Au iesit ursii din padure! Au mai iesit ei… dar pozele doamnei profesoare Iuliana Ciubuc, postate pe Facebook, m-au facut sa ma uit asa, mai lung. Ca la urs, adica!
Deci cum stau oamenii pe la blocuri in cartierul Silva al orasului Busteni, deschid ei usile sau ferestrele si ce vad? Ursi plimbandu-se printre blocuri si masini :)
O ursoaica si doi pui sfideaza orice teama si vine la pubelele cu gunoi. Gardul pare rupt tot de ursi, iar ursuletii fac echilibristica pe marginile pubelelor. Daca iesi la masina treci prin preajma familiei de ursi, daca vii din oras totpe langa ei treci. Pare ca nimeni nu are nicio treaba.
Nu stiu, ma uit asa, oare nu trebuie sa vina ocolul silvic, cei din ITRSV, din ce stiu zona forestiera tine de Azuga… ma gandesc ca poate iese vreun copil din bloc si vrea sa se joace cu ursuletii ca in desenele animate.
S-a mai vazut ca ursul sa iasa din padure, logic, noi, oamenii, i-am ocupat padurea, unde sa se mai duca si el, dar sa-l vezi asa in plina zi, navigand printre blocuri… este cam ciudat. Clar, toata familia de ursi este condamnata la relocare cine stie pe unde… mai devreme sau mai tarziu. Cu semnele de intrebare aferente.
Iata si cateva din pozele d-nei profesoare:
BUCEGI NATURA 2000 
fiecare oras cu maidanezii lui.
Dilema e ca relocarea tre sa se faca acum, cat mai repede, pana cand ursuletii nu invata ca singura mancare buna si rapida este …la pubela.
ApreciazăApreciază
Este destul de trist sa vezi acest rege al padurilor romanesti, fara coroana, cautand prin gunoaie. Depinde si cu relocarea asta unde va fi. Dar ei ar trebui luati de prin acele locuri acum, cat sunt inca mici.
ApreciazăApreciază
simpatica familie!
ApreciazăApreciază
Da, dar locul ei este prin padure. Printre oameni sunt condamnati.
ApreciazăApreciază
Condamnarea urșilor vine de departe în timp, din vremea în care s-a hotărât înmulțirea lor în crescătorii, acolo unde oamenii i-au îngrijit până pe la trei anișori, apoi au fost aduși în pădure. Acei ursaci obișnuiți cu prezemnța omului, vor veni la el pentru a primi hrană, așa cum a fost obișnuit.
Am întâlnit astfel de ursaci, prin pădurile Făgărașului, în 1975. Erau jucăuși și se țineau după noi, să le dăm mâncare. După ceva ani a apărut adevărata „legendă” a ursoaicei care cobora în șosea, pe malul lacului Vidraru, cerșind mâncare trecătorilor. Multă vreme m-am întrebat dacă nu cumva era unul dintre cei doi ursaci care s-a fotografiat cu generalul meu din acea vreme.
În aceste condiții, ne mai mirăm că urșii coboară preintre oameni?
ApreciazăApreciază
Daca oamenii ar avea sufletele deschise, ar stii sa traiasca in comuniune si cu ursii, si cu copacii, si cu tot. Dar daca oamenii nu cunosc limbajul universal al vietii insasi, oare vor putea gasi ei si alte expresii in afara de „locul lor”, „locul nostru”, „printre oameni”, etc.?
ApreciazăApreciază
Problema este de ce oare nu mai au sufletele deschise? Nu mai suntem normali, e clar.
ApreciazăApreciază
Cred ca e raspunsul se limiteaza la faptul ca suntem societate de consum exclusiva. Doar cei care construiesc, dau nastere la ceva, doar aceia inteleg intreg sistemul operational al vietii. Nu degeaba a zis cine a zis treaba cu copacul, poezia si copilul. Ma rog, din pacate se observa ca si asta cu copilul de perimeaza pe zi ce trece …
ApreciazăApreciază
:-(
Mă gândesc la posibile urmări ale acestui episod… Animalele sunt animale…Le-am luat casa și i-am condamnat să ne bântuie…
:-(
ApreciazăApreciază
Bine spus, ne-am gandit doar la propria existenta… de altceva nu prea ne-a mai interesat.
ApreciazăApreciază
:-(
ApreciazăApreciază