Privind eu asa la comentariile majoritatea pozitive de pe acest blog…al vostru, al nostru, al meu, imi spun eu asa “Sa le spun, sa nu le spun?!” Pana la urma am concluzionat eu ca fiecare traieste cum vrea si da socoteala cui vrea, daca dă sau nu :)

Povestea unui hard…hard adica componenta aceea de pe la calculatoare. Povestea incepe asa:

Intr-o zi, de curand, dumneaeu se afla intr-o masina. Masina mergea, doua persoane in aceasta. Priveam fara de tinta nu in sus ci asa ca trebuia sa privesc in lipsa de cuvinte…CAND? Mi se aprinse “beculetul” :) si spun “Opreste putin masina, am vazut ceva”…”Nu pot sa opresc pe pod, incurc circulatia, of, ce m-ai speriat”…

Masina a oprit-o la vreo 100 de metri. Coborâm. Ne intoarcem pe pod si-i arat: “Pare o unitate (de la vreun PC) in apa”. Ma priveste si imi spune “De aceea am oprit?”. Eu zic da si privesc mai departe. Urmeaza un schimb de replici, sub noi se vedeau ramasitele sfaramate ale unui birou iar unitatea nu se deslusea prea bine fiind aruncata mai departe, parca semana si cu un sertar de birou intors. Mai ramanem cateva minute, persoana respectiva statea dupa mine evident…si eu desi eram in drum spre treburi ce necesitau rezolvare imediata intepenisem pe pod privind…concluzionez:

–          unitatea, daca este unitate, sta in apa adanca de circa 50-70 cm si la aprox. 7 m de marginea podului

–          pe langa pod nu s-a coborat pentru ca zapada era neatinsa, nicio urma de incaltaminte

–          un singur om nu ar fi reusit sa o arunce atat de departe, deci au fost doi

–          ma pun in locul lor si ajung la concluzia ca pentru a-ti reusi o astfel de aruncare trebuie sa ai ceva forta si kilograme, cei doi aveau minim 75 kg si peste 1,70 m inaltime altfel nu ar fi aruncat-o atat de departe, in functie si de balustrada podului

–          tinand cont de laterala podului stabilesc si sensul de deplasare al masinii ce a oprit pe pod, intr-o noapte ca ziua nu ar fi avut cum.

–          stiind sensul de deplasare stabilesc si cartierul.

–          stiind cartierul trag concluzia ca nu sunt localnici, acestia cand scapa de gunoaie le arunca in zeci de locuri pana la acel pod

–          stabilesc ca sunt din alt oras si au o casa de vacanta in cartier

–          daca nu au aruncat-o la pubelele intalnite pe drum sau prin padurea din apropiere inseamna ca este ceva in ea, le-a fost teama sa nu incapa pe mana cuiva

Si am plecat. In masina: “Mai arunca lumea gunoaie in apa nu stiu de ce te miri”, “Dar de ce sa arunci o unitate in apa cand pana la apa ai o multime de variante ca sa te debarasezi de ea”, “Cine stie” , “O arunci in apa doar daca ai ceva de ascuns, daca te temi de ceva”.

Uite asa ma cuprinsese pe mine teoria conspiratiei. In viteza am rezolvat ce aveam de facut pentru acel interval de timp, tot cu gandul la unitatea si la ce informatie poate avea :)

Am mai scris eu articole foarte reusite pe baza unor astfel de lucruri…metoda nu este noua, pe munte cei de la Administratia Parcului au prins pe unii ce aruncau gunoaie dupa facturile de la utilitati. Nataraii aceia isi aruncasera si facturile…clar, i-au amendat, etc…

Trece o zi, trec doua…eu sun cativa priceputi in calculatoare, i stresez putin cu “mai poate fi recuperata informatia de pe un hard tinut in apa cateva zile?”. Aflu ca teoretic da :)

In a treia zi pe la ora 17 sun pe cineva: “Eu ma duc la podul acela cu unitatea”, “Nu ti-a disparut gandul?”, “Deloc, caut o pereche de cizme si ma duc sa o iau de acolo”. Dupa discutii despre temperaturi negative, apa rece, mijlocul gârlei, trecatorii si cunoscutii care cine stie ce ar fi zis…lucrurile raman neschimbate, ma duc sa o iau de acolo si o demontez sa vedem de ce a ajuns in mijlocul apei si nu oriunde in alta parte.

