spun sotiei sa-l cheme acasa… era plecat de pe la ora 14, ceasul arata ora 19. Si nu mai venea!

Pana la urma de voie, de nevoie, a spus copilul adevarul. El si alti trei prieteni au plecat sa vada Cantonul Schiel si i-a prins noaptea pe drumul de intoarcere… adica pe Jepii Mari.

cantonCantonul Schiel, imagine realizata luna trecuta

Nu stiu pentru altii din Busteni, dar pentru cei din cartierele Poiana Tapului sau Zamora, acea constructie asezata pe marginea muntelui, atrage ca un magnet. Dupa ce te-ai nascut, trec un an, doi, trei si intr-o zi cand privesti spre munte vezi Schielul. In mod inconstient iti doresti sa ajungi acolo, gandul lucreaza. Vin sute de dimineti si de cate ori te trezesti si iesi in curte sau la geam, privesti spre munte. Cantonul efectiv te provoaca, te atrage… deja ai in minte tot felul de interpretari si planuri.

Iata ce spune scriitorul Gheorghe Niculescu, in cartea sa „Valea Prahovei”, aparuta in anul 1984:

„Imi amintesc cu nostalgie de verile anilor 1935-1938, cand, de la fereastra unei casute pitulate la poalele Zamorei, priveam cu ochi de copil pantele stancoase ale Bucegilor, iar prin binoclu urmaream bustenii ce coborau piezis abruptul pe linia funicularului Schiel, azi disparut, sau minuscula casuta de pe Jepi, azi Casa naturalistilor. De la aceeasi fereastra priveam muntii semeti pe care nu o data i-am desenat stangaci, cu creioane colorate, in micul caiet adus de acasa.”

Acestea cred ca sunt gandurile multor persoane care au copilarit la poalele Bucegilor. Multi au desenat muntii, multi au dorit sa le cerceteze misterele…

Pe d-l Niculescu am avut onoarea sa-l cunosc in acest an, discutand pe marginea cartii mele, care a fost dusa de dansul peste ocean, la o comunitate romaneasca… loc in care se afla si dumnealui acum.

dlNCu d-l Niculescu la o discutie. Cu 40 de ani de experienta in domeniul scrisului… este un interlocutor captivant.

Si in cartea „100 de pasi in timp – un alt fel de ghid despre Valea Prahovei si Parcul Natural Bucegi” este o referire la Cantonul Schiel:

„Imaginea cu muntele vazut de la fereastra camerei parintilor este prima pe care o am in minte, atunci cand ma gandesc la Bucegi. Prima oara cand am vazut Cantonul Schiel, am crezut ca pe acolo merg masinile, intrucat mie cantonul imi semana cu un camion. Am si intrebat ce este cu acel camion pe munte, dar desi mi se spunea ca este o cabana, eu pastram ideea ca este un camion. Credeam ca actuala anexa a cantonului este cabina soferului.”

Revenind…

Copiii au plecat la un meci de fotbal. Acolo s-au organizat, si-au cumparat mancare si cu ce aveau pe ei au plecat sa vada Cantonul Schiel. Au urmat traseul turistic spre Cascada Urlatoarea si mai departe triunghiul albastru ce suie muntele Jepii Mari. Apoi au depasit toate obstacolele, vaile mici cu zapada, zona abrupta „La Scari”, au ajuns la canton, au intrat prin el…

Apoi au coborat… Cum plecasera pe la ora 15, la intoarcere i-a prins intunericul. Un timp au mers cu lanternele la telefoane, apoi s-au panicat, s-au inzapezit, au facut niste traversari ce s-au contabilizat cu julituri… dupa care si-au sunat parintii, parintii au sunat la 112 si la Salvamont. Initial am inteles ca pleaca din Parcul Schiel din Busteni spre casa, numai ca pustii veneau „pe Schiel” spre casa.

Toti parintii erau agitati, copiii la telefon nu puteau furniza detalii exacte, vreun reper in teren. Le spun sa ramana pe loc cand intalnesc o traversare pe zapada, pentru ca fiind noapte, ei in adidasi, pot aluneca in vreo vale. Salvamontistii le dau si ei tot felul de sfaturi…

Ma imbrac repede, iau diverse la mine, doua perechi de incaltaminte, haine mai groase, ciocolata, apa, trusa de prim ajutor… Sun un prieten sa ia o coarda si lanterne. Era si un pic de lumina de la Luna, prin padure, pana la Cascada Urlatoarea nu am avut nevoie de lanterna. Din ce am reusit sa intelegem de la ei, erau in zona „La Scari”.

Cei patru copii cu varste in jur de 12 ani au fost recuperati destul de repede… parinti si salvamontisti, plus protagonistii acestei aventuri incheiate cu bine, ne-am indreptat in miez de noapte spre case.

