Traseul statea scris pe o hartie, la vedere, sa nu uit de acesta. Il programasem de ceva timp, urma sa trecem prin vreo 30 de localitati.

L-am readus in actualitate plecand de la premisa ca in week-end la munte o sa fie plin. Am zis ca la campie va fi mai putin aglomerat; ceea ce s-a si adeverit ulterior.

Nici nu se compara o bicicleta cu o masina la un astfel de traseu. Bicicleta, daca rulezi la peisaj cum fac in fiecare excursie, este metoda cea mai potrivita de a simti imprejurimile, de a le observa si intelege ce vezi. Te opresti cand vrei, oriunde, fara sa incurci traficul.

Urcam bicicletele in tren si coboram la Tinosu (Prahova), traseul fiind acesta:

La ora 9 plecam in traseul cu multe obiective fixate prin localitati. La fata locului au fost si mai multe…

Incepem cu „un lung de linie”.

Halal „cinste” eroilor

Oprire doua minute sa mirosim iarba cosita, miros puternic adus de vant inspre noi 🙂 Miros de libertate :))

Pe aici nu prea a crescut nimic.

Bisericuta din lemn cu hramul „Sf. Trei Ierahi”

Pana aici, mai intrasem prin diferite locuri plus biserici. Interesant este ca imediat ce ne opream la o biserica sau intram in curte, iesea cate un preot dintr-o casa invecinata bisericilor, sa ne intrebe de vorba, de unde venim. La una l-a intrebat pe colegul de traseu unde publica pozele. Depinde de paroh daca te lasa sa faci poze in interiorul bisericii sau nu te lasa 🙂

Biserica in curs de restaurare. Santier in lucru… intru si dintr-o curte se aude „face poze pe acolo” 🙂 Erau niste muncitori.

„De la o poza te baga in judecata!” Hai ca nu mai stiam ce sa fac, ba esti prost? :))) Inca unul care „inainteaza dosare” si crede ca lucrurile se intampla precum isi imagineaza 😉

Trecem pe langa primaria comunei…

Raman pe aici sa ma uit la maci si lanuri…

Nici eu nu stau dupa cineva, nici altcineva dupa mine. Ma opresc oriunde cred. De aceea, nu am cum sa merg cu mai multi pe un traseu nou. Asa, daca repeti un traseu realizat anterior, e alta treaba.

La o cruce de piatra… acum pot sa scriu pentru ca am terminat proiectul. Aproape toate crucile de piatra din vechiul judet Prahova, dinainte de a se uni cu Saac, le-am inventariat. Nu m-am bagat in zona Saac pentru ca acolo era un alt proiect in derulare.

Inscriptia de pe aceasta cruce apare ca indescifrabila si, de fapt, nu e chiar asa.

Inainte nu vedeam nimic in poza de mai sus. Era doar piatra cu ceva sters. Acum stiu ce semnifica medalioanele, liniile. Stiu, pentru ca am studiat mult si am si fost ajutat de prieteni, cunostinte, cu orice manual, lucrare asemanatoare. Zona fostului judet Saac, care a fost impartita intre Prahova si Buzau, abunda de cruci de piatra. Fiecare cruce de piatra este un monument epigrafic, un certificat de identitate romaneasca. Noi asa stapaneam pamantul, crucile tineau loc de orientare in teren, de granituire, comemorau lupte, pomeneau…

Pana pe la 1930 erau ateliere renumite ale cioplitorilor de cruci si cariere de unde se aduceau blocurile de piatra. Te uiti la piatra, stii de unde provine. Si acum, daca mi-am incheiat lucrarea ce trebuie predata, nu ar fi rau daca ii transpun note personale si o mai si extind la intreg judetul ca un proiect al meu de data aceasta. Un catalog al elementelor de patrimoniu al judetului, cu imagini si inscriptii salvate. Ca nu sunt doar cruci…

In general, localnicii care au in vecinatate cruci de piatra le construiesc mici adaposturi, sa le protejeze de intemperii.

Alta bisericuta din lemn… parca aici era poarta inchisa si am intrat printr-o portita decupata in gard de cineva mai ingenios.

