Piatra Mare Trail Running 2019

Asociatia Ghizilor Montani din Romania a organizat acest eveniment in amintirea unui om minunat care va trai mereu pe potecile muntilor si in inimile a sute de oameni.  Este vorba de Ion Neagoe „Nuşu”.

In anul 2014, pe 22.02., la un concurs similar, tot in muntii Piatra Mare, Nuşu obtinea locul 1 si Alex Itu locul 2.

In anul 2019, pe 27.04. in Sambata Mare, Alex Itu organiza concursul la care prietenul sau si al multora, participase… e drept, concursul din Piatra Mare a purtat diverse denumiri de-a lungul timpului.

Era prima mea alergare in acest an si, au fost mai multe motive de participare… a trai live bucuria urcusurilor… a vedea oameni de care mai e putin si ma va lega un deceniu de alergari montane… Cornel Spiridon, Razvan Alexe, Geo Badea, Alex Itu, Iulica Coserea… multi altii…

Startul era la ora 10 de la bariera de la Dambul Morii – Timisul de Jos. Abia pe la ora 8 am plecat si eu de acasa. Imi faceam deja griji daca voi ajunge la timp, uitand ca de obicei ca lucrurile se intampla adesea pur si simplu. Ajung in statie simultan cu autobuzul Bucuresti-Brasov care ma lasa exact in statia de la Dambul Morii. Sa fi fost ora 9:00.

Ma intalnesc aproape de bariera cu Alex Itu si cu Adi Iordache, merg sa semnez declaratia pe proprie raspundere, cum se face. Iau si nr. 13. Nu ma deranja desi imi place 14. Pana la urma erau 13 km de alergat si vreo 1300 diferenta de nivel 🙂

Vremea era perfecta, cald, soare… ma si gandeam sa-mi las rucsacul la cineva sau sa-l iau si sa cobor pe un traseu spre Predeal. Pana la urma nu am facut niciuna si nici alta.

Mai stau la discutii cu salvamontistii si ne cheama Alex la start…

Alex Itu explicand traseul.

Traseul era urmatorul: Start spre Canionul 7 Scari, ocolire canion si urcat pe la Prapastie pana la intersectia cu Drumul Familial. Din acesta un pic de coborare si apoi un urcus nimicitor pe la Sirul Stancilor, dupa care iesire iar in Familial si urcus la cabana Piatra Mare. De la cabana, unde era punct de alimentare, mai departe spre Vf. Piatra Mare, coborare spre Stana si pana in ea stanga pe triunghi albastru, urcare abrupta in creasta si coborare la cabana unde era… Finish-ul.

Da, nu mi s-a parut greu ci chiar a fost 🙂

La 10 si cateva minute, vreo suta de iubitori ai acestui sport printre care si Ionut Zinca si Andrei Preda, o luam inspre Canion. Pana acolo a fost perfect, nicio emotie, plictiseala aceea de drum forestier. Dupa care… urcusul binecunoscut pe la Prapastia Ursului a fost o introducere buna in problema. Pe masura ce ma apropiam de Sirul Stancilor parca realizam si mai bine cat de greu va fi urcusul prin locurile acelea. Si ajungem… o vreme mai schimb cateva vorbe cu Cornel dupa care… 🙂 Dupa ce am iesit din zona aceea parca m-am trezit si pana la cabana nu a mai fost cine stie ce.

O oprire de un minut pentru un ceai si plec mai departe alaturi de Cornel. Intram in padure si imediat ii vedem cum veneau din sens opus pe Ionut Zinca si pe Andrei Preda. Au alergat in tandem tot traseul si tot la fel au trecut linia de sosire. Si noi inca mai aveam 🙂 Organizatorii fixasera un timp intermediar de 2 ore de la Dambul Morii pana la cabana si am ajuns intr-o ora si 30 de minute, ceea ce mie mi s-a parut foarte bine, raportat la traseu si… la mine :))

Pana la varf am ramas in urma lui Cornel si cu toate acestea am intalnit aici alti oameni faini… cei de la Livezile Dobrinoiu, salvamontisti, Lucian Liteanu cu pozele sale superbe 🙂 Alex Itu, Adi Iordache… eram in urma d-lui Simion Buburuz si nu reuseam sa-l depasesc de kilometri buni… abia unde era panta inclinata cu zapada, undeva la coborare am reusit. La anii sai are o conditie fizica de invidiat.  Dansul alergase si in anul 2014. Dupa 2 ore si 35 de minute am incheiat si eu concursul… ajungand la Finish unde la organizare era si sotia lui Alex, Rose Marie.

Pozele de mai jos apartin d-lui Lucian Liteanu, un adevarat profesionist 🙂 A ales locul perfect pentru poze… cum apaream noi asa… 🙂

„Alergand din amintiri” :))

Cornel

Geo

La vreo 5 minute dupa ce sosisem ma uit asa la cer si parea ca vine ploaia. Si ce vreme faina fusese pana atunci…

Am mers sa iau niste fasole cu carnati si primele picaturi de ploaie si boabe de grindina m-au prins pe o stanca. Am ramas mai departe la locul meu situat in apropierea cabanierului si a salvamontistilor ce se ocupau de ceaunul cu fasole si de prajitul carnatilor, in atmosfera lor… Apoi, cum problema se agrava, am plecat la o cafea in cabana. De la cafea la o doza de cola… admirand a doua repriza de grindina, mult mai intensa.

La fasole 🙂

Norul cu grindina

Prima repriza de grindina

A doua repriza

Cam asa:

 

La un moment dat, pe la 14:15 am pornit cu altii prin ploaia ce parca scadea in intensitate. M-am felicitat singur :)) pentru ideea rucsacului de a-l lua cu mine. In cabana imi luasem alte haine…

La 14:50 eram la Dambul Morii. Ploaia s-a oprit dincolo de jumatatea traseului. Ma uit la telefon, aveam un tren la 16:05 din Darste spre Busteni si vreo 30 minute pana acolo de mers pe jos. Floare la ureche…

Mersul trenurilor la Darste

Concluzia… un eveniment sportiv bine organizat, un traseu ce poate in cifre pare mic ca si kilometri… insa, fiecare kilometru isi are povestea lui, plus „Golgota” de la Sirul Stancilor 🙂

„Poteci cu soare Nusule … stiu ca doar ne-ai luat-o inainte, cum de multe ori ai facut-o cand alergam impreuna!” – Alex Itu.

Maraton Piatra Craiului 2018 – nostalgia unor clipe

A 13-a editie. 100 de ani de la Marea Unire.

Sambata pe 06.10.2018, sute si sute de oameni uniti de aceleasi sentimente, au pornit in alergare din Zarnesti ca sa inconjoare Piatra Craiului. O noua editie de MPC. O noua revedere cu oamenii minunati care organizeaza acest eveniment special. O bucurie deosebita vazandu-l si auzindu-l pe Lucian Clinciu. De cate ori ma gandesc la acest Român, cuvintele sunt prea mici. Sa nu uitam vreodata ca, in timp ce politicienii si-au luat bucati din tara asta, lasand oamenii sa moara prin spitale, taind salarii, praduind banul public si vanzand orice se putea din tara asta ca si cum nu era si a lor, acest om de exceptie s-a implicat direct in bunul mers al societatii. Astfel, a introdus in Romania, de 13 ani, conceptul de alergare montana si l-a perfectionat permanent.

Anii trec si concluzia mea de acum vreo 9 ani este si va ramane forever in picioare. Lucian Clinciu, promotorul maratoanelor montane, in acele si aceste vremuri ciudate pe care le traversam, a salvat de la manelizare, incultura si derizoriu, zeci de mii de tineri romani. Introducand niste principii sanatoase, morale in primul rand, in competitiile sale, si oferindu-se permanent exemplu, chiar a facut pentru tara aceasta, ceea ce altii cu resurse mult mai numeroase, nu au reusit niciodata. Si nici nu vor reusi pentru ca Romania are nevoie de oameni de calitate, oameni care simt. Oameni care nu raman prinsi in dogme, ura, oameni care stiu ca trebuie sa nu ramanem indiferenti. Oamenii care simt si fac pentru ceilalti!

Nu stiu ce sa spun despre cursa mea la acest maraton. Pentru mine, orice intalnire cu acest OM sau auzul numelui sau imi creaza cel mai profund respect.

