Daca aveti in plan drumetii in zona Bucegilor este bine sa nu va avantati pe nicio vale din masiv, mai sus de limita forestiera. Chiar si asa nu sunteti in afara pericolului atata timp cat va aflati langa o vale. Pentru ca nu stii cand si de unde vine o avalansa!
Traseele turistice ce pornesc din statiunile de pe Valea Superioara a Prahovei spre Platoul Bucegilor sunt inchise inca de la sfarsitul lunii noiembrie. Totusi pentru ca mai sunt si „indrazneti” trebuie atrasa atentia asupra unor locuri clasice de avalanse.
Pe o vale stramta cum este Valea Comorilor sansele sa scapi dintr-o avalansa sunt minime. Intreaga masa de zapada vine cu o forta marita datorita peretilor ingusti. Astfel inaltimea stratului de zapada este cu mult mai mare decat pe o vale cu deschidere mai larga iar impactul foarte dur! Daca o avalansa din Valea Cerbului te ia pe sus, cea de pe Valea Comorilor te izbeste cu o forta fatala, fiindca tot volumul este ingramadit intr-un spatiu mic!
Pe vai mai deshise cum ar fi Valea Caraimanului, dar mai ales pe Valea Cerbului si Valea Morarului cornisele o data rupte declanseaza ruperea unor cantitati mari de zapada ce se rostogolesc spre caldarile vailor. Zapada se poate prabusi concomitent pe mai multe sute de metri. Sunt sanse minime sa fie recuperat un corp mai devreme de topirea zapezii!
In aceste zile s-au produs avalanse de diferite anverguri, in zona traseului ce porneste de la Pichetul Rosu spre cabana Malaiesti, sub Coltii lui Barbes, pe versantul estic al muntelui Furnica si pe Piciorul Pietrei Arse. De altfel, incepand de astazi este interzisa practicarea sporturilor de iarna pe partiile cuprinse intre Cota 2000 si Cota 1400, datorita pericolului de avalanse. Desi se spune ca au fost afisate avertismente scrise la statiile de telecabina, astazi in jurul pranzului nu am vazut vreun astfel de anunt la statia de telecabina din Sinaia!
Datorita incalzirii vremii, stratul de zapada a devenit instabil. Chiar daca in statiuni a plouat, sus pe munte a nins, insa in aceasta perioada au loc frecvente inversiuni termice, astfel ca nu se poate anticipa cu exactitate consistenta stratului de zapada. Insa orice om al muntelui stie ca in astfel de perioade este deosebit de periculos sa mergi pe munte!
Raman traseele de la poalele muntelui, spre Cota 1400, Stana Regala, Cascada Urlatoarea, Cabana Diham Phoenix!
