O bucla, un cerc prin zone pitoresti. Mereu „scot” cate un traseu din acesta 🙂

Intai am purces spre munte. Ne-am trezit taman in buricul intravilanului din Parcul Natural Bucegi, adica in Valea Ialomitei, zona Padina-Pestera. Unde sa parcam? Ca umblau aia de la Media Pro sau Castel Film ceva de genul, peste tot prin zona aia. Turnau un film, ca erau cu rulote, cu cafele in mana, aparatura. Vreun film sau vreo reclama fara succes 🙂 Glumesc.

Lasam masina pe langa cabana Diana si o luam la picior. Exprimarea cu luarea la picior mi-a ramas in minte dupa ce am citit relatarea luptei de la Posada. Cum a vazut-o regele maghiar. El a scris ca a luat-o la picior si toti istoricii nostri, astia marii, au inteles ca a fugit calare de a deselat bietul cal. Fara sa gandeasca o chestiune… rapele erau prea inclinate sa o ia la galop ala cu calul. A luat-o la picior inseamna ca a luat-o la sanatoasa, pe jos 🙂

Luand-o si noi la sanatoasa, tot pe jos, trecem pe langa un spatiu amenajat ca un cort cu tot felul de produse. Scria mare Magazin Alimentar. Noi am crezut ca este tot parte din scenariul de film, ne-am uitat si am plecat mai departe. Orice e posibil prin acest munte. Numai daca ma gandesc asa la mine, ca fapt divers 🙂

Pe acolo, pe sus sunt izvoarele Ialomitei, se vede o parte din Mecetul Turcesc (in dreapta). Imagini luate imediat dupa ce am pornit in excursie.

Ajungem si prin zona manastirii, unde niste neni mestereau ceva pe la o instalatie:

Intra apa prin canalul verde si invarte chestia aceea… ce or face cu energia electrica produsa nu stiu. Poate o folosesc la iluminarea pesterii Ialomitei…

Mutand apa sa treaca printr-un canal, iata ca prin albie un firicel anemic se mai strecoara. Dar cred ca pentru 50 de metri nu e cine stie ce. Apa revine in albia un pic mai jos.

Trei cu mapa, nimeni cu sapa. Sau tot dumnealor erau si cu una si cu alta. O fi eficienta chestia asta sau s-o fi inscriind pe aceeasi linie cu ce stim prin Bucegi?

Continuam pe langa manastire…

Ce sa scriu? Transhumanta, frumusete, povestea mioritei? Nu! Un cioban cu o caruta cu coviltir, un card de caini, se duceau si ei asa… unde? La vale…

Zona telecabinei Pestera-Babele. In cheile din spate este Pestera Ialomitei. Platforma alba poarta titlul de heliport si umbla vorba ca a costat o caruta de bani. Cred ca tot una cu coviltir ca sa nu se stie ce este inauntru.

Pe acolo am mai stat eu mai de mult la un pranz. Frumos tare.

Stana de sub Piciorul Doamnelor… acolo erau caini si ciori care mancau nu stiu ce printre acestia din urma…

Remarcati peisajul de vis si ziua splendida ce am prins-o. De cand nu am mai fost intr-o astfel de excursie…

Lac langa Cheile Ursilor, de fapt mai sunt si altele.

Cascada Doamnei, destul de anemica in perioada aceasta. Primavara este splendida… E singura cascada din Bucegi pe sub care poti trece, fiind un spatiu intre caderea apei si stanca.

Grota Cameliei

Imagineaza-ti cum este sa stai jos, cateva clipe, langa apa…

Drumul de pe muntele Batrana. Mereu mi-a placut acest drum, cine stie cand o fi si asta „dezvoltat durabil”. Durabil in Bucegi inseamna doua lucruri: bani multi in conturile unora, bani furati evident, dar sunt acolo unde trebuie… deci asta inseamna dezvoltarea durabila a propriilor interese si asternerea unui covor de asfalt, adica drum durabil si la propriu. Ca acum nu rezista asfaltul, e altceva, drumul e deja dezvoltat durabil se pot directiona bani pentru a fi si mai durabil. E simplu… iei notiuni de mediu si le distorsionezi sensurile in favoarea ta.