Lucian Clinciu

Ca desfasurare de evenimente…

Dupa ce circa o mie de alergatori pornesc in „Hora Craiului”, se organizeaza si o cursa a copiilor. Prin urmare, nu se face ceva doar pentru prezent ci si pentru viitor, pentru cei care vin dupa noi. Un om de exceptie, inconjurat de oameni tot la fel, sadeste in sufletele celor mici acele seminte din care se nasc oamenii frumosi, inteligenti, competitivi, altruisti, interesati.

Am alergat la acest MPC pentru a trai din nou acel sentiment de a fi printre persoane de un anumit fel. La startul MPC se aduna o alta Romanie, nu doar elita alergarilor montane. Aici se alearga in special cu sufletul si apoi cu picioarele. MPC este modelul ideal de educatie romaneasca superioara. Nu ai sa auzi o injuratura, nimeni nu se impinge, dialogurile nu sunt de colt de strada. Fiindca dincolo de nr. de concurs stau oameni de un anumit nivel. E important sa fii acolo, apoi lucrurile vin de la sine.

In zona de start s-a creat un culoar prin care treceau in aplauze cei care au castigat editiile anterioare MPC. Si poate ca unii alergatori montani nu mai sunt printre noi dar, ei vor fi amintiti mereu inainte de orice start la MPC.

Un sir urias de alergatori strabate Zarnestiul si urca spre Fantana lui Botorog si, mai departe, spre Magura. La Casa Folea, dupa vreo 7 km, cei din acel punct asteptau alergatorii cu limonada. La o ora de la start am intrat in padure, trecand de localnici si turisti, jandarmi, voluntari, toti implicati intr-un fel sau altul in acest concurs. Lucian Clinciu stie sa uneasca si acesta este un dar pe care nu oricine il are. Cand vrei sa intelegi un om, sa afli ceva despre el, cauta-i faptele frumoase. Ce a facut acesta, el cu mana lui!

O luam spre punctul La Table unde ma asteptam sa revad un alt om special: Cornel Spiridon. In fiecare an, el este in acel punct unde face o treaba perfecta. Sus pe varf era bursucul de Iulian Coserea. Evident, incurajarile lui sunt de genul: „Abia v-ati miscat!” 🙂 La maraton eram si cu prietenul meu de la liceu, Razvan. Dupa 20 de ani suntem tot aproape 🙂 Da, trebuie sa lasi in viata ta doar oamenii care vor sa fie acolo, oamenii in care te regasesti si cu care poti face lucruri si pentru tine si pentru altii. Daca traiesti doar pentru tine, viata devine o simpla apartenenta la o specie. Iti este de ajuns o privire de o fractiune de secunda ca sa stii ca esti sau nu acolo… Cam asa, ceva de genu’ 🙂

Vremea a fost perfecta, fotografi pe traseu plecati dis-de-dimineata, elicopterul SMURD „parcat” la Plaiul Foii, salvamontisti intinzand corzi, voluntari inimosi, in mijlocul padurii mult mai jos de refugiul Diana spre Coltul Chiliilor… o fata singura facea atata atmosfera incat nu aveai cum sa nu ramai impresionat. In diferite puncte ale Pietrei Craiului flutura drapelul Romaniei… sarbatorind Centenarul. Si mi-am amintit de un monument din Predeal pe care scrie: „Iubirea noastra, Romania!”.

La 2 ore si 45 de minute am trecut de vf. Funduri, in cealalta parte a Pietrei Craiului.

De la Plaiul Foii de unde vine o urcare solicitanta spre refugiul Diana am urcat mai mult in reluare… de la 13:30 la 15:03. In mijlocul potecii imediat dupa ce se incheia urcarea, o doamna ne-a intampinat in costum popular si felicita fiecare alergator. Pe la Coltul Chiliilor jandarmii montani aplaudau, incurajau, intrebau cum se simt cei care alearga…

Nu-i asa ca e alt film? Nu merge cu nimic din ce vedem la TV.

Romania are inca oameni de calitate. Romania adevarata rareori apare la TV, pentru ca lucrurile rele si scandalul primeaza si fac rating. Romania adevarata se cunoaste insa la pas, printre oameni.

Atat la start cat si la final, l-am intalnit pe Lucian Clinciu….

Asa ca, Maratonul Pietrei Craiului nu a fost despre performanta ci despre suflet, unire si bucurie.  Unicitatea acelor clipe m-a facut sa nu pot scrie nimic cateva zile! Tot respectul si multe multumiri tuturor acelora care intr-un fel sau altul, au luat parte la MPC 2018!

Sa ne revedem sanatosi in 2019!

Inceput de octombrie 2016

Fir-ar sa fie, pe munte miroase a iarna, pe la poale e frig si nu seamana a toamna deloc… De la o zi la alta, padurea isi schimba culoarea. Pe la Predeal a si nins putin prin oras…

Pe 1 octombrie a fost Maratonul Pietrei Craiului, au trecut 10 de ani de la primul MPC.  Sunt 10 de ani de cand intr-o Romanie amortita de atatea jafuri, unde politician sau pungas sunt sinonime, neexistand un drum clar catre ceva, se intampla si o chestie foarte interesanta. Un om a venit cu ideea alergatului prin munti. Usor-usor, febra maratoanelor montane a cuprins Romania, salvand de la manelizare si incultura generatii intregi. Lucian Clinciu, caci el este acest erou national a implementat prin propriul exemplu in mintile si sufletele tinerilor, copiilor si celor mai in varsta, principiile ce se afla la baza unei societati civilizate, normale. Am spus de ani de zile, omul acesta este un exemplu, un vizionar, cineva care a facut pentru tara aceasta un lucru care poate fi inteles cel mai bine de generatiile viitoare. Trebuie sa vezi o editie de MPC si iti dai seama ce a construit acest om special.

Mii si mii de oameni fac sport, si nu orice sport, ci alergare pe munte, depasindu-si astfel limitele, contrazicand orice sfat batranesc cu care ne obisnuisem: pe munte nu se alearga. Iata ca pe munte se alearga si inca bine de tot. Lucian Clinciu ne-a dat un motiv, a stiut sa se impuna prin bun simt si modestie. Pentru orice alergator montan, este un model… daca el ar zice celor aproape o mie de oameni ce alearga la MPC sa faca un anumit lucru, toti l-ar face, nimeni nu ar intreba de ce. E minunat ca in Romania noastra chinuita mai exista astfel de repere.

Pe 1 octombrie, a fost a 11-a editie de MPC, de alergare prin Piatra Craiului. Dupa un an de zile de absenta de la orice competitie montana, am fost si eu la start. Ce senzatie frumoasa printre sute de alergatori! Sa fii acolo, sa-i auzi, sa-i simti, toti un singur gand, o singura inima… si Lucian pregatit sa dea startul.

De data aceasta, traseul de maraton a fost in sens invers decat il parcursesem cu alte ocazii. Plec cu Razvan si alti cunoscuti spre schitul Coltul Chiliilor… parca sunt 7-8 km pana acolo. Ajung in 45 de minute de la start. Vine urcarea spre refugiul Diana, pe la jumatatea traseului aud incurajari, clopote, si ma mir ca am ajuns atat de repede. Doar ca nu era refugiul ci niste voluntari. Bravo lor!

Iata o prezentare superba a ceea ce inseamna MPC:

In imagini veti vedea oameni bine antrenati, net superiori multor cadre militare. De altfel, in tara, sunt mai multi maratonisti cu conditie fizica foarte buna decat militari.

Decat sa se introduca nu stiu ce stagiu militar de care vor fugi toti, mai bine ar fi obligati tinerii de o anumita varsta sa alerge 10 maratoane in 2 ani. Ca apoi nu se mai lasa ei, si ai o resursa umana apta ani de zile.

La 10 si un pic eram la refugiu si cobor destul de bine, ajungand la Plaiul Foii intr-o ora si 4o de minute. Imi zic: stai ca e bine, inchei povestea in 5 ore si ceva. Plec de la masa cu bunatati aflata in acest punct si o iau asa pe drumul forestier. Curand, ma las pagubas, e prea lung drumul asta, asa ca mai alerg, mai merg, padurea nu mai venea… Tot pe acolo era si prietenul Bubulu, nici lui nu-i placea suprafata plata.

Vine padurea, ma bucur, vad panta, imi piere cheful 🙂 Totusi, imi gasesc resursele necesare si urc bine, la 11:43 eram la refugiul Spirlea. O ora de la Plaiul Foii nu e chiar rau, tinand cont ca pe forestierul acela de nu stiu cati kilometri nu prea m-am descurcat.

