Prin potcoave de boi la Posada lui Nicolae Grigorescu… si pana la Campina!

Nu incep acum sa-l glorific pe pictorul in cauza, pentru ca pe mine ma intereseaza… conexiunile, istoria, descoperirile. Dar nici nu pot sa nu mentionez doua-trei vorbe despre acest mare pictor. Citez din amintiri… ca nu ma intereseaza prea multe detalii despre el si vasta sa opera. E timp…

A pictat vreo 5000 de tablouri din cate am retinut. A pictat si in timpul Razboiului de Independenta si a murit la Campina in 1907. Este usor de tinut minte cand a murit pentru ca 1907 este anul rascoalei. Parca am fost anul trecut sau acum doi ani, la Muzeul Memorial din Campina… de unde am plecat cu ideea ca acea casa nu este si cea in care a locuit pictorul, deoarece a fost arsa in Primul Razboi Mondial si mai tarziu a fost refacuta sub actuala forma. Erau expuse si vreo 100 de tablouri sau mai bine. Veneam de la nu stiu ce eveniment la castelul Hasdeu si am zis sa mai dam niste bani si pe biletele la muzeu. Ca oricum nu mai intrasem acolo de cand eram elev. Cam acestea sunt notiunile mele despre Grigorescu… mai pot fi adaugate ca a pictat biserici, cum este aceea a manastirii Zamfira, de aici, din Prahova, plus celebrele sale… tablouri cu care cu boi si tarani. Pentru mine este suficient!

De curand, studiind un drum vechi din Valea Prahovei, descopar niste jumatati de potcoave. Ma uit eu in jur si ma intreb cum au ajuns acolo… si de la ce sunt. Erau prea late ca sa fie de cal. Tot ma gandeam la asta pana acasa, ce naiba animal sa fie. Caii se potcoveau, magarii la fel, dar boii? Aflu acasa cu tata Google ca se potcoveau si boii 🙂 Compar cu alte potcoave, si da, erau potcoave pentru boi. Cum stiam ca boii se foloseau la padure, cum pe acolo nu prea se putea exploata padure, a ramas varianta cea mai credibila ca se circula cu carele trase de boi. Cand spui care cu boi, gandul te duce la Grigorescu.

Potcoave de boi

Uite asa ajung iar la Grigorescu. Ce naiba avea acesta de tot picta prin Valea Prahovei? Ideea era de a vedea tot ce a pictat pe aici. De ce? Pentru ca un peisaj de acum 100 de ani poate furniza informatii pretioase celor care studiaza trecutul. Observasem cu ceva timp in urma un aspect important in tablourile lui, despre care voi vorbi la momentul potrivit, si ma gandeam ca poate o mai fi ceva si in altele.

Carele cu boi ale lui Grigorescu pe Valea Prahovei.

De altfel, cu boii s-a circulat pe aici si dupa 1940. La inmormantari se foloseau carele cu boi si am vazut asta intr-un filmulet care arata inmormantarea legionarilor la Predeal. Apoi, un localnic din Predeal, a postat pe Facebook in 2015, o poza care prezenta un car cu boi ce traversa orasul. Poza cred ca e de prin anii ’50.

Foto: Marian Ioan Codleanu

Oare ce nume purtau boii in trecut? 🙂 Ii strigau si pe ei cumva… 🙂

Bun, si tot la rubrica intrebari, figura si faptul ca Grigorescu Nicolae Pictor trebuia sa stea si el undeva peste noapte, in Valea Prahovei, de a pictat atat. Uite asa am aflat ca inainte de a se muta la Campina, a stat la… Posada. De altfel, omul a stat la Campina doar in ultimii trei ani ai vietii.

Zic sa caut tot ce a pictat la Posada si am gasit cateva:

„Peisaj la Posada”

Tabloul „Primavara la Posada” inca nu a fost vandut de Artmark.

Tabloul „Peisaj din Valea Posadei” a fost vandut.

Totusi, tabloul are pe fundal niste linii… de relief. Cunoscand Posada am presupus eu ca omul acesta nu picta foarte departe de casa. Cand picta care cu boi iesea la drum, cand picta asa de dragul peisajului, nu mergea chiar departe. Na, „logica”! :))

Cu prima ocazie, mi-am propus sa intreb pe acolo niste cetateni mai in varsta. In acestia mai ai o baza. Ca peste tot, intai dai de cetateni de alt tip, impuscati in aripa, asa le zic, pentru ca merg asa, intr-o parte, de la bautura 🙂 Ca un cerb cand isi pierde doar un corn… si merge cu capul intr-o parte 🙂

Gasesc si o ba.., o batrana si o intreb de vreun pictor de demult pripasit pe acolo. Ea nu stia, dar un mosulet din preajma ei s-a bagat si el in vorba. In trecut, adica acum vreun an, tataie se mai bagase el in vorba cu mine, pentru ca ma uitam peste gard la o faneata care o avea. Pe atunci cautam niste urme istorice. El nu ma mai tinea minte, evident. Mosulica a inceput ca de ce intreb, de unde sunt, ca batranii, cred ca e trist tare sa fii batran iar noi, cei mai tineri, nu prea avem rabdare sa intelegem ca pentru ei curge timpul altfel. Pana la urma, invins de bunul meu simt (modestia, ce sa-i faci!), nu pot sa fiu pe termen lung cum zic unii ca trebuie, ma asez langa batranel. Vorbea orice altceva decat ma interesa.

Numa’ ce imi aduc aminte ca un prieten spunea ca i-au trebuit ore bune de inregistrat povestile unui batran. Nici dezamagit, nici cu speranta, pentru ca in opinia mea, daca este ceva planificat sa se intample, se va intampla oricum, ma intind la vorba. Il stia pe primar dar nu l-a vazut, dar e baiat bun. Ma gandeam ca de cate ori m-am intalnit cu acest subiect, cu Grigorescu, am reusit doar sa ma enervez. Singura similitudine intre mine si Grigorescu sunt boii. El ii vedea la care, eu ii vad azi ascultand extaziati de cate un guru in diferite domenii, afisandu-se pe langa acestia, ca sa fie si ei Cineva 🙂

Cand ajung sa-l intreb si eu de pictor, omul nu stia nimic. Intr-un final, a scos de prin sertarele cu amintiri, ceva. Atentie, la cei mai in varsta li se incarca greu search-ul. Astepti, rabdare multa… 🙂 Cu rabdarea sunt artist desavarsit, se stie, dar s-a intamplat cu omul acesta sa fiu intr-o pasa mai receptiva. Din povestile lui am retinut ca tatal sau, dar eu cred ca mai degraba era vorba de bunic, spunea de un carciumar care picta si avea in carciuma numai tablouri pictate de el. In casa carciumarului se juca el si alti copii pe vremuri. Carciumarul era zgarcit rau si se temea de hoti, avea gratii la ferestre, la usi.

Il intreb, nu e casa aia veche din vale? El ca aia este dar s-a prabusit. Treaba era ca anul trecut pozasem o casa darapanata despre care tot o persoana in varsta mi-a zis ca a fost casa unui hangiu, ultimul care a avut un han in zona.

Asta este cea mai veche casa de pe acolo… si fara niciun dubiu, deoarece am mai vazut constructii asemanatoare, este ridicata intre 1890-1900.

