Vf. Bucura din Bucegi: intre real, imaginar si prostie omeneasca

Vf. Bucura este tinta oricarei persoane ce detine cunostinte ezoterice, oculte, budiste, energetice etc si etc. Acest varf se afla la cateva sute de metri distanta de Vf. Omu si este considerat in multe feluri. De la „parte din Intreitul Stalp al Cerului” la „centrul energetic al planetei”. Unii au spus ca varful este considerat centru energetic si de…tibetani, ca apare in scrierile lor. Altii considera ca una dintre denumiri este Vf. Ocolit.

Sa luam putin aceasta denumire. Exista o definitie, o explicatie de ce se numeste respectivul varf …Varful Ocolit. Aceasta suna asa: „se numeste vf. Ocolit pentru ca toate animalele il ocolesc din cauza energiilor puternice de pe varf…s-au inregistrat si disparitii de persoane”. Aceasta idee este adanc inradacinata in mentalul oamenilor ce vin pe Bucegi doar cu gandul sa ajunga pe Vf. Bucura sau Vf. Ocolit.

Se observa o poteca la baza varfului si alta pe la mijloc.

Nu aveti idee cati mi-au cerut sa-i duc pe acel varf. Acolo unde am vrut mi-am facut meseria de ghid. Cand nu am vrut, nu am mers. Nu comentez si nu ma intereseaza ce cred unii si altii. Nu este treaba mea, fiecare traieste potrivit propriilor convingeri. Lumea este intoarsa pe dos, fiecare clipa apartine si trecutului si viitorului si prezentului. Cine zice ca stie ce va fi maine nu este…prea ok. Eu cred puternic in Dumnezeu si nu am cum sa cred orice ar spune altii despre El, ma refer la existenta LUI.

Vf. Ocolit este o denumire corecta, dupa parerea mea. Dar nu pentru ca este nu stiu ce pe varf, ci pentru ca este mai simplu sa mergi pe curba de nivel decat sa urci varful si sa-l cobori. Cat priveste lipsa vietatilor…am vazut tot felul de animale, de la capre negre, la oi, fluturi, pasari, insecte felurite…chiar acolo pe varf, unde se considera anumite chestii.

De aceea i se spune Vf. Ocolit nu din alt motiv. Au amestecat anumite aspecte cu potential real cu orice lucru si a iesit o mare PROSTIE.

Cine aude, ma refer la oameni care merg pe munte, pe aceia cu tampenii de genul nu trece nicio musca pe la varful Bucura ii considera plecati cu…satelitul.

Si totusi ceva este cu acel varf…

Crucea noua, metalica, de pe varf. La cativa metri crucea veche din lemn. In zare, cabana si statia de la Vf. Omu

Ideea este ca totul sa fie prezentat pornind de la premise palpabile, unanim acceptate…sau aproape unanim. Au fost facute studii, au fost scrise carti, am vazut ca fiecare autor a luat-o pe aratura. Pentru ca nu aseaza problema pe un fundament logic, normal…pentru ca si „supranaturalul” are o explicatie, numai ca nu o vedem noi prea repede.

Am fost pe acest varf pe orice vreme…nu cred ca am ratat vreuna :)) M-au intrebat destui cum ma simt, ce simt, etc…eu ce sa spun? Ma simt bine, ca pe munte 😉 Am fost recent pe varf, adica miercuri. Am stat, am asteptat pe aceia cu care eram, poze, ganduri, si vine plecarea…raman ultimul, ceilalti dispar dupa varf  spre un altul, Vf. Gavanu.

Stateam pe iarba, imi pregateam rucsacul, am privit la crucea veche ce avea si o imagine cu parintele Arsenie Boca, am ramas cateva momente cu gandul la ce observasem pe acest varf. Si, …acum o sa ziceti ca am luat-o si eu pe campii :)), se aude un fosnet, cateva pocnete ca de palme…ma uit repede spre cer crezand ca este vreun corb sau alte pasari dar nu erau, nici vreo punga care sa fie zburata de vant, cautam o explicatie dar nu era nimic la indemana de tras o concluzie.

Iau repede aparatul foto si ma ridic. Nu batea vantul, era vreme buna, nu se vedea nimic, zgomotul se auzea dar de vazut nu se vedea nimic. Eram cu faţa spre crucea veche adica spre nord, spre Vf. Omu. Si am vazut ceva ce mi-a taiat respiratia. La vreo 10 metri se miscau florile doar intr-un singur loc. Clipesc de cateva ori, poate nu vedeam bine, poate era un mic vartej de vant, dar vant nu era si nici praf nu se ridica.