Urmatorul punct era Vf. si Saua Funduri. Aici, urcusul, bolovanii si lungimea traseului mi-au pus capac. Cand am ajuns sub varf, ma uitam de jos, de la corzile intinse, la cei de sus, cum te uiti ca pieton la Intercontinental. Dar cum iarba rea nu piere, hop si eu pe la ora 13 si un pic pe varf. Cu muschii cat pepenii si cu limba pana la piept, nu avea cine sa mai alerge… la vale. Deci, acolo unde era de alergat, nu am alergat, ca nu prea voiau picioarele. Treaba era ca nu mai venea nici punctul La Table… Am mai si fugit ce este drept pe ici, pe colo, dar tot am facut o ora pana La Table.

fbLungul sir al alergatorilor. Poza luata de pe Facebook, din pacate, am uitat cine este autorul imaginii. Poate nu se supara.

Prietenul Cornelus ma ia repede in primire dar mi-am revenit numai cand l-am vazut 🙂 Ma si plictisisem grozav pana la acest punct. Beau vreo trei pahare de ceai si o intind. Pana la Casa Folea tot ritm anemic am avut. Casa Folea este in satul Magura. Printre doi versanti impaduriti se zarea oleaca din Zarnesti. Nu am reusit nici macar sa aproximez cati kilometri mai sunt pana acolo. Eram convins ca sunt vreo 10 km sigur.

Pe traseu de La Table si pana in Zarnesti, m-am intalnit cu oameni dragi dar cine sa le vorbeasca? Levitam 🙂 Uite asa, am trecut pe langa Teodora cu care am fost pe Vf. Moldoveanu, Andrei Tale urca din Magura si imi arata Bucegii, Claudia Gican era pe la Fantana lui Botorog. Ne-am salutat putin si cu gandul la acesti oameni minunati si la cuvintele lor am mai mers asa 🙂 De prin Zarnesti am alergat cu niste copii care venisera inaintea mea pana la final… si acesta a fost unul dintre cele mai faine momente. Am alergat MPC-ul in 6 ore si 25 minute. Mult, evident. Altii cica e bine. Cu antrenament, as fi putut scoate un timp mai bun cu vreo 45 de minute. Pe traseu am stat o vreme dupa Catalin Coltea si Emanuel Guralivu, cand la vorbe, cand la fuga, dar ei mai aveau niste viteze in plus si nu avea rost… 🙂

La Table eram pe la 14 si un pic, la sosire eram la 15:40 aproximativ. Cum am facut 15 km, cati sunt de La Table pana la sosire intr-o ora si ceva nu-mi explic. Doar ca uneori ma apuca fuga zdravana, cu gandul la cat am pierdut de la varf si pana in momentul de fata 🙂

Nu am stat mult pe margine, ca eu imi revin repede, asta pentru ca atunci cand simt ceva, nu mai fortez 🙂 Cum zice Razvan, asta iar a alergat in reluare 🙂 Si de ce mi-am revenit? Ca altfel mai stateam eu pe acolo gura-casca. Mi-a povestit cineva ceva de nu mai puteam de ras. M-ai traisem un moment din acesta la Marathon 7500, dar acolo am ras o jumatate de ora.

Deci la maratoanele montane, exista atat la start/sosire cat si pe traseu, oameni care scot un anumit sunet 🙂 Este sunetul-semnal omniprezent la competitii montane si seamana cu ceva de genul: piu-piu! Pentru aceia care vin pentru prima oara la concursuri din acestea, si aud acest semnal, li se pare ca se intampla ceva neobisnuit. Acum cativa ani, am ras cu lacrimi de un prieten, care nu intelegea ce se aude, de ce se aude. Eu ma faceam ca nu stiu si ma uitam la el ce ochi mari facea. Se agita pe langa cort sa inteleaga ce se intampla. De cate ori mi-aduc aminte de faza asta, vad un chip foarte mirat, intreband de ce fac asa si cine? :)) De data aceasta, o alta persoana traise ceva asemanator si povestindu-mi, am zis ca lesin de ras. Auzise pe cineva la microfon strigand asa, si se tot uita, in ideea ca poate patise cineva ceva :)) Nu-si explica :)) Rad si acum cand scriu…

Fain, maratonul din Piatra Craiului, chiar e bucurie, cum zicea Lucian. In clasament vad ca am ajuns si eu pe locul… 95 la categoria de varsta. Nu e rau, nu e nici bine. Am trecut linia si asta e important. MPC te trezeste la viata… 🙂

dscf5761

dscf5772Au fost si curse pentru copii

dscf5824Liceul din Zarnesti. Trebuie sa ma asez si eu langa un bec 🙂

Sa mai adaug si poze, ce am mai vazut zilele trecute:

dscf5091Un gutui pe la Comarnic

dscf4885Frumoasa si veche… in zona Predeal

dscf5867Ce monumente avem in Valea Prahovei si cresc boscheti pe ele…

dscf5706Zic sa ma bag pe paraiasul asta sa vedem cum este…

dscf5707

dscf5713O mierla de apa… cica pasarile acestea sunt fidele locului… deci, pe aici isi facea veacul.

dscf5721I-am facut 10 poze pana a iesit una cum trebuie

Si pe la Busteni a inceput reabilitarea statuii caporalului Musat. Asta mi-a placut, de asemenea.

Asezarea Busteniului pe harta alergarilor montane: „Alearga in Capitala Muntilor”

Au fost 3 zile in statiunea Busteni de vis sau de foc, depinde cum le-am trait fiecare. Pe langa multimea de turisti de care nu mai aveai loc pe strada, orasul si imprejurimile au fost strabatute de sute de alergatori montani. Cei mai buni sportivi si nu numai, si-au dat mana la Busteni, pe 7 august la Vertical Trail Race, pe 8 august la Campionatul National de Alergare Montana si pe 9 august la Busteni SkyRace.

Organizatori au fost Asociatia „Sport la Orice Varsta”, reprezentata de Radu Milea si Lucian AlMarii, Primaria Busteni, Intersport si multi alti sponsori cunoscuti prin prezenta lor constanta la astfel de evenimente.

Iata, mai jos, cata lume era seara la telecabina Babele, ca sa coboare. Nu am vazut niciodata asa ceva 🙂 Asta ca sa va dati seama ce a fost la Busteni in aceste zile… acest extraordinar eveniment de alergari montane, plus operele lui Salvador Dali expuse la castelul Cantacuzino, coroborat cu un eveniment cultural intins pe mai multe zile si vremea buna, au umplut orasul de oameni.

telecabina babeleSambata, la coborare de pe Platoul Bucegi. Poza luata de pe contul de Facebook: Excursii Bucegi. Pana unde se intindea coada…

Sa incep cu prima zi a alergarilor montane. A fost vorba de cursa pe Jepii Mici, cine ajunge primul de la telecabina Busteni la Babele, concurs cunoscut mai bine sub numele de Vertical Trail Race.

v1Startul a inceput sa se dea incepand cu orele 16 si la fiecare 30 de secunda pornea in cursa un alergator.

v2Locul de start a fost ca in fiecare an langa statia de telecabina din Busteni

v3Telefericul Prahova a fost unul dintre sustinatorii acestui eveniment

v4Concurenti la start

v4

v6Bustenarul Justin Valceanu

v7Acesta a facut o cursa frumoasa… tinand cont ca este la prima sa participare si ca doar eu si cu el am fost la acest concurs, merita apreciat efortul lui.

v8Alti doi prieteni, dl. Stan Turcu si in spatele sau Catalin Coltea.

La ora 16:50, am plecat si eu in cursa, fiind sustinut de jandarmi montani, cativa salvamontisti, localnici…

cipi goranFoto: Ciprian Goran

Am plecat si echipat si motivat. Eu cand merg pe munte, imi iau cam toate masurile de prevedere, adica sa am si niste haine de schimb ca nu prea imi place frigul. Intr-un an, la concursul Hit the Top, era prima participare la acesta, imediat ce am ajuns in creasta, abia mai respiram de la vantul rece. Fiind transpirat, prin padure a mai fost cum a mai fost, dar cand am ajuns sus, la gol alpin, parca era Siberia si eu ud intr-un tricou. De atunci, planul este ca oriunde alerg sa stau fara griji, in orice situatie… sa pot veni si dupa o zi acasa 🙂

Pana la start, am avut atata treaba de serviciu, prin diferite localitati din Valea Prahovei incat am reusit sa mananc in acea zi 2 placinte cu mere si 2 strudele. Am mai fugit si de acasa spre locul de start cu gandul ca ma incalzesc un pic 🙂 si chiar asa a si fost.