Un element ce imi atrasese atunci atentia: prezenta gratii la ferestre.

Mai departe, rationamente:

  • un hangiu avea tablouri in hanul propriu.
  • hangiul de regula, locuieste tot la han… dar nu este exclus sa fi avut si o casa mai departe de propria afacere.
  • un hangiu pictor nu au inregistrat nici memoria locurilor si nici cei care au scris carti despre aceasta zona, intre 1893 (I.G.Babes) si 1913 (N. Urechia).
  • in multe tablouri ale lui Grigorescu apare un han, deci el picta de peste drum. Daca ploua trebuia sa se adaposteasca undeva. La fel si daca venea noaptea.
  • pictorul si hangiul erau prieteni, hangiul ii cumpara tablourile sau le primea de la pictor.
  • se stie ca pana in 1904, pictorul a locuit la Posada.
  • ca locuia in casa hangiului sau chiar in casa lui ramane de vazut, cert este ca „hangiul pictor” a locuit in casa din imagini.
  • fie este casa hangiului, fie este casa pictorului.

Evident ca peste timp, probabil de cand s-a mutat la Campina, casa de la Posada a fost vanduta de catre pictor… daca era a lui.

In 1907, marele pictor Nicolae Grigorescu paseste in alta lume, la care picteaza si acum, si unde cred ca deja are pe putin 20.000 de tablouri cu care asteapta sa ne bucure 🙂 Numa’ la gandul asta parca iti vine sa te muti 😉 Kilometri de tablouri. Daca nu exista moarte vesnica, e clar ca nu ne vom plictisi niciodata. Doar vizitarea galeriei Grigorescu o sa ne ia saptamani. Si la cata puzderie de pictori este de ceva timp pe acolo… nici nu vreau sa ma gandesc, sa fie mai bine o surpriza :))

Ati inteles, a murit omul acesta in 1907, in patul lui, cel mai probabil langa un tablou neterminat, stiti ca marii oameni mor langa lucruri neterminate. Ar mai fi vrut el sa mai dea cu pensula de cateva ori, dar cand vine, vine si gata, pa. Mai departe nu stiti ce s-a intamplat. Sa va spun…

La moartea sa, pe langa steaua care a cazut dupa cum stim cu totii ca se intampla in astfel de momente, a venit in fata casei sale… nu ghiciti inca?? Ei bine la moartea marelui pictor ce oare putea sa-si faca aparitia la poarta casei sale decat: UN CAR TRAS DE BOI! 🙂

Un car si niste boi l-au purtat pana la cimitirul din str. Bobalnei de azi, din Campina. Marele pictor Nicolae Grigorescu a murit in anul rascoalei din 1907 si a fost ingropat pe o strada ce aminteste de o alta rascoala, tot taraneasca. Na, a pictat boi in nestire si boii l-au dus la groapa 😉 I-au placut taranii si de ei s-a legat pe veci. De unde un al enspelea simt imi spune ca pasiunea te decide pana dincolo de final! 😉

Aparitia cartilor cu nr. 2 si 3 din Proiectul „Pasi in Timp”

Ieri am ras putin, azi vorbim de lucruri mai serioase. Mai era ceva si am spus ca revin azi, dar este atat de stupid incat trebuie legat de altceva mai serios: o actiune de mediu. Voi reveni in cateva zile, cu acea exprimare-actiune a unui mare responsabil al mediului, ca la asta ma refeream cu acel maxim de stupiditate.

Acum, o sa va prezint cele doua carti. In week-end aveti timp sa cititi articolul 🙂

Cei care urmaresc Proiectul Pasi in Timp, acel proiect de reconstituire istorica si promovare turistica a Vaii Superioare a Prahovei si Parcului Natural Bucegi stiu care sunt intentiile si obiectivele autorilor. Le reiau totusi: alcatuirea a 5 carti pana la 1 Decembrie 2018, Centenarul Marii Unirii, in care sa fie cuprins aproape tot ce este de valoare in zona noastra, fara a relua aspectele clasice cu Castelul Peles si alte chestii romantate.

In zilele noastre, oricine poate deveni un vector de opinie si directiona cetatenii acolo unde doreste, relatandu-le un adevar personal nu si adevarul asa cum este el. Iar in ceea ce priveste identitatea acestei zone, a Vaii Prahovei, se confuzeaza major in toate domeniile, de la turistic, istoric si pana la cultural-religios. Oamenii umbla pe sub muntii, beau apa zeilor, fac un talmes-balmes din datele istorice, mai recent declara microhidrocentrala de pe paraul Peles realizata in anul 1884, monument istoric considerand ca era fosta moara a Manastirii Sinaia, si cele doua obiective nu doar ca nu au legatura ci erau la sute de metri distanta, reabilitarile de monumente presupun acoperirea locurilor de veci din acestea, institutiile isi promit prin acte ca fac, ca se implica, si apoi nu mai face nimeni nimic si tot ce aveam vechi, definitoriu, se duce naibii. In acest context, aceste carti vor fi utile celor care vor veni dupa noi si ei si, poate, se va gasi cineva mult mai responsabil si mai putin aplecat spre lene, hotie si minciuna si va mai recupera ce va mai exista din trecut.

CARTEA CU PREDEALUL

Pe aceasta nu avea cine sa o prezinte mai bine, decat prietenul nostru, George Grigorescu. Asa ca voi lua de la dansul, de pe Facebook, cu permisiunea sa, textul:

„Vești bune pentru cititorii de carte clasică (adică cu foi de hârtie)! S-a lansat cartea PREDEALUL PRIN OCHII TĂI, pe care personal am așteptat-o niște luni bune. Unul din autori, Bucegi Natura, are deosebitul talent să păstreze o taină cu atâta abilitate până în ultima clipă, încât te poate scoate din minți uneori.

Pe scurt, cartea este un clasor de cercetări amănunțite despre istoria Predealului, din toate punctele de vedere care străjuiesc și pun temelia unei societăți: istorie, dumnezeire și religie, geografie, social. Veți găsi foarte multe fotografii de arhivă, pentru că oamenii ăștia doi (Adrian Ciorbă și Mariana Frățilă) au întors bibliotecile și arhivele cu susul în jos pentru a nu lăsa, încă, adevărul neîntâmplat pentru câteva generații de acum înainte. Vedem cine vine în urma noastră.

Iată ce recomandă această carte (a doua, de altfel, din „colecția” 100 DE PAȘI ÎN TIMP):
1. Autorii sunt originari din Valea Prahovei, cu alte cuvinte își ung felia cu unt, dimineața, uitându-se la munți (spre deosebire de alții ca noi …)
2. Formatul scriiturii este extrem de personal, de tip jurnal. Găsiți în ea foarte multă esență, și mai puțin substanță de umplutură (gen literatura rusă).
3. Noi o avem în bibliotecă încă de Marți.
4. Exemplarele scoase din tipar sunt în număr limitat și se găsesc majoritar în librăriile din Valea Prahovei (sau direct la autori)”.

