Ce sa fac si eu… i-am mai luat pe cei doi juniori prin natura…
Plecam spre Cascada Urlatoarea, pe traseul turistic marcat cu punct albastru. Si o luam asa, usurel, cu pasi marunti, la deal…
Intram in padure si observam ca niste copii au pictat trunchiuri de copaci cazuti… noi continuam…
Rares si Andrei
Peste putin timp, ne intalnim cu prietenul Prison Break si sotia sa… schimb de cuvinte, o intalnire frumoasa si ne despartim, ei coborau :)
In mica excursie -din Poiana Tapului si pana la Cascada Urlatoarea oricine poate ajunge in cel mult o ora, sau aproape oricine- nu am plecat ca asa am stabilit de dinainte, ci… :) Copiii se pregateau sa plece la biserica, eu la fel, ma pregateam pentru un traseu, cand, copiii incep sa strige la mama lor, ca ei merg cu mine. Rares, cel mic, dadea tonul, el voia cu „titicu’ sau taticu”… si nimeni nu-l mai putea convinge sa renunte. Nici celalalt nu a putut fi convins cu o plimbare si alte chestii dupa mersul la biserica, asa ca… „merg munte cu titicu” dupa cum striga Rares. Sa mergem, prin urmare… eu am vrut sa mergem mai multi si, evident, sa facem si pe undeva un gratar, nu pe aproape, dar nu am gasit sustinatori :) nasii aveau un plan, si tot asa, toti aveau planuri de plimbat de la biserica la cofetarii, parcuri si centrul orasului. Pe mine insa nu ma incantau astfel de propuneri…
Din traseul turistic ne-am abatut putin sa culegem fragi, prin locurile pe unde cand era titicu’ mic culegea :) Acum era randul lor…
Este prima oara cand Rares culege fragi, intai a trebuit sa i le arat, dupa care sa te tii scotocire printre toate ierburile :)
Un moment de studiere a terenului dupa ce bagase mana prin „uzici”, adica urzici
Cum avea o bubita la un deget din pricina unui incident prin parc si cum se temea si de „uzici”, i-am dat o mana de ajutor
Un scurt popas spre Cascada Urlatoarea
Foarte fericit ca poate sta si el pe creanga :)
Nici nu plecasem bine de acasa, ca amandoi incepusera sa rosteasca numele unor prieteni, aveau impresia ca ii luam si pe ei sau ca ne asteapta. Cred ca de cel putin 30 de ori, Rares m-a intrebat: „Cautam pe…, unde e…,” si tot asa. A vazut un grup de persoane si i s-a parut ca sunt prietenii nostri si padurea s-a umplut de strigatele lui de bucurie, cand s-au intors respectivii spre noi, nu erau ei :) Si atunci a devenit extrem de dezamagit… :)
In cele din urma am ajuns si la Cascada Urlatoarea, loc in care erau zeci de persoane, cu alte zeci ne intalnisem noi pe traseu. Intr-o astfel de zi, ajung la Cascada probabil 1000 de persoane.
Cascada Urlatoarea
Am plecat de la cascada si apoi ne-am intors, ca mai voia Rares sa o mai vada inca o data :) Si cum nu aveam chef de tipete pe acolo, am mai mers iar…
Telefonul de control ;) Desi se stie bine ca ultimul lucru ce poate reusi este sa fiu controlat… dar bine, ideea este sa vedem ce fac copiii ;) ha-ha. Si copiii strigau ca este frumos, Rares povestea ca sunt multi „popaci”, in traducere copaci… bineinteles, intrebau la telefon de prietenii lor. Amandoi sunt setati pe chestia asta, isi iubesc mult prietenii :)
Daca unul se poate urca prin copaci, nici celalalt nu poate ramane mai prejos.
Si, asa, am mai stat prin padure, la cornuri cu ciocolata, ca nu se putea fara, s-au mai luptat copiii cu niste brusturi inalti si au iesit invingatori :)… au studiat apoi niste musuroaie de „fumici” (furnici), nu le-a tacut gura o clipa… a fost frumos, ce mai, toate isi au vremea lor, cand se fac.
Incheierea este o piesa muzicala, cu Laura Stoica live, odinioara:
BUCEGI NATURA 2000 
Ca un motto sunt aici: „Daca unul se poate urca prin copaci, nici celalalt nu poate ramane mai prejos. ”
Trăiască voinicii!
ApreciazăApreciază
Chiar asa, multumesc :) Se indeamna unul pe celalalt, asa ar trebui si la carte, pe viitor :) Eu am fixul cu cartea, cu invatatul… ce citesti si inveti cat esti mic, gandesti cand esti mare. Azi, Rares are exact 2 ani si jumatate, este ziua de nastere si a socrului meu, la noi cifra 14 joaca un rol interesant… sunt multi de 14 :)
ApreciazăApreciază
Andrei e bucăţică ruptă din tine, îţi seamănă leit şi se pare că a moştenit şi agilitatea de căţărător tot de la tine, aşa că îi doresc câţi mai mulţi copaci şi piscuri,şi nu doar pe cele ale înălţimilor munţilor, ci a cu totul altor înălţimi mai cu seamă.