Pana la traversarea Vaii Jepilor am mers foarte bine. In general, am facut o cursa buna. Pe traseu era si Silviu Balan sa ne dea apa la cei care treceam pe langa el. A si plouat putin, fapt care ne-a ajutat… altfel caldura ne-ar fi pus probleme. In apropiere de hornuri, s-a modificat ceva… nu mai reuseam sa am viteza. Tricoul era ud-ud, nu de la ploaie… si desi mergeam bine nu mai aveam ritmul initial. Pana sa ajung la cabana Caraiman am auzit zgomotul unei adevarate galerii. Pe marginea vaii stateau mai multi prieteni ai celor care alergau si strigatelor lor se auzeau pana departe 🙂

Am ajuns la cabana in acelasi timp cu favoritul concursului: Viorel Palici. Bineinteles, el plecase cu vreo 20 minute mai tarziu. Va dati seama cum a fost sa nimeresti printre astfel de suporteri adevarati 🙂

Nu am reusit sa castig minute, ca de obicei, pe portiunea dintre cabanele Caraiman si Babele, asa ca am ajuns la final un pic in reluare. Eram sigur ca am facut mai mult cu 5 minute decat in 2014. De fapt, nu am mai scos 76 de minute ci 80 de minute. Comparativ cu 55 de minute ale campionului este imens 🙂 Totusi un timp bun pentru mine insemna intre 68-72 de minute.

Am stat de vorba cu salvamontistii, in special cu Florin Treaba, care era accidentat de la un concurs anterior, apoi am coborat ca toata lumea… pe unde am urcat. La coborare, am facut ca la urcare, acelasi timp. Pe acasa, am cazut frant, epuizat, somn si pe la ora 22 m-am trezit cu alte forte. Sambata am facut treburi mai usoare, cu gandul sa fiu pregatit cat de cat si pentru concursul de duminica. Bine, nu aveam cum pentru ca acumulasem de mult niste chestii, dar oricum incheiam si acel concurs.

Important este sa participi si atunci cand iti dai seama care sunt limitele, sa nu te dai peste cap incercand nu stiu ce, pentru ca se pot intampla si altele, si poate concursul se termina printre alte locuri: spital, d-astea. Iar atmosfera evenimentului, bucuria de a vedea alti alergatori, prieteni, de a alerga printre peisaje reprezinta niste bucurii pentru unii greu de inteles dar superioare oricarui rezultat.

Vine insa dimineata zilei de duminica si pana sa ajung in fata Primariei din Busteni imi dau seama ca mi-e foame. Nu prea tare, dar sarisem peste masa de seara si peste cea de dimineata, zic eu ca pe traseu nu se poate manca, totusi intru si imi iau un chec mic, niste banane si cateva ciocolate mici. Mananc checul si 2 banane, fac niste poze pe la Primarie, un asemenea eveniment a asezat pe harta alergarilor montane acest oras. Arata foarte bine, parea plin de viata, oamenii se opresc atunci cand vad ca se intampla ceva…

Cursa de duminica a fost mult mai lunga decat cea de vineri. Busteni SkyRace avea cam 30 km, se pleca din fata Primariei spre Caminul Alpin, se traversa Poiana Costilei, apoi de la Pichetul Rosu se urca spre Prepeleag… mai departe cabana Malaiesti, urcare prin Hornul Mare la Vf. Omu, coborare pe Valea Cerbului-Poiana Costilei-Caminul Alpin si sosire la Primarie. Un traseu deosebit de spectaculos…

b1Harta traseului

b2Profilul traseului

b3In fata Primariei Busteni

b4Inainte de start

b5

b6

Radu Milea ajutand un alergator. Nu stiu cum au rezistat el si Lucian in aceste zile… au si marcat trasee, Radu a alergat la Campionatul National, au organizat totul, tinut evidente, premieri… cred ca vor dormi 24 de ore neintrerupt 🙂

Si la ora 9 am plecat in cursa, circa 140 de alergatori, indemnati de unul dintre cei mai buni prezentatori de evenimente intalniti: Catalin Sanatescu.

A fost un start neutralizat, adica pana am ajuns in zona sigura, condusi de Radu Milea, nimeni nu avea voie sa iasa din grup, sa se departeze. Politia, si ea prezenta a inchis unele strazi temporar… Din padure, insa fiecare a fost pe cont propriu. Chiar acolo la marginea padurii era un panou care arata ca suntem la primul kilometru al cursei.

Vremea era superba, organizatorii anuntasera ca la Start au venit cei mai buni alergatori de la noi din tara si pot spune ca vreo 30 am recunoscut destul de repede.

Personal eram cam ingrijorat de timpul limita pana la Malaiesti. Daca nu ajungeai in 3 ore erai descalificat. Si ma gandeam daca nu ajung in 3 ore? Mi se parea destul de departe cabana. Am reusit totusi sa alerg bine, nu asa cum stiu sa alerg dar acesta este randamentul in aceasta perioada. Ajung in Poiana Costilei unde erau CPNT-istii voluntari, ne salutam, nu stam mult de vorba, nici apa, nici fructe, nu vreau nimic si plec. Pana aici au fost 5 km, alerg binisor spre Pichetul Rosu, unde vad un panou cu 8,2km si incep sa urc spre Poiana Bucsoiului.

Nu departe de aceasta poiana aud o vuvuzela, imi spun ca nu are cine sa fie altcineva decat Vlad Gi. Printre strigate si suflat in vuvuzela il si vad pe acest inimos om de munte. Poze, cateva vorbe si plec.

In minte aveam traseul ca pe puncte principale si secundare. Principale erau Primaria, Poiana Costilei-cabanele Malaiesti si Omu, secundare: Caminul Alpin, Pichetul, Poiana Bucsoiului, Prepeleag, Hornul Mare, Poiana Vaii Cerbului. La Prepeleag ma surprinde la 10:36 un sms, am avut timp si sa raspund si sa alerg pana la Malaiesti. La cabana ma uit la ceasul unei fete-voluntar si vad 10:47. Aici a fost segmentul in care am alergat perfect. Inaintea mea vedeam cel putin 15 alergatori, si dupa ce am trecut de prima terasa glaciara, am vazut si mai multi.

Frumoasa valea Malaiesti, multe corturi pe langa cabana, lume multa, un colt de rai in care trebuie sa mai ajung si la plimbare. Nu mi s-a parut ca urc bine nici pe aceasta vale. Cand am intrecut, cand am fost intrecut, abia m-am tarat pana spre Horn unde era umbra si bine. Am reusit sa ies din el pana la urma si aproape de ora 12 eram la varful Omu. Pentru mine asta a fost o performanta: Busteni prin Malaiesti la Omu in 3 ore. Stau un pic cu Iulica Coserea de vorba, dar il vad pe Cezar si inca 2 prieteni, care aveau o doza de cola pentru mine 🙂 stau cu ei la o mica poveste, apoi la 12:20 plec, convins ca voi scoate un timp bun pe Valea Cerbului.

Am taiat toate serpentinele, apoi cum nu alergam asa cum stiam eu ca trebuie, ma enervez si incep sa boscorodesc pe acolo, sa merg la pas. Numai bine ca ma intalnesc cu Andrei Ivanov sau Andrei Plimbarici cum il mai stim si imi zice ca nu-mi face poza daca nu alerg 🙂 O buna bucata de timp am alergat din nou, nemultumit total de mine si ma luase o sete ca niciodata… ficatul e clar 🙂 Mai intrec 2-3 concurenti, cine stie cati m-au depasit pe mine cat am stat la Omu, ajung in Poiana Vaii Cerbului, nici nu indraznesc sa ma uit la telefon sa vad cat este ceasul sau sa intreb pe cineva si continui cu viteza a doua. care m-a caracterizat la aceasta cursa.

Cu urechea prind un susur de apa, stiu ca in albia Vaii Cerbului, gasesti apa doar in cateva puncte si pe cativa metri, ies din traseu si o iau in directia apei. Acolo, mai gasesc si alte persoane, urc pe o stanca la cascada mica… 20 de pumni de apa, apoi apa rece la cap sa ne revenim si fuga iar. Incredibil, tinand cont de ceea ce credeam, dar am ajuns intr-o ora de la Omu in Poiana Costilei. Acolo alte 2 pahare de apa si am continuat spre Primarie. La un moment dat il intalnesc pe seful Jandarmeriei Busteni, dl. Sasu, era pe un ATV in patrulare, vin Caminul Alpin, cateva strazi si sosirea dupa 5 ore… in prima parte a clasamentului 🙂 si pe locul 19 la categoria 35-50 de ani. La aceasta categorie au fost 40 concurenti, pe la jumatate si eu 🙂 Dar slab oricum… se putea un 4 ore si 20 de minute.