La o cafea prin Sinaia, dezbatand aspecte din carti.

georgePoza lui George

Iata cum tin aceia care simt timpul, cartile noastre prin hoteluri si pensiuni:

img_8509

Dupa ce rasfoiesti o carte din aceasta, iti dai seama ca tot ce s-a publicat prin Valea Prahovei, este de mult depasit. Asta e alta liga, cum spunea un bun prieten 🙂

Sunt locuri in care cartile noastre stau pe mese, la dispozitia turistilor si raman oamenii zeci de minute sa le rasfoiasca. Pentru ca aceste carti au acel ceva care-i trezeste, nu sunt carti copiate dupa alte carti. De fapt, prima oara cand m-am intalnit cu celalalt autor, ea sefa de promotie, toba de calcule si de citit, chiar asa mi-a zis si ea cand i-am zis despre o carte ca nu are nimic important, fiind doar o carte copiata dupa alte carti… „ca, noi ce o sa facem, nu tot o carte dupa alte carti?” :)) Eu imi imaginam deja ce exercitiu avea ea in cautarea prin biblioteci. Prin urmare, i-am zis ca lucrurile nu vor decurge astfel, ca nu ma regasesc in asa ceva.

Cand lucram in presa, nu mai stia lumea ce sa se faca cu mine. Stilul meu prindea, fiind interesat mereu de adevar dar in acelasi timp nedorind sa fac rau cuiva. Mai veneau oameni pe la redactie, sunau, era cam greu sa ma iei de o aripa si sa ma dai afara. Si nici directorul nu voia, deci stateam bine. Dupa ce i-am facut cu capul pe toti, am intrat in zona turismului, am dus peste 5000 de turisti pe munte sau prin tara apoi m-am plictisit si de asta. O mai dadusem in bara si cu criticarea unui proiect belgian prin care se facuse o harta 3D a Bucegilor. Deci se intalneau de o vreme administratii publice, consilii judetene, salvamontisti etc, numai specialisti, scot ei harta, o prezinta ca pe un succes… si cand ma uit, era plina de greseli. Ce sa fac si eu mai bun, convins ca daca nimeni nu m-a intrebat nimic cand au facut-o, stiind ei mai bine, nici acum nu va repara nimeni ceva? Si le public greselile! Sar aia prin Jurnalul, pe la Antene in sus, alte televiziuni, si se face proiectul… praf. Ce facuse, nenorocitu’…

Bun, zic sa trec in zona mediului ca imi place muntele, ca dusmanii mediului fura si fac… Jale si aici, i-am zapacit pe toti, nu a mai inteles nimeni nimic, s-au si schimbat multe lucruri in bine… Insa, mi-am dat seama ca sunt cu niste timpi inaintea multora si ce fac azi ei vor intelege dupa trei ani. Si m-am gandit ca uite asa imi trece mie viata si o voi tine din scandal in scandal, realitatile si intamplarile din anii anteriori ma ajutasera sa-mi fac o imagine corecta asupra viitorului. Nici ei nu aveau loc de mine, nici eu de ei. Nici vreo cale de mijloc nu era, pentru ca unii stau si acum cu spaima in oase sa nu-mi bag nasul in curtea lor si sa fac cine mai stie ce…

Ok, ca atare, pasionat de istorie, cred ca la materia asta am fost mereu cel mai bun la scoala… si citind de-a lungul anilor mii de carti, zic eu ca e momentul sa trec la alt nivel. Pana in clasa a 8-a citisem o mie de carti… Si sa fac niste lucruri care sa ramana si pentru viitor. Si uite-ma scriind istoria si ce are mai valoros zona in care traiesc. Deci, dupa acestea, apare intrebarea: la felul meu de a fi, am cum sa reusesc eu sa scriu o carte dupa alte carti, vreodata?? Nici pomeneala! Pai daca ala din anul 1900 a spus o chestie si a pus punct, eu m-am dus dupa punct mai departe sa vad cum a ajuns el la concluzie, deslusind adesea un alt context. Si tot asa, si tot asa, prin orase, municipii, site-uri, arhive, bioblioteci, dupa intalniri cu fel si fel de oameni, s-au nascut cartile acestea.

Nu e fain ca in 2018 „sa ranjesc fasolea fericit” ca am 5 carti bune, serioase, inegalabile? Cu dedicatie! :)))

De la prima carte stiam ce directii voi avea la urmatoarele. Nu as vrea sa detaliez, pentru ca pe masura ce vrei sa lamuresti ceva, oamenii tind sa creada reversul sau sa te creada nebun. Acum, nu ma deranjeaza prea tare ce cred, ingloband de o vreme notiunile lor despre mine in mine si convietuind cu ele. Poate asa e, poate nu e, important este sa ajung la momentul 1 Decembrie 2018 si apoi ma gandesc cum sunt si ce mai fac. Cine stie ce naiba mai imi trece prin minte… Daca o sa castig la loto, sigur fac atatea de o sa zic ca am trait zece vieti, dar cum nu joc, nu am cum sa castig. Merg pe ideea ca pentru a castiga, trebuie sa visezi numerele. Cum nu se intampla nici visul :))

Treaba este ca autorul celalalt nu s-a plictisit deloc. Pentru ca acest stil de cercetare, deschidea o multime de usi, te tinea conectat. Si mai cred ca daca si lui Dumnezeu ii place ce faci, atunci nu ai cum sa nu reusesti. Iar demersul meu era complet lipsit de materialism si alte chestii care devoreaza omul din zilele noastre si-l departeaza de ce este important.

Daca va intrebati daca suntem cu carti la Alpin Film Festival trebuie sa va spun ca nu. Asta daca nu ati constatat deja. Dar am inteles ca mai sunt lansari sau prezentari de carti si duminica. Organizatorii ne-au invitat, au fost super de treaba, ne-au sunat de mai multe ori, numai ca… noi, autorii, nu am reusit sa ne sincronizam din cauza programelor incarcate ale fiecaruia, apoi celelalte carti cu Predealul abia azi le finalizeaza tipografia, urmand sa le ridice celalalt autor probabil luni. Deci nu ramane nimeni din cei care si-au manifestat intentia de a o cumpara, fara carte.

Bineinteles ca as putea merge doar cu cateva exemplare, unul din fiecare carte si acolo sa le prezint, cum fac si altii. Insa nu am nici timp duminica si nici nu imi place asa ceva din niste motive. Mie imi place sa vorbesc de lucruri concrete si pe lucruri concrete. Deci nu-ti arat cartea si tu ma asculti si apoi ne auzim noi. Ca nu se face asa ceva, e lipsa de bun simt. O pot face altii, eu nu.

Iar prezentarile de carte in general creaza impresia unui mare scriitor, unui mare efort, unui nu stiu ce. Lumea aplauda, copiaza dupa vecinul, si isi urmeaza aceeasi cale ignoranta niste minute mai tarziu. Vin la lansari ca sa para oameni culti, ca vecinul daca se duce trebuie sa nu fie mai prejos. As pierde timp si nu as fi eu, amestecandu-ma in asemenea spectacole. Sa ne strangem mainile si sa dam autografe. Nu stiu, poate celalalt autor desi ma cam indoiesc, dar in niciun caz eu nu o sa vin in fata unei mase de oameni sa ma laud cu ce am facut. Este o chestie normala careia eu i-am alocat mii si mii de ore, intr-o lume fara directie. Nu vreau sa obtin nimic, nici acum in prezent, nici cine stie cand. Unele lucruri se fac la timpul lor, daca le prinzi dn zbor te poarta ele, daca nu, stai asa, traiesti ca si ceilalti.

