Prima editie a Crosului „Hajnalka Predeleanu”

Evenimentul de ieri a facut cinste statiunii Predeal. Amintindu-si de cea care a fost prof. Predeleanu Hajnalka, administratia locala si profesorii liceului „Mihail Saulescu” din localitate, au organizat un cros in memoria acestui renumit cadru didactic cu o bogata activitate in domeniului schiului si al altor sporturi, cuprinsa intre anii 1979-2014. Un cadru didactic iubit si apreciat de foarte multa lume.

Pe 17 octombrie, a fost pusa in plan ideea de organizare a unui cros, care sa poarte numele acestei doamne.

1D-na prof. Hajnalka

2

3

4Evenimentul a fost moderat de d-l Predeleanu, sotul… o idee foarte frumoasa, o dovada de consideratie, de respect, de bun simt.

5Multi copii au participat la acest cros si aceasta cred ca este cea mai mare realizare

6

7Profesorul Ioan Campan

8

9Primarul Liviu Cocos

10

11

participantiParticipanti la cros

start 1Intai au plecat copiii pana in 13 ani, apoi s-a dat startul la cei cu varste intre 13-19 ani. Cei din imagine au intre 13 si 19 ani. Probabil la anul se vor alcatui niste categorii de varsta mai apropiate valoric, nu poti pune un copil de 13 ani sa alerge alaturi de unul de 19 ani 🙂

Traseul crosului a fost Piata Garii – B-dul Libertatii – Str. Liviu Rebreanu – Str. Eroilor – B-dul Libertatii – Piata Garii, adica in vreo 10-15 minute erai inapoi.

start 2

start 3Start fete 13-19 ani

Apoi cei intre 19-50 de ani au alergat la un loc.

startUltimele momente inainte de startul celor peste 19 ani

16Premierea celui mai mic participant… in varsta de 4 ani :)P

17Podium copii pana in 13 ani. La fel si aici, nu poti pune un copil de 7 ani sa concureze cu unul de 12.

18Podium fete pana in 13 ani

19Podium baieti 13-19 ani

20Podium fete pana in 19 ani

21Podium baieti peste 19 ani

22Podium fete peste 19 ani

23

24La buna organizare au mai contribuit: Politia, Jandarmeria, Ambulanta… nu s-a produs din fericire niciun incident nedorit. Si pentru o prima editie, se poate spune ca acest cros a fost bine organizat.

La Sinaia exista de ani buni Crosul „Adrian Ghioca”, vedem ca si Predealul are Crosul „Hajnalka Predeleanu”, mai trebuie la Busteni un cros in memoria profesorului Buruiana Petre.

A trecut si prima editie a Ultramaratonului Bucegi – Leaota…

In ziua de 14 iunie 2014, Asociatia Salvamont Dambovita a organizat doua evenimente de alergare montana… un semimaraton prin Parcul Natural Bucegi si un ultramaraton, deci mai mare de 40 km, al carui traseu a cuprins o mare parte din Bucegi plus creasta muntelui Leaota.

Am zis eu sa particip la ultramaraton. Traseul parea complicat, prin locuri cunoscute, cat si prin locuri prin care am mai fost pe vreme inchisa, ceata, deci era ca si cum nu am fost. Joi, ma uit pe harta cu traseul, analizez lucrurile in detaliu, mereu asa fac, o cursa de alergare montana nu este niciodata o fuga prin curtea scolii, iei startul si gata, cine fuge mai bine, ajunge primul. Imi fac planul de alergare pe fiecare segment dintre posturile de control si, evident, rucsacul. Vineri, aproape de ora 13, am pornit la drum.

SAMSUNG

Startul se dadea de pe platoul de la Padina, Valea Ialomitei. Am plecat pe la 12:30 din Busteni, pe traseul cel mai direct spre Padina, adica pe Jepii Mici. Intai, pe traseul Poiana Tapului-Cascada Urlatoarea-Busteni-Valea Jepilor.