Nu m-am simtit cine stie ce obosit dupa cursa. Mai greu mi s-a parut Vertical Trail Race, desi a fost mult mai scurt. Nu am alergat cum trebuia, e clar. Daca sunt 30 km impartiti la 5 ore inseamna 6 km pe ora. In concursuri montane, dupa cum arata gps-ul meu, viteza este peste 7 km/ora. Bine, media in general, ca in unele locuri urci mai greu, cobori repede.

Organizatorii pregatisera locul de premiere. Primul si in aceasta zi a fost Viorel Palici, care a facut tot traseul in 2 ore si 59 de minute. Apoi Andrei Preda 3:02… intre cei doi este o mica diferenta de valoare, cred ca in curand, Andrei Preda va deveni cel mai bun.

b9

b10

b12Jandarmii au fost pe trasee si au supravgheat acest eveniment, dand o stare de siguranta tuturor

b13La festivitatea de premiere a aparut si dl. Primar, care a luat practic o parte din franele evenimentului si a reusit sa tina lumea conectata

b18aTanase Geanina pe primul loc… dar deja cu ea si cu Iulia Gainariu ne-am obisnuit sa le vedem pe podiumuri 🙂

b38aCastigatorii la categoria 35-50 ani: Neagoe Ion „Nusu”, Daniel Stroescu si Alin Tanase. Despre fiecare in parte pot fi spuse multe lucruri, sunt binecunoscuti in aceasta lume a alergarilor montane.

b19aPrimarul s-a implicat in premiere, a presarat festivitatea cu epigrame si glume, amplificand voia buna a celor prezenti.

b20

b21

b24Dl. Stan Turcu, veteranul alergarilor montane a ocupat locul 3 la categoria +50 de ani

b25Iar la peste 50 de ani, castigator a fost instructorul sportiv din Predeal, Nicusor Plumbota

b26Viorel Palici pe locul 1 si Andrei Preda pe locul 2

b27aIulia Gainariu

b27bLanga Primar, ii vedem pe Gyorgy Szabolcs si pe Silviu Manea. Gyorgy Szabolcs incepand de sambata, 8 august este cel mai bun alergator montan din Romania, pe locul 2 fiind Ionut Zinca. Asa arata rezultatele Campionatului National de Alergare Montana.

b28Ploaie de confetti

b29

b31Mai trebuie spus ca dl. Primar a declarat ca a fost in Delta la o intalnire a Asociatiei Oraselor din Romania… unde dansul este secretar general, ca va pleca la Beijing in week-end-ul urmator, cand la Busteni este un alt mare eveniment: Balcaniada, tot cu alergari montane… dar are incredere in cei care organizeaza evenimentul…

A multumit Asociatiei „Sport la Orice Varsta”, mentionand ca la anul se va implica si mai mult in organizare, iar lui Lucian AlMarii i-a schimbat numele in Lucian AlBusteniului 🙂 De asemenea, a precizat ca in 2017 la Busteni se va desfasura Campionatul Mondial de Alergare Montana si ca in curand centrul atletismului romanesc se va muta la Busteni, stadionul va intra in renovare…

b32Lucian AlMarii la brat cu dl. Primar

b33Si, la un moment dat, prezentatorul a adus in atentie nevoia de sprijin a unui alergator montan, in prezent internat la o clinica in strainatate. Imediat, Primarul s-a cautat prin buzunare, a scos toti banii pe care-i avea, adica o mie de lei, si i-a introdus in cutia cu donatii… in aplauzele tuturor.

b33aCe-i al lui, este al lui 🙂

b34bTricoul si medalia

b35aMedalia este poate cea mai reusita pe care am vazut-o la vreun concurs

b37Verso, ca sa se vada cine a realizat-o.

Mai pot fi spuse o sumedenie de lucruri, dar acestea se simt mai bine la fata locului si aici poate ar ocupa mult spatiu, deci inchei multumind organizatorilor, alergatorilor, voluntarilor, institutiilor statului prezente la datorie, sustinatorilor-unii dintre cei mai frumosi oameni, localnici si turisti, fotografilor de la finish si de pe traseu, tuturor acelora care au pus umarul la acest eveniment cu atata greutate. Cred ca nicaieri nu ar fi putut fi mai bine organizat acest eveniment decat la Busteni – Poarta Bucegilor. De aici intri in Bucegi cel mai bine 🙂 mergi pe cele mai importante trasee turistice din acest munte.

 

Concursul „Atinge Omu” – o poveste reusita; Incidente cu ursi, ploi si diverse

O sa abordez subiectele treptat dar nu in ordinea din titlu 🙂

Tot mai multe persoane incep sa-si puna intrebari, sa arate spre padurea care a imprumutat la inceput de vara aspecte de toamna. Gandacei care ataca fagii sunt pretutindeni, pe ferestre pe la case, in mijloace de transport in comun… trebuie doar sa te uiti cu atentie.

Sambata a plouat pe Bucegi bine de tot, grindina, fulgere, trasnete, tot ce trebuia sa se intample la o asemenea altitudine, pe poteci siroiau apele pluviale creand adevarate santuri… nici in Sinaia nu a fost mai bine. Desi am fost pe Bucegi sambata, toata ziua, nu am prins nicio ploaie. Se pare ca nici in Busteni nu a plouat.

Vineri am citit un articol pe net cu un urs „mare cat patul” 🙂 care fugarise niste sportivi din lotul national de nu stiu ce, cantonat la Complexul Piatra Arsa de pe Platoul Bucegilor. Initial, gandul m-a dus la faptul ca fugeau baietii astia printre jnepenii de langa complex si s-au intalnit cu ursul. Dar, de fapt, ei alergau pe traseul turistic ce duce la Pestera Ialomitei si prin Padurea Cocora au dat nas in nas cu ursul. Am renuntat sa scriu un articol pe tema asta, chiar daca mai spre seara a avut loc un incident cu un alt urs, adica niste masini au accidentat mortal un urs pe DN 1 la Poiana Tapului; pentru ca urma sa ajung sambata in Valea Ialomitei. Si ma gandeam eu ca imi voi face o imagine corecta asupra a ce li s-a intamplat acelor sportivi.

Bineinteles ca am presupus ca acesti alergatori fugeau repede si in liniste prin acea padure, au surprins ursul si acesta s-a speriat si a pornit dupa ei, instinctiv. Sportivii spuneau ca i-a fugarit ursul vreo 50 m dar ei s-au oprit dupa vreun kilometru 🙂 Un nou record national a fost stabilit cu siguranta prin Padurea Cocora…

Si in Valea Ialomitei am aflat de la seful Salvamontului, dl. Doru Deaconescu… ca, prin padurea respectiva este o ursoaica, aceasta are doi pui, ca ei o stiu din primavara… deci asta a fost. Ursoaica si ursuletii pasteau pe langa traseul turistic, baietii astia in alergare au trecut pe aproape, logic ca ursoaica s-a luat dupa ei, logic ca i-a alergat o distanta mica pentru ca nu-si parasea puii. Articolul citit de mine era evident unul mult exagerat 🙂 Am intalnit si eu sambata seara un urs in preajma unui drum forestier, dar el a urcat la vreo 100 metri pe o panta si statea acolo, iar eu am trecut mai departe… fiecare cu treaba lui. El auzise ca vin, eu auzisem cand urca panta…

Am mers in Valea Ialomitei la concursul organizat de Salvamontul dambovitean si denumit „Atinge Omu”. Din august 2014, de cand am fost la Vertical Trail Race, nu am mai fost la vreun concurs de alergare montana… pentru ca nu am mai reusit sa-mi fac timp, nici sa ma antrenez… si merg doar cand stiu ca pot trece linia de sosire. Deocamdata nu am abandonat la vreun concurs. Este insa un inceput in toate 🙂 🙂

Un lucru interesant a inceput sa se intample cu mine de vineri. Parca se pregatea organismul de concurs, ceva independent de minte si vointa 🙂 Cred ca atunci cand nu este nici una si nici alta, se mai invart si alte rotite 🙂

Si aveam o pofta teribila de mancare, lichide beam continuu, somn imi era… ca de obicei, in ajun de orice concurs, un genunchi mai da semne ca nu vrea, desi pana acum nu „a zis” nimic…

Vine sambata, plec la concurs. Traseul de alergare unul binecunoscut: start de la refugiul Salvamont situat langa telecabina Pestera – urcare pe Valea Obarsiei Ialomitei pana la Vf. Omu – continuare pe ramura vestica a Bucegilor pana in Saua Batrana unde este un refugiu – coborare pe Valea Doamnele – sosire langa telecabina Pestera.