Pai, pana ajung la prezentarea celei de-a treia carti, doarme toata sala si o sa ma tina minte… ca un somn mai bun ca atunci nu au avut! :)) Deci sa doarma fiecare in patul lui! 🙂 Este o impresie falsa ca dincolo de pozele cu peisaje, glume, eu traiesc asa, nu am ce face, nu stiu ce se intampla. Ii las pe altii cu spectacolul, sa vanda „carti”, eu „vand” identitate celor interesati… din prezent si viitor. Si Slava Domnului, sunt numeroase persoanele care au citit ce scriem si asteapta si acestea anul 2018 si celelalte carti, pentru ca impreuna sa legam cu funda tricolora cele 5 carti si sa zicem, da, toti am facut cate ceva. Pentru ca fiecare persoana care a vorbit de cartile acestea sau de un episod din ele, a pus umarul la ele, este un autor al viitorului. Lumea aceasta nu se invarte doar dupa 1 si cu 1 fac doi. Cartile noastre abunda de oameni care au pus umarul prin opinii, idei, la acestea. Ele nu scot in relief si nu preamaresc pe vreun autor, asadar nu am nevoie de iesiri in spatii publice, sa dau interviuri si sa stau la poze. Eu le-am facut altora, deci stiu cum este, nu sunt curios de asa ceva. Cei care sunt interesati de carti stiu unde sa ne caute sau ii cautam noi. Cititorii noi au pagina de Facebook Pasi in Timp si alte cai de a lua legatura cu autorii, asa ca totul este simplu.

CARTEA CU POSADA

Exista posibilitatea ca aceasta carte din care am luat ieri primul exemplar, sa aiba parte de o lansare publica data fiind importanta subiectului care depaseste granitele zonei.

Nimeni nu a localizat… locul luptei din anul 1330. Istoricii nostri au propus o gramada de amplasamente. Cum eu nu vad lucrurile ca marea majoritate mi s-a parut ciudata abordarea lor. Folosirea pronumelui „eu” de atatea ori pe aici, nu inseamna o preamarire, ci o usoara ironie. Da, ma ironizez asa un pic singur 😉

Am citit ce au scris ei. Fabulatii in general si nimic concret. Am citit toate cartile si articolele si tot ce se putea despre subiectul „Posada”. Apoi, am purtat corespondenta cu autoritati, profesori, muzee etc din toate zonele presupus Posade. Si m-a luat o mama de ras, cand mi-am dat seama ca nimeni nu avea nici cea mai elementara dovada. Deci, fiecare de capul lui, o tine asa. Nu ai nimic, dar tu o tii asa, ca a zis nu stiu cine ca poate pe aici este :))

dscf8510Cartea nr. 3

O iau cu inceputul si ma lamuresc curand ca sunt niste adevaruri incomode. In carte veti gasi cum am umblat prin multe locuri din tara, ea incepe cu primii domnitori, continua cu date noi despre Drumul Prahovei, poze din belsug ca este nevoie de tot felul de probe nu doar documentare… ajungem prin cancelarii straine, carti ale autorilor straini, documentele noastre medievale, trecem prin focul luptei de la Posada, ne ducem la Brasov la o biserica veche, ne intoarcem prin alte timpuri… pentru ca dupa 100 de pagini, super-eroul din poveste sa puna lucrurile cap la cap 🙂 si sa ajunga astfel… sa se trezeasca in fata bisericii lui Basarab, ridicata in cinstea luptei din 1330. In carte nu se aude… „Baaaa, Bisericaa!!!” dar cam asa a fost! Treaba e ca bietul autor si-a dat seama ca nu e niciun super-erou, astia de genu’ sunt morti toti, si ca nimeni nu va crede. Ba mai mult, stiindu-se ca merge prin padure, se poate concluziona: a mancat ceva otravitor pe acolo si in loc sa urmeze tratament, deranjeaza oamenii.

Nu am deranjat pe nimeni, ce naiba, ma duc sa stau pe la usi ca fraierul?! Iau rucsacul, azi asa, peste alte zile tot la fel, ba zi de zi, ba 2-3 ore pe zi, uite asa dupa o luna si ceva, de sarit prin curtile oamenilor, urcat versanti, cazaturi, zgarieturi, bilete la tren si microbuze, ajung la fundatiile fostei biserici. Daca intrebi pe cineva din Comarnic de o alta biserica la Posada se uita la tine ciudat… daca observa ca nu la schitul Lespezi te referi. Gasiti momentul gasirii prin carte.

dscf8509Stiti cine este domnitorul? Era numit… de unii… Nakru fuwifuda, adica „Domnul cel negru”. In tabloul redat pe coperta are alaturat titlul: „Marele Radul Negru Voievod”. In acte, titulatura sau era de-a dreptul impresionanta. Si copiii invata la scoala ca acesta nu a existat! 🙂 Pentru ca au facut unii niste manuale subiective, in care omul asta este personaj inexistent, o legenda.

Apoi, m-am autorizat singur si am dat drumul la treaba. Ce sa chem pe cine nu ar fi venit! Toata vara trecuta si toamna am umblat pe acolo. Cand am gasit ceva de valoare si urme ale unei locuiri, am luat legatura cu autoritatile si le-am predat. Acum voi scoate cartea, le duc lor primele exemplare, le zic ca au o saptamana la dispozitie sa ia masuri, dupa care dau drumul cartii pe piata. Va dati seama ca sunt imagini cu fundatiile, cu cadrul natural, oricine o gaseste imediat. Dar statul pleaca de la avantajul acelei saptamani. Apoi ii anunt pe ceilalti, detectoristi, pasionati etc sau sunt ei pe faza de ceva vreme 🙂 Startul, soon!

Cand am anuntat autoritatile s-a confirmat ceea ce stiam demult, ca nu este nimeni interesat, ca au treaba, nu au timp. Dovezi de corespondenta cu ei am cu zecile… Tocmai de aceea nu am insistat cu specialistii care nu stiu ce fac ei, sa fie chemati. Nu ai venit dupa un timp rezonabil, adica o luna de zile, nu mai ai ce cauta! Ii aliniez la start acum daca nu s-au dus cand trebuia! Oricum, a reiesit ca singurul specialist eram eu 🙂 daca ei ar fi fost mai mari, mai buni, ar fi gasit ei biserica. Daca nici dupa ce le-am oferit mai toate detaliile, nu au priceput… Au de lucru pe acolo un an de zile…

Chiar si asa in cartile noastre, gasiti o multime de specialisti care ne-au sprijinit sa intelegem cat mai corect unele lucruri.

Toate aceste carti sunt legate intre ele, daca una are titlul de Predeal este pentru ca trateaza preponderent aspecte de acolo, de granita, de vama… insa toate au legatura una cu alta.

dscf8504Titlul cartii este: „Valea Prahovei, Negru-Voda si Posada – reconstituire inedita”. Coperta arata urmele pe unde am fost!

