Rareş sau Piersicuţul, la 1 an, 5 luni şi 2 zile

Ieri, o zi reusita. Am fost cu Rares pe la manastirea Caraiman si prin parcul din Busteni. Ne-am intalnit cu multi cunoscuti, rude, prieteni, copii, vremea a fost perfecta.

Rares, cunoscut de cate unii drept Piersicut :), a fost din nou plin de energie. Am alergat dupa el prin biserica, prin curtea manastirii, pe la cofetarie, unde dorea sa stea in picioare pe scaun, prin parc, pe strada… Intr-un final, a adormit in bratele mele in parc, dar pana acasa s-a trezit si a inceput iar sa arate cu degetelul spre orice i se parea lui interesant si pana am ajuns acasa…era trecut de ora 18.

Cateva imagini, de ieri, cu … Piersicutul 🙂

1

2

3

4

5

6

7Ce mai, un capitol intreg ar trebui sa scriu, la cate s-au intamplat ieri, cate nazbatii face si copilul acesta. A cazut demult chestia cu „baietii seamana cu mama lor”. Primul nu seamana, nici al doilea, deci inseamna ca nu este adevarata expresia aceasta :))

Rares are 7 luni

Timpul a trecut… parca ieri urcam cu Oana insarcinata la Masa Ciobanului si Vf. cu Dor, ia sa vedem cand? …a, prin septembrie, gata am aflat…timpul asta isi lasa amprenta peste tot 🙂

Azi Rares are 7 luni…si este foarte vioi. Cand il iau din pătuţ nu mai sta cuminte ca altadata ci incearca sa se ridice, chiar se sprijina si pe picioare…peste cateva luni o sa mearga. Pe munte nu l-am mai luat ca s-a lasat un frig de cateva zile, ai impresia ca a venit toamna. Si anul trecut pe timpul acesta era foarte cald.

Insa cu Rares s-a intamplat un lucru curios. Raspunde mai greu la „Rares” dar imediat cum il strigi „Adi” intoarce capul. Tot se repeta chestia asta de „n” ori in ultimele 2-3 saptamani. Parca ii place mai mult „Adi, Adiţă”…

Acum cateva zile, abia scapase de la masa, si se inghesuia care mai de care sa-l ia in brate…cine vine pe la noi vrea sa-l ia in brate si sa-l pupe 🙂 Mai am niste poze cu el murdar pe maini si pe la gura de la mancare, dar nu le pot posta…eu cand ii dau sa pape il las sa bage mainile in castron, sa le duca la gura, sa vada cum este :))) spre disperarea…si asa mi se spune ca il invat la prostii de mic :))

….si altceva acum, oricum sunt tot ca acum o saptamana si ceva, cu planuri de evadare 😉 , la Padina Fest am fost, urmeaza altele…

Am descoperit un loc, la circa 400 km, si sunt in transă…sa merg sa nu merg, ma informez de detalii, stiu precis cum arata drumul, de la cati se kilometri se urca, cati km sunt de drum drept, vreau sa iau si bicicleta, dar poate o sui in tren pana la o anumita gara :)) Am facut tot felul de calcule, stiu toate trenurile din Busteni spre Sibiu si Simeria, precum si cele de intoarcere, preturi la microbuze, bilete de tren, orice traseu rutier, popasuri :)) . In paralel pregatesc si o iesire…la Marea Neagra, nu vroiam dar se cere…chipurile sa fie bine, nu stiu ce voi face pe acolo, ca nu ma vad deloc, cand in apa, cand pe plaja, zgaindu-ma la oameni.

Ceva primit de la o persoana apropiata, mare adevar :)), doar alaltaieri am mancat vreo 15 placinte, asa, aproape una dupa alta, nu ma puteam abtine…cand le-am vazut, ale mele toate :)) Dar bine, asta s-a intamplat dupa mai multe luni de consum cu moderatie… de parca asta ar fi o scuza 😉

Revenind la calatorii…”sunt disperat maxim”, ca sa folosesc o expresie a unui prieten, nu plec nicaieri pana nu am o imagine clara si toate detaliile, ma enerveaza sa umblu prin locuri necunoscute si sa caut lucruri banale pe care am omis sa le iau…asa ca ori este totul ca la carte, ori stau acasa 🙂

De exemplu, am fost pe la Schitul Sf. Ana, am vorbit cu staretul, am aprins niste lumanari, de fapt aici este problema…eu am prin rucsac cam intotdeauna, fie un chibrit, fie un aprinzator sau o bricheta. Pe munte, ceva de aprins focul este indispensabil, te poate salva…anul trecut in primavara am mers multa vreme prin ploaie pe culmea Baiului, eram uzi, ne era frig, un foc la marginea padurii ne-a ridicat moralul :)) Si lumanarile trebuiau aprinse…dar cu ce? Ma uit prin rucsac, prin toate buzunarele, nimic. Pana la urma ne-a adus staretul cu o alta lumanare. Bun! Si acasa, gasesc in rucsac si bricheta si chibrit, nu cautasem bine. Motiv pentru care am zis: „i-a da-va naibii!” si le-am aruncat. Adica le tin atata timp dupa mine si cand iti trebuie nu le gasesti :)) Am pus in rucsac altele…fiecare cu stolul lui de pasarele 😉

Acum sa vad si cand vrea prietenul Crisan sa vina pe munte, poate se mai si incalzeste, poate nu se suprapune cu iesirea prin partea aceea de tara unde vreau sa ajung, Sibiu si Simeria fiind doar puncte de plecare.