Să-i înveţi semeţia şi deschiderea către lumea fără limite, firească.
Rareş are privirea copilului pus pe şotii, asta tot dinspre tată cred că i se trage. Glumesc.
ApreciazăApreciază
Saru-mana, Camelia… vreme trece, vreme vine, dar mai apare si soarele :) Cam multi nori totusi intre blogurile acestea, perfectiune-buceginatura2000…
Pai, spre deziluzia multora, baietii nu seamana cu mamele, cel putin pe la noi, evident ca ma bucur… de aceea am si pus puncte puncte, m-am bucurat intre timp :) Andrei este mai mamos asa, este inventiv si iute, pe cand Rares este atasat de mine, cand plec de acasa si el nu ma vede ca plec, ma cauta apoi prin toata casa, intreaba de mine, plange, este mai greu de linistit. Rares este mai puternic, nu uita nimic, cand vrea ceva chiar vrea… si este un mic vampir :) L-am bagat mai devreme la culcare dar nu am reusit: m-a zgariat, m-a muscat, a ras de mine ca ma prefaceam ca dorm, in loc de somn s-a transformat totul intr-o fugareala prin casa, m-am jucat cu el… bine, acum in sfarsit doarme. Amandoi sunt pusi pe nazbatii… sunt doua zodii cu coarne, deci astia sunt si indaratnici, incapatanati cu fixurile lor, cand se aliaza… stai sa vezi cand vor fi mai mari, fug de acasa pe munte. Eu fugeam cand eram mic la cascada Urlatoarea si la gara din Predeal, sa vedem incotro vor fugi ei. Multumesc!
ApreciazăApreciază
Cât despre piesa de la final, chiar dacă nu atingem nicio stea, uităm adesea că noi, oamenii, suntem praf de stele meniţi a ne aprinde făclii. Doar că unii prea repede sau prea devreme se mistuie.
Copiii tăi nu cred că vor fugi în pădure, Adrian. Tu fugeai de ceva, ei nu au de ce.
ApreciazăApreciază
Suna oricum straniu vocea Laurei Stoica, uneori mi se pare ca purta multa suferinta, parca i se citea in ochi si se simtea in timbrul vocii… pare ireala cand canta acel cantec, totusi, ce vedem este o proiectie a ei, este ce a ramas din ea. Da, suntem praf de stele cum spui, cred ca ne nastem cu o anume energie, cred ca unii se nasc mai puternici iar altii au nevoie de acestia, primii, ca sa-si gaseasca un drum in viata. Cred ca doi, cu acelasi ritm de traire si intelegere a vietii s-ar putea arde unul pe altul. Poate ca este bine asa, unul mai iute, altul mai domol, a nu se confunda cu renuntarea la niste idealuri, crezuri, vise… cred ca atunci cand nu ne mai dorim nimic si stam mecanic in cursul vietii, este o greseala. Nu renuntam doar la noi ci si la aceia care ne-au facut loc in sufletele lor. Viata, oricat ar parea de aiurea ce spun, este o lupta mai ales pentru altii, nu ai cum sa mergi pe un drum singur si in tacere, sa scoti din tine tot ce odata era frumos si sa lasi pe marginea drumului sa moara… cred ca ne implinim prin altii.
Poate ca ei, cei mici, vor fugi de acasa doar in cautare de experiente. Andrei a plecat intr-o zi cu bicicleta, a venit dupa cateva ore. Ne-am impacientat putin, dar a aparut pana la urma. A fost la o colega de-a sa, sa povesteasca excursia pe care a facut-o pe Valea Cerbului.
Eu fugeam… imi placea mult la Predeal, cred ca ar fi foarte frumos sa ne intoarcem in timp si sa mai traim unele momente :) Nu stiu daca este si bine, pentru ca as repeta unele lucruri la nesfarsit.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Nu ştiu dacă ne împlinim prin alţii, dar ceea ce ştiu e că prin alţii ajungem la noi.
ApreciazăApreciază
Pentru mine este ceva ce nu poate fi descris in cuvinte, cand pot aduce un zambet, o bucurie unor persoane… daca ei sunt fericiti si eu sunt :) Uneori, imi ajunge doar sa-i vad, nu ma refer la copii, la asa, la multi in general. Nu ma pot bucura eu de ceva singur, nu am nicio satisfactie, cred ca se poate spune ca prin altii ajung la mine. Dar acest „mine” cred ca este zidit in altii.
ApreciazăApreciat de 1 persoană
Voinicii aceștia frumoși s-au dovedit adevărați exploratori. Toate cele bune !
ApreciazăApreciază
Asa este :) Multumesc! :)
ApreciazăApreciază