Cartea cu Posada mai are un aspect inedit. Inainte, doar supravegheam ordinea articolelor, asezarea in pagina, pozele, propuneam coperta, neavand notiuni DTP, experienta de lucru in alte programe. Insa, stresam mult oamenii cu colo trebuie o virgula, dincolo poza mai mare, textul e nu stiu cum, asa ca pana la urma am invatat, parcurgand noaptea tutoriale si de 5 ori ca sa pricep o data. Apoi, m-au lamurit si niste prieteni, asa ca Posada, cartea cu nr. 3, este scrisa de mine si asezata de mine in pdf de printat. Daca inventam si o tipografie pe sub masa, sa o scot la mine, eram luat fortat de acasa si dus la control. Dar cred ca, daca era asa… mergeam singur ca nici eu nu ma mai suportam 😉

In mod sigur, saptamana viitoare dam ok-ul la tipografie, ca sa iasa mai multe. E posibil sa facem o lansare, ar trebui fiindca subiectul este sensibil, si asta undeva pe la Sinaia, ca este polul cultural al zonei, sa vedem insa… Trebuie sa ma gandesc la ceva simplu si eficient, sa nu fie un eveniment unde vine cine vrea ci oameni interesati, nu din astia sa sparga seminte prin sala sau sa creada ca sunt la teatru si urmeaza „La sarmale”. Cred ca am vrut sa zic „Las fierbinti” sau ceva de genul. Niciodata nu am inteles desi aud in multe locuri, ce naiba este asta „Las fierbinti”, un film, o manea, titlu de ziar. Asta pentru ca nu am cautat, mi se pare ceva lipsit de interes, stupid, dupa cum suna.

A, nu v-am zis, dupa 2018 poate ma fac profesor. Ca si asta face parte din planurile mele. Nu am zis ce fel de profesor :)) Dar cu Dumnezeu inainte…

Comemorare I.G.Duca-2016: Pentru ei timpul chiar nu conteaza!

Aici e momentul din 2015:

https://buceginatura2000.wordpress.com/2016/01/06/

29 decembrie 1933. Legionarii il asasineaza pe peronul garii din Sinaia… pe primul ministru al Romaniei, I.G.Duca. Moment de trista amintire… dar parte din istoria noastra.

gara sinaiaGara Sinaia

s2

Din nefericire, foarte putini mai constientizeaza azi ca trebuie sa ne cunoastem trecutul, pentru a nu fi inselati de prezent si pentru a pasi pe un drum sanatos in viitor.

Cand am demarat proiectul „Pasi in Timp” am fost animat de ideea de a consemna intr-un tot, ceea ce era pe cale sa se uite sau sa se piarda din Valea Prahovei. Intotdeauna am sa-I multumesc lui Dumnezeu pentru asemenea moment de inspiratie, pentru ca, pas dupa pas, am reusit sa gasesc si sa adun ceea ce nu mi-am inchipuit vreodata…. Valea Prahovei are o istorie si niste urme culturale unice, specifice, si cuvintele mele, aici, nu ar putea reda vreun pic ceea ce am in mine… Dupa ce le veti descoperi si dvs., altfel veti vedea aceasta zona si viata… Nu, nu este mult spus!

s4Noul mers al trenurilor

Gasiti o mare parte din descoperiri/consemnari in cartile: „100 de pasi in timp, un alt fel de ghid despre Valea Prahovei si Parcul Natural Bucegi” si „Predealul prin ochii tai, o carte despre atunci, despre acum si pentru viitor”. Ar fi trebui sa anunt a treia carte, care evidentiaza trecutul, completand… dar, nu stiu cum sa va spun ca e trist…

Traim niste vremuri de maxima mediocritate si lansarea acelei carti ar compromite cele mai importante urme ale istoriei pe care le avem in zona. Cu dovezile in fata, multi specialisti  in tot felul, se uita la mine si nu stiu ce sa creada… am oare dreptate sau sunt plecat cu sorcova? Logica, bunul simt si dovezile de mai multe feluri, nu le spun prea multe. Mi-am dat seama si de ce pana la urma. Desi au zeci de ani de experienta, asa ceva ii depaseste. Nici presa nu pot sa o chem, ca pana ajung cei abilitati in locurile acelea, se duc altii mai motivati si la revedere. Avem numai idioti prin tot felul de functii. Trebuie sa gasesc o solutie cat mai buna pentru toata lumea.

Sa revin la ziua de azi, aceasta paranteza fiind necesara pentru a vedea cu cine defilam. De la Revolutie incoace, comemorarea marelui om politic a fost o chestie de obraz, o traditie. Urmaresc unele subiecte de ani de zile. Am acea perseverenta de a face aceleasi lucruri chiar daca le-am mai facut si tot asa… Cata vreme mi se pare mie ca este necesar.

Intotdeauna cu mare pompa, cu televiziuni dupa ei, liderii liberali din judetul Prahova se intalneau pe peronul garii si il omagiau pe I.G.Duca. Depuneau coroane, asa cum vedeti in imaginile din diferite perioade, atat pe blog cat si in cartea „100 de pasi in timp”. Nu a fost an in care sa nu ma intreb, daca aceasta asociere de organizatii liberale cu membrii si lideri, chiar intelegeau ce fac, ce cauta pe acolo sau cine a fost omul politic? Ma gandeam ca daca le spuneai ca I.G.Duca a fost impuscat cu un pistol cu gaze sau bile, jumatate din ei ar fi crezut.

In acest an, la ora 10 nu era nimeni pe peronul garii din Sinaia. La acea ora, de regula, se tinea un discurs, dupa care se depuneau coroanele. Orele au trecut si nici la ora 12 nu a aparut vreun liberal. Asadar, daca nimeni nu si-a amintit de acest moment, ani de zile a fost doar o chestie de imagine, de a fi filmati si de a se auzi vorbind la televizor.

s3

s5Doar plecari, nicio sosire 🙂

Insa, acum cativa ani, am descoperit ca nu doar ei depun coroane pe 29 decembrie. Mai vine cineva cu o coroana impecabila, alcatuita din trandafiri albi si rosii. Manierati, discreti, fara spectacol, acestia vin dupa ce are loc ceremonia oficiala si depun coroana lor. Pe aceasta coroana, o exprimare atrage atentia: „Pentru noi timpul nu conteaza”. Cred ca nimeni nu a sesizat astazi ce fac acesti oameni cu o coroana in maini. Pentru ca oamenii se bucura ca sunt sarbatorile la usa 😉 Traim pentru mancare si petreceri, nu pentru ceea ce este mai presus de acestea!

Felicitari, R.L. I.G.Duca pentru consecventa, gest si pentru ducerea mai departe a unei stafete care nu este pentru oricine!

s6Coroana de trandafiri… a fost mereu cea mai frumoasa. Pentru ca lucrurile importante in viata nu se fac la modul superficial, nu prin improvizatii, nu pentru imagine. Ele ies bine cand le simti, cand le dai o parte din tine!

s7

Nici la ora 14 nu au mai venit altii cu coroane. Poate merg dupa ce vad acest articol. Nu e tarziu, suntem inca in 29.12.2016!