Poza spre…ceva 🙂

Nu stiu ce era. La circa 5 secunde de cand am vazut florile miscandu-se doar intr-un singur loc am facut o poza…nimic in ea 😦 Bine, eu sunt prea cumva ca sa ma sperii de ce vad sau de ce nu vad.  Nici nu am plecat imediat, ma intrebam daca nu mi s-a parut, rememoram toate momentele din decursul unui minut. Am umblat putin pe acolo, niste poze si apoi am plecat…

Deci pentru cine nu  a inteles, nu ca eu am inteles…ceva a facut niste zgomote, am devenit atent, nu se vedea, apoi in timp ce cautam cu privirea un raspuns, am vazut florile miscandu-se puternic intr-un singur loc, nu sufla vantul. Iar daca ar fi suflat atunci nu sufla doar pe un metru patrat 🙂 In fine…pe data viitoare 🙂

Sa va spun si consideratiile mele despre acest varf; cu siguranta se petrec tot felul de lucruri, oameni credinciosi ajung aici cat si atei si oamenii celui rau. Se fac incantatii, ritualuri, ziua sau noaptea. Observati ca raul se tine peste tot dupa Bine…

Crucea veche din lemn are si cateva iconite, una este cu parintele Arsenie Boca

Crucea noua din fier…este orientata Est-Vest, spre deosebire de cealalta, orientata Sud-Nord

Langa crucea noua se afla o alta cruce mai mica, cu maner. Din ce am aflat se foloseste la rugaciune si la alungarea celui rau…i se arata acestuia crucea

Intr-un cerc este o vatra de foc. Este clar ca nimeni nu face focul sa se incalzeasca in varf de munte…

Pe partea estica a crucii noi se afla prinsa o stea cu 8 colturi

In mijlocul acelei stele se afla o icoana

De 4 colturi sunt prinse 4 „medalioane”

Fiecare dintre cele 4 „medalioane” are cate 4 feţe, 2 cu chip, 2 cu cruce

La baza crucii vechi se afla o alta cruce mica

Un cerc, o roata

In mijlocul rotii sunt fragmente de oase

Cam asta ar fi la o prima privire Vf. Bucura…asa, la cate si cati am vazut, as scrie cateva articole mari…nu cred ca s-a zguduit vreun pic credinta mea in Dumnezeu, altceva nu am de zis ca si incheiere :))

A, ba da, am 🙂 Aveti grija cu cine mergeti pe munte. Vecinul pe care il stiti de ani de zile ca om de treaba, poate fi in anumite circumstante un bolnav incurabil. Pentru ca una este sa ingurgitezi invataturi de tot felul, gasite pe net, sa-ti lasi mintea libera in atmosfera de oras, sa fie amagita…si alta este confruntarea acelor invataturi cu realitatea, cu normalul, cu credinta, cu logica. Nu poti, cel putin eu asa cred, sa-ti insusesti o idee, doar pentru ca o spune cineva. Trebuie sa o verifici intr-un fel nu sa o accepti imediat. Daca iei drept adevaruri tot ce se spune intr-un domeniu, in scurt timp nu mai ai o imagine obiectiva, normala. Ajungi sa crezi ca orice este posibil… Asta nu inseamna ca trebuie sa-ti inchizi „vazul”.

Mare atentie asadar la acele persoane ce va cheama, va indeamna la „descoperiri” in Bucegi…nu va rataciti! 😉

Prin Bucegi, de unul singur :) …si siguranta turistului pe partiile Sinaiei

Mai sunt si zile din acestea…unii plecau la schi, altii la o cabana, ceilalti la un gratar nebunesc pe ninsoare. Astazi nu m-am regasit in nicio echipa de prieteni, nu aveam chef de schi, de stat prin cabane, cu atat mai putin de gratare…

Pana la urma o idee si-a facut loc in mintea mea, incet-incet a prins radacini…si daca prinde radacini atunci asta e, totul pare ca este posibil.

Nu prea ma demoralizez si in vocabularul meu nu prea exista cuvantul nu se poate. Buun, si pun mana pe rucsac si plec pe munte. Imi fixez tintele de atins fac un program, etc…si asa am ajuns in Sinaia. Urc repede pe  langa Castelul Peles, apoi constat ca nu ma alearga nimeni deci pot merge mai incet.

Castelul Peles

Si incepuse sa ninga strasnic, eu mai departe intru in Drumul Cotei 1400 evident nedeszapezit, fac dreapta spre Stana Regala, ceva mai bine intretinut acest drum, apoi dupa cam 2 km stanga spre Schitul Sf. Ana. Ma plictisesc rapid de inotat prin zapada pe drum, eu eram singurul nebun matinal pe acolo si o iau direct la deal, efortul fiind mai mic in opinia mea.