Echipa Salvamont a fost compusa din George Cotinghiu, seful echipei Salvamont Busteni ce tine de Consiliul Judetean si de un alt salvamontist cu experienta, Claudiu Vasilescu. Ambii locuiesc in Poiana Tapului. Claudiu Vasilescu este mentionat si in cartea „100 de pasi in timp” cu o acvila pitica salvata, mentiune intalnita la capitolul cu „Intoarcerea vulturului in Parcul Natural Bucegi”.

Pe drum, copiii povesteau cum au inceput sa planga toti 🙂 apoi s-au incurajat si urmand marcajul, au coborat incet-incet. De la Cascada Urlatoarea, salvamontistii i-au coborat pe copii cu ATV-ul si i-au dus acasa.

Inca o data ma conving de faptul ca totul in viata copiilor trebuie sa vina cu un echilibru… nu il tii de o parte de tehnologie, nici nu il lasi excesiv, sa si invete dar sa si-l apropii de natura. Oricum, noi i-am gasit dupa ce depasisera toate obstacolele de pe traseu, aproape de Valea Urlatorii Mici. Mergeau din marcaj in marcaj… este un avantaj sa te nasti langa munte. Oameni in toata firea ar fi ramas pe loc, pana ar fi fost recuperati, copiii acestia au avut un pic de… atitudine 🙂

Nu prea imi vine sa cred ca patru copii de 12 ani au urcat pe munte sa vada Cantonul Schiel… dar uite ca s-a intamplat!

Vrand-nevrand am fost intr-o zi de doua ori pe munte! 🙂 Urmeaza sa prezint maine traseul spre Lespezi.

Fantezii desprinse de pe taramurile Parcului Natural Bucegi si concerte la Sinaia

Ne place sa credem doar ceea ce ne convine! Asa trebuie spus inca de la inceputul acestui articol.

Sunt cate unii care acum descopera acest minunat Parc Natural si atunci cand observa cate ceva, se cred urmasii lui Zamolxis.

Trebuie sa spun ca lucrurile prin Bucegi s-au mai asezat, Administratia Parcului Natural Bucegi colaboreaza cu unele institutii destul de bine, sunt organizate tabere pentru copii iar rangerii Parcului sunt ghizi… Jandarmeria, cat si cei de la Parc, sunt atenti sa nu se mai urce cu jeepurile in zona inalta a Bucegilor, ciobanii au fost instruiti, avertizati sa nu mai intre cu oile in habitatele caprelor negre si am vazut personal ca stau doar pe pasunile pentru care au platit… salvamontistii din Dambovita refac marcajele turistice, mai sunt concursuri, etc. Soferii de jeepuri se vor constitui intr-o asociatie, ceea ce este foarte bine… vor avea un cuvant important de spus daca vor reusi sa fie uniti si sa-si promoveze interesele. Denumirea asociatiei este aceea cu care i-am cadorisit in trecut 🙂 „Busteni 4×4 No Limits”… intr-o astfel de forma organizata, cu acordul Administratiei Parcului si cu anumite obligatii, sunt de acord sa se mearga pana la parcarea de langa Babele.

Situatia nu este perfecta pentru ca nu are cum, dar nu mai sunt savarsite in Bucegi atatea ilegalitati ca in alti ani. Asa se intampla cand oamenii statului devin constienti de responsabilitatile ce le revin… aici, un important rol l-a avut si-l va avea acest blog, buceginatura2000. De altfel, puterea unui site nu este data de statistici, desi este cel mai vizitat blog din perimetrul Parcului Natural, ci de modalitatea de a transmite si de rezultate concrete… astfel castigi credibilitate, esti luat in serios, vin oamenii din institutiile statului si iti spun ce se intampla si unde. Daca te limitezi la a scrie articole pur si simplu, nu iesi din marea masa, toti scriu, unii pentru ei, altii pentru glorie sau pentru a-si umple timpul. In viziunea mea, acest blog a produs niste efecte, s-a vazut ceva in urma.

SAMSUNGInterior schitul Sf. Ana de la Cota 1400

De ceva timp, tot mi se spune ca a aparut cineva pe munte care percepe taxa de parcare la bariera de la Piatra Arsa. Multi vor sa se intample ceva, eu pot face sa se intample ceva, dar nu fac nimic niciodata pana nu analizez mai atent. Deci, pe un teren din apropierea barierei, cineva a instalat o ghereta si ia taxa de parcare. Trebuie vazut, insa, daca ia taxa pentru ca parchezi doar pe un anume teren, proprietate particulara… sau ia taxa pe toata zona 🙂 Oricum ar fi, pare ilegal sa ia taxa… insa: daca omul este proprietarul terenului, pe mine nu ma deranjeaza ca este oportunist… si daca ia taxa, si daca nu ia, tot se parcheaza acolo, nefiind locuri amenajate. Problema este daca plateste statului, insa aici au altii un cuvant de zis. Asadar, din punctul meu de vedere, ca ia taxa sau ca nu ia, masinile tot acolo vor fi parcate. Niciodata nu am abordat o problema dorind sa fac rau gratuit. Acolo nu se percepe taxa de ieri sau de azi, toate institutiile statului cu atributii in acea zona stiu de aceasta situatie.