3Spre Busteni…

La 13:30 urcam pe traseul marcat cu cruce albastra, pe Jepii Mici. Nu m-am grabit sa urc, mai aveam la activ cateva zile anterioare de urcat si coborat de pe munte, dar mi-am propus sa urc cu un rucsac mare pe un traseu mai dificil, ca un antrenament… moral 🙂 Cum-necum, tot nu am reusit sa depasesc timpul scris pe indicator, ca la coborare se fac 2-3 ore. Eu la urcare am facut putin peste 2 ore…

4O scena pe Valea Jepilor. Omul si cainele, doi parteneri despartiti de apa. M-am oprit si am urmarit de la inaltime actiunea:

5Cainele nu avea curaj sa treaca, asa ca a trebuit ca omul sa-l ajute

6Mai departe, impreuna

7

8Cascada Caraiman

9Un miriapod

10Privire inapoi

11Irisii mei/nostri 🙂

12In fata cabanei Caraiman

13Trecusem de Babele

14Clar, aici a invins ursul, a rupt gardul, a incercat din orice punct sa ajunga la pubele

15Ialomita

16„Viata este acolo unde te regasesti” – cum zice Samsara 🙂

Apoi, tot usor, ma trezesc ajuns si la Padina… cand, acolo vad doar un cort 🙂 Ma asez putin si ma gandesc, montez cortul sau ma cazez la cabana? Dupa 20 de minute, ca si ganditul necesita timp la cate unii 🙂 , iau decizia. Si tocmai ce ma intrebase cineva cum se procedeaza cand pui cortul in locuri neamenajate, cum te aperi de urs. Era acelasi lucru ca amplasam cortul acolo sau printr-un loc mai izolat 🙂 Foc nu aveam chef sa fac, pentru ca nu venisem sa ma odihnesc… pana la urma a fost castigatoare varianta cu cortul. Mie imi place sa stau pe burta si sa ma uit la padure, cat si la apa Ialomitei cum curge 🙂 Ursul a devenit o problema secundara… foc, deci, nu am facut, mancare multa nu mi-am luat, pentru ca mi-am propus sa mananc la cabana, iar seara am pus la circa un metru de cort niste pietre, vreo 10, dispuse in cerc, pe care am dat cu un spray care se spune ca este eficient la urs. Nu a venit nimeni noaptea… am auzit ca ursul a fost totusi prin zona, dar nu am auzit nimic. Pe la 11 noaptea cortul era plin de lumina si am crezut ca este vreo masina cu farurile aprinse prin apropriere, doar ca era Luna. A fost ceva magic, sa stai in cort si sa-l vezi iluminat natural, ca intr-o poveste. Cel putin o ora nu am mai avut somn, stateam si ma gandeam la cursa de peste cateva ore.

SAMSUNG

SAMSUNGMie mi se pare ca da foarte urat acest banner, acopera ferestrele cabanei inutil. Mai bine il asezau pe gard, in alta parte, nu este o idee buna sa-l agati de toata cladirea…

SAMSUNG

SAMSUNGPiept de pui si cartofi prajiti, plus ceai…vreo 15 lei, am mai luat o ciocolata de 6 lei… era mai rentabil sa iau masa aici, decat sa cumpar din oras mancare… asa mi-a dat mie bine 🙂

SAMSUNGUn curcubeu mic 🙂

Pentru a nu-mi induce o stare aiurea, nu m-am uitat cine si cati s-au inscris 🙂 Nu doream sa vad cine stie ce campioni 🙂 Acasa imi propusesem un loc pe podium, adica era o cursa lunga si la astfel de curse am si eu sanse, cunoscand muntele, avand rezistenta, eu am plecat foarte determinat sa dovedesc ca ies pe podium. Aici este o alta poveste, dar doar acel gand ma facea sa nu simt oboseala, ma motiva incredibil, in asa fel incat nici nu reuseam sa dorm bine 🙂 La ora 5 eram treaz, startul era la ora 6.

Imi iau un rucsac mic, dar cu tot ce credeam ca este necesar. Strang totul prin cort, cu gandul ca imediat ce vin de la concurs, sa ma intorc acasa pe directia Babele-Caraiman, pe unde venisem.

