La Poiana Stanii…

Plecare cu prietenii din Poiana Tapului, de dimineata…pe la 9. Se anuntase ploaie dar am incheiat excursia fara sa vedem vreo picatura 🙂

Padurea este plina de leurda, o sa dea lumea navala zilele acestea 🙂

Ghiocei in Poiana Stanii…mai sunt destui, mici si puternici 🙂

Poveste scrisa de cartite si de soareci de padure

Stana Regala

Punct panoramic amenajat peste Valea Pelesului

Drumul auto spre Poiana Stanii

Imagini din Stana Tarle sau Cota 1600 din Parcul Natural Bucegi

Stana Tarle sau cabana Tarle sau Cota 1600 inseamna acelasi lucru. Este un obiectiv ce apartine Primariei Sinaia, un obiectiv despre care am scris in 2010 de mai multe ori, acum sa scriu si despre ce este prin interior.

Acum aproape o luna am vizitat-o cu niste prieteni coborand de la Cota 2000. Nu stiu daca sunt multe locuri pe net cu imagini din sala cabanei.

Sa le postez eu, alaturi de altele:

Cabana Tarle

Si punctul panoramic amenajat la 50-100 m distanta de cabana:

Acces: se porneste de la Cota 1500 pe marcaj banda rosie, sunt indicatoare, apoi din padure se urca niste trepte. Distanta: cca.20-30 minute de mers pe jos plecand de la Cota 1400.

„Marsul” spre Podu cu Flori

Dupa cateva zile de „las-o mai usor si mai astampara-te” am evadat 🙂 De fapt cum se produse evadarea? Simulam eu ca sunt din asta care tace, asculta si executa, deloc incantat, mai trebuia sa plimb vreun catel in lesa, sa dau buna ziua la alti bipezi cu patrupezi, sa ne mai intrebam ce mai facem, politica si meciuri…si gata ala eram, cosmarul din visele mele.

Nu m-as vedea „executand” astfel activitati, „cuţu-cuţu” prin parc, ce naiba doar nu am iesit la pensie.

Linistea a trecut si a venit furtuna. Intr-o seara inainte de somn ma rugam eu…radeti care vreti, „ba saracul, e pierdut, nu? 😉 ” Ce imi place sa fiu pierdut pentru unii, si sa ma regasesc eu …asa, si nu mai stiu eu ce ma rugam, in sfarsit mi-a venit ideea dintr-o data sa merg la Podu cu Flori, un munte. De ce acolo si nu in alta parte nu stiu…

Am incercat sa aleg alt traseu, dar parca ma tragea ceva spre muntele asta. Asa ca am pornit…”pana aici, e aproape, vin repede”. Da’ de unde, dus-intors sunt zeci de kilometri. Prietenii cu alte treburi, nu i-am sunat pe toti ca m-a enervat unul, cica sa-l sun eu dimineata ca el nu se poate trezi. Rol de ceas desteptator nu mai aveam…

Si am plecat eu tiptil, repede, singur…ca doar merg pe Bucegi de mic copil, singur este impropriu spus, ca nu ma avantam in teren necunoscut.

Ajung in Sinaia si urc pe Aleea Pelesului. Pe la 8:13 eram langa castelul Peles. Nimeni prin zona. Continui mai departe pe drumul auto spre Stana Regala.

Drumul regal

Apoi pe drumul vechi al Cotei am ajuns si la Schitul Sf Ana, destul de repede, cam in 20 minute

Jos, statia de telecabina de la Cota 1400, de la Peles pana aici circa o ora

Cota 2000, cabana Miorita, refugiul salvamont…vedere de la Vf. cu Dor. Tot urcam eu pe partia Drumul de Vara cand m-am plictisit si am zis sa urc spre Masa Ciobanului si Vf. cu Dor. Un om normal mergea frumusel pe poteca turistica spre Lacul Bolboci, ce cobora…

Dar am urcat eu pe varf, sa fiu sus, sa masor orizontul…este o distanta de cam de aici si pana acolo

Si am pornit peste culmile inierbate, prelungirile varfului, care cand coboara, cand urca…o placere sa-ti sucesti picioarele prin musuroaiele acestea acoperite cu iarba 🙂

Pe langa paraul Izvorul Dorului, o albie seaca de fapt in aceasta perioada, am zarit si increngatura asta, s-a uscat bietul copac, nici el nu mai stia ce „brat” sa mai foloseasca.

Valea Izvorul Dorului

Dupa ce am trecut albia fara apa si am urcat o panta, a mai urmat una, a unui afluent, care avea apa

Si in sfarsit, dupa rataciri prin pajisti, am ajuns si in traseul turistic…se vede si muntele acela frumos, Podu cu Flori

Apoi am intrat in padure…ca o curiozitate din Sinaia si pana la lacul Bolboci, nu era tipenie de om, doar vreo 10 ulii ce zburau in toate directiile, in rest liniste

Padurea are un sol acoperit cu muschi, un covor original

O sa va spun eu, odata, si povestea marcajului acesta. Nu este cel spre lacul Bolboci. Marcajul turistic este cruce galbena. Triunghiul rosu este cu totul alt traseu, mult mai lung si pitoresc. Dar astia, care au remarcat traseele turistice din zona damboviteana, l-au ras de pe copaci. A mai scapat ici-colo cate un marcaj.

Daca nu stiau nimic despre turism sau mediu, l-au sters, astia nu sunt buni nici la strans gunoaie, ca nici pe acelea nu le cunosc. Sunt zero pe toata linia, si cu oameni din acestia face Consiliul Judetean Dambovita dezvoltare turistica durabila. Ce poveste idioata, nu le-ar fi rusine…

Fundatia unui stalp de la fostul funicular ce pleca din Busteni traversa Platoul Bucegi si ajungea in Valea Bratei, acum 100 de ani

Si muntele ce strajuieste lacul…dar mai este pana la el

Cabana Bolboci…cum m-am uitat la lac mi-am si amintit de plimbarea cu barca, plimbare superba dar aducatoare de multe probleme

Asta este probabil ca sa nu se supere pestii. Daca stationez oare pun presiune pe baraj sau ce? Ce idiotenii, niciodata nu as respecta asa ceva…

Asta e cabana Podu cu Flori, a Consiliului Judetean Dambovita. De cand ma stiu nu am vazut un mai prost amplasament ca al acestei constructii.

Au bagat cabana sub o rapa, apoi au tot facut terase ca venea pamantul peste ei, au cerut bani pentru stabilizarea versantului, culmea este ca Ministerul Turismului le-a dat imediat…trebuia le dea una peste ceafa, cine naiba i-a pus sa faca cabana acolo?!

Eu v-am mai zis: ca un proiect sa se aplice in Bucegi el trebuie sa indeplineasca o conditie elementara… SA COSTE!

Daca nu costa nu e bun! Sa fie cat mai multi bani ca de cheltuit sunt destui priceputi. Daca pe niste marcaje prost executate, un indicator si niste bare metalice s-a platit peste un miliard lei vechi, ce sa mai vorbim de cabanele de acest tip unde s-au investit foarte multe miliarde lei vechi, banii prostilor de rand, buni doar sa voteze si apoi sa taca.

Continuand pe drumul spre platoul de la Podu cu Flori

La un moment dat o explozie a zguduit imprejurimile, a spart linistea. Se dinamita in cariera de la muntele Lespezi. Cred ca daca mai vietuieste ceva prin padurile din fata atunci fie este surd, fie nu mai are niciun fir de par pe el.

Si asta e Podu cu Flori, odinioara erau multe flori. Prin anii ’80 aici s-a inceput o exploatare de piatra, necesara ridicarii barajului de la Bolboci

Este superb lacul…dupa circa 4 ore si vreo 25 minute  de la Castelul Peles am ajuns si la tinta traseului. Asa ca distanta, pana la Cota 1400 sunt circa 5 km, pana la Vf. cu Dor alti 5, de la varf pana la lac sunt sigur vreo 10 km, de la lac si pana la drumul ce urca spre Pod mai sunt 2 km, drumul spre Pod are si el 4 km si ceva, deci aproximativ 25 km, poate sunt chiar mai multi…

Si asta era motivul pentru care nu stiam eu de ce nu puteam sta linistit. Toata crema silviculturii romanesti era la acest punct panoramic. Acum sosise si momentul sa ma intalnesc cu directorul Parcului care era prezent printre silvicultorii de cariera. Am dat mana dupa doi ani, am discutat una-alta si asta a fost. Probabil s-a mirat cum ajunsesem pana acolo, exact in acel moment…daca-i ziceam ca asa trebuia sa fie, oare ce-ar fi inteles…

Daca nu vorbea dumnealui primul cu mine, eu cat de…sunt, nu cred ca as fi facut-o. Dar e bine ca dansul e mai matur 🙂

Stiu ca e cineva din domeniul mediului caruia fotografia i spune ceva, dar stati linistit, nu e cazul sa fac si chestia asta 😉

Cum arata lacul, de vis!…cred ca, daca citesti postul asta si stiu ca o faci, ar trebui sa pregatesti barca. Mergem in plina zi, ce poate sa se intample 😉

Lacul se formeaza de la iesirea Ialomitei din Cheile Tatarului

Trebuie sa pun si eu un panou „Cu placere!”

De la lac am mers spre Padina pe drumul acela lung, nimeni nici pe acest drum, acum doar in week-end mai vine cineva. De la Padina am mers spre manastirea Pestera Ialomitei dupa care am urcat la Babele pentru a cobori in Busteni

Cabana Babele

Jos, se vede Busteniul. Este cam abrupt traseul pe Jepii Mici dar ajungi mai repede decat pe altele, in oras. Pe la ora 18 si 15 eram prin cartierul Silva.

„Culese” de prin muntii din vecinatatea Vaii Prahovei

Ar trebui sa incep multumindu-le celor care imi trimit subiecte bucegiste :))) cum ar fi „lumea de sub Bucegi”, tunelul lui Radu Cinamar, Gura de Rai, apa lui Zamolxe, etc.

Numai ca, nedorind sa dau note fantastice acestui blog rareori abordez aceste subiecte. Chiar daca sunt si lucruri reale oricum nu ar crede nimeni si mai mult de atat nu ar mai fi pe aici dialoguri rationale…

Asadar, pot vorbi luni de zile, despre ce se vehiculeaza cu acesti munti, cine isi inchipuie ca eu merg pe munte doar sa privesc este in eroare…cum zicea prietenul meu Micutzul morocanos, am mai multe scopuri cand merg undeva.

Am fost in toata zona denumita Gura de Rai, am intrat in perimetre interzise, in tunelul inchis de la Sinaia, prin pesteri necunoscute si care nu apar in vreo evidenta, prin 7 izvoare s.a.m.d. .. acolo unde nu se crede ca am fost, acolo am fost de mult, in buncare, in cabane retrase, ilegale evident, am dormit in aer liber pe Platoul Bucegilor, am ramas suspendat printr-un observator cu antene de tot felul si am coborat cu un cablu electric, am scormonit prin arhive si prin cotloanele muntilor, am lamurit multe lucruri care si acum par legende, daca stau sa ma gandesc la cate am facut ma sperii singur 🙂 . Mai intai, cei care iubesc muntele trebuie sa-l vada, sa-l pretuiasca, sa-l apere, apoi vin alte etape de cunoastere…pot scrie pe blog fara sa ma repet foarte mult timp, pe astfel de teme. Cateva lucruri trebuie retinute pentru cei atrasi de misterele din Bucegi:

– fum fara foc nu prea iese, dar peste 90% din relatarile publicate de „initiati” pe net, sunt inchipuiri personale sau dezinformari

– niciodata nu va putea cineva sa desluseasca misterele Bucegilor stand in fata PC-ului, oricate informatii ar gasi pe net

– pe munte, indiferent cu cate persoane esti, esti de fapt singur, parerea unui prieten nu este mereu si parerea ta, ce vezi tu el poate nu vede, important este sa intelegi ce vezi

– de regula, oameni vin dupa oameni si greselile se repeta. Se „descopera” uneori stanci care privite in functie de soare, devin chipuri de animale, etc. Cu imaginatia libera poti denumi orice piatra din Bucegi

– un batran calugar din acest munte, (multe vacante la rand cand eram elev am fost pe la anumite manastiri, ma ducea acolo o persoana, un mentor, si stateam cate o saptamana, doua) mi-a spus acum peste 14 ani doua lucruri care mi-au ramas intiparite pentru totdeauna in minte: „In lumea asta pacatoasa, sunt multe flori frumoase ce sunt otravitoare. Va fi spre binele tau sa descoperi la timp acest adevar” si „Aici, pe munte, sunt oameni care pot vedea ceea ce altii nu vad”. Cuvintele au intelesul lor…

Sa postez si doua imagini de ieri:

Sinaia vazuta dintr-un punct panoramic…mai putin umblat:

Printre ramuri…Cazinoul din Sinaia

Azi am facut o vizita la copacul pe care cresc bureti negrii, sa vedem cat au crescut 🙂

Cresc :))) Mai sunt cateva „buchete” mai sus, dar nu aveam chef de escalada..

Prietenul bucatar i asteapta :)) Nu este un secret faptul ca merg la o zi sau doua, in functie de timp, in acel loc, unde fac diferite observatii, masor cat cresc, am luat putregai pentru niste analize (ei cresc pe putregaiul din interiorul copacului), unui manunchi i adaug apa pentru a vedea daca creste mai repede, notez cate ore pe zi sunt expusi la soare :))) fac o gramada de chestii pe acolo…

Azi am ajuns si prin Valea Seaca dintre Clai

Si liliacul salbatic, cu un miros mult diferit de cel cunoscut

De la acea curba incepe zapada. Intrucat este vorba de un proiect mai amplu o sa revin pe viitor cu scopul acestei deplasari

Intre timp urmaresc cu foarte mare interes incercarea unui om deosebit. Acesta a plecat ieri in alergare din Predeal pana la Herculane traversand Carpatii. Dl. Lucian nu este la prima astfel de incercare, acum peste 10 ani a traversat Meridionalii pe schiuri. Ieri, din Predeal a urcat la Vf. Omu, a coborat pe schiuri, apoi a innoptat in muntii Piatra Craiului, la Plaiul Foii. In seara aceasta ar trebui sa ajunga la Balea Lac.

Cand va ajunge la Baile Herculane, dupa parcurgerea acestui traseu de circa 350 km va participa si la Maratonul Hercules din localitate, din data de 21 mai.  Conform planului de deplasare el va ajunge pe 19 mai. Este ajutat de un bun prieten al sau care il asteapta in anumite puncte ale traseului. Aceasta aventura extraordinara poate fi urmarita pe:

http://transcarpathiansrun.wordpress.com unde se detaliaza aspectele fiecarei zi.

AVEM O MARE PROBLEMA: NU SE STIE SI NICI NU SE VA STI IN URMATORII TREI ANI CARE ESTE NUMARUL APROXIMATIV DE URSI DIN PARCUL NATURAL BUCEGI!

ATENTIE! IMAGINILE SI TEXTUL SUNT DESTINATE NUMAI CELOR INTERESATI DE ACEST ASPECT, AL URSILOR DIN BUCEGI. IN STUDIUL UNUI URS SE IAU IN CALCUL MAI MULTI INDICATORI, MOTIV PENTRU CARE POZELE DE MAI JOS SUNT EXEMPLIFICATIVE DOAR PENTRU SPECIALISTI SI CEI CU STUDII IN DOMENIU!

Mai intai as incepe cu o concluzie personala care nu se doreste a atinge pe cineva. In opinia mea, orice recensamant realizat in Bucegi asupra efectivelor de ursi cuprinde o marja substantiala de eroare.

Ani de zile am umblat prin tot Parcul Natural Bucegi, cunosc peste 20 de barloguri precum si arealele predominate de ursi. Sunt zone unde trebuie sa fii un pic inconstient ca sa te duci pe acolo. Si nu ma refer la a merge pe drumul forestier Vanturis sau pe Calea Codrului. Ci prin zone de abrupt, unele probabil neumblate de oameni de multi ani.

Nu am crezut niciodata ca se poate cunoaste cu exactitate cati ursi locuiesc intr-o anumita zona din Bucegi. La ora actuala tinand cont de dotarea existenta a Ocoalelor Silvice si a Administratiei Parcului Natural Bucegi, oricat de bine ar fi pregatit cineva nu poate realiza un recensamant apropiat de realitate.

„URMELE” UNUI URS DE PESTE 250 KG.

Pentru asemenea lucru este nevoie de echipe care sa cunoasca terenul foarte bine. Sunt locuri unde muntele pare ca impiedica accesul prin existenta unor pereti stancosi, insa cu atentie se pot observa cum anumite poteci intra printre acele stancarii. Mai departe sunt suprafete innierbate si versanti destul de inclinati care permit ursilor sa traiasca in liniste.

Sunt zone in Bucegi unde pe cateva sute de metri patrati stau pentru un timp si 5-6 ursi. Mare parte din timp acestia pasc si se odihnesc pe terase stancoase veritabile locuri panoramice. Multi nici nu ar crede pe unde se catara ursul si cate poate face.

As dori sa dau doar un exemplu mai apropiat: in Cariera Piatra Arsa, in prima parte a acesteia, cum se vine dinspre Sinaia, ursul urca grohotisul si ajunge la baza unui perete stancos. Nu in locul unde sunt trasee de alpinism ci mai sus dar spre stanga. La un moment dat, grohotisul se termina la baza unui perete. In partea dreapta a acestui perete exista o poteca, abrupta, pe care o urca destul de lejer un urs si iese in zona Avenului Haiducilor.

Si cu toate acestea, nu poti crede pana nu vezi. Intr-o zi de toamna am vazut cum vin pietre la vale. Privind in sus am vazut cum un urs urca fara probleme zona stancoasa descrisa mai sus!

Sunt ursi care evita contactul cu omul, ursi mari adevarati, si nu dintre  cei care stau pe Drumul Cotei 1400. Pentru a sti cu aproximatie cati sunt intr-o zona nu este suficient sa stai pe un punct panoramic si de acolo sa privesti cu un binoclu.

„PASUNE PENTRU URSI”

Trebuie sa ajungi intr-o zona cat mai apropiata, fara a intra prea mult in zona acestora. Este destul de usor de intuit unde sunt zone cu ursi: pe copaci sunt tot felul de urme, pe jos multe semne. Zona cu molidisuri este si cea mai periculoasa pentru om, deoarece nu stii de unde poate veni pericolul.

Ursii stand la altitudine pot auzi cu usurinta zgomotele de mai jos de ei. Majoritatea acestora se indeparteaza neauziti de zona pe unde vin oamenii. Asta nu inseamna in niciun caz ca fug sau ca-si parasesc arealul. Pot sta la o distanta nu prea mare, pot ocoli si ajunge in spatele oamenilor, sau pot face o multime de lucruri neasteptate intrucat sunt animale neobisnuite cu omul. Ai intrat in zona lor esti expus unor mari pericole.

PRINTRE ACEI PERETI SUNT POTECI FACUTE DE URSI

Panourile acelea cu „Zona frecventata de ursi” sunt poezii frumoase in comparatie cu mersul pe o poteca facuta de ursi undeva la circa 1500 – 1700 m altitudine. Daca faci galagie nu e bine, daca nu faci iara nu e bine, asa ca, cel mai bine este sa nu intri in astfel de zone.

Zilele trecute, din intamplare am intrat intr-o zona de ursi. Depasisem acea zona tampon pentru ca nu am stiut ca dincolo de peretele inaccesibil de jos cum priveam, erau de fapt poteci bine batute de ursi.

Ce-am vazut pe acolo nu vreau sa descriu prea mult. Cert este faptul ca peste 8 ursi circulau prin acea zona, era un loc de 20 metri patrati in care se aflau 34 de balegi de urs, copaci zgariati…si toate acestea la circa 45 de minute de un traseu turistic. Niciodata nu ai putea crede ca ceva mai sus de poteca turistica nu se termina padurea, ci incep potecile lor…

UN MIC ASPECT… O TERASA PANORAMICA

In astfel de zone daca te intalnesti cu ursul sau cu ursii, poti scapa nu mai sa fii inarmat cu o arma de foc. Daca nu esti atunci ai totusi o sansa: sa-l auzi primul, sa fii un bun alergator, sa alergi la vale dar prin zona cea mai abrupta, printre obstacole naturale: stanci si copaci doborati de vant. Este dovedit personal ca ai cum sa scapi!

Chestia cu sa te prefaci mort, sau sa fugi de-a coasta pe curba de nivel, urcatul prin copaci sunt simple povesti. Daca vezi cum fuge ursul in mai toate directiile si cum se catara prin copaci ramai impresionat. In schimb, la vale printre obstacole un om se strecoara mai usor! Treaba este ca daca se termina panta abrupta si vine loc mai drept ursul recupereaza destul de rapid timpul pierdut. Daca intri intr-o vale cu saritori scapi cu siguranta.  O data am coborat la liber saritorile din Valea Seaca dintre Clai…

Parerea mea: doar intre muntele Vanturis si pana la Valea Alba sunt cu siguranta minim 80 de ursi, Costila, Morarul, Bucsoiul si Velicanul au minim 50 de ursi, s.am.d.

INTREG VERSANTUL DIN IMAGINE CONSTITUIE UN REFUGIU IDEAL PENTRU URSI