IN SPATELE LICITATIEI DE LA COTA 1400…SI PONTUL MEU!

Pe masura ce zilele trec devine si mai ascutita lupta pentru licitatia celor trei terenuri de la Cota 1400. Zvonuri ca unii isi aduc si prietenii ca sa „participe”, ca se fac mici intelegeri, de genul „iei tu primul lot si eu pe al doilea” apar zilnic!

Cel putin doua persoane s-au inscris la licitatie dupa ce au aflat informatia de aici. Ei bine, pentru dansii cat si pentru ceilalti participanti as dori sa fac cateva precizari!

Licitatia asta, cu toate ca acest termen este impropriu, reprezinta un joc periculos! Sunt persoane cu o mare putere financiara care vor chiar si doua loturi! Este evident ca se are in vedere ridicarea unei constructii destul de mari!

Aceste loturi sunt chiar sub cablurile telecabinei Cota 1400- Cota 2000. In opinia mea unul dintre aceste terenuri are o problema. Chiar daca pe hartii apare ca totul este in regula! Astfel, pe unul dintre loturi este amplasat un troliu al Telefericului!

Acest troliu este urias, si nu poate fi mutat din acel loc, din doua motive. Primul: este amplasat „in unghi perfect”, pentru tragerea cablului de la telecabina si al doilea, deoarece are o fundatie de multi metri cubi de beton. Daca vrei sa construiesti ceva ce te faci? Stai cu troliul in casa?

Cu toate acestea, daca m-ar intreba cineva ce lot il consider cel mai bun, eu l-as alege pe cel cu troliul! Motivatia este simpla, prin contract terenul pe care-l castig e al meu si dispun de el conform prevederilor contractuale.

Parerea mea este ca aceasta societate ce detine acel troliu nu a facut nimic bun pentru mediu. Asta cred eu, asta e opinia mea, dupa cele observate de-a lungul anilor. Mai ales dupa ce am vazut cu ce nonsalanta au incalcat legislatia de mediu si si-au permis sa ridice o constructie fara acte, la Cota 2000!

Revenind la justificarea alegerii acelui lot pe care se afla troliul…pai, din start eu nu mai sunt concurent cu vecinii mei. Troliul este pe proprietatea mea si evident ca voi cere o chirie raportata la veniturile Telefericului. Imi platesc obligatiile la primarie din acea chirie si apoi decid eu daca pornesc si o mica afacere!

Cam 100 milioane lei vechi lunar este perfect in conditiile in care nu faci absolut nimic. Iar cei de la Teleferic vor trebui sa plateasca, pentru ca nu au cum sa mute acel troliu. Conform spuselor unui fost angajat al acestei societati, „troliul nu poate fi mutat niciodata pentru ca acolo este punctul perfect”!

Asa ca, daca pune cineva in practica ideea asta sa nu uite de drepturile de autor :) . Nici nu se pune problema ca cei de la telecabina nu ar plati…altfel includ troliul in constructie, il zidesc, sau il tai si-l duc la fier vechi. Cred ca are cateva tone si acopar rapid banii dati la licitatie! :)

Cel mai tare ar fi sa se razgandeasca cei din primarie si sa nu mai scoata acel lot la licitatie. Si sa ceara ei chirie Telefericului! :) Cred ca este foarte posibil lucrul acesta!

As aplica varianta aceasta numai cu Telefericul pentru ca ei sunt „mari aparatori ai mediului”!

……………………………………………………………………………………………………….

Doresc sa raspund la cateva intrebari si sa lamuresc cateva aspecte:

1. D-lui Cristi, „Nu am cum sa-va las comentariile afisate si va rog sa va abtineti in a mai da public atatea detalii. Va garantez ca faceti o imprudenta. In 24 de ore daca afla acea persoana nu veti mai lucra ca functionar public. Nu veti mai lucra de fapt nicaieri in Valea Prahovei! Poate dupa alegeri sa va adresati vreunei institutii, dar sa nu fie din zona noastra!

2. Pentru Mihaela din Azuga: Parerea mea ca ghid turistic, este sa alegeti dv si prietenii dv alta cabana pentru Revelion! La cabana aceea am fost cu trei turisti englezi. Au servit masa, am stat cam doua ore acolo. Cand au vrut la toaleta nu i-a lasat cabanierul! L-am intrebat care este motivul si radea, intelegi? Omul este cretin, asa ca mai bine dai banii in alta parte!

3. Sandel m-a intrebat „de ce nu vreau ca lui Samoila sa-i fie demolata terasa de la Cota 1400?” Prietene, hai sa-ti spun cum stau lucrurile. Dl. Samoila a asigurat masa periodic pentru zeci de ecologisti. Ultima oara erau cam 40. Si nu le-a cerut un ban. In schimb, alti agenti economici dadeau din colt in colt! Nu exista reprezentanti ai statului cu activitate in Parcul Natural Bucegi care sa nu fi fost sustinuti in munca lor de dl. Samoila. Poate ca nu are un aviz de extindere, etc, dar daca vor sa aplice legea atunci sa o aplice pentru toti…asa mi se pare normal! Numai ca din invidie nu stiu ce sa mai scorneasca! Nu este dupa mine ca vreau sau nu vreau sa-i darame terasa. Insa daca judeci corect, atunci trebuie sa pui in balanta si cele bune si cele rele. Si nimeni din domeniul mediului nu vrea sa-l scoata din Parcul Natural pe Samoila, insa cuvantul lor nu prea are greutate in fata unor persoane puternice!

4. Pentru „Ariss”: nu ma „vantur prin Bucegi de capul meu” si „nu merg prin rezervatii ca prin gradina botanica”. Ca sa-ti faci o idee, specific ca sunt singurul detinator din zona al unei autorizatii de acces in orice punct al Parcului Natural Bucegi, act ce este emis de cel mai inalt for stiintific si cultural al tarii! Cam asta ar fi…pentru moment!

Lasă un comentariu

Acest site folosește Akismet pentru a reduce spamul. Află cum sunt procesate datele comentariilor tale.