Traseul de concurs a fost: Padina-Pestera-Cascada Obarsia Ialomitei-Vf. Omu-ramura vestica a Bucegilor cu Saua Batrana-Saua Strunga-Saua Strungulita-creasta Leaotei si vf. Leaota-Vf. Ratei-Canton Bratei-Saua Lucacila-drumul forestier Podu cu Flori-Bolboci-Padina.

SAMSUNGTraseul de concurs

Seara, la sedinta tehnica, dl. Geo Badea, organizatorul, ne-a explicat in detaliu traseul, cum marcase in masivul Leaota brane de oi, ca sa nu mai urcam niste pante, ce mai, a fost extrem de implicat si atent. Atat in timpul concursului, cat si ulterior sosirii mele, am avut ocazia sa constat ca este un bun organizator si eu sunt foarte atent la unele detalii. Si-a ales oamenii cu grija, prin posturi am gasit doar tineri extraordinari, inimosi, saritori, oameni adevarati de munte… din punctul meu de vedere, organizatorilor, la aceasta prima editie, nu are nimeni ce sa le reproseze.

Luam startul, ne mentinem intr-un grup compact pana pe la telecabina Pestera, apoi ne intindem intr-un lant uman. Nu doream sa intru in alt ritm, impus de vreun participant, alergam in ritmul propriu, stiind ca este de ajuns o greseala si gata concursul. Fiind o cursa de ultramaraton, si nu una de viteza, pe distanta Padina-Omu, daca alergi cat poti, sus te opresti si asta este, nu mai poti pleca, sau daca pleci, mai te duci in virtutea inertiei o vreme. Insa pe acolo, pe Valea Ialomitei, mereu mi-a placut, cunosteam foarte bine traseul, astfel ca pe urcusul de langa Cascada Obarsiei eram primul. Am ajuns la cabana Omu la 7:35, deci, nu m-am grabit, cand a fost concursul Directia Omu, am ajuns mult mai repede, dar acum era altceva. In postul de la Omu, arbitru era Andrei, un prieten foarte bun al lui Lucian Clinciu.

21Atingerea primului punct de control

Lucian venise seara cu mai multe persoane, a fost unul dintre promotorii acestui concurs, este extraordinar acest om… o legenda a Carpatilor romanesti, mereu voi avea cuvinte de lauda, pentru ca a scos din manelizare si incultura mii si mii de tineri, carora le-a indus o alta viziune asupra vietii… sa alergi prin munti, in cadrul unor competitii organizate, cu oameni de o anume calitate. Stiti, cand urcam spre Omu, din spate striga un concurent: „Cine a pierdut un telefon?”… pe strada nu te striga aproape nimeni, pe munte sansele sunt uriase ca sa-ti fie inapoiat ce ai pierdut 🙂 Deci unde gasim anumite valori, civilizatie…

Plec mai departe, trec de Vf. Bucura si Gavanu, ies din Valea Ialomitei si alerg pe pantele de pe ramura vestica a Bucegilor, spre jnepenisul dinainte de refugiul din Saua Batrana. Ma uit in spate: nimeni! Printre jnepeni nu am mai alergat, mi se parea ca alerg prea tare, nu aveam la ce sa ma raportez, ma gandeam ca sunt subiectiv 🙂 In 30 minute de la Omu eram in Saua Batrana, adica fugeam prea repede. Dar degeaba, ma simteam foarte bine si nici macar o secunda nu am avut gandul ca nu o sa ies printre primii… eu stiam de dinainte de concurs ca o sa dau tot ce pot, nu conta nimic, eram setat. Pana in Saua Strunga am trecut la ceva distanta de o stana, cainii latrau, nu stiu si daca au venit dupa mine, ca m-am trezit pe la refugiul din Saua Strunga… fugeam ca berbecul, vedeam doar in fata. Apoi un urcus pana la Saua Strungulita unde am gasit postul de control si niste oameni deosebiti.