Ma uit la ceas 10:23, traversez de cateva ori drumul si iar urc de-a dreptul si peste 10 minute ajung la ultima curba dinaintea schitului. Scot un mar si incep sa mananc din el, evident nu eram obosit.Trag cu coada ochiului spre geamurile altarului si vad un preot cunoscut, nu stiu de ce dar omul acela mi s-a parut mereu ciudat…nu ma refer la parintele Ioanichie. Probabil ca si eu i par lui la fel. 🙂

Ajung aproape de usa schitului cand o ceata de vreo 6 caini ma iau in primire. Daca latra unul atunci latra toti. Renunt la ideea de a le face o surpriza, le-as fi dat un buum dar as fi deranjat prin zgomot pe cei aflati la slujba in biserica, motiv pentru care i dau cu marul in cap la cel mai zgomotos dintre caini…apoi fug toti.

La Cota 1400

Ajung la Cota 1400, ma intalnesc cu ratracul pe Drumul de Vara…culmea, soferul, angajat al Telefericului, dadea bolovanii de pe partie. Acest lucru ar fi trebuit sa il faca societatea ce a distrus drumul si nu ei, ajuti pe cineva cand merita si in aceasta situatie probabil s-au gandit la turisti. Totul este in van pentru ca sub zapada sunt sute de bolovani si dupa ce au trecut cativa schiori iar rasar pietrele si uite asa nu mai vine turistul la Sinaia, ca isi zgarie echipamentul de cateva sute de euro.

Ratracul si cel care inlatura bolovanii

Incep sa urc si ma gandesc la ceva: daca ratracul Telefericului a facut drum si pana la stana primariei? Ar fi prea de tot, ma gandesc eu. Si continui…trecerea ratracului mi-a ingreunat deplasarea asa ca pare o mie de ani pana ajung la intersectia cu stana Tarle. Observ ca nu au facut drum si ma linistesc, parca era prea-prea 🙂 Ma uit in sus spre partia Tarle, nimeni nu coborase, cine sa fie atat de nebun?

Mai stau cateva minute si privesc spre varful pantei: Nu ar fi de mirare sa ninga o data mult si sa porneasca de acolo o avalansa. Calculez putin traiectoria si da, se poate duce pe Stana Tarle. Era un banc cu Da-o Doamne, Ia-o Drace 🙂

Continui sa urc,vad ca nu sunt plase de sigurante pe marginea partiei Drumul de Vara, acolo unde a murit un tanar acum doi ani, s-a uitat pesemne…siguranta turistului este pe alt plan.

In stanga imaginii doar stalpii, fara plasa protectoare. Dincolo de stalpi, in vale, a murit Mircea Mocanu, tot cu placa de snwboard se dadea…

Nu avea rost sa ma uit la ceas, mai vorbesc la telefon cu niste prieteni, probabil se inchinau cand au auzit pe unde sunt si pe vremea care era: ceata, ninsoare deasa.

Uite asa am ajuns in Saua VF. cu Dor, era ora 11:53. Mai ma uit o data, nu imi venea sa cred, cam o ora si douazeci de minute de la Schitul Sf. Ana…Niste prieteni erau la Cota 2000, le zic sa nu ma astepte ca am altceva de facut…si ma reped spre Valea Dorului. Nu exista nicio urma pe intinderea alba. Gasesc intr-un tarziu niste urme de schiuri si ma tin dupa ele pentru ca stiam ca sunt niste gropi ascunse de zapada. Prin nameti ajung in fata cabanei, cateva vorbe cu niste cunoscuti, niste poze, si plec mai departe…spre Valea Soarelui.

Telescaunul din Valea Dorului

Ceata, totul alb, ninsoare, un valcel periculos cu cateva mici cornise de zapada. Ma gandesc de cateva ori pe unde sa merg, totul semana in jur, nu era niciun reper. Mintea cauta topografia zonei asa cum o stia dinainte sa cada zapada. Pana la urma las stalpii cu marcajul turistic si ma decid sa nu intru pe firul valcelului. Incerc zapada si vad ca dedesubt este un strat inghetat deci zapada nou cazuta poate aluneca pe acest strat.

La cabana din Valea Dorului

Stau pe ganduri umblu o vreme pe la marginea valcelui unde nu era pericol, apoi vad zona potrivita de urcat, nici prea inclinata si cu sanse reduse de a porni o mica avalansa. Parca nu mai ajungeam sus, in muchea acelei pante…ma opresc la jumatate, privesc peste tot, si intr-adevar alesesem cel mai bun loc de urcat, fara riscuri inutile. Aproape de varf aud ruperea caracteristica a stratului de zapada paralel cu mine. Din cativa pasi sunt sus…nu stiu daca s-a pornit vreo mica avalansa…este de-ajuns zapada de pe 10 mp ca sa fii acoperit.

Pe o astfel de vreme, zapada aluneca spre tine in liniste, pe nevazute. Ajung si in Valea Soarelui, cateva