 

Lucrari la noua telegondola a Sinaiei, Poze de la „Atinge Omu”, Politica, Evenimente la Busteni, Diverse…

La politica ne pricepem toti. Asa se spune. De fapt, prin politica intelegem cu totul altceva. Adica barfa, interese personale, sa vorbim ca sa ne dam analisti, minciuni, circ, burti pline. Cat despre clasa politica, aceasta tristete nationala, cu cat mai multi incap pe mana legii cu atat mai bine. Ma gandeam eu ca nici acum nu-mi pare rau ca am votat USL. Trebuia cineva sa stopeze jaful portocaliu, cat au furat astia nu o sa-i depaseasca nimeni. Acum vor iar la guvernare, crezand ca romanii au uitat ca le-au fost taiate pensiile, salariile… ca sa acopere din furaciunile lor.

PSD-ul ramas singur la guvernare, nici nu trebuie prea mult bagate in seama formatiunile satelitare bagate si ele la ciolanul guvernarii, face ce stie, ce a obisnuit de 25 de ani. Iar premierul este jalnic… aceia de pe langa el care il consiliaza l-au transformat intr-o marioneta. Daca nu era si inainte. Oricum, cand nu va mai fi prim-ministru… cariera lui politica este definitiv inchisa. Multi il critica pentru faptul ca a fost la Baku desi blocul UE decisese sa nu participe la deschiderea acelor Jocuri. El s-a dus. De ce s-a dus este intrebarea? Mi se pare simplu: pentru ca nefiind in slujba tarii si neavand vreo treaba cu valorile conglomeratului european, trebuia sa raporteze noutatile. Unde ar fi putut sa o faca mai bine? Parerea mea…

Cea mai tare gluma pe seama operatiei sale la genunchi, trecand peste prostia damboviteana ca-i vor dusmanii raul si ca el se va intoarce mai puternic 🙂 🙂  deci spicuiri din repertoriul lui Guta 🙂 … a fost una ce necesita multa inteligenta. Era „vorba” ca ar fi aparut niste complicatii la genunchiul premierului, pentru ca el obisnuit sa minta, i-a spus doctorului inainte de operatie ca-l doare celalalt picior 🙂 🙂 Mi s-a parut o gluma perfecta, foarte reusita.

Asa ca, la urmatoarele alegeri m-as orienta spre o varianta mai nationalista, gen PRU. Na, daca DNA-ul nu devine partid 🙂 Pe mine m-ar incanta si un regim dur pentru vreo saptamana care sa aresteze vreo 25.000 de puscariabili, din astia smecheri care o scalda cu avocati, mituiesc, plus diversi mafioti inchisi sau nu, sa-i ia cu ce au pe ei si sa-i exporte prin Africa sau undeva pe vreo insula. Ma refer la astia care au jefuit tara. Sa traiasca acolo asa cum vor… si cred ca asa vom avea o societate sanatoasa 🙂 Este o utopie, o jumatate de prostie ce spun, evident!

De pe la sfarsitul lunii iulie si pana la inceputul lunii octombrie, la Castelul Cantacuzino din Busteni vor fi expuse circa 200 de lucrari ale celebrului Salvador Dali… ceea ce mi se pare o mare realizare pentru oras. Nu stiu deocamdata daca se va vizita separat, adica daca va fi mai fi o taxa in plus pe langa cea de vizitare a castelului…

Tot la Busteni, mai sunt anuntate inca doua evenimente, unul pe 24 iunie, de Sanziene, la Sfinx:

afis 1

Si altul prin august:

afis2

Apropo de concerte, artisti, sa postez si o melodie frumoasa:

Cum toata lumea vorbeste despre noua instalatie de transport pe cablu de la Sinaia, si anume telegondola Cota 1400-Vf. Furnica, sa va prezint si unde va fi statia de la varf:

statie

Mai citeam ca la noi cresc spectaculos vanzarile la biciclete, ca tot mai multi prefera deplasarea cu acest sanatos mijloc de deplasare… si ca pe langa aceasta activitate s-au dezvoltat nu stiu cate afaceri mici si ma refer la ateliere de reparat biciclete 🙂

Vad ca si cel mai mic baiat al meu este pasionat de biciclete, are vreo 3… cand mi-a vazut un tricou cu o bicicleta pe el, luat de la un concurs, m-a intrebat daca il dau lui cand imi ramane mic 🙂 🙂 Iar celui mai mare i-am dat o pauza cu bicicleta fiindca zbura pe o strada in panta, se intrecea cu masini, evident el fara frane. Cand am auzit, ca m-a sunat un prieten sa-mi spuna… i-am consemnat bicicleta 🙂

Dar ce am citit cu foarte mare atentie… au fost detaliile unui experiment care demonstra ca timpul merge inapoi, ca viitorul influenteaza trecutul. Bine, multi ar spune ca sunt niste prostii, dar, totusi, astfel de experimente nu se fac prin casa sau prin curte 🙂 sunt niste specialisti…

Acestia au incercat un magnific experiment de gandire, au vrut sa demonstreze cand un foton alege sa se comporte ca o particula sau ca o unda. Au ales insa in locul fotonului un atom de heliu, pentru ca era mai masiv si au folosit doua lasere pe post de grilaje, deci puse in fata atomului. Cand laserele porneau impreuna atomul devenea unda. Atunci cand al doilea grilaj laser nu era pornit, atomul trecea prin sistem sub forma de particula.

Iata mai departe niste consideratii din acel articol:

„Ceea ce este fascinant, sau de-a dreptul înfricoșător, este că decizia privind prezența celui de-al doilea grilaj laser în sistem a fost cu totul aleatoare și din punctul de vedere al atomului de heliu care tocmai a trecut de primul grilaj, nici măcar nu s-a întâmplat încă !

Cu alte cuvinte, este ca și cum atomul de heliu ar fi putut vedea în viitor și ar fi știut dacă va exista cel de-al doilea grilaj laser chiar în timpul în care trecea prin primul astfel de grilaj. Ori cu alte cuvinte, eventuala prezență în viitor a celui de-al doilea grilaj pare să determine starea din prezent a atomului de heliu care trece prin primul grilaj laser ! Dacă atomul de heliu apare ca particulă sau ca undă este determinat cu precizie de ceva ce încă nu s-a întâmplat, ci urmează să se întâmple în viitor. Pe scurt, viitorul determină prezentul!” Articolul poate fi citit integral la: http://www.agerpres.ro/sci-tech/2015/06/17/doua-experimente-care-demonstreaza-ca-timpul-poate-merge-inapoi-si-ca-viitorul-poate-influenta-trecutul-02-15-09?ref=yfp

Am gasit si niste poze de la concursul „Atinge Omu” si le pun aici, sa stiu de unde le iau. Primele poze apartin lui Daniel Florea si sunt realizate imediat dupa start:

DSC_0225Startul din apropierea statiei de telecabina Pestera

DSC_0248

DSC_0249Fain concursul, frumoase poze 🙂

Si trei poze de la Omu:

a

bPana la urma am iesit pe locul 13, cu 2 ore si 4 secunde… fiind zi de 13 am iesit pe 13.

cDe la Omu spre refugiul Batrana… totusi nu am viteza la coborare, de aceea imi plac mai mult cursele de rezistenta 🙂 ultramaratonul din Leoata de anul trecut, lung de 55 km, a fost perfect. Cel din fata mea, din foto, Andrei Pata, a ajuns cu 6 minute inaintea mea, ceea ce este foarte mult pe 8 km cati mai erau pana la Pestera. Cred insa ca daca se realiza acel ultramaraton si nu cursa aceasta de viteza nu mai veneau atatia sportivi 🙂 pentru ca ei participa la multe concursuri si un astfel de ultramaraton ii cam epuizeaza. Deci mai bine 5 curse de viteza decat un ultramaraton. Pentru mine este invers 🙂