Startul s-a dat la ora 11, eu am urcat pe la 9 si ceva la Babele cu telecabina.

peisaj babele 1

peisaj babele 2Am coborat usor, admirand peisajele

peisaj babele 3

peisaj babele 4

peisaj babele 5

peisaj babele 6Cum aveam timp, m-am plimbat mai mult

peisaj babele 7Aici m-am oprit! Si am stat sa admir din iarba imprejurimile, privind spre lacul langa care am stat cu alta ocazie… sa mananc niste banane…

peisaj babele 8…cu un ochi la zona de start a concursului unde se vedeau sportivi, corturi, masini, dar cum era aproape de ora 10 si timp sa ajung mai aveam… am ramas intins pe acolo sa ascult muntele… 🙂 Nu am stat mult linistit ca…

peisaj babele 9…privind spre stana de la baza muntelui Doamnele (se observa in imagine), vedeam si auzeam caini latrand. Trei turisti ocolisera stana ca sa intre in traseul ce urca acel munte si cainii de la stana ii simtisera. Din ce vedeam asa de la distanta, un caine mare alb tot se tinea dupa ei, incercand sa-i prinda de picioare. Pe caine nu-l striga nimeni de la stana… la un moment dat aud un pocnet slab, cred ca unul dintre turisti a dat cu o petarda mica. Nu prea folosesc acestea, sunt bune cele cu trei focuri care se vand de Craciun. Cainele a fugit inapoi la stana, dar turistii nu s-au departat prea tare din cauza urcusului. Cred ca si obosisera putin la inceput incercand sa ia distanta fata de caine.

Cainele insa a revenit iar pe langa ei, latrand de zor 🙂 I-au mai dat o petarda, dupa care au mai urcat un pic si au facut un popas de 10-15 minute. Tot ma gandeam la ce spunea Ion Trandafir, organizatorul Hit the Top, care a cotonogit cainii de la mai toate stanele din Leaota 🙂 La cate pietre erau pe acolo… turistii nu or fi vazut niciuna 🙂

Vazand chestia asta, cand am ajuns la organizatorii concursului l-am intrebat pe Geo Badea, -in opinia mea, cel mai bun salvamontist din Parcul Natural Bucegi (cel mai bun inseamna si existenta multor altor calitati)-, pe unde ne intoarcem din Valea Doamnele: pe traseul turistic sau pe drumul ce trece pe sub stana de la baza muntelui Doamnele? Mi-a spus ca traseul de alergare este acelasi cu traseul turistic. Prin urmare, cine mergea pe drum o facea pe proprie raspundere, de altfel, toti concurentii semnau o astfel de declaratie, intelegand riscurile unei asemenea competitii.

bariera drum obarsia

panouDoua treburi bine facute… ce sa cauti cu atv-ul pe acolo?

tabara 1In asteptarea startului

tabara 2

Ma uit la vreme, era clar ca inspre Babele-Piatra Arsa ploua, nu si inspre Omu. Am stat cateva minute sa studiez cerul, muntele, vantul, ca sa imi dau seama: imi iau un rucsac mic cu mine sau nu imi iau? In acesta am toate accesoriile necesare pentru orice vreme. Tinand cont de vreme si de specificul concursului, adica unul de viteza, renunt la rucsac spunandu-mi ca oricum ajung la vf. Omu intr-o ora, deci nu am de ce sa-mi fac griji. De la Omu pana la refugiul Batrana mai mult de 30 de minute nu voi face… Daca este ploaie puternica raman fie la Omu, fie la refugiul din Saua Batrana.

Zis si facut. Imi iau doar telefonul, doi plasturi 🙂 🙂 si tricoul din Irak… imi place tricoul asta, este lejer, nu retine apa, se usuca repede… La 11 luam azimut varful Omu, unde era primul post de control. Constient de pregatirea mea 🙂 am si spus cu mai multe zile inainte ca este o minune daca intru in primii 10. La start insa, vazand ce nume grele ale competitiilor montane s-au aliniat, am realizat ca si minunile astea se produc si ele uneori, iar acum nu era cazul 🙂 Dar in primii 15-20 tot as fi iesit 🙂 🙂 Am o problema cu treaba asta, adica din reo 70 de concurenti, mi se pare aiurea sa ies pe la coada clasamentului. Mai bine stau acasa. Cand alergi cu sportivi renumiti este bine insa sa obtii un loc cat mai onorabil, in prima jumatate a clasamentului… parerea mea!

Fugim spre Cascada Obarsiei, eu cu gandul la fiecare potecuta, piatra, curba, imi era totul familiar, imi ziceam ca multe nu se mai pot schimba o data ce ai trecut de urcusul de pe langa aceasta cascada. In sensul ca… nu prea mai poti ajunge din urma pe altii. La aprecierea mea, eram in primii 20 inca de la acea cascada. Cand am ajuns pe poteca de deasupra vaii Cerbului spre Omu, l-am vazut pe Galiteanu, unul dintre cei mai buni, pe sub varful Gavanu.

De la Omu, pentru majoritatea alergatorilor montani este ceva facil, se zboara 🙂 pe ramura vestica a Bucegilor. Nici nu am intreabat la punctul de control cati sunt in fata, m-am oprit pentru notarea nr. de concurs si am plecat mai departe. Este foarte greu sa mai prinzi pe cineva din urma pe astfel de portiuni. Cand sa ajung pe Saua Doamnele il vad in spate pe Mihai Godeanu… asa a fost pana la finish, eu fugeam de el, el dupa mine 🙂

Am vazut o ploaie puternica spre Pestera si zona Horoabele, dar din fericire norul avea o directie de deplasare opusa noua si nu am fost udati deloc pe traseu.

Nu stiu cum naiba am reusit iar performanta de a alerga singur prin plaiurile acelea… totusi Mihai era prea departe… iar in fata nu vedeam pe nimeni 🙂 🙂 Cat vedeai cu ochii nu era nimeni. Nici dupa Mihai nu se vedea cineva. La maratonul din muntii Ciucas, unde iesisem pe locul 7 sau 8, tot asa, fugisem prin paduri singur mai bine de o ora, nu mi-a placut deloc si nici nu am mai fost prin acele locuri de atunci.

Intru prin jnepenii la capatul carora se afla refugiul Batrana si un alt post de control, ies dintre ei, mi se noteaza iar nr. de concurs, si continui pe Valea Doamnele. Nu prea poti alerga bine pe aici, nefiind o poteca lata, trebuie sa fii un pic atent, dar am reusit sa pastrez distanta fata de urmaritor. Trec pe deasupra cascadei monument natural in prezent fara apa si vad la distanta mare alti alergatori. Pe coborare, doar in cazuri exceptionale am mai intrecut si eu cate un concurent, de-a lungul timpului.

La iesire din Valea Doamnei, era Geo Badea si un coleg de-al sau, vorbim putin si pornesc mai departe… intrezarind o chestie…

Mai multi alergatori nu au urmat traseul turistic ci au luat-o pe drum. Tot alergand la vale nu prea eram cine stie ce obosit, si mi-am facut de sus, de cand i-am vazut pe cei din fata, urmatoarea socoteala: daca alerg mai tare, ii ajung acolo unde traseul intersecteaza drumul. O iau asadar pe traseul turistic, Alin Tanase ma incurajeaza, imi zice ca vine cineva din spate foarte tare. Nu avea cine sa fie decat Mihai Godeanu, dar mi-am dat seama ca nu are cum sa ma mai ajunga si nici nu ma mai gandeam la el… ci la ce voi face cand voi ajunge langa acel grup de alergatori, daca voi avea resursele necesare pentru a-i depasi.

