Traseu cu bicicleta: Busteni – Predeal – Sacele – Manastirea Bradet – Pasul Predelus – Traisteni – Tesila – Barajul Paltinu – Campina

Toate lucrurile se fac la timpul lor…

Am anuntat seara cativa prieteni de acest traseu dar fiind seara… unii au raspuns dupa ce am adormit eu si dimineata nu m-am mai uitat ce au spus. Asa ca am plecat cum ne-am nimerit, eu ultimul, cam ca de obicei.

Pe la 8:30 plecam din Busteni dar la Azuga ne oprim la o cafea. Dupa chestia asta, la care am stat vreo 15 minute, o pornim spre Predeal. Pana la intrare in judetul Brasov, drumul a fost foarte rau, s-a decopertat asfaltul si pe margine sunt o multime de denivelari. Daca mergeai prea tare si trageai de ghidon sa eviti o groapa sau un morman de asfalt riscai sa te acroseze vreo masina. Plus ca decopertarea nu a fost efectuata perfect si sunt colturi ascutite ramase, era aiurea sa facem vreo pana pe acolo.

Ne-am oprit putin la fosta Vama romaneasca din Predeal:

Cladirea fostei vami… in paragina, ca de altfel, mare parte din Predeal. Ultimele reportaje tv arata ce se intampla in aceasta statiune…

Apoi inca o oprire la monumentul poetului-erou Mihail Saulescu:

Postavaru… si am stabilit sa ne mai oprim la Dambul Morii. Oricum, traseul acesta Busteni-Brasov este ceva ce nici nu merita adus in discutie. E foarte usor sa ajungi cu bicicleta in 2 ore din Busteni la Brasov. Pe la 16 ani il facusem cu un Pegas si mi se paruse atunci o mare performanta.

La 10:30 eram prin Sacele, pozand o biserica:

Era si o sarbatoare a municipiului, se chema Santilia…

Traversam in cele din urma acest lung municipiu si ajungem langa barajul de Tarlung:

Cam intr-o ora eram pe aici… pentru ca mai pierdusem timpul printr-un supermarket.

Intram in localitatea Bradet si facem dreapta spre manastire.

Trei kilometri pana la manastire

De aici, de la Fortul Doftanei, se termina asfaltul. Mai departe, trebuie sa nu-ti pese de masina, daca e mica. De altfel, pana in Pasul Predelus si dincolo de acesta, nu prea ai ce cauta cu o masina mica. Nici cu jeep nu sunt sigur ca ajungi in Valea Doftanei.

Pana aici vedem o singura masina mica. Aceasta cu greu ocolea gropile si, totusi, pana la manastire mai e cum mai e. Mai departe sunt in multe zone drumuri paralele pe care localnicii merg cu caruta…

Biserica a fost sfintita in anul 2002.

Pe aici, am stat putin la povesti cu un parinte, cam uimit de traseul nostru, am vizitat ce erau pe acolo de vazut, ne-a binecuvantat… si plecam prin poieni de vis, cu animale la pascut, liniste totala…

Sunt vreo 3 locuri in care se gasesc diferite asezari.

Pe aici, drumul e foarte bun

Doftana transilvaneana

Penultima asezare… pe aici a trebuit sa alergam cativa caini de stana.

Foarte multi caini vagabonzi pe portiunea de drum dintre Tesila si Lunca Mare, deci dincolo de comuna Valea Doftanei. A trebuit sa mai cotonogim din ei ca sa nu fim noi muscati. Regula este asa, cand un caine se repede la o bicicleta, oprim toti si pornim in urmarirea cainelui/cainilor. Ca sa-i/le dam fault 🙂 Unii scapa cu fuga, altii pana fug incaseaza cate un sut, piatra, lemn, petarda, ce e la indemana.

Treaba se schimba pe munte, daca dai cu petarde iti asumi niste consecinte… cu ciobanii. Insa, daca umbli doar cu pacea la tine, stii cum e, nu esti capabil de razboi 🙂 Mai am un aparat cu ultrasunete dar unii caini cred ca sunt surzi :)), un prieten ceva neprobat cu electrosocuri. Intr-o seara, coboram cu masina, undeva pe la ora 19 pe DJ 713 si la o curba doua, mai jos de cabana Dichiu stateau in drum 5-6 caini de la stana din apropiere. Pai, treci tu asa cu pacea si cu iubirea de animale pe bicicleta, pe langa ei, sa vezi ce se intampla… Fara petarde sau fara plata tributului, adica mancarea din rucsaci data lor, stai pe acolo… astepti sa plece ei, sa-i cheme la stana… Din masina par a fi niste „bieti catelusi” care poate nu au ce sa manance :)) Vai, sa luam unul acasa…

Drumul pe portiunea finala, pana in Pas, are mai multe serpetine.