22Refugiul Batrana

23Refugiul Strunga

Am mancat mai multe bucati de banane, cascaval si 3 pahare de energizant, fara graba, stiam cat de lunga va fi portiunea urmatoare, pe Leaota. Cat am stat eu acolo in post, au si trecut doi sportivi, Mihai Zlavog, cunoscut organizator al maratoanelor din muntele Ciucas, si un francez despre care auzisem ca a fost pe la ultramaratoanele din Mont Blanc. I-am lasat sa se duca mai departe, urmarindu-i cu privirea de la distanta. Usurel am pornit si eu, dar in asa fel incat sa-i pot vedea pe cei doi, care incepusera o competitie stransa, francezul tot statea in coasta lui Mihai 🙂 Cum in Leaota mai fusesem, dar pe timp de ceata, nu eram prea avantajat. Totusi, organizatorul ne ajutase foarte mult marcand niste brane de oi. Dar pastrand distanta fata de primii doi, nu aveam cum sa gresesc si sa-mi irosesc puterile daca rataceam traseul. Ii vedeam pe ei pe o panta, imi luam de acolo un reper si ma duceam pana la acel reper.

Am incercat pe cat posibil sa nu ma obosesc, sa nu alerg foarte tare, alergam si alternam cu mersul rapid, ca sa imi reglez respiratia, nu ma durea nimic, desi cazusem, etc 🙂 Era foarte cald, mie asa mi s-a parut, am baut tot ce aveam la mine, mi-am dat cu zapada, am mestecat zapada, si… am dat cu bolovani dupa cine mai stie cati caini. Muntele Leaota este plin de turme de ovine, pe acolo esti pe cont propriu, nimeni nu poate face nimic, nu ai cum sa vorbesti cu ciobanii, stanele sunt risipite pe toate culmile… ne mai grupam cate doi-trei ca sa trecem de cainii ciobanesti, dar deseori fiecare era singur. Pana la urma am scos spray-ul si am dat pe caini, ciobanii injurau… asa cum le-am explicat si altor concurenti, prin astfel de locuri primeaza protectia omului, nu a animalelor, caini sau ciobani. Si apoi, nu imi permiteam sa pierd vremea pana vine ciobanul sau ciobanii sa cheme in dorul lelii cainii… eu aveam un traseu de incheiat.

24Pe acolo, pe undeva, ar fi varful Omu, sagetile orizontale arata culmea Leaotei. Eram aproape de Vf. Leaota

Spre Vf. Leaota (alt. 2133m) am redus ritmul, ca sa nu ajung cu inima saltand din piept la postul de control de pe varf. Acolo voiam sa ma si hidratez… si daca ajungeam acolo abia sufland, as fi coborat cu totul saltand prin stomac 🙂 La varf eram al cincilea… imediat ce am ajuns, alti doi au si pornit ca din pusca. Unul dintre baietii din posturi mi-a zis ca au fugit pentru ca au vazut ca vin… i-am zis ca degeaba fug, pentru ca am sa ajung inaintea lor la Finish. M-am asezat la discutii cu baietii de acolo, povesteau de EcoMarathon, am baut doua energizante, am mancat niste cascaval, smochine si banane. Cu un ochi eram la ceilalti ce fugeau spre varful Ratei. Pentru mine era o placere sa-i privesc, stiam ca eu, cu fortele refacute, dupa 10 minute alerg ca la inceput… La un moment dat mi s-a parut ca nu i-am mai vazut, si am mai intrebat, inca o data, pe unde este traseul. „Faci dreapta nu de la prima momaie din piatra, ci de la a doua!” – mi-au explicat cei din punctul de control.

