Astazi se implinesc 21 de ani de cand parintele Arsenie Boca a plecat din lumea aceasta.
A murit la Sinaia in 1989 si a fost inmormantat in Tara Hategului, la Manastirea Prislop.
Am citit multe despre el, azi am auzit ca sunt zeci de mii de pelerini la mormantul sau. Sunt oameni pe care-i cunosc si care tin pe biroul lor la serviciu o imagine cu parintele. Imagini cu el am intalnit insa si in lacasurile din cult din preajma Bucegilor, in pesteri, in monumente.
Se spune ca parintele face minuni in continuare. Fiecare insa poate descoperi daca este asa sau nu. „Insistati cu ‘telefoanele’, asa spunea intr-o carte”
Eu imi amintesc cand am fost acum cativa ani la manastirea Prislop. Mie acel loc nu mi-a placut, am avut tot timpul o senzatie ciudata. Nu ma refer la mormantul parintelui, ci la atmosfera existenta in acel lacas de cult.
Este o manastire de maici, aflata la cativa kilometri de un sat, parca Silvasu se numea satul. Cu o zi inainte am fost la manastirea Recea, tot o manastire de maici.
Intre personalul monahal de la aceste manastiri nu poate fi pus semnul egal.
Mare, foarte mare deosebire! Stiu ca supar pe cineva cu ce spun. Din pacate asta este defectul meu.
Maicile de la Prislop mi s-au parut pline de ura, dusmanoase, parca nu le convenea ceva. Am dormit in acea manastire in spatiile pentru oaspeti. In cursul orelor ce mai erau pana la lasarea intunericului, am asistat la multe scene. Prin manastire erau si alte femei ce se aflau in vizita. Maicile le priveau pe acestea altfel. Parca le cautau motive: „aici nu sunteti acasa la voi”, „nu mai umblati de colo-colo”, „cum de ati venit fara fuste”, etc. De altfel, la poarta manastirii se gaseau niste cutii in care erau o multime de fuste si fiecare femeie isi lua cate una peste pantaloni.
Am inteles ca asa este normal intr-o manastire. Sunt reguli ce trebuie urmate. Nu imi amintesc, cu siguranta pentru ca sunt subiectiv, de vreo vorba buna a acelor maici. Dupa cum nu am vazut atata dusmanie la oameni ce poarta strai monahal ca la manastirea Prislop.
A venit ora mesei, unii mergeau, eu nu m-am dus. Era intuneric, ca altfel as fi plecat pe jos pana in sat.
Intotdeauna am fost o persoana care cauta sa invete cat mai mult. M-am gandit ca femeile acelea au fost poate dezamagite „cand erau in lume”, ca este grea viata la manastirea ascunsa de padure.
M-am plimbat pe acolo un timp. Deja cateva maici ma expediasera la camera, ca sa nu mai iesim dupa lasarea intunericului, ca nu vrem „sa intelegem”, spuneau ele.
„Intelegem?”, dar eram singur. Se refereau probabil la toti cei sositi. Am plecat spre camera abia dupa ce o alta maica ma luase din nou la rost. Remarcasem ca manastirea era plina de pelerini. La un moment dat am trecut pe langa o constructie. Arunc o privire si vad ca incaperea era plina de femei. La picioarele lor erau o multime de saltele, prin urmare, noaptea, pelerinele au dormit pe saltele. Credinta cere sacrificii. Mie imi era indiferent unde as fi fost cazat.
Intr-un fel, m-am bucurat. Ca erau niste doamne cu fitze in cap, care urmau sa doarma pe jos 🙂
In camera, eram patru barbati. Patul in care stateam era tot ce isi putea dori un pelerin. Totul alb, pregatit doar ca sa te intinzi in el. Numai ca…
Si cum eu dorm doar cand mi-e somn, am iesit iar afara. Nu am coborat bine scarile, ca iar am fost prins si certat pe drept. Telefonul nu avea semnal, nu aveam cu cine vorbi…
Se pare ca atunci cand trebuie sa stau linistit, atunci nu stau. Oamenii aceia din camera ma indemnau la vorba, eu nu aveam stare. Adica cum, sa stau in camera ca se lasase intunericul. Ce asta este motiv? Am deschis usa usor si tiptil iar m-am dus afara.
M-am asezat pe ceva si stateam pe ganduri. Era bezna totala, cerul era acoperit. Am inghetat cand doua maici se oprira langa mine. Nici nu le vazusem, nu le auzisem, erau ca niste fantome prin noapte.
M-au trimis in camera, cu precizarea ca sa nu mai venim daca nu ne convine. I-am spus ca plecam eu de mult, dar venise noaptea. Una dintre ele m-a intrebat rastit unde dorm. Si i-am zis ca pe acolo pe la etaj. Maica m-a luat la rost, ca ce nu e bine, sau ce. I-am zis ca vreau sa stau afara, asa, pur si simplu. Se pare ca nu se putea. De ce? Nu am aflat.
In camera ceilalti dormeau. Toata noaptea m-am invartit pe acolo. O noapte lunga. Nu mi-a placut la manastirea Prislop si daca mai merg, nu voi mai dormi acolo cu siguranta niciodata.
A doua zi, am fost dis de dimineata la mormantul parintelui. Care este inconjurat de flori, multe flori. Stiam de mult timp ca parintele cand a fost intrebat ce sa se faca dupa 7 ani de la moartea sa, raspunsese: „Pecetluit sa-mi fie mormantul pana la a doua venire a Mantuitorului”, si din 1989 nimeni nu a deschis mormantul.
Ceva mai departe de mormant este si o poteca ce duce la Grota Sf. Ioan de la Prislop. Am fost si pe acolo. In cele din urma, cineva a dat startul de plecare spre casa.
O maicuta a venit si i-a zis organizatorului pelerinajului asa: „Nu plecati in timpul slujbei ca veti avea necazuri”. Mai erau cam 20 minute pana incepea slujba. Organizatorul zorea pelerinii spre autocare si microbuz. Am avut la un moment dat impresia ca vrea sa-l pacaleasca pe Dumnezeu. Ideea asta imi venise asa deodata.
Nu m-am urcat in autocar cu el si am luat un loc in microbuz. Nici nu pornisera motoarele ca deja se auzeau clopotele batand, slujba incepea. Organizatorul mai si spunea la toata lumea ce a zis maicuta. Parca fugea de ceva, de cineva.
Ca lumea e proasta ma convinsesem eu de mult, dar de vreme ce eram printre ei, nu eram nici eu mai rasarit :). Se auzea, „sa ne ierte Dumnezeu, isi faceau cruce, se mai auzea un aoleu, cate un oftat”. O doamna propuse sa citim in cor un acatist al nu stiu cui. In mintea mea era ceva simplu: se putea supara oare Dumnezeu pe astfel de prosti?
Mai amintesc doar ca la un moment dat intre cele doua mijloace de transport erau zeci de kilometri, unul dintre soferi mergea in directie gresita, pe celalalt il amendase politia, la unii pelerini li se facusera rau…
Eu ca de obicei, desprins din peisaj :), cu gandul la predica pe care ne-o facuse parintele Teofil Paraian la manastirea Sambata, ca: „manastirea este tinda raiului, locul unde cerul intalneste pamantul, ca nu toti cei din manastiri se vor mantui…”
Spre disperarea organizatorului, cu doua zile in urma trasesem dupa mine un mare grup de pelerini in Alba Iulia, unde ne oprisem pentru a lua masa. Mi se parea absurd sa nu vizitez cetatea, si incet, incet, se luasera multi dupa mine. Evident ca unii se ratacisera pe acolo, am pierdut destul timp.
In bazarul de la Bran, am recidivat si era sa raman pe acolo…
Organizatorul acela nu m-a mai chemat in alte pelerinaje, pentru ca un pelerinaj este un pelerinaj si nu o excursie pe la obiective turistice. Eu umblam sa fac poze, sa cumpar tot felul de chestii ce mi se pareau interesante, sa privesc picturi, ruine… 🙂
Uitasem de rezervatia de zimbri de la Hateg unde sarisem gardul sa-i fotografiez, cine a fost acolo stie ca pot fi priviti de pe un drum dupa ce iti iei bilet, dar ce poze sa faci ca ei erau cam departe. Apoi de ursul dintr-o cusca, tot acolo.
Era asa frumos si prietenos acel urs. Avea niste ochi tristi, saracutul de el, oamenii ii dadeau mancare din palma printre gratii…
Fiecare cu ale lui 😉
BUCEGI NATURA 2000 
„Maicile de la Prislop mi s-au parut pline de ura, dusmanoase, parca nu le convenea ceva.”
deci aici iti dau dreptate…exact asa mi s-a parut si mie in luna mai a acestui an…cand am mers.
intrun fel nu le inteleg..pentru ca noi nu le-am spus nimic…dar intrun fel le inteleg…pentru ca ele au ales sa se calugareasca tocmai pentru a se desparti de lumea pacatoasa…si pentru a avea parte de liniste…atunci normal ca nu le convine faptul ca sunt asaltate de o multime de straini.
ApreciazăApreciază
Cred ca explicatia ta este una foarte buna. Insa despartirea de lume se face pentru a te dedica lui Dumnezeu, ceea ce presupune si intelegerea Cuvantului Sau.
De vreme ce, Iisus a spus ca, cele mai importante porunci sunt „Sa nu ai alti Dumnezei…” si „Sa-ti iubesti aproapele ca pe tine insuti” (chiar daca ultima nu este printre cele 10 porunci), ma gandesc ca aceste lucruri trebuie cunoscute in primul rand de personalul monahal.
Prin desprinderea de cele lumesti, aceste indemnuri pot fi si mai bine intelese. Insa daca te izolezi si tot ceea ce inveti este sa te inchini, sa tii post, si sa canti, nu cred ai facut ceva in sensul apropierii de Dumnezeu.
Traiul monahal evident ca presupune o multime de sacrificii de ordin personal. Insa daca alegi acest drum iti schimbi si felul de a fi in raporturile cu ceilalti.
Devii mai bun pe toate planurile, aceasta atitudine fiind rezultatul meditatiei si apropierii de Dumnezeu. In aceasta situatie te gandesti mai mult la ceilalti si mai putin la tine.
Or, acele maici, poate gresesc dar asta e parerea mea, au dobandit prin izolare o stare de mandrie, de superioritate fata de altii, sa zicem din lumea pacatoasa.
Iar daca au invatat Cuvantul lui Dumnezeu si nu-l pot reda intocmai degeaba au mai intrat in manastire, pentru ca si acolo pacatuiesc, dar in alt mod.
ApreciazăApreciază
Mie nu mi-au facut aceeasi impresie maicutele de la Prislop. De vreo 13 ani am fost de multe ori acolo.
Eu intai m-am interesat care sunt regulile manastirii si am incercat sa le respect, si nu am avut chiar nici o problema. Am auzit si cuvinte frumoase spuse de parintele duhovnic si maicute.
ApreciazăApreciază
Acum circa o saptamana o amica, a fost cu doua colege la manastirea Prislop.
Ok, eu nu pot respecta anumite reguli. Nu stiu daca sa stai inchis in camera pe motiv ca e noapte poate fi o regula, dar fetele astea care au fost la Prislop, cu siguranta stiu sa respecte niste reguli.
Au plecat cu o impresie negativa despre acele maici. Pana la urma este vorba ce acceptam si ce nu.
ApreciazăApreciază
,,Cuiere de haine” i-a numit parintele Arsenie pe calugarii nedemni.Muierile de la Prislop? O adunatura de lipsa de bun simt.Am fost ,ultima data ,pe 10 mai,de Izvor.Una era beata,cu fata brazdata de vinisoarele rosii care tradau patima,alta ,slaba,mica si rea facea pe jandarmul fara rost,pentru ca oameni erau mai mult decat cuminti,asa cum se cade la mormantul parintelui.Am mers la crucea parintelui de cinci ori si am tacut din respect pentru oamenii care venisera cu credinta sa se roage PARINTELUI si nu scarbelor alora imbracate in negru.Banii multi le-au facut sa uite ce sunt ele si mai ales UNDE sunt.Cred ca si-ar dori ca oamenii sa se roage la ele si nu la parintele…Colac peste pupaza si apogeu al nesimtirii chemasera si o suita de militieni.Sa le apere! De cine? Poate de ele ,sa nu se bata pe bani,pentru ca nimeni nu se duce acolo sa faca scandal.Respectul pentru Arsenie este la noi si nu la femeile de servici de la Prislop. Ele n-or fi citit nimic din ce a scris parintele despre calugari si calugarie?
ApreciazăApreciază
Am crezut ca s-au schimbat lucrurile, se pare ca nu! Cred ca salbaticia nu prieste fiecaruia. Daca acela rau nu reuseste sa le intoarca de la credinta, reuseste sa obtina alte rezultate, prin marire de sine si alte pacate. Iti dai seama, ca multe din ele stiu ca parintele este ingropat acolo si au asa un fel de superioritate eronata, ca ele decid, ca daca nu vor ele cine stie ce. Sfintenia se cauta prin smerenie, cu vorba potrivita, nu cu furie.
ApreciazăApreciază
Parintele Arsenie Boca spunea ,,Nu toti din lume se prapadesc nci toti din manastire se mantuiesc'”.Noi mergem acolo pentru credinta noastra restul sant fel de fel de ispite care nu trebuie sa ne influenteze in vreun fel.
ApreciazăApreciază
Mereu m-a impresionat acest sfant parinte. In sinea mea, desi unora li se pare ciudat, eu cred ca inca mai face minuni! Dar asa este, noi trebuie sa mergem cu gandul la Dumnezeu, nu la cele ce se vad, omenesti.
ApreciazăApreciază
E unul nu marşez nici la chestia cu Sfinxul, nici la aceea cu Boca.
Sînt poveşti, pentru o anumită categorie umană, respectiv pentru interesaţi.
Pot argumenta.
Altminteri apreciez condeiul, ochiul confratelui bucegist.
ApreciazăApreciază
Multumesc. Era nevoie si de un astfel de punct de vedere.
ApreciazăApreciază
De 6 ani tot mergem al Prislop , la mormantul parintelui Arsenie Boca si in fiecare an sufletul mi-a fost ranit de rautatea fetelor bisericesti de acolo. Pe cat e de frumoasa zona, pe atat sunt de rele maicutele. Anul acesta 18.07.2014, a culminat cu faptul ca nu au primit florile care se aduceau iar pe mine personal o maicuta ” plina de zel sfant” nu ma lasat sa m-a apropii de cruce pe motiv ca aveam ruj pe buze… desi I-am explicat ca nu se ia nuimic de buzele mele ca nu am ce sa sterg, eram imbracata decent, cu fusta si o persoana matura si prezentabila de felul meu ( am 47 de ani) cu multa evlavie si credinta in suflet chiar daca nu ma imbrac in negru si nu imi pun basma. Degeaba am plans si am rugat-o, degeaba am, venit 400 de km pentru a spune o rugaciune la mormantul parintelui, nu a fost chip sa o imblanzesc, se tinea in fata mea cu mainile fluturand in aer ca la o haita de caini sa nu cumva sa ma apropii de cruce de parca era Sa ma iertati posedata… Unde e oameni buni evlavia? unde e credinta? Chiardaca un vizitator aa gesit fara sa-si dea seama trebuie indrumat cu bunatate nu sa zbieri la el si sa te rastesti sa-si ia florile acasa caci ” parintele stie ca le-ai adus chiar daca le pui in padure sau le iei acasa” Nu cumva e mai bine sa stai tu cu totul acasa ca si credincios, ca parintele „stie”ca te gandesti la el… sa nu mai deranjam maicutele . Oare nu se gandesc ca daca nu ar mai veni „pacatosi” din acestia cu flori sau incorect imbracati dar cu inima plina de iubire si iertare nu ar mai avea cu ce sa-si ridice constructii, sa plateasca jandarmi ca sa pazeasca credinciosii care pupa crucea ( ca de spus vreo rugaciune la capataiul parintelui oricum nu ai timp), nici o candela sa aprinzi langa cruce nu mai ai voie, doar lumanari cumparate de acolo… . Acum doi ani am ajuns la slujba de sfintire a apei (aghiasma mica) si la finalul slujbei preotul pe acelasi ton poruncitor si certaret ne-a strigat de la obraz sa nu care cumva sa umpluem sticlele cu apa sfintita ci sa punem un pic si sa completam de la izvor ca doar ” nu o sa slujesc apa in fiecare zi ” Oare ce alte treburi presante o fi avut de facut . Si chiar asa sa fie, conteaza foarte mult felul in care vorbesti cu oamenii mai ales acolo, intr-o manastire la care cred eu , vin doar cei care au ceva credinta in sufletul lor. Faptul ca nu este permisa fotografierea, e o alta absurditatea intalnita in marea majoritate a manastirilor romanesti, nici macar in aer liber. ( spre exemplu in Israel nu este nicaieri interzis fotografiatul sau sa fie contra cost.) Eu am fost profund dezamagita, m-a afectat foarte mult intamplarea relatata mai sus pt ca consider ca nu meritam un astfel de tratament si sincer nu voi reveni prea curand in acel loc. Am vazut prea multa rautate si lipsa de bun simt de la aceste ” fete bisericesti” incat deocamdata cel putin, mi-a ajuns. Cu astfel de atitudine in nici un caz nu poti convinge niste tineri care din start au o alta conceptie despre viata si lume sa-si faca loc in suflet si pentru credinta caci o vor confunda cu practicile bisericesti absurde si rauvoitoare. Cei din manastiri daca vor liniste sa stea in liniste fara vizitatori fie ei si turisti si sa nu mai beneficieze nici de donatii caci a ajuns o mare afacere , si au uitat adevarata lor menire.
Prefer sa ma rog parintelui de la mine de acasa caci nu suport sa vad obraznicie si rautate in locuri pe care eu le consider sfinte.
ApreciazăApreciază
Nici nu stiu ce sa va spun, pentru ca asa m-am simtit si eu. Niste persoane needucate, lipsite de un minimum de bun simt, depasite de misiunea pe care o au, femei fara minte care si-au cultivat raul intr-atat de mult incat da pe afara… nici nu trebuia sa va suparati. Daca ati plans, aceasta vine din credinta si din iubire fata de Dumnezeu, daca acea maica nu a fost impresionata, ganditi-va ca nu Dumnezeu a facut-o asa. Ea si-a ales un alt drum, al urii, al lipsei de compatimire, al bucuriei producerii raului. Va dati seama ca o astfel de persoana nu este doar lipsita de calitati morale si umane, pe care ar trebui sa le aiba orice slujitor al Bisericii, ci si de discernamant, devreme ce nu mai reuseste sa faca diferenta intre un om credincios si un altul fara Dumnezeu. Biserica, din pacate, cam lipseste din societate… se si vede de ce, cu asemenea oameni. Doar trebuie ne uitam la tara in care traim si sa ne intrebam, ce a facut Biserica pana acum? Sa aflam ce doreste, oameni cotizanti sau oameni pentru Dumnezeu… eu nu mai inteleg de mult ce scop are si nici nu vreau sa fiu o oaie care sa mearga asa cum i se spune… Intai privim, analizam ce fac aceia care ne invata despre Dumnezeu, si apoi tragem o concluzie…
ApreciazăApreciază
Va multumesc pentru vorbele frumoase . Chiar si acolo cum stateam mai intr-o parte si plangeam iar sotul meu incerca sa ma linisteasca, a mai venit o doamna care ma incurajat dar desi stiu ca eu am dreptate tot m-am simtit ultimul om acolo in fata tuturor mai ales ca m-a luat prin surprindere , chiar nu ma asteptam la asta. Si imi dorisem atat de mult sa mai vad odata locul . Insa prea curand nu voi repeta vizita. Va multumesc inca odata .Doamne ajuta!
ApreciazăApreciază
Imi pare rau pentru ce vi s-a intamplat. Cel rau si-a facut loc si in curtile Bisericii, se vede asta, a intrat sub diferite forme, de la lacuri cu pesti in care se arunca bani, la atitudini superioare si arogante fata de enoriasi, pelerini, s.a.m.d. Important este sa nu fiti invinsa prin astfel de atitudini, Dumnezeu este mult mai puternic decat asemenea rataciti.
Saru-mana si va doresc numai bine!
ApreciazăApreciază