Mi-aduc aminte in 2014 cand am ajuns in Saua Strungulita si venea creasta Leaotei… Pe indicator scria vreo 8 ore pana la varful Leaota. Am ajuns in alergare in 3 ore, dar te termina psihic coclaurile pana acolo, dupa o culme alta culme si nu mai ajungi 🙂 Probabil daca nu ar fi greu, nu ar mai fi frumos. Organizatorii au zis ca-l vor reintroduce la anul, adica un an ultramaraton, un an cursa de viteza…

Trebuie sa mai scriu si despre cel mai scurt basm din istorie, tot pe undeva pe net citit. Chipurile un baiat intalneste o fata si o intreaba: „Vrei sa fii sotia mea?” Iar ea zice: „Nu!” Basmul se incheie asa: „Si baiatul a trait fericit pana la adanci batraneti” 🙂 🙂

O ultima piesa muzicala inainte de a trece la ultimul subiect:

Prin Bucegi, colinda, cutreiera, un mare pictor. Nu stiati! 🙂 Pentru mine este mare, pentru altii nu stiu, depinde… ma enerveaza astia cu figuri in cap, de parca exista doar Grigorescu, Tonitza, etc… adica spun si ei ce spun toti. Deci cand spunem toti asa, copiind unul pe celalalt, se creaza o interferenta ciudata, adica mama cine este ala, uau… de parca se opreste totul la acesti mari pictori. Apar altii tata, lumea evolueaza…

Este ca la facultate, cand stateam toti in sala mare si vorbea doctorul in nu stiu ce. Si cand te uitai la unele colege, mai rar si colegi 🙂 stateau asa in transa. Ascultau cu emotie. Cat ma mai amuza chestia asta. Greu ma abtineam din ras. Ca si cand a venit Michael Jackson la Bucuresti 🙂 Zbierau: Michael!!! si cadeau ca mustele direct in targile ambulantelor 🙂 🙂

La liceu era insa si mai si… proful de romana, dirigintele, avea un mare talent oratoric, captiva clasa. In unele momente se insufletea atat de tare, incat, stand la catedra, manevra catedra aia cu ambele maini, o invartea brusc, o misca in timp ce vorbea. Eu cu Razvan fiind in banca de langa catedra, muream de ras 🙂 🙂 Proful cand ne vedea dadea din mana, adica, noi eram niste d-astia, habar n-avem de cultura, etc 🙂 🙂 Cred ca nu s-a prins niciodata ca noi radeam ca se transpunea el in pielea nu stiu carui personaj sau scriitor. Altadata, tot asa, eram captivati de ce spunea si se porneste unul prin piata sa zbiere: „Teiu! Teiu!”…piata fiind aproape de liceu… o ora intreaga am ras cu lacrimi, pe banca, pe sub banca. L-am distrus psihic 🙂 🙂 Cand il auzeam pe ala cu glasul pitigaiat zbierand ca vinde tei eram lesinati. Proful saracul facea abstractie, ne ignora, i-am fi spus ca suntem prosti, radem, dar nu puteam articula o silaba.

Stiti, este nimicitor pentru un intelectual cu o foarte buna impresie despre sine sa-i faci chestii d-astea. Mai aveam un coleg care ma invitase la un concert si stateam pe langa el, la un moment dat uitasem unde ma aflu, ca ma captivase starea lui. Era dus, umbla pe alte plaiuri, nu zic ca nu erau frumoase, dar unii imbraca o stare comica. L-am necajit un pic, cu pacea care pluteste in aer si prostii din acestea… dupa care am mai fost la un alt concert peste cativa ani. Nu zic ca mi-au lipsit chiar asa de tare, dar mai trebuie si un pic de cultura la casa omului. Totusi niciodata nu trebuie sa iei viata prea in serios, ca nu te mai bucuri 🙂

Deci prin Bucegi, pictorul Sisu Vicentiu se mai plimba si dumnealui. Pe 15 iunie a dus la cabana Malaiesti un tablou. Acesta:

sisu vicentiu malaiesti 15 iunieBravo lui… pentru mine acestea sunt niste lucruri frumoase, merge omul asa prin Bucegi, picteaza, pune un tablou la o cabana… este original!

Iata si un alt tablou:

sisu vicentiuRamai si il privesti, vezi ca unei margarete din planul apropiat ii lipsesc trei petale… „ma iubeste, nu ma iubeste, ma iubeste” 🙂 Dupa trei s-a oprit, oricum matematic reiese „ma iubeste”. Deci au inflorit margaretele 😉

Mai era o casa parasita, pozata de George Secareanu pe la Sirnea. Si aia mi s-a parut o poveste frumoasa. Sa caut poza pe contul lui de Facebook, sa-l intreb daca o pot lua… ca striga acum, recent, la toata lumea: „Baaaa, nu mai furati pozee!” 🙂 🙂 🙂

casa foto george secareanuCand privesti asa, fix, casa asta, oare ce ganduri iti vin in minte? 🙂

Dupa povesti…

Continui sa ma uit dupa urme vechi, sa mai „adun” din ele… alte chestii, alt format, alte persoane. Deoarece capitolul cu noul ghid al zonei s-a incheiat de ceva vreme… si imediat ce stiu ca va intra la tipar, ar trebui sa dureze maximum o saptamana acest proces, voi anunta.

Intre timp insa, mai este loc si de altele. Iata cateva imagini… aflate prin apropiere 🙂

Intai insa, am observat ca vinde cineva o portiune de padure… o fi in Parc, nu o fi in Parc, ramane sa aflu saptamana viitoare. Mereu mi s-a parut stranie treaba asta: cum sa vinzi padure… din ce am vazut sunt cam 4000 mp, si este clar ca persoana care a postat anuntul pe arbori, are si acte, altfel nu avea cum sa vanda.

SAMSUNGPanoul cu limita Parcului, drumul forestier, peste drum parcela de padure pusa in vanzare. Anunturile sunt pe arbori.

SAMSUNG

SAMSUNGProbabil o scobitura unde punea cineva de mancare… pentru a amagi animale… vreun braconier. Din ce se vede, nu mai este folosita de ceva timp.

Mai departe si alte imagini, in acord cu titlul:

SAMSUNGUn tablou pictat, vechi cine stie de cand… mi s-a spus ca troita era si pe timpul razboiului, adica al doilea razboi mondial.

SAMSUNGSi cum primavara inainteaza din aval catre amonte, schimbari observandu-se din statiune in statiune, ma refer la Valea Prahovei… pe langa maluri de ape, vegetatia se dezvolta foarte bine… si se pare ca mai poti gasi si altceva… foarte-foarte vechi:

SAMSUNGFosile 1

SAMSUNGFosile 2

Asadar un bolovan urias, plin de urme ale trecutului. Cel putin 30 de minute am stat pe langa o astfel de minunatie… grea de circa 200 kg.