25Baietii de la punctul de control de pe Vf. Leaota

Plec, in spate oricum nu se vedea nimeni, in fata aveam 4 persoane. Cobor usor, trec pe langa doi fotografi, unul cu o drona, si tot ma duc, trec de varful Ratei si nimic, nimeni in fata. „S-au ratacit!”, asa mi-am zis. Incerc sa-i sun pe Mihai Zlavog si pe organizator, dar constat ca nu este semnal. Dintre toti concurentii de la ultramaraton, am auzit ulterior ca doar unul sau doi nu s-au ratacit. Eu nu m-am numarat printre aceia care nu s-au ratacit. Aproape de stana din Ratei, il vad pe francez. Un domn, un turist, ma opreste si imi da niste indicatii foarte pretioase. Incercase si cu francezul, dar nu reusise. Ii multumesc, urc prin iarba inalta si nimeresc poteca marcata prin padure. Aici parca am prins aripi… Il las pe francez in urma si, in circa 50 de minute de la vf. Leaota, am ajuns in fata cantonului Bratei. Putin mai jos era postul de control. Trebuia sa trec podul de lemn peste apa, sa fac dreapta si sa merg cel mult 200 m pana la postul de control. In asa fel am trecut podul si m-am dus spre stanga, pe drumul forestier in sus, ca nici nu a apucat sa ma zareasca arbitrul sa ma intoarca. Am gonit ca nebunul pe acel drum vreo 3 kilometri, pana am ajuns la panoul cu limita Parcului Natural Bucegi. Sa te tii injuraturi si blesteme… eu fiind expeditorul, cat si destinatarul.

M-am intors inapoi in viteza si mai mare, curbele erau destule, dar nici urma de post, urcasem mult… ratacisem aiurea, dar fugeam de nervi. Ajung la post si aflu ca francezul trecuse de 20 minute… si eu care-l lasasem in urma, hat-sus. Beau un energizant, de suparare imi tremura mainile si imi cade banana din mana, o las incolo si o iau la fuga. Dar arbitrul fuge dupa mine si imi aduce alta… Stiam ca vine o panta „criminala” de la postul de control, pana aproape de Saua Lucacila… si cum urcusul inclinat constituie un avantaj pentru mine, am recuperat timpul pierdut pe acel drum forestier. In Saua Lucacila l-am ajuns pe francez… am povestit cu el pana la Bolboci, avea sub 30 de ani, il chema Louis, el nu concura direct cu mine si cu Mihai Zlavog… putin dupa ora 14, eram la postul de control de la Bolboci… m-am uitat cand trecuse Mihai, era clar ca nu mai aveam cum sa-l ajung, nici daca eram motorizat 🙂 El se apropia de Padina.

26Cantonul Bratei

27Pe panta spre Saua Lucacila… ruinele funicularului ce venea acum 100 de ani de la Busteni peste Bucegi

28La cabana Bolboci, la ultimul post de control

In postul de control de la Bolboci era tot Andrei pe care-l vazusem si la Omu, la fel si aici, am baut un energizant, am luat o banana si am plecat nici prea repede si nici prea incet spre Padina. Era clar, Mihai obtinea locul 1, eu locul 2 si francezul locul 1 la categoria lui de varsta… de aici nu mai conta altceva decat sa nu ma ajunga altcineva din urma. Cu un minut inainte de ora 15, am trecut linia de sosire…deci, distanta Bolboci-Padina, vreo 8 km, am parcurs-o in circa o ora. Adica este bine, dupa zeci de kilometri… dar nu as fi renuntat pentru nimic la pozitia secunda. Atunci putea fi facuta o gluma, doar sa apara in urma mea cineva care sa para cat de cat sportiv, concurent, ca as fi fugit mancand pamantul, ca sa nu fiu ajuns 🙂 🙂

A fost cel mai frumos cadou pe care-l puteam obtine si oferi pentru ziua de 14 iunie 2014, o zi cu multiple semnificatii pentru mine, intr-o astfel de zi, odata, pe langa altele… Nu aveam cum sa pierd podiumul, nu aveam cum… nu am stiut ce premii sunt, nu am stiut cine participa, am stiut doar ca trebuie sa ies printre primii. A fost un concurs special, greu, dar frumos, in care Salvamontul din Dambovita s-a implicat, iar d-lui Badea, felicitari si multimiri pentru ocazia oferita de a participa la o asemenea competitie.

SAMSUNG

SAMSUNGMai soseau si alti sportivi

SAMSUNG

SAMSUNGDl. Badea si unul dintre fotografii de la Sosire

La un ultramaraton, cea mai mare realizare este sa inchei traseul, pozitia in clasament nu mai este asa importanta. Totusi, locul 2 la un astfel de concurs de anduranta, prin doi munti, Bucegi si Leaota, este cat de cat semnificativ… pentru cate unii, in special.