Am iesit la vreo 100 metri in spatele lor 🙂 dar nu mai erau toti, am mai vazut inca un sportiv in spate si 4 in fata. In grupul din fata i-am recunoscut pe Gianina Tanase (locul 2 la feminin ulterior) si Florin Totalca, nu stiu cine erau ceilalti doi… Pana la finish din grupul de 4 am depasit 3 sportivi… am ajuns pe locul 14 la Open. Am inchis cercul Pestera-Omu-Batrana-Doamnele-Pestera in 2 ore si 4 secunde. Pentru mine un timp foarte bun 🙂

Primul a ajuns Viorel Palici cu vreo 30 de minute inainte 🙂 Cel de pe locul 5 a venit la o ora si 45 de minute. Apoi in 15 minute alti 10-15 sportivi. Deci cam asa sta treaba cu valoarea si antrenamentul! La o astfel de cursa, mai poti spune ca nu ai fost in forma, etc, sa zicem ca pierzi 10 minute, dar la 20-30 minute diferenta de primul loc nu ai ce sa spui. Ca mai erau voci care sustineau diverse, faceau comparatii, ca alearga mai bine nu stiu pe unde 🙂

Primii 5 sositi de la cursele de viteza, sunt cam apropiati ca valoare, vine apoi un esalon pana la locurile 10-15, un altul 15-20 sau 15-25 chiar 30. Dupa care se rupe filmul, de regula dupa a doua jumatate a clasamentului… cand incep sa apara si altii, care fie alearga mai incet ca nu au antrenament sau ca le place sa priveasca peisajul, sau se menajeaza, ori raman sa se hidrateze pe la punctele de control, ori s-au accidentat si totusi vor sa continue…

A fost o cursa foarte frumoasa, bine organizata, cu voluntari aflati la intersectii de trasee ca sa nu se rataceasca nimeni, cu masina Jandarmeriei pe traseu, Salvare, o mica petrecere cu bulz si lapte inainte de premiere.

Dupa sosire, m-am gandit eu ca este bine sa merg pe jos o vreme… ca sa nu am a doua zi febra musculara. Pe la ora 14 privind din nou cerul si directia norilor, am plecat spre Babele. Dupa cum se comporta natura, ploaia se ducea spre Cheile Tatarului-Bolboci. Cred ca in jur de ora 15 eram la Babele:

babele

ploaie spre bolbociCum ma asteptasem, ploaia se ducea la Bolboci, totusi atinsese si Padina… am vazut seara imagini cu grindina de pe la cabanele de acolo. La Babele insa nu ploua.

Privesc Platoul Bucegilor spre Piatra Arsa si imi spun ca in 30-40 de minute o sa ploua si la Piatra Arsa. Mai plouase si pe la ora 11.

platouDar in 30-40 de minute as fi ajuns la Piatra Arsa, deci am plecat intr-acolo

intersectia cu jepii mariAjung la intersectia cu Jepii Mari, la cateva minute de complexul Piatra Arsa. Inca nu ploua. Spre Cota 2000 era urgie. Fulgerele apareau la 5-10 secunde distanta unul de celalalt. Era o prostie sa merg mai departe. Pana trece ploaia m-am gandit eu ca pot astepta la un ceai cu lamaie la Piatra Arsa:

ceai la piatra arsaPloaia 🙂 Pe aici am mai vorbit cu unul, cu altul, timpul a trecut, ies afara, privesc si plec spre Cota 2000. Dupa efort un ceai cu lamaie este perfect 🙂

spre cota 2000Varful Furnica… se vedea cum se elibereaza de nori, unii mergeau in dreapta, altii in stanga

varful furnicaFrumos si liniste… daca totusi intervenea neprevazutul, era o stana la 10 minute in dreapta si o alta in spate pe langa stadion. Este bine sa stii chestiile astea, sa nu stai in fata trasnetelor, sub grindina… ca la stiri asa s-a dat „rupere de nori prin Bucegi”…

poteca munte furnicaPe muntele Furnica privind in spate spre Platou

gheataCe se mai pastra prin iarba

urme ploaiePe Drumul de Vara, in urma ploii ce urma directia Cota 1000-Posada-Comarnic

cota 1400Cota 1400

Apoi pe la schitul Sf. Ana, drumul vechi al Cotei… am ajuns la cabana Schiori:

cabana schiori

manastirea sinaiaManastirea Sinaia…

Am luat un maxi-taxi spre Busteni si… asta a fost ziua de 13 iunie 🙂

medalie

Sezonul curselor montane prin Bucegi: „Atinge Omu”, „Marathon 7500”, „Busteni SkyRace”. Alte stiri

Ar fi trebuit sa scriu despre altceva, dar alergarile mi se par mult mai interesante 🙂 Totusi, un pic, un pic sa mai vorbim si de altele…

Da, am citit interviurile lui Ciutacu, foarte interesante declaratiile Alinei Bica… mai zicea un general ceh ca in doua zile Rusia poate ocupa tarile baltice… chestie spusa sa nu taca, adica nu stiu cine ar crede ca nu ar putea fi asa. Dupa cum reiese foarte clar ca succesele separatistilor in Ucraina au fost dintotdeauna succese ale armatei ruse… o mana de separatisti nu pot declansa peste noapte ofensive de-a lungul unui front de sute de kilometri, sau dobori avioane, elicoptere… Si treaba cu Statul Islamic pare foarte periculoasa… ai zice ca au o armata foarte bine organizata, experimentata, numeroasa. O multime de state ii bombardeaza si tot astia cuceresc oras dupa oras. Citisem ca la ei se sta la coada in misiunile sinucigase si ca unii merg la nu stiu ce superior sa se planga ca doar aia cu pile ajung mai in fata pe liste. Initial am zis ca ma uit la un articol din Times New Roman dar era real.

Apropo de stiri, un prieten mi-a atras atentia ca pe Facebook era contul unei persoane din Predeal, care a scos un ziar, similar cu cel de la Sinaia. Am reusit sa copiez aceasta imagine, inainte de a fi sters acel cont dar nu mi se pare oportun sa o public. Trebuie sa inteleg mai bine ce se intampla. Deci avem in Valea Prahovei 3 ziare: Ziar de Sinaia, Ziar de Busteni, Ziar de Predeal. Mai trebuie unul de Azuga. Poate il face dl. Debreti 🙂

Simona Halep a pierdut un meci la nu stiu ce turneu… de parca este asta o tragedie, mai imi zicea o prietena ca Biserica s-a dezis de minunile parintelui Arsenie Boca, ea cita dintr-un articol publicat pe net. De fapt, numele de Arsenie Boca este atat de des folosit pentru ca vinde. Oamenii s-au prostit… tot citind despre acest parinte, caruia i-au fost puse in spate nu stiu cate minuni. Bineinteles ca Biserica nu avea cum sa nu se dezica de tot felul de rataciri. Deci nu de parinte s-au dezis, ci de falsele minuni sau profetii, de cartile neadevarate aparute, de chestiile inventate de oameni pentru a pacali alti oameni.

kUn tablou superb

Revenind la subiect, de care m-am distantat desi nu mi-am propus, dar s-a intamplat 🙂 mi se pare important sa trec in revista 3 curse lunare de alergare montana, ce se vor derula in Parcul Natural Bucegi.

In iunie vine cursa organizata de Salvamont Dambovita si denumita „Atinge Omu”. Au renuntat la ultramaratonul Bucegi-Leaota si au creat un alt traseu, la fel de pitoresc dar mai scurt. Practic, se da startul de la baza lor de salvare de la Pestera, se urca spre Vf. Omu pe Valea Obarsiei pana la Cabana Omu. De acolo, se trece de Vf. Bucura se intra pe Drumul Granicerilor si se alearga pana la Refugiul din Saua Batrana. De la refugiu se coboara prin Valea Doamnele pana la Pestera si… asta este. Mi se pare o cursa foarte palpitanta cu urcusuri accentuate, cu traversarea unei bune parti a ramurei vestice a Bucegilor, foarte expusa in caz de descarcari electrice, cu bolovani si grohotis la coborare. Intr-un timp scurt faci multe chestii, peisajele se schimba rapid. Este pur si simplu superb urcusul accentuat de langa Cascada Obarsiei Ialomitei 🙂 Anul trecut m-a avantajat foarte mult urcarea pe aceasta vale, am ajuns primul la Omu, tot primul in Saua Strungulita, apoi prin Leaota cea frumoasa dar exasperant de lunga si batuta de turme de ovine si caini, pana la varful ei… am cazut pe locul 5, pentru a ma rataci apoi cativa kilometri prin Valea Rateiului… recuperand neverosimil pe urcusul spre Saua Lucacila si sosind pe locul 2 la categoria de varsta si pe 3 la Open. Am fugit 9 ore prin doi munti 🙂 🙂 A fost insa ceva de neuitat, irepetabil. Mai jos, link-ul concursului:

http://salvamontdbv.ro/atinge-omu/

Vine in iulie celebrul Marathon 7500. Am zis ca merg pana la batranete la concursul acesta 🙂 Din 2010 sunt prezent la toate editiile. Cand nu o sa mai pot, am sa il fac la pas si tot ma duc, ori voi sta la un punct de control si scriu pe net cine trece pe acolo 🙂 Si daca nu participi, te relaxezi formidabil cateva zile cat dureaza concursul, in tabara de la start/sosire. Este o atmosfera mult prea civilizata, se creaza o comunitate unita, sunt altfel de oameni, te intorci cu alta stare de spirit. Bine, daca stai in birou si crezi ca in corturi stau doar nu stiu ce etnici, nicio sansa sa intelegi despre ce este vorba. In cel mai bun caz te amuzi crezand ca dorm unii prin corturi ca nu le place sa stea in case, chestii d-astea.