Dar si alte aspecte urmarite, nu au intarziat sa apara:

8Cruci vechi care nu au legatura cu troita de mai sus si nici una cu alta 🙂

Priviri in trecut, priviri in prezent

1Castelul Marthei Bibescu din Posada

2

3

4O poveste incredibila in 3 imagini si cateva cuvinte. Sotul a murit in primul razboi mondial, fiul in cel de-al doilea, sotia/mama a mai trait mult dupa aceea… se poate spune ca aceasta familie s-a jertfit pe altarul patriei. Sunt sigur ca politicienii de astazi nu vad nimic mai mult decat o simpla placa de marmura

5Cruce adusa de pe Bucegi si asezata in curtea unei manastiri

7Panou nou amplasat de catre Administratia Parcului Natural Bucegi

9Pictura veche

87Antrenament jandarmi montani

88

6

8

11Un mar artificial pus de vreun glumet prin padure… pare ca a si muscat vreun animal mic din el

12Una dintre tablitele de la Sinaia… este destul de mare probabilitatea ca acestea sa fie niste falsuri

10Drum regal

Amintiri din trecutul apropiat

Fiecare clipa consumata reprezinta un moment al trecutului.  Eu am tot felul de intrebari: „de ce sunt doar timpurile trecut, prezent si viitor?”, „daca suntem doar un proiect al cuiva atunci care este rostul proiectului?”. Suntem lasati si noi pe aici cu un scop, dar deja omenirea a evoluat atat de mult incat percepem ca nu suntem, doar noi, singuri prin Univers. De fapt, nici nu stim ce este Universul. Noi tragem concluzii doar pe ceea ce stim. Posibil sa nu stim mare lucru chiar daca ni se pare.  Am impresia ca ne lipseste o piesa 🙂 pentru a intelege ce se intampla. Mi se pare ca nu avem cum sa traim doar asa pentru niste necesitati.

Poate nici realitatea nu este realitate ci ne-a pus cineva intr-un cadru si, aici, traim asa, ne adaptam, nu avem ce sa intelegem pentru ca nu avem loc si pentru altfel de informatii, fiind conceputi doar pentru a fi astfel, cum suntem acum. La inceput, prin antichitate, veneram fenomene naturale dupa care am inteles ca nu este ceva supranatural. Suntem strict limitati la Pamant si la ce se intampla pe acesta. Cautam viata pe alta planete in functie de cerinte umane… daca acolo este apa sau nu. Dar, poate, cum suntem noi adaptati la aceasta planeta sunt si alte specii adaptate la altfel de conditii de viata. Poate nu au nevoie de apa, de oxigen. Noi judecam si intelegem dupa ce vedem prin preajma noastra. Orice ar exista dincolo de perceptia noastra nu cred ca are vreo mica legatura cu realitatea in care traim toti sau cu ce ne-am putea imagina noi.

Asa ma gandeam eu stand si savurand un gratar. Ca noi nu suntem doar mancare si ca tocmai faptul ca ne gasim refugiul in mancare si alte asemenea, ne distrage atentia de la ce este important. Uite asa ciclul vietii se apropie de final si incepem mai tarziu a filozofa despre anii trecuti… ceea ce denumim de regula intelepciunea populara, batraneasca. Bun, hai sa mancam ca ne doare capul de la atatea intrebari 😉

SAMSUNGFoc fara fum, adica fara mult fum. Unii spun ca unde este fum este si caldura. Deloc! Unde este fum este doar fum 🙂 Tare aiurea sa stai in fum, asa ca mai bine gasesti lemne care nu prea scot fum… sunt si din acelea.

SAMSUNGCat de frumos sa privesti… bine, nici nu era frig sa te incalzesti. Lucruri omenesti, materiale, de care ne bucuram, probabil ceva microscopic fata de ceea ce nu stim sau nu se vede

Uite ca nu mai ajung la poza cu mancarea, fabulez deja 😉

SAMSUNGCand il intorceam pe partea cealalta. Aceasta este culoarea care imi place. Complicat tare si cu mancatul acesta… daca nu are culoare, gust, etc, etc… nu este interesant sa mananci.

SAMSUNGSi mici, ca nu sunt buni, eu de aceea ii pregatesc si-i mananc, pentru ca au nu stiu cate… 😉

SAMSUNGGratarul nu este pe la noi prin zona… pe undeva prin alte parti, ieri am fost

Dar si azi a fost interesant, omenesc 😉

6In masina, eu in dreapta, studiam butoane, manete, lumini, indicatoare, ce au prin ele unele masini. Vad o mansa ca la avioane, de regula nu ma interesa 🙂 Incepea de sus cu litera P, jos era L, pe la mijloc R, N, D. Era in D. Intreb: ” Ce inseamna D?” Prietenul: „Drive”.

Mai ma uit putin, avea doua pedale. Nu ma pasioneaza deloc sofatul dar eu sunt atent la multe lucruri. Si mai intrebam, imi formam o imagine. Mie mi se pare o pierdere de timp sa conduci o masina cu trei pedale, cu schimbator… este nebunie, pierdere de timp. Hai cu a doua, cu a treia, ochii in patru, o mana pe volan, una pe schimbator, stangul pe ambreiaj, dreptul langa celelalte pedale. Pai ori faci un lucru util ori te doare capul. Nu este complicat ci o imensa pierdere de timp, de energie, ai nevoie de atentie maxima, dai din picioare si maini cand trebuie si trebuie des… mai bine iei un maxi, sau trenul. Nu te mai obosesti. Ce daca milioane de oameni apasa ambreiaje, eu nu vreau sa apas 🙂

Il intreb pe prieten: „Cum schimbi vitezele?”. El: „Le schimba ea singura”. Apoi, revin, ca eu am mii de intrebari 🙂 🙂 Si intrebarile curgeau, ca doar imi trebuie mereu o situatie generala foarte limpede 🙂 In cele din urma, prietenul imi spune: „Este o masina, asa mai pentru puturosi, gandita sa o iei la drum lung”.  Ma trezesc vorbind: „Eu sunt un astfel de om”.  El: „Hai sa conduci tu”. Prin urmare, am inversat rolurile. Este ceva foarte simplu, poezie. Nici nu se compara cu cautatul pedalelor pe dedesubt, manuiri de pe volan pe schimbator si tot asa… Impingi o maneta inainte sau inapoi si accelerezi. Atat! Asa da, este un lucru util sofatul.

Ce atatea miscari inutile, ca la masinile mai vechi? 🙂 Insa el prefera totusi masinile cu ambreiaj, schimbator, ca sa simta soferia, lui ii place, mie nu. Concluzia? Este ok sa conduci o astfel de masina, dar ma lasa rece 🙂 Mersul pe jos este baza…

7Dar trebuie sa recunosc, pentru mine este diferenta de la cer la pamant 🙂 🙂 Fara ambreiaj, fara schimbator… poezie! 😉 Gata, nu mai arunc permisul, ca asta aveam in cap… sa-l arunc, sa-l pun pe foc, sau sa-l prind pe perete langa diplome, medalii. Bine naibii, ca nu am masina cu trei pedale ca o duceam sus pe curbele de pe muntele Dichiu si o dadeam de coasta, prin rapele acelea: „Du-te naibii de masina… ” 🙂 🙂 Si apoi veneam pe jos acasa. Vedeti? Si Dumnezeu stie ce da fiecaruia, pastreaza proportiile 😉 🙂 🙂