Seara, minus patru grade, cizme, manusi cumparate de la farmacie…si inainte. Si daca erau minus 40 de grade tot ma duceam sa lamuresc problema, problema existenta doar in mintea mea ;)

Ajung la malul apei, un râu va dati seama, dupa doi metri apa era cat cizmele :) si mai era ceva pana la unitate. Mi-am spus asta e daca am inceput un lucru mai trebuie si sa-l termin, de aceea venisem. Inaintez, apa era chiar rece, se simtea curentul, cand am apucat-o cu mainile am avut certitudinea ca este o unitate. Pana sus pe pod am golit apa din ea si apoi din cizme…acasa repede o baie fierbinte, mie, nu la unitate…am spalat si toate hainele ca miroseau a verdeata de râu…apoi am intins o folie de plastic si a urmat dezmembrarea. Nu mai zic de ce credea persoana cu care am fost si sotia acasa…aveau ochii mari…daca reusesc sa mai surprind dupa atatia ani e bine :)

Cu un intreg arsenal am purces la curatire…a durat 2-3 ore, am desfacut suruburile, am pus un uscator de par prin interior, …unitatea era intreaga, nu mi s-a parut nimic in neregula, parea cam folosita, omul conectase si un cablu tv… A doua zi cu o pompa mica de bicicleta bagam aer printre componente ca sa inlatur orice fir de nisip sau verdeata…acum este la fel ca inainte de a fi aruncata…ca aspect ;)

Mi-am facut si nebunia asta :) Acum sa vedem ce este pe hard, altceva nu face obiectul interesului… Poate nu este nimic interesant…ramane oricum o amintire nebuneasca. Ce mai conteaza insa o picatura intr-un ocean?! ;) Ca si cu Elodia…asasinul nu o putea face sa dispara decat aruncand-o in lacul Bolboci, pe acel drum cel mai putin tranzitat…folosea o barca pneumatica, o caracteristica a acestui lac este vizibilitatea redusa sub 10 metri adancime…nici cel mai bun scafandru nu o mai gaseste…poate au mancat-o pestii, tot spun pescarii profesionisti si padurarii ca in acest cel mai mare lac al Bucegilor sunt pesti, pastravi sau ce or fi ei, de cam un metru. Scriind povestea hardului nu ma astept la comentarii pozitive…dar asa le fac, si bune si altfel :)

Daca era in fata blocului sau in mijlocul strazii nu mi-ar fi atras atentia acea unitate…dar acolo in apa :) Ironia consta si in faptul ca la cateva zile intru periodic la un prieten ce are o multime de unitati dezmembrate sau intregi si niciodata nu am avut interes pentru ele, nu am retinut nici macar culorile…de fapt imi displace sa desfac anumite obiecte…dar, de data asta se auzea un stol intreg de pasarele si nu doar una singura. Va spun eu daca este ceva interesant pe hard…daca sunt personale, ale cuiva, vor ramane nepublicate, nu ar fi frumos. Nu postez decat o imagine pentru ca este o sansa sa fie ceea ce cred eu pe acel hard si atunci se complica treaba…

Aici deja scoteam piesele…

….

Dar am gasit cautand o poza cu râul si o imagine cu mine la cules…de pastravi. Pastravi adica din aceia ce cresc pe copaci, o specie de ciuperca. Ce faţă am în poze…mai sunt aproape doua luni si voi merge iar in acel loc. Desi par inarmat si cu intentii ostile la adresa ciupercilor-pastravi de pe copac…nu eu i-am taiat, ci prietenul bucatar…

Am postat poza ca sa mi se vada ochii…concurenta serioasa pentru un loc la 9 :))