Nu stiu cu cine voi participa, daca se va intoarce Razvan de prin tari straine… zarurile inca nu au fost aruncate 🙂 Plus ca trebuie sa fii in forma pentru un astfel de concurs de circa 100 km, prin vaile si crestele Bucegilor. Deocamdata nici eu si nici el, nu avem cat de cat o forma 🙂 Anul trecut am fost cu Iulian, cursa a fost intrerupta din cauza conditiile meteorologice, ne-a plouat si ziua si noaptea, ne-a terminat 🙂

Aici detalii despre cursa aceasta: http://www.marathon7500.ro/

Luna august aduce insa un eveniment, in opinia mea, foarte bine gandit. Vicecampionul mondial la alergare montana, Ionut Zinca si Asociatia Sport La Orice Varsta, cu sprijinul Primariei din Busteni au avut ideea de a crea 2 curse in acelasi week-end. Astfel, vineri se tine Vertical Trail Race iar duminica este o alta competitie denumita SkyRace. La prima se urca dupa cum se stie pe Jepii Mici, ideea este de a scoate un timp cat mai bun pana la Babele, iar duminica vine ceva mult mai frumos si mai incitant.

In premiera se da startul de la Primaria Busteni, se alearga spre Caminul Alpin, pe triunghi rosu apoi prin Poiana Costilei-La Prepeleag, se ajunge la Cabana Malaiesti de unde se urca valea omonima prin Hornul Mare pentru a ajunge la Varful Omu. De aici se coboara prin Valea Cerbului pana in Poiana Costilei si se urmeaza traseul spre Caminul Alpin. Adica din Poiana Costilei este acelasi traseu care a fost urmat la inceput… pana in fata Primariei, de data asta in sens invers. Detalii: http://busteni.skyrace.ro/

Treaba este ca se poate participa la ambele curse, adica vineri te incalzesti un pic la Vertical Trail Race si duminica dai pe bune piept cu muntele 🙂 Cam asa ar fi planul meu.

Inchei cu o poza de la Cota 2000, unde cei de la Teleferic au depus niste eforturi impresionante sa monteze un troliu de nu stiu cate tone:

lFotografia este preluata de pe Facebook

Actiuni de salvare si un eveniment de alergare montana pe timp de noapte

„Pilotul, copilotul, medicul şi asistentul medical SMURD au murit îngheţaţi, echipajele de intervenţie dovedindu-se, din nou, neputincioase în gestionarea unui accident aviatic. Tragedia de pe lacul Siutghiol din Mamaia încheie un an catastrofal pentru instituţiile cu rol în intervenţia de urgenţă din România.” Sursa: http://www.adevarul.ro

Nu sunt un fan al institutiilor cu atributii in salvarea persoanelor si nici nu cred ca voi fi… ceea ce nu ma impiedica sa-i apreciez pe acei oameni care isi fac datoria fata de altii.  Dumnezeu sa-i odihneasca pe cei de la SMURD care au cazut ieri cu elicopterul in lacul Siutghiol. Mass-media a relatat pe larg aseara si toata noaptea despre ce se intampla acolo. De fapt, corpul medicului a fost adus la mal de un pescar si nu de cei de la ISU, care si-au asumat acest merit. Dar se stie ca ISU nu prea are credibilitate… doar daca ne aducem aminte de felul lamentabil in care au actionat la incendiul din Bucegi (Creasta cu Zâmbri), cand au avut nevoie de o luna de zile sa stinga un foc… pe care tot ploaia l-a lichidat in cele din urma. Mai spuneau niste constanteni si ca Salvarea a ajuns la 40 de minute distanta de momentul apelului la 112, in conditiile in care ar fi trebuit sa ajunga in 5-10 minute. Lucrul acesta ramane de verificat de altii… daca in Valea Prahovei, Salvarea se misca foarte bine, s-ar putea ca lucrurile sa nu fie asa peste tot…

Acolo, insa, unde salvatorii isi pun vietile in pericol, salvand persoane care dintr-o pornire ciudata au ajuns in pericol, gasesc de cuviinta ca trebuie scris. O echipa a Salvamontului din Busteni si-a riscat viata pentru a-i salva, sambata noaptea, pe cei 2 alpinisti ce ramasesera blocati in perete. Vor zice unii ca asta fac de regula salvamontistii, isi risca viata. Ei bine, lucrurile nu stau, de fapt, asa… In urma cu cativa ani, un mare sef al Salvamontului de la noi din tara spunea asa: „nu riscam vieti pentru cadavre”… deci, salvamontistii nu-si vor risca vietile inutil, pe timp de noapte, de exemplu, daca persoana in cauza este decedata. Ce s-a intamplat, insa, pe o mica vale de sub Crucea de pe Caraiman?… Acolo unde 2 oameni, neavand ce face, au inceput o lupta cu muntele si au ramas epuizati, blocati si demoralizati, intr-un perete, in bataia vantului rece, la temperaturi negative…

elicopter

Ca sa ajunga la ei si sa-i salveze, fiecare minut fiind important… salvamontistii din Busteni, atunci cand nu le-au mai ajuns corzile de asigurare, au renuntat la ele si au urcat la liber, pentru a-i salva pe cei care atarnau de perete. Desi poate parea o alta nebunie, nu au avut ce face, prin telefon nu poti aprecia situatia, cel aflat in pericol spune ceva, la fata locului lucrurile stau deseori diferit. Fie inghetau toti acolo, fie isi asumau niste riscuri… Cu toate ca aceste lucruri nu se spun in mod public si nu ar trebui sa fie publice, in opinia unora, eu vreau sa fie publice. In loc sa se dea comunicate cu interventie dificila si nu mai stiu ce, mai bine sa se spuna si astfel de lucruri… ca o echipa de salvamontisti putea plati cu viata din cauza inconstientei altora. Ar trebui sa nu existe situatii din acestea, dar asa procedeaza un om de munte adevarat, cu atat mai mult un salvamontist! Mare pacat ca astfel de intamplari sfarsesc in anonimat… pentru mine, astfel de momente fac cinste orasului Busteni. Trist ca oamenii acestia tac… trist ca alegem sa nu vorbim atunci cand trebuie. Lucrurile bune sau lucrurile rele fac parte din vietile noastre. Spuse, sunt doar ocazii de a invata, de a imbunatati, de a constientiza, de a nu repeta unele greseli… Raman consecvent acelei opinii, cand este de bine, trebuie laudati, cand este de rau, trebuie mustrati 🙂 Felicitari acelor salvamontisti!

rasarit

Acum adaug a doua parte a postarii de astazi, si anume ca la Sinaia se va organiza, in data de 21 februarie 2015, un concurs de alergare montana pe timp de noapte. Organizatori sunt Outdoor Romania si Primaria Sinaia si mi se pare o initiativa excelenta 🙂 Outdoor Romania organizeaza de ani buni competitia „Hit the Top”, ce presupune parcurgerea in alergare a traseului Bran-Valea Ciubotea-Vf. Omu si retur, unul dintre cele mai frumoase concursuri din zona noastra.

Pentru concursul de la Sinaia, inscrierile au si inceput, subliniind ca exista si o proba alternativa… cine vrea, urca pe schiuri. Cine nu, alearga. Traseul pleaca de la Primaria Sinaia spre statia de jos a telegondolei, se urca Partia Noua pana la Cota 1400, de unde se continua pe partia Drumul de Vara, sosirea fiind la cabana Miorita. Va fi ceva foarte provocator, atractiv, multe luminite care alearga prin noapte 🙂

Site-ul evenimentului:

http://www.outdoorromania.ro/ma2015/index.html