Este drept ca mai apare si cate un site cu o pozitie deformata, care se defineste a scrie doar despre frumos, desi nu am vazut prea multe articole cu acel frumos… unul dintre cele mai recente articole de pe site-ul respectiv se refera la Cantonul Schiel si contine o insiruire de cuvinte de tipul „rahat”.  Adica, este cel putin interesant acest mod de abordare a frumosului oferit de Parcul Natural Bucegi.

315Cantonul Schiel

Nu am sa stau acum sa demontez si fanteziile din acel articol despre Cantonul Schiel. Sunt publicate imagini de nici o saptamana de prin interiorul acelei constructii, imagini reproduse si pe alte bloguri si site-uri montane inca de vreo 3 ani. Ca unii mai descopera si azi tragedia acelui loc emblematic pentru Bucegi, este doar pentru ca nu au stiut sa priveasca la timpul potrivit. Din pacate, acel loc va ramane pentru un an sau doi la acelasi stadiu si nu se poate face nimic. Bine, prietenul cu acel articol se ofenseaza, injura, face ca trenul, da vina pe ecologisti, pe oamenii de munte care s-au opus licitatiei de anul trecut si ca din cauza lor sta asa Cantonul.

SAMSUNGIn Sinaia

De fapt, acel site, un ziar on-line, dupa cum se defineste, promoveaza periodic, cel putin in viziunea mea, care am lucrat vreo 6 ani in presa scrisa si nu pe blog, tot felul de dezinformari. Poate nu cu rea-credinta, ci din cauza faptului ca nu sunt cunoscute toate datele problemelor enuntate si a lipsei surselor de informare.  Oamenilor, in ziua de azi, ma refer la cei mai deschisi la minte, nu le poti prezenta jumatati de adevar… pentru ca vor citi si apoi nu mai revin… mai ales daca stiu care este adevarul.  Cantonul Schiel are doi proprietari: Romsilva si Primaria Busteni, fiecare l-a intabulat si crede ca este al sau. Licitatia nu s-a oprit pentru ca au vrut oamenii de munte, ci pentru ca exista aceasta suprapunere in Cartea Funciara.  Lucrurile se vor clarifica doar in instanta… timp in care investitorii, oricine ar fi ei, trebuie sa astepte. Nimeni nu va investi cand viitorul este incert… nu stii cine va fi proprietar.  Imaginile dezolante de prin interiorul cantonului nu sunt o noutate, poate doar pentru aceia care ajung pe acolo la intervale de timp masurate in ani.

SAMSUNGEste bine de stiut 🙂 … Concerte de promenada la Sinaia. Vreti sa stiti putin despre istoria acestor concerte la Sinaia? 🙂

Sa citez dintr-o carte aparuta acum 104 ani 🙂 Nu va zic care, pentru ca toate se fac la timpul potrivit:

„Trei luni de zile pe an, muzica militara canta in acest parc de doua ori pe zi: 10-12 dimineata si 5-7 p.m. In verile 1906, 1907, 1908, 1909, Eforia Spitalelor Civile a angajat si orchestra Ministerului Instructiunii si Cultelor pentru 2 luni de zile”.

Va dati seama de cand se canta in Parcul „Dimitrie Ghica” din Sinaia… In trecut, zilnic cantau de cateva ori 🙂

Plan de poze…Crucea de pe Caraiman in straie albe

Imediat cum s-a imblanzit vremea pe la munte si a iesit putin soarele, am vazut Crucea de pe Caraiman. Era alba! Am o obsesie, in fiecare zi eu ma uit la Cruce 🙂 Apare asa ca prim reper, cum iesi afara din casa…

In imaginile de mai jos, este alba, deci de la frig statea zapada pe ea. Va dati seama cat de frumos este sa fii acolo dimineata, sa faci niste poze…cu crucea imbracata in costum alb, pur. O cruce alba!

Z1Z2Trebuie sa te trezesti dimineata, pe la ora 7, te uiti daca este zapada pe monument, consulti prognoza, si apoi urci cu telecabina pana la Babele.  De acolo, mergi spre baza Salvamont de la Baba Mare. De la baza se merge pana pe varful Caraiman, ce domina si Crucea. Totul este sa fii acolo cat mai devreme, ca apoi topeste soarele zapada de pe Cruce. Ideal este sa ajungi dupa o zi cu viscol…

Z3Cantonul Schiel, aflat de asemenea pe marginea Abruptului Prahovean al Bucegilor…ca si Crucea de pe Caraiman. Deci, pandesc momentul! 😉