Timp! Timp poate mult prea suficient pentru astfel de privelisti…
20 din 82 de imagini.
- Comentariu
- Republicare
-
Abonează-te
Abonat
Ai deja un cont WordPress.com? Autentifică-te acum.
Un site despre turism, mediu si cultura
BUCEGI NATURA 2000 
Superbe fotografii, absolut superbe. Felicitări! :)
ApreciazăApreciază
Saru-mana! Stiu ca si tu esti pasionata de fotografia in natura si ca ai multe imagini foarte reusite… multumesc!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Din pacate nu ma lasa sa pun mai multe like-uri.
Fiecare poza ar merita citeva.
Ti-e draga si tie padurea…
ApreciazăApreciază
Multumesc, Alexandru! Am fost de mic cu oameni ca tine sau ei au fost si cu mine, nu stiu cum este mai bine spus, mi se pare cam la fel. Stii ca mie mi se tot pare…
Oamenii de care iti spun, mergeau sa asculte padurea, sa se plimbe, intr-un mod care astazi pare de neinteles pentru cei mai tineri si posibil si pentru aceia care nu au la dispozitie prea mult timp sa iasa prin natura. Locuiam pe o strada in forma de U si ne vedeam aproape toti vecinii de la distanta. Sambata si duminica aceia mai in varsta se strigau si alcatuiau un traseu… fara a se deplasa unul la altul, vorbeau de la porti. Noi, copiii, auzeam si fugeam pe la care-i cunosteam mai bine sa ne ia cu ei. Cand ne luau, alergam repede acasa sa ne facem rucsacii, sa ne luam in ei tot felul. Apoi ajungeam primii in capatul strazii ce dadea spre padure si asteptam sa vina oamenii mari. De multe ori, excursia avea ca scop atingerea unor obiective fara nume, pana la care mergeam cateva ore… adica unde li se parea lor frumos se opreau. Si acolo ramaneam pana la inserat, faceam popas, focul, mancare, adunam tot felul, invatam plantele de ceai, ciupercile comestibile, arborii… aveam ore intregi la dispozitie sa umblam prin imprejurimile locului de popas. Foarte rar ei se opreau la cabane, mergeam predominant in locuri salbatice… asa ca am avut ani la dispozitie sa ascult vocea padurii, sa inteleg „mersul” naturii. Bineinteles ca mi-a devenit draga, niciodata nu esti singur in padure, esti mai in siguranta acolo decat in multe alte locuri, nu este nevoie de cuvinte multe, intelegi tu mult mai bine. Cum zicea Samsara, suntem acolo unde ne regasim.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Mamăă,cîtă frumuseţe!!!!
Să tot stai pe acolo să asculţi vocea pădurii şi să uiţi de tine…
ApreciazăApreciază
Nu-i asa? Exact asta am si facut, mi-am dat un timp sa privesc, sa ascult… nu misca insa nimic, era ca intr-o poveste traita real.
ApreciazăApreciază
Superbe !
ApreciazăApreciază
Da… am fost in locul potrivit la timpul potrivit. Multumesc!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
parca sint tablouri nu fotografi bravo 10
ApreciazăApreciază
Sunt niste imagini care imi plac foarte mult si sunt bucuros ca unele au iesit exact cum erau ele, acolo in natura. Va multumesc, d-le Cosmin.
ApreciazăApreciază
Nu sunt nici imagini, nici fotografii. Sunt bucăți din tine. De privit, de admirat, de iubit.
ApreciazăApreciază
In cateva cuvinte…ai cuprins o lume intreaga. Cate unii, aflati totusi in astfel de lumi, nu vad si nu simt. Saru-mana, Oana!
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Minunate fotografii! Toamna cu culorile ei superbe, cu atmosfera plina de mister… Cred ca deja a venit zapada peste acele locuri.
O duminica frumoasa si linistita! :-)
ApreciazăApreciază
Stii ce este interesant? Ca ieri in Bucuresti au cazut primii fulgi de zapada… in timp ce aici totul a ramas incremenit. Desi a fost cea mai rece zi din aceasta toamna, nu a nins, nici aici, nici pe crestele Bucegilor. De la mine vad tot Abruptul Prahovean si nu este nicio urma de zapada… posibil pe la Vf. Costila si Omul. Pe aici, pe la poale, nu a cazut insa niciun fulg. Padurea inca are frunze… Multumesc. O zi cat mai buna si voua!
ApreciazăApreciază
Majoritatea au un mister si o incarcatura deosebita, insa ultimele doua parca imi plac cel mai mult. Felicitari.
ApreciazăApreciază
Ultimele doua au si o mica poveste. Inainte de a face acele doua poze, m-am intalnit cu niste persoane. Si am mers un timp toti. La un moment dat eu am vazut un mic ochi de apa si m-am oprit. Acolo am facut mai multe poze, printre care si acestea doua. Cand i-am ajuns se mirau, ce tot faceam pe acolo, pe langa apa, de nu mai veneam. Problema era ca ma invarteam pe acolo sa gasesc un unghi cat mai bun. M-am amuzat putin, stiu ce au gandit ;) Multumesc!
ApreciazăApreciază
Si mie mi se intampla acelasi lucru cand mai merg cu cineva. :))
ApreciazăApreciază
Pentru ca nu este persoana potrivita :) Am si iesiri in natura cu anumiti oameni care se deruleaza perfect, adica mereu perfect, exista o armonie, nu exista „hai mai repede”, „oare ce face”… este ceva natural, fara mirare, fara nimic.
ApreciazăApreciază