Bun, si ajungem noi unde drumul acceptabil se cam termina si vine o panta abrupta, de urcat pe langa bicicleta. Exact acolo, la curba, intr-un tarc erau puzderie de oi. Printre ele si pe langa tarc vreo 8-10 persoane, cam toti ciobani. Astia ar fi facut si vioara lui Strauss sa planga de ciuda la asemenea strigate. Ma si gandeam, pe vremuri, cand se alcatuia o armie din vreo cateva mii de astfel de oameni si plecau ei la razboi, pai astia cand incepeau sa zbiere, si dracii isi pierdeau incaltarile in timpul fugii. Ce mai, exista cate un Tarzan in fiecare cioban 🙂 Dar este si explicatia prin care 10.000 de romani invingeau 50.000 de turci. Pai cand apareau astia, primele randuri de soldati turci cu tot cu cai se speriau, se crea o invalmaseala, toti cu groaza in oase… si cand apareau mioriticii bateau la ei ca la fasole.

Pana la ciobani ne ia in primire un caine mare, seful haitei, care totusi mirosise el ca nu prea e bine sa se apropie. De sub masinile parcate ies altii, de pe la umbra unor molizi mai latrau cativa, in total cam vreo 10 caini. Un baiat mai tanar a strigat insa la caini si acestia si-au reluat locurile, ba chiar ne-a condus pana mai sus, povestindu-ne ca ei sunt de la stana din Paltinu si sunt acolo cu oile pentru un tratament. I-a speriat si pe ei pesta si alte boli cel mai probabil sadite artificial pe la noi. Ca in tara asta si straini si romani, fura cot la cot si tot bogata ramane 🙂

Cum strigatele ciobanilor in timpul muncii erau chiar hilare, urcam pe langa biciclete si radeam. Nu dupa mult timp, pe neasteptate, ne-a prins si pe noi virusul si ne-am apucat de zbierat ca ei prin padure, pana aproape de Pas, cand am intalnit un grup de turisti. Probabil acestia ne-au considerat avariati serios :))

In sfarsit, in Pasul Predelus, la ora 13:45. Aici a fost pichet de graniceri si punct vamal. In mod sigur, in vremurile acelea, drumul dintre Valea Doftanei prin acest pas si pana la Sacele, era in stare mai buna ca azi.

Pe unde este stalpul cu marcaj se merge spre Cheia. Se vede si drumul care coboara spre Valea Doftanei. Traseul spre Cheia vine dinspre Predeal, trece Valea Azugii, Vf. Paltinu… si dureaza cam 8-9 ore, pe jos evident.

Inca se resimteau influentele mioritice 🙂

Dupa popas, incepem coborarea fara sa ne gandim vreo clipa la drum. Dupa o curba, hop si surpriza:

Jumatate de kilometru numai asa era. Doar daca puneai putin piciorul, scapai in noroi dincolo de glezne. Evident se trasesera busteni…

Undeva mai jos, m-am oprit sa spal bicicleta, am un fix cu treaba asta. Ce daca sunt mai jos alte noroaie, o spal de cate ori cred, iar se murdareste, iar o spal. Cu ocazia asta, am vazut cum din cauza noroiului cuiva i-a sarit lantul. Am scapat insa de noroaie si am dat mai jos de tot felul de gropi. A mai venit si ploaia la un moment dat. Nu ne-a udat ca ne-am adapostit.

Drumul continua pe langa case, vile, pensiuni, risipite ici-colo. Multi turisti si sute de corturi pana la intrare in Traisteni. Ziceai ca e Valea Cerbului. Nu exista nici cea mai elementara amenajare a drumului catre aceste proprietati.

Izvor amenajat langa un loc de popas

Aici am spalat ultima oara bicicleta. Eu sunt si singurul care are aripi la bicicleta si singurul caruia nu i se pare fain sa vii murdar de noroi 🙂 Nu trebuie sa dovedesc nimic nimanui… trebuie sa fac traseul cum mi-am propus.

Mai erau doua ore de mers pe jos pana in Valea Doftanei, deci, atentie, drumul e destul de lung.

Intalnim si traseul care traverseaza muntii Baiului, iesind in centrul Busteniului, pe langa Castelul Cantacuzino. Mereu mi s-a parut un traseu nefericit, aiurea gandit. Dupa ce ai trecut muntii, si ai ajuns la drum, in Valea Doftanei, mai ai kilometri buni pana in localitate. Oricum, decenii la randul s-a trecut din Traisteni in Busteni dar nu pe aici. Stiu sigur pentru ca in Traisteni am o gramada de rude, evident toti ciobani :)) Un unchi cum cobora de pe munte, cum o punea de un copil si primavara ieseau acestia ca miei 🙂 Vreo 7 copii avea numai el. Plus copiii care acum sunt mari si au si ei copii…

Multe poieni pline de masini si de corturi

Si drumul pana in Traisteni se tot lungeste.

