Primaverile vesnice din 14 februarie

„Pentru astazi, pentru fiecare zi….nestiutelor, spusuri, uneori, neincremenite, in timpul omenesc!”

Mai intai:

Mai apoi:

„GANDURI ALB-ALBASTRE SOSIND DIN TIMPUL VIITOR  SA GUVERNEZE PREZENTUL

Tu zburai! Fiindca cerul iti era imensitate si spatiu de umblet vesnic. Te vedeam cum te avantai in valuri si cadeai in nori-cascade. Si-mi sopteai in atingeri alburii. Doar eu iti auzeam gandurile. As fi vrut sa-ti sorb toate acele lacrimi ce mi le dadeai. Tu imi zambeai din curcubee, stiind ca n-o voi reusi vreodata!

Ai inceput sa mergi in ritm cu mine. Zambesc eu, acum! Nestiind tu ca te vad in fiecare petala de floare, in fiecare dans al fluturasilor, in fiecare picatura de nectar sorbita de acesti petitori. Pentru a-mi fi aproape, ai luat adierea vantului.  Stiai ca unele pustiuri pentru a inflori, absorb vantul cu totul si nu-i mai dau drumul? Nu, nu voiai sa stii! Pentru ca suflul iti este vesnic si locul tau stiut dintotdeauna: AICI, LA MINE!”

….

Insa, la inceput a fost povestea:

T1

„Si eram si gand si cuvant. Si dor si umblet. Mai eram si vara si iarna, nerenuntand o clipa. Am strans raul si Binele, neacceptand ezitari sau infrangeri. Atunci am fost Lucifer. Si nimic nu mi-a mai fost cu neputinta. M-am asezat in calea ta si ti-am pavat urmele pasilor cu flori, chiar daca tu mergeai doar intr-o directie, si inapoi, gandul nu ti l-ai fi oprit. Am incercat sa fiu chiar si Beethoven, insa sufletul imi suna precum orchestra lui Bregovic…nici a bucurie, nici a jale.

I-am dat fiecarei creatii propria mea mantie, impacand gheata cu focul, irealul cu realul. M-am risipit in ramificatii si le-am asezat in drumul tau. Desi se terminau in penumbra, ele adaposteau gradini de flori, nemuritoare. Ale mele, pentru tine. Vazul insa iti era neincrezator si nu te-ai oprit. Ai intrat in Biserica lui Hristos, la adapost de gandurile, intentiile si planurile mele. Eu si acolo am venit…invadand lacasul sfant cu priviri…priviri albe din ganduri luciferiene nepedepsite. Singura zi cand Lucifer a beneficiat de clementa. Pentru ca atunci, acolo, el a sorbit albul, abandonand intunericul si nemaidorind altceva”.

Printre zambete, visele ne zboara in evantai larg, restul insemnand necunoscutul…marcat! Pare inutil sa ne zbatem in casatorii de o zi, mai bine in locul clipelor ar trebui sa cautam eternitati si certitudini!

….

„Pentru astazi, pentru fiecare zi….nestiutelor, spusuri, uneori, neincremenite, in timpul omenesc!”

LA MULTI ANI, tuturor „Valentinelor si Valentinilor”! 🙂

P.S. Explicatia mai detaliata a tabloului o gasiti intr-un comentariu, mai jos…