Este vorba despre o barca scobita intr-un trunchi de copac, lunga de aproape 11 metri si lata de circa 75 cm, gasita in satul Buda Palanca din comuna Rafov, judetul Prahova, in anul 1998.

Ambarcatiunea a fost scoasa la lumina de o viitura care a sapat in malurile raului Teleajen. Satenii au observat-o si au anuntat autoritatile. La acel moment se putea observa doar 30% din barca. Apoi, dupa 2 saptamani de lucru a fost extrasa din mal si restaurata asa cum se poate vedea astazi, fiind nevoie de tratamente aplicate lemnului pe parcursul mai multor luni de zile.

Dateaza din perioada secolelor XV-XIV. Ipoteza in care cred istoricii este aceea ca era folosita alaturi de inca o barca similara, legate intre ele prin barne, ca pod umblator. Adica se transportau de pe un mal pe altul diferite bunuri sau animale.

Tinand cont ca in apropiere era si targul Gherghitei este posibil spun arheologii, sa fi avut si rol de transportare a marfurilor. Cred ca trebuie atent studiata problema prin comparatie cu alte descoperiri similare, documentat prin arhive… adica e de munca pana la a ajunge o concluzie. Interesant este ca astfel de barci sunt specifice raurilor mari si nu s-ar putea spune ca Teleajenul, afluent al Prahovei, este un astfel de rau. Oricum, cred ca o astfel de barca o data pornita la vale, nu o mai aducea nimeni inapoi 🙂

Piesa aceasta deosebita se gaseste la primul etaj al Muzeului Judetean de Istorie si Arheologie Prahova din municipiul Ploiesti si poate fi vazuta platind un bilet de 8 lei si pozata contra unei taxe de 25 lei.

Arheologii considera asadar ca transporta marfuri spre aval sau bunuri si oameni de pe un mal pe altul. Nu e gresit, pentru ca din doua trebuie sa fie una. Parerea mea este un pic diferita.

Cred ca astfel de ambarcatiuni nu erau destinate traversarii Teleajenului de pe un mal pe celalalt. Cel putin chestia cu podul umblator mie mi se pare cea mai putin intemeiata.

Mai degraba, barca facea parte alaturi de altele similare, dintr-o comanda executata la porunca unui domnitor sau a turcilor, fiind necesare in porturile de la Dunare, la traversarea de pe un mal pe altul, a oamenilor si a unor marfuri.

Posibil sa transporte si marfuri spre Gherghita dar nu parea rentabil sa cioplesti un copac, sa bagi ceva in ambarcatiunea obtinuta si sa nu mai vezi niciodata acea barca 🙂 Nu era o afacere prea buna. Singura chestie logica in acest caz mi se pare urmatoarea: ..mai multe echipe realizau barcile apoi le incarcau cu produse ale zonei, gen struguri si se coborau pe apa pana la Dunare. Astfel, cei din porturi obtineau si strugurii si utilizau apoi pe o perioada lunga monoxilele. Un document din vremea lui Vlad Dracul (domn intre 1436-1442 si 1443-1447) vorbeste de flota acestuia compusa din 200 de monoxile. Flota aceasta in niciun caz nu putea sta pe raurile interioare ci in porturile de la Dunare.

….

Urmatoarea poveste este de la biserica fostului schit Lespezi din Posada. Intr-o zi, aflat pe acolo, vad intr-o mica vitrina niste icoane arse. Icoanele nu erau nici pe departe vechi ci erau din acestea, din zilele noastre.

Parintele paroh de acolo, are ca ajutor un baiat si acesta ne-a spus povestea lor:

„O casa din Posada a luat foc si locatarii au reusit sa se salveze alaturi de unele bunuri. Dupa ce focul a fost stins, de sub mormanul de lemne arse au fost scoase aceste icoane. Altceva nu s-a putut recupera. Partea interesanta este ca icoanele au ars pe margini si chipurile sfintilor au ramas intregi.”

Din acest motiv, acei locatari alaturi de paroh au decis ca locul lor este in biserica.