Cand am trecut linia de sosire, am aflat si ca ultimii concurenti trecusera de varful Leaota. Am plecat spre cabana Padina sa cumpar ceva. Era pe la ora 16. Ma asez si eu la rand, in spatele meu vine un grup de 8-9 persoane, si ei se uitau pe meniu ce sa comande. Cum stateam noi asa, iese o d-na de la bucatarie si ne pune in fata, adica pe tejghea, sub meniu, o foaie de hartie 🙂 Pe ea era afisat programul restaurantului 🙂 Micul dejun se servea intre anumite ore, pranzul pana la 15:30 si cina, de la 18:30 pana pe la 20:00. Prin urmare, noi nu ne incadram 🙂 🙂 Fiind dupa ora 16, na, trebuia sa programam stomacul pentru 18:30 🙂 Asta da mentalitate, ne uitam unii la altii, toti la personalul cabanei… ceva de genul: „Astia sunt prosti si tragedia este ca nu isi mai dau seama!” 🙂 Grupul din spatele meu, oameni trecuti de 45 de ani, a fost extrem de nemultumit si isi promiteau intre ei sa nu mai treaca vreodata pe la cabana Padina… Nu ti se intampla des sa vezi asa ceva la o cabana din Bucegi… administratorii nu aveau chef sa incaseze bani, mai bine scriau altceva, ca merg la culcare :). Dar de ce sa ne suparam? Pe mine m-a amuzat ca sunt prosti… stiti vorba aceea, cand vezi pe cate unii 😉 …apoi am aflat ca se poate servi masa si la Centrul National Salvamont, aflat mai jos…

In aceeasi zi de concurs a avut loc si premierea, dupa care mi-am strans cortul si am plecat acasa, cu un prieten, Cristi Flueraru. O baie, mi-am spalat hainele, s-a facut de 12 noaptea, a doua zi, duminica, urcam la Stana Regala… nu si-a dat nimeni seama ca alergasem zeci de kilometri. Niste dureri post-concurs, dar usoare, am avut pe langa rotula, dar atat. In rest, nu am nimic, nici febra… nimic 🙂 Cred ca am debifat din minte optiunea ” febra musculara”…

Nu m-am surprins cu nimic, stiam ca pot face multe, si bune, si rele, ca multi altii, dar am ramas consecvent unui crez personal, enervant pentru unii, definitoriu pentru mine: „Eu daca trebuie sa fiu la ora 1 noaptea la vf. Omu, la ora aceea sunt acolo; ca sa nu fiu, ar trebui ca acel varf sa nu mai existe!”

Francezul este cel in portocaliu, locul I la categoria 18-30 ani

35

36O parte din organizatori si participanti…

HIT the Top challenge – in imagini, rostiri, trairi si rezultate partiale

Azi un nou concurs montan in Parcul Natural Bucegi, unic de acest fel in tara.

Localitatea Bran a fost gazda unui eveniment organizat de Primarie in colaborare cu Asociatia Outdoor Romania si sprijinit de echipa salvamont, sponsori, voluntari, serviciul de ambulanta, etc.

Startul s-a dat din cartierul Poarta la ora 9 si a presupus parcurgerea unui traseu turistic dificil. Ceva de genul cine ajunge in varful muntelui si inapoi…unde varful se numea Vf. Scara de circa 2422m.

La linia de start s-au adunat iar o parte din elita competitiilor montane de la noi din tara.

O sa public si cateva poze, multe facute in timpul alergarii, pentru ca am preferat in locul bidonului cu energizant sa iau aparatul foto. Cati mai stau si de poze la un concurs? Si atunci faci poze bune, in timpul actiunii…deci cine nu stie ce este o competitie montana isi poate face o idee parcurgand imaginile de mai jos.

Cu putin timp inainte de start, concurentii incep sa se stranga la start…se vede si cortul organizatorilor/sponsorilor.

