Sfarsitul de an aduce si volumul 2 din acest frumos serial despre patrimoniul prahovean, reunind aspecte cultural-religioase, istorice, turistice.
Dar, pe langa frumusetea si paginile captivante, la fel de interesanta este si povestea din spatele cartii. Realizarea capitolelor cartii, spre numarul 40, a presupus tot felul de excursii de cunoastere, de intalniri cu oameni necunoscuti… am vazut si inteles diferentele dintre parohii mai bogate si altele mai putin bogate. Poate mai bine decat multi altii din domeniu :)
Acest al doilea volum, ca si primul, nu prezinta nici critici si nici laude, ci doar situatii intalnite la momentul scrierii episodului respectiv. De asemenea, in cuprinsul cartii sunt informatii necuprinse in alte materiale asemanatoare, pe site-uri sau in panourile cu istoricul unor biserici. Sunt foarte multe chestii observate, descoperite, cercetate care vin sa completeze ceea ce se stia.
Iata copertile celor 2 volume:
Valoarea culturala a acestor volume, ca a multor altele, nu este neaparat una contemporana. Ar fi de fapt, o proiectie peste timp, in ambele sensuri.
O sa postez si doua pagini la intamplare:
Asa cum se poate intelege, sunt destule informatii mai putin cunoscute. Cartea nu are nici pe departe pretentia de a fi o lucrare stiintifica, nedorind indeplinirea unor cerinte riguroase si etc. Materialul adunat este strict o vedere de moment a unor locasuri de cult, a unor persoane pasionate de ceea ce inseamna mostenire culturala, patrimoniu… Evident, mergand prin tot judetul, am inteles cat de putin este cunoscut acesta din diferite puncte de vedere.
Ca si la precedentul volum, aruncam o privire si pe la cuprins.
Aici, primul volum: https://buceginatura2000.com/2024/02/10/o-incursiune-actualizata-in-spatiul-religios-prahovean-volumul-i/
Bisericile nu cuprind neaparat o descriere ca pe internet sau etc, deoarece nu are rost sa faci ceva ce au facut deja altii. Mai departe, din diferite aspecte surprinse, se poate pleca in alte cercetari… bunaoara ar trebui sa stim ce inseamna… de exemplu”schei”.
Sunt foarte multe imagini pentru ca acestea transmit mai repede scopurile acestui proiect.
Cartea poate fi achizitionata sunand unul dintre autori, pe d-l Mihai Staicu (nr. tel.0722259026) sau direct din Campina (str. Petrolistului nr.4).






La Biserica Sfântul Procopie din Gherghita ai reusit sa ajungi ?
Am trecut de doua ori pe acolo , de fiecare data era inchis dar am pus poze pe google maps .
ApreciazăApreciază
Am trecut dar tot inchisa am gasit-o. Asa ca, ramane pentru alt volum, daca va mai fi cazul… undeva prin 2026. Multumesc!
ApreciazăApreciază
Ce activitati frumoase aveti acolo.
Felicitari si multe alte proiecte frumoase in viitor.
Seara buna si un final frumos de saptamana.
ApreciazăApreciază
Multumim mult! Da, vor mai fi si altele, sanatosi sa fim :) Ca in ultimele zile, o raceala m-a cam tinut la distanta de orice. Saru-mana!
ApreciazăApreciat de 1 persoană