Am facut 2 ore pe coborare, din Pasul Predelus pana in Traisteni 🙂

La ruinele vechii biserici din Traisteni

Se spune ca biserica a fost construita prin anii 1830, ceea ce pare destul de evident. In sfarsit, dupa ani buni, acest monument istoric sau mai bine zis ce a ramas din el, a fost imprejmuit.

Langa biserica, probabil o fosta casa de preot.

Cruce de pomenire

Biserica noua, inceputa in 1926. Aici a inceput ploaia, din nou, dar statia de autobuz era in apropiere si am depasit lejer momentul.

Nicolae Milu, localnic si comandant al bricului Mircea

Primaria si bustul lui Ferdinand I

Am continuat spre Tesila, care impreuna cu Traisteni formeaza comuna Valea Doftanei.

Biserica din Tesila

Spre Campina

Cam de pe aici incepe lacul de la Paltinu

Loc de popas pe malul lacului, oameni, gratare, vaci…

La barajul Paltinu

Inghesuiala mare pe baraj, toata lumea sa faca poze. Cred ca 5% din cei care fac poze si citesc caracteristicile 🙂

Continuam spre Campina. Initial am vrut sa intram prin Brebu dar nu am gasit aderenti 🙂

Moara din Campina, cum se vine dinspre Valea Doftanei.

Ratacind pe la piata dupa shaorme…

Ideea este ca pe la 18:30 eram la gara Campina, asteptand trenul. Asadar, Busteni 8:30, Sacele 10:30, Pasul Predelus 13:45, Traisteni 15:45, Campina 18:30. Gara Campina

8 ore pe biciclete, 2 ore pentru poze si popasuri, cam 110 km.

Pe urmele istoriei, in Tinutul Mocanilor: Din Sacele la Predeal prin Pasul Predelus

Dupa vreo doua tentative, a treia oara s-a dovedit cu noroc si am dovedit si traseul acesta 🙂 Undeva pe la inceputul lunii mai, am facut acest traseu propus de ceva vreme, pentru a reconstitui niste fapte din trecut si a vedea totodata si niste peisaje.

Tinutul Mocanilor e clar zona Sacele, centru spiritual romanesc transilvanean cu implicatii deosebite de-a lungul secolelor in vietile multor localitati din fostul stat Tara Romaneasca. Mocanii saceleni isi purtau turmele pana in Dobrogea si chiar si azi sunt pomeniti pe acolo drept ctitori de biserici. Dar, daca stai sa citesti si istoricul multor manastiri, biserici, din Valea Prahovei, Doftanei, Teleajenului, ai sa constati ca printre ctitori sunt… si saceleni. Mocani!

Cred ca acest traseu nu mi se lega pentru ca… nu aveam cu mine un fiu de mocan. L-am gasit in persoana saceleanului Iulian, un prieten mai vechi, de altfel…

La traseul cu punct de plecare Barajul Sacele si trecere prin Vf. Vaida-Pasul Predelus-Vf. Paltinu-Lacul Gavan mai facusem referire pe aici. Prin aprilie am fost cu George pe la manastirile Cheia-Zamfira-Suzana cat si pe niste culmi tot pe acolo si mai studiasem traseul. Parea destul de mare 🙂

Vorbesc cu Iulica si stabilim sa ajung cu trenul pe la 7 in Darste si cu un autobuz sa merg pana in Sacele… iar de acolo sa prindem altceva de 8 pana in localitatea Bradet… care tot de Sacele tine.

Municipiul Sacele ca sa fie bine inteles de toata lumea 🙂 a rezultat prin comasarea a vreo 7 sate. Deci sunt puzderie de biserici, de la ortodoxe la ce vreti voi, iar intinderea municipiului… e mare-mare 🙂 Parca erau vreo 30 de biserici…

De stabilit s-a stabilit, numai ca obosit fiind dupa o saptamana agitata, ora de somn a fost ca de obicei in acele zile, din nou la 1 noaptea. Asa ca, la 5 dimineata nu a avut cine sa se mai trezeasca. Si asa s-a dus trenul de 6 si m-am trezit pe la 7:40 convins ca e deja un 9-10. Vad Sms-ul lui Iulian cu pe unde sunt… unde sa fiu, ce sa-i spun?!

