Manastirea Caraiman – imagini de Ziua Crucii

Eu acolo am aflat ca de fapt pe 14 septembrie este si hramul acestei manastiri, am uitat :) Am auzit ca Patriarhul a plecat spre manastire si m-am dus si eu sa-l vad, nu-l mai vazusem din 2006 de la sfintirea Schitului Sf. Ana din apropiere de Cota 1400.

Bun, si am plecat, pe acolo lume multa, cateva mii de oameni. Nu am stat mult, poate o jumatate de ora. Cand am plecat, preotii impartaseau oamenii. Daca mai ramaneam si mai bine ca nu am ramas, de multe ori am un noroc aparte, surprind esentialul care atunci se intampla si apoi plec la momentul potrivit :)

Deci daca mai ramaneam as fi vazut ceva foarte urat, de compatimit, de injurat pe cei care au adus societatea la un astfel de nivel.

Oamenii au navalit spre mancare, nu stiu ce era sau ce metoda s-a gasit sa le dea celor prezenti ceva de mancare, dar s-au ingramadit, s-au impins chiar si batut am auzit, pe cei lesinati i lua Salvarea…eu am mai zis ca data fiind fastuozitatea acestei manastiri, multimea cersetorilor de pe la porti ce contrasteaza puternic cu multimea banilor ce ruginesc in apa unui mic lac cu pesti din manastire, devine un loc unde in ultima perioada am vazut mai mult preamarirea oamenilor decat a LUI, nu cred ca Iisus Hristos este in interiorul manastirii. Poate pe la poarta este sigur…

Ma bucur ca nu am vazut un spectacol televizat de altfel, in care fiinta umana decade atat de mult, ce bucurie mai mare pentru cel rau ca dupa o slujba in cinstea Creatorului sa-i amageasca pe cei prezenti si sa-i duca pe alte drumuri placute doar lui. Poate ca preotii si Patriarhul au tinut oamenii atenti spre Dumnezeu, un timp, dar cel rau se foloseste de slabiciunile noastre. In cateva minute si-a aratat puterea, devreme ce oamenii au uitat de orice cand au auzit…de mancare. Se pare ca prostia nu poate fi vindecata prin credinta.

Mergeau si ei la hram? Nu! Au facut stanga spre o poiana

Toti preotii de la bisercile din zona erau prezenti, la un moment dat nu stiu ce le-a dat Patriarhul la fiecare si tineau in palma. Dupa care la un semn au inceput sa manance ce aveau in palma. Pe mine asta m-a facut curios. Ce anume inseamna acest ritual si ce aveau in mana :) ?

D-na in alb era o actrita, se vindeau niste carti, cd-uri cu parintele Cleopa precum si cu parintele Arsenie Boca. Era vorba si de o expozitie sau ceva asemanator pe la muzeul Astra din Sibiu

11 comentarii Adăugă-le pe ale tale

  1. Avatarul lui fosile fosile spune:

    Chestia asta cu adunatul a mii de oameni la Hramuri sau Moaste este intretinuta si de biserica.Nu stiu de ce,dar eu cred ca nu-i bine.Pentru ca in astfel de momente, dispare respectul,dispare bunul simt,dispare credinta si e pacat.

    Apreciază

    1. Cred ca cineva trebuie sa organizeze foarte bine astfel de momente. Trebuie sa fie o ordine, sa se aleaga un loc potrivit. Adica, trebuie format un loc de acces doar pentru o singura persoana, ceva mai departe un alt loc unde sa astepte un anume nr. de persoane, iar dincolo de acestea marea masa a credinciosilor care sa nu mai vada ce se intampla. Informatia perceputa prin intermediul ochilor le trezeste simturile. Cineva trebuie sa indemne la calm cu un microfon, sa-i linisteasca ca este pentru toata lumea. Lipsa de organizare in primul rand, si apoi calitatea oamenilor.

      Apreciază

  2. Avatarul lui Samsara Samsara spune:

    Am fost in preajma zilei de 6 august pe Ceahlau.
    Inafara de acel fenomen special cu Umbra Piramidala mai este Ziua Muntelui Ceahlau si Hramul Schitului Stefan Cel Mare de acolo de sus de pe platou.(poate ca cel mai important eveniment ) . A fost multa lume, neasteptat de multa Acolo sus dupa un urcus cat de cat greu (pentru oameni, poate, neobisnuiti cu muntele) toata lumea era atat de pioasa, era o dimineata extraordinara, se auzea slujba de pe Toaca . Domnea acea liniste care o cautam deseori . Cei ce au urcat acolo …au stiut de ce vin …

    Apreciază

    1. Patriarhul Daniel a spus la o biserica ca „Muntele insusi este o Taina”. Sa nu uitam ca in munti si-au gasit adapost toti cei care au aparat credinta stramoseasca de-a lungul timpului, in special atunci cand vremurile erau vitrege. Sunt locuri in tara noastra unde o manastire sau un schit este cu adevarat „Tinda Raiului” cum spunea parintele Teofil Paraian de la Sambata de Sus. Cu toate ca noi mergem in astfel de locasuri inchinate Sfintei Treimi intotdeauna va fi mai usor sa-L gasim aproape pe Creator…in sufletele noastre.
      Am auzit ca este tare frumos la Schitul de pe Ceahlau.

      Apreciază

  3. Avatarul lui Theodor Theodor spune:

    De acord cu fosile, e trist :(…

    Apreciază

    1. Nu are cum sa fie altfel, cat timp ei nu pot vedea in jurul lor…
      Mai este un comentator pe aici denumit Andrei Vlase un tanar mult prea idiot si lipsit de bun simt ca sa priceapa ca lucrurile iau anumite directii gresite la acea manastire. El daca este un indoctrinat religios si nu poate distinge raul de bine nu poate emite alte opiniii. Pentru el, probabil un lup in haine de oaie, totul a fost magnific si este magnific…si are dreptate intr-o mare masura. Cand esti preot din aceia care doar iau nu doar bani de la oameni ci si numele LUI in desert nu poti gandi altceva. Astfel de oameni se cred deasupra legilor, ei l-au condamnat pe Iisus, ei au uzurpat numele de reprezentanti ai Domnului, au luat in desert cele sfinte, si duc credinciosii pe alte cai, materiale.

      Apreciază

  4. Avatarul lui magda yousef59 spune:

    Patriarhul cred ca le-a dat la preoti anafura… :)

    Apreciază

    1. Evident ca asta le-a dat, dar am observat ca putini stiu :) Ritualul este clasic, painea si vinul reprezentandu-l pe Mantuitor. Ieri inainte de post am vrut sa public semnificatiile acestui ritual, o sa-ti dau link-ul pe mail, e foarte interesant.

      Apreciază

      1. Avatarul lui magda yousef59 spune:

        …sa nu uiti de link-ul ala…

        Apreciază

        1. Deloc, dar abia acum am ajuns acasa :( Scuze!

          Apreciază

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.