PROGRAMUL DE CRIMINALITATE DE MEDIU AL INTERPOLULUI

Ieri, Interpolul a adoptat o rezolutie prin care se angajeaza sa sustina Conventia pentru Comertul International cu Specii Periclitate dar si sa lupte impotriva criminalitatii de mediu.

Secretarul acelei conventii a sustinut ca „flora si fauna nu pot fi pazite fara politie” iar reprezentantii Interpolului au cerut tuturor politistilor din lume „sa sprijine Programul de Criminalitate de Mediu al Interpol care asista si sprijina aplicarea efectiva a legilor si tratatelor nationale si internationale de mediu”.

Se va crea un Comitet pentru Crimele de Mediu, vor fi implicate diverse tari, institutii…

Poate se vor afilia si politistii nostri si vor trece la clarificarea unor aspecte mai sensibile din Parcul Natural Bucegi: de unde au unele cabane atatea trofee de specii protejate, cum dispar subit noaptea unii ursi de pe Drumul Cotei, sau capre negre de prin unele vai…

Fluturele Apolon Negru, oficial nu exista in Bucegi, nu apare in vreo „hartie”. Si exista, in habitate mici, cautate doar de cei care colectioneaza fluturi. Sunt multe alte specii care vietuiesc prin Parcul Natural Bucegi si care nu figureaza in vreo evidenta…

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.