Ajungem si la Malamuc, locul unde mi-a placut cel mai mult. Probabil si rezonam cumva, intr-o nota ascunsa :))

Apropo de aceasta denumire, am o veste cruda :)) Stiu ca atunci cand ti se demonstreaza ca unele crezuri sunt gresite, e mai greu de acceptat. Mai ales daca ai idei cu romanii buricul pamantului, mandria localnicului, istorie de inspiratie comunista…  Deci, niciodata nu a existat la Sinaia un deal sau o biserica avand denumirile de Molomot sau Molomat. Este o confuzie. O pot demonstra, a durat vreo 2 ani, cu documente si probe imbatabile. Biserica anterioara ridicarii Manastirii Sinaia, avea intr-adevar hramul Sf. Nicolae. Insa, nici biserica si nici dealul nu s-au numit vreodata Molomot/Molomat. Nu exista aceasta denumire in Valea Prahovei. A fost tradus gresit un document si s-a perpetuat de-a lungul timpului acest inteles. Schitul Sf. Nicolae de la Sinaia nu se stie cu exactitate cand a fost ridicat, nefiind deocamdata identificat vreun document. Singura varianta care poate fi pe moment acceptata, prin prisma logicii, este aceea a traditiei care spune ca s-a ridicat cu vreo 30 de ani inainte de manastirea Sinaia.

Acum sa revin la satul Malamuc:

Paraul si balta Tuianca

Biserica si turnul clopotnitei

Malamuc este asa cum oricine isi da seama… o denumire apropiata de… balamuc :)) In trecut, acum niste sute de ani, bolnavii cu diferite afectiuni psihice erau adusi aici. Termenul s-a dus in timp generalizat, adica balamuc. Cei care ajungeau la balamuc se numeau, evident… 🙂

In acest sens, pentru ca niciodata nu se pleaca serios la drum… am incercat o gluma, proasta categoric. Sub pretextul ca mai intalnim biserici in drumul nostru, realizez o schita de pomelnic/acatist pe o foaie. Pregatesc 5 lei iar pe foaie scriu niste nume fictive si ceva de sanatate, Mihaela, Elena cu copiii ei Matei si Ioana, mai jos adaug „si Mihai Balamut”… Imi iau un aer serios, cum pe colegul de traseu il chema Mihai el se si prinde cam de cine ar fi vorba. Insa eu o dau cu sa auzim cum te pomeneste. O vreme, ca sa fiu convingator, ma prefac interesat de bisericile din drum ca sa dau chestia scrisa si cei 5 lei 🙂

Fain prin Malamuc… o sa mai revin :))

Mai zaresc o cruce de la distanta, mai o poza…

Si o cladire dezafectata, probabil fosta scoala. Pe aceasta chiar au dat repetentii cu slanina :))

Gata cu rasul si cu pozele si cu orice. Ne luam de gratar:

Gasim un drum printr-o padure de stejar, la umbra. De la un magazin cumparasem ce ne trebuia…

Stam la povesti, intai carnati…

La plecare, ca de obicei, totul lasat in regula.

O luam din loc mai departe, parca nu la fel de vioi 🙂 Pe drum observ un sarpe calcat de masina. Fac galagie sa oprim, sa vedem ce sarpe este si sa-l punem in buruieni. Ne uitam la sarpele intors cu burta in sus, ii fac o poza de aproape cu telefonul… Intre timp vine prietenul cu un bat, ca ii spusesem sa ia unul ca sa intoarcem sarpele, sa-l luam pe bat…

Numai ce l-a intors ca sarpele dintr-un salt era prin ierburi. In doua secunde era in padure. Si ii facusem poza de la vreo 50 cm 🙂 Facea pe mortul cu ochii deschisi :)) Deci, si daca pare mort un sarpe, e bine sa fii atent. Banuiam cam ce specie ar fi… dar acasa am intrebat un specialist renumit, pe d-l Vlad Cioflec care mi-a spus ca este un sarpe de apa, destul de rar in judetul Prahova.

Dincolo de iarba, graul mare. Am facut poza pentru a-mi demonstra mie in special, care am vazut diferite terenuri si culturi pe acest traseu, ca apropierea unui teren agricol de o padure se reflecta asupra culturii de pe acel teren. Avem seceta la campie pentru ca nu mai avem paduri prin acele zone. Graul in acest loc avea o inaltime de vreo 70 cm.

Cam atat, ca va iesi un articol foarte lung. Ne-am intors cu trenul luat din Brazi, vreo 70-80 km de pedalat… un total de 12 ore cu tot cu tren, 9 ore pe traseu.