Pana una alta, azi il sarbatorim pe Rares sau Adrian, acelasi lucru!

Oamenii Bucegilor (I)

Aceasta este rubrica pe care am propus-o in locul aceleia cu „Vinerea muzicala”. Unora nu le-a placut ca am scos „Vinerea” dar eu zic ca 10 editii a ajuns…probabil din iunie va mai apare.

Altii, au tot intrebat ce si cand scrii altceva, ca am zis eu de o rubrica noua…ideea este ca  lucrurile nu se asezau cum vroiam, imi trebuia ceva inedit ca sa o incep, dupa cum va dati seama ineditul s-a produs astazi…deci am inceput o alta rubrica.

Voi poza si voi scrie povestile pe scurt ale celor intalniti de mine pe cararile Bucegilor…acum sa nu credeti ca merg la Babele intr-o zi de vara si fac poze la sutele de persoane de pe acolo…trebuie sa fie ceva mai original 🙂

Ideea este de a prezenta si altora nu doar opiniile mele despre Bucegi ci si ale celor care-i colinda, vreau sa le aflu motivatia, ratiunea, felul de a gandi, etc…si sa le scriu aici 🙂

Astazi deschid rubrica -care nu va avea o data fixa, poate fi saptamanala sau la cateva zile- cu doamne in varsta intalnite prin Bucegi.

Vremea astazi pe munte a fost astfel: mai sus de 1500 m ningea si sufla vantul, iar mai jos de aceasta altitudine ningea iar vantul era mai bland. Putini turisti prin zona Sinaia-Stana Regala-Cota 1400 urcand sau coborand pe jos…poate si pentru ca au fost speriati de vreme si de drumuri. Cum urcam noi pe drumul vechi al Cotei 1400, mult mai jos de Schitul Sf. Ana am vazut doua persoane coborand. Drumul nu este circulat decat de snowmobile deci va dati seama ca si zapada este destul de mare.

Cand ne-am intalnit cu doua femei in varsta…deci gata sosise momentul. Cateva vorbe, liber la poze si acum sa va spun cate ceva despre dumnealor.

Sunt din Bucuresti, cea mai in varsta are 77 de ani, colinda Bucegii si nu numai, se trezesc de la 4 dimineata pentru a prinde un Regio de 6 si a ajunge in Valea Prahovei pe la ora 9. Se mirau ca nu mai sunt tineri prea multi care sa mearga si acum iarna pe munte…normal ca iti trebuie plamani si picioare ca sa ajungi si pe munte, or multi daca urca scarile la un bloc sunt terminati.

Sfatul doamnei in varsta pentru lume? „Mergeti pe munte ca inseamna sanatate, eu prefer sa dau banii pe tren decat pe medicamente sau la doctor”. Bineinteles ca aceste cuvinte nu inseamna ceva pentru persoane care asociaza muntele cu pericol, urcus, stanci si ursi la tot pasul. Mai sunt cate unii care considera ca intr-o vara mergi de cateva ori prin Bucegi si-i cunosti…eu ce sa va spun…ca nu va ajung doi ani sa cunoasteti jumatate din ei. Ma refer nu doar la trasee turistice, brane, vai, ci la tot ce inseamna viata pe Bucegi.

Unii aleg sa se odihneasca stand in casa, muschii, plamanii, creierul se atrofiaza daca nu le dai aer curat, peisaje, ganduri pozitive, miscare, voie buna…altii aleg sa-si refaca fortele…colindand potecile muntilor. A doua zi ultimii sunt mai in forma la job decat primii…si asa va fi mereu…muntele este viata, sanatate, speranta…

Oare ce cauta sute de mii de oameni anual pe Bucegi daca muntele este asa periculos? De ce vin persoane de zeci de ani si de cate ori au ocazia pe munte?

Pentru ca simt forta si energia pe care ti-o da muntele! Bine, nu ma astept sa inteleaga toata lumea ce spun…ma refer la aceia fara niciun scop in viata, cei de prin spatele blocurilor, la cei care se plimba pe strazi ca sa se uite la oameni, la carcotasi pentru care universul este limitat…

Altii inteleg prea bine! O parte din ei sunt mai jos 🙂