Salba de lacuri mici din preajma Cheilor Ursilor. Nu sunt aceleasi cu cele postate mai sus.

Acesta e acelasi cu unul din imaginea precedenta 🙂

Sfinxul

Cabana Diana, mai e masina noastra acolo 🙂 si constructiile aparute, ca doar ai voie sa construiesti… e intravilan, faci pensiune turistica, hotel ceva. Ca nu le mai clasifici si nu vor functiona niciodata, nu-i bai, nu intreaba nimeni… tu ti-ai atins scopul.

O alta cruce, pe partea cealalta a Bucegilor. Fain! Are si o masuta cu banca langa ea.

Valea Horoabei la baza stancii… si o luam pe acolo, facem stanga, si nu mai stiu ce…

Acum pe partea cealalta

Peisaj din Valea Horoabei

Ce poezie, ce poveste. Iti dai seama cum e sa stai acolo? 😉

Tura urmatoare mergem acolo, cu ceaunul.

Locurile acestea asa trebuie sa ramana, nu dezvoltate in vreun fel.

Varful Bucura are mantie alba… bine ca nu am fost pe acolo. Stiam eu ce stiam.

Zbura dincolo de Saua Strunga

De langa Saua Strunga spre Cheile Gradistei

Popas pentru mancare. La refugiu inca se lucra. Noi cu gura mare pe acolo, sigur l-am deranjat pe baiatul care lucra la refugiu.

Refugiul se numeste Om pe Munte. Sa speram ca nu mai tin ciobanii oile in el si ca unii turisti vor fi civilizati. Din toata excursia, acesta este singurul lucru durabil, in adevaratul sens al povestii. Unii au reparat un refugiu din banii lor, cu puterilor lor, pentru altii. Si nu lucreaza la vreo institutie cu atributii in Parcul Natural Bucegi. Durabil e ce ramane si pentru altii, marea majoritate. Dar bine, nu ai cum sa faci hotii sa inteleaga ca daca ne tot furam caciulile, nu doar ca ne suim unii mai sus ca altii si le facem rau celor de acelasi neam… insa in timp, se pune in pericol insasi existenta statului national. Un stat corupt este usor de ocupat.

Din Saua Strungulita, pe unde se strecoara mereu un vant grozav dinspre Leaota, am coborat spre muntele Tataru, la acest lac.

De aici traseul era marcat cu punct galben, apoi am lasat punctul pentru triunghi galben. Bine, teoretic, ca din creasta pana la vreun kilometru si jumatate in firul vaii, nu e neam de marcaj.

Cartite puternice au scos pamantul asta 🙂

Valea Tatarului cu stana… mirific peisaj.

Vechea stana din Valea Tatarului

Timpuri trecute…

Si pe la marginea padurii ne astepta un drum din bolovani

Pe care l-am coborat in 20 minute

Iesind aici, la vreun kilometru de masina

Dezvoltare durabila 🙂

Aici s-a incheiat excursia. Nu stiu cat am facut… ca timp.

Ne-am intalnit la ceai pe la 8. Cum unii beau ceai fara zahar ca asa e mai bine, m-am dat si eu dupa ei. Ce sa fac 🙂 Apoi ei cu apa plata eu cu Pepsi. Dependenta, clar!

Pe la 9 ne-am urnit, pe la 10 am ajuns in Valea Ialomitei, dupa ora 18 eram acasa. Am plecat fara notiunea timpului, asa e bine…

Trebuia sa postez si o piesa muzicala, dar nu o mai gasesc… sa o mai caut un pic… trebuie sa mai caut si excursia cand am fost la acel pranz in Valea Ialomitei, cred ca prin 2013 sau 2014…

Parca asta era: