Dimineata se arata promitatoare insa pe la ora 9 era clar ca iar se va lasa ceata pe munte.

Am plecat la Sinaia si am urcat cu niste prieteni spre varful muntelui.

Nu reusesc niciodata sa platesc la telecabina, nu ca as tine neaparat sa o fac, ci pentru ca imi da unul, altul, cartela lui de acces pentru un timp. Are cineva ceva impotriva? Cred ca are, dar asta nu poate convinge tot personalul.

Si uita asa am ajuns la Cota 2000, pe vant, ceata, si zapada.

In telecabina era si patronul de la cabana Miorita, dl. Ghita Petre care se facea ca nu ma vede. De parca mie imi pasa de ce crede dansul. Probabil e suparat ca am scris prin ziar ca a abandonat deseuri lemnoase pe marginea Drumului de Vara.

Stati linistiti ca inca  nu se schiaza, este doar un strat de 10 cm de zapada ici-colo, si acela spulberat de vant. Va zgariati echipamentul inutil.

Cred ca pe Drumul Vechi al Cotei, pe la schitul Sf. Ana ar fi mers o coborare lina pe schiuri. Asa pentru cine nu are ce face. Pe alte partii, nici vorba.

Masina Salvamontului era iar pe la Stana Tarle, si pana in Sinaia am mers prin ninsoare slaba. Am trecut si pe la schitul Sf. Ana. Niciodata nu merg intr-un lacas de cult cu gandul sa ma rog pentru mine. Nu ca sunt eu marele altruist. Am fixurile mele.

Merg sa-i multumesc lui Dumnezeu pentru tot. Altceva, ce sa–i spun? Degeaba, facem noi planuri, ca implinirea lor vine tot de la El. Si cum El stie cel mai bine ce trebuie sa dea fiecaruia nu are rost sa pierd timpul. Bun sau rau, orice lucru ce se intampla cuiva este randuit sa se intample cu un scop. Si nu poate schimba niciun om asta. Parerea mea…