Dupa deliberari si scuze, refaceri si propuneri, tot mergem. Iau trenul de 9, ajung la 10, vine autobuzul si cobor in Sacele la o statie prestabilita. Mai departe, ne ducea un prieten, adica pana la baraj. Dupa ce cobor, o iau in alta directie, pentru ca vazusem un monument superb 🙂

Monumentul eroilor saceleni cazuti in Primul Razboi Mondial

Admiram buzdugane, sceptre, casti si lauri… cand suna Iulica. Daca nu mai soseam! :)) Il vad venind de undeva dinspre o biserica, unde trebuia sa fi ajuns si eu de ceva timp.

Plecam!

Ajungem la baraj, coboram din masina si… cu chiu, cu vai, intram in sfarsit in traseu, in padure, la ora 11. Ziua se anunta perfecta in prima parte si ploi-ploicele in a doua parte.

Nu dupa mult timp vad ceva ce stationa in poteca. Ia uite un sarpe, zic!

Avea cam 30-40 cm

O naparca. Aflu azi pe net ca nu e sarpe ci soparla fara picioare. Mai aflasem si altadata dar uitasem. Peste vreo 2 ani daca o mai vad, tot sarpe ii zic :))

Continuam si ne apropiem de iesirea din padure:

Pe aici am fost si cu George

Pe Vf. din dreapta de tot urma sa ajungem dupa ore bune.

Cam de unde veneam, zona barajului.

Fara raspuns

Mai vedeam si cate un marcaj din cand in cand, banda albastra, iar la acest stalp ne-am lamurit ce este cu el.

Vf. Vaida in stanga, Vf. Paltinu departe in dreapta

Vf. Vaida

Borna de pe varf

Paduri nesfarsite, nici nu ai zice ca sta cineva pe acolo si, totusi…

Casuta din poveste

Noi continuam printre povesti cu mocani, zise de Iulian…

Admiram floricele si viitoare fructe de afin… cucii cantau de zor prin copaci.

Zona aceasta din muntii Grohotisului este salbatica, cand si cand mai pasuneaza pe aici animale domestice… in rest, am vazut o multime de urme de lupi.

In drept cu Pasul Predelus

Coborare spre Pas

Pe aici treceau cei din Transilvania in Tara Romaneasca si invers.

Incepem urcusul spre Vf. Paltinu, pe langa tot felul de suprafete arse. Fara niciun dubiu pe aici trasnestul e la el acasa.

Pana in Pasul Predelus sunt 15 km si am facut peste 3 ore.

Povestea continua 🙂 Pana la varf mai este…

Si ca tot vorbeam de trasnet, in spate tocmai incepuse spectacolul…

Mai multe ploi in desfasurare spre Valea Doftanei. Vantul nu le impingea spre noi.

Inainte vremea era buna 🙂

Foarte, foarte subtiri

Barajul si manastirea Bradet

De la varf analizand de unde venim. Din Pas si pana la Vf. am facut vreo ora si jumatate cu pauze.

Inspre Bucegi un peisaj de vis, un amestec de ploaie, nori si raze.

O ploaie peste Cheile Rasnovului, vremea insa tinea cu noi si nu mai aveam mult pana in zona impadurita.

Niste stropi de ploaie ne ating usor…

Iar soare

Vedeam pana la mari distante… Bucegii in continuare sub imperiul razelor.

A trebuit sa lasam poezia si fotografia si sa dam mai repede din picioare pentru ca stropii devenisera cam mari. Ne-am pus pelerinele preventiv si uite asa am ajuns la Lacul Gavan.

Lacul Gavan, adica o balta urata.

Trecem si de refugiul Retevoiu unde erau niste tineri… continuam pe marcajul triunghi rosu pana in Valea Azugii. Ploaia serioasa inca se lasa asteptata.

Stevie

In Valea Azugii. Am facut dreapta pe drumul spre cabana Susai si Predeal. De aici, intr-o ora eram in cartierul Cioplea… unde evident a inceput o ploaie serioasa. Na, ca nu am scapat :))

Am ajuns si la gara… iar la interval de 15 minute, un tren pleca in directia mea spre Busteni, si un tren in directia lui Iulica spre Darste.

Traseul, asa ca si concluzie, e lung tare. O avea el vreo 35-37 de km dar are tot ce vrei. Nu prea gasesti oameni pe el. E fain sa-l alergi ca antrenament si sa zaci apoi vreo 2 zile. Apa daca nu ai in rucsac, e cam trist. Este un izvor pe langa refugiul Retevoiu. Daca mergi in liniste si mai stai pe acolo si cu cortul, ai sanse mari sa vezi cam orice animal salbatic. Linistea e totala. Un traseu chiar fain…