Startul a fost dat de primarul din localitate care a sosit punctual, si a incurajat participantii

Dupa 15 minute de la start am ajuns la refugiul din Ciubotea, alergand pana aici cativa kilometri pe un drum forestier plictisitor…urat, si la urcare si la coborare :)))

Dupa 20 minute de la start am ajuns la primul punct de hidratare, unde un organizator astepta sportivii cu pahare cu energizante

Mai jos trecusem de al doilea post de hidratare dupa un lung si abrupt urcus prin padure

Dupa iesirea din padure si depasirea celui de-al treilea punct de hidratare am inceput urcusul printr-o zona stancoasa…cot la cot cu domnul de mai jos. Acesta alerga incredibil de bine si avea pe la 50 de ani 🙂

In catunul Ciubotei sau in caldarea Ciubotea, spre ultimul punct de hidratare. La stana nu era nimeni, organizatorii au rezolvat acest aspect si niciun concurent nu a avut probleme cu cainii.

Postul 4 de hidratare si sprintul domnului ce avea vreo 50 de ani, de altfel nu era singurul mai inaintat in varsta care alerga foarte bine

Pe panta inclinata concurentii se agatau de tufisuri mici de rododendron ca sa urce mai bine, mai repede

Dupa aproximativ un sfert de ora am ajuns sus aproape de iesirea spre Vf. Scara

Cand mai aveam 10 minute pana la varf, asii competitiilor montane alergau spre Bran cu incrancenare fiecare dorind sa-si dovedeasca suprematia. Am facut mai multe poze cu acestia cuprinsi de spiritul competitiei.

Si Vf. Scara – Top-ul competitiei

Am ajuns din Bran (Poarta) in 90 de minute la Vf. Scara apoi pe coborare nu am mai facut poze. De la Vf. Scara si pana la linia de sosire am facut cam 50 de minute. Nu dupa mult timp de la venirea mea, a sosit si dl. mai in varsta.

Ambulanta nu s-a miscat din loc pana cand concursul nu s-a incheiat…cu bine

Si ultimii 4 concurenti ai competitiei…aplaudati de toti cei prezenti

In timpul premierii soseau si voluntarii din posturile de control si hidratare…se vad pe drum, mai departe

Intre dl. cu tricou galben si cel cu betele este Lucian Clinciu, cel care a introdus conceptul de maraton montan la noi in tara, omul care a scos din „amorteala” sute de tineri, indemnandu-i sa faca miscare pentru sanatatea lor.

Si primele trei castigatoare la feminin, flancate de organizatori

Cel din mijloc cu sapca este Ionut Galiteanu, dupa rezultate unul dintre cei mai buni sportivi din tara

Cu ocazia acestui eveniment am avut onoarea sa intalnesc multi cititori ai blogului meu, spre rusinea mea de unii nu imi mai aminteam cu exactitate, imi cer scuze pentru ignoranta dovedita, dar poate este si din cauza faptului ca ma concentrez mai mult pe dusmanii Parcului Natural…

Mai jos, un maratonist deosebit, un om cu o larga experienta de viata, la varsta dansului inca alearga zeci de kilometri…sper sa pot face si eu asta dupa ani 🙂 De un bun simt nemarginit dl. Stan Turcu m-a scos din impas elegant 🙂 A fost de acord si sa facem o poza pentru ca pe acest blog, o arhiva a lucrurilor din Bucegi, trebuie sa apara si oameni deosebiti, parca e cam mult spatiu alocat lucrurilor rele…

Asa a fost la prima editie de HIT the TOP, o organizare fara cusur, cu salvamontisti si organizatori patruland pe traseu pentru siguranta participantilor, cu voluntari care au transportat cu rucsacul zeci de kilograme de apa pentru organizarea punctelor de hidratare, cu sponsori seriosi si autoritati locale ce au dat dovada de implicare…a fost un concurs frumos atat prin dificultatea traseului ales pentru intrecere cat si prin atitudinea participantilor…daca nu ma insel cu un timp de dus-intors de 2 ore si 20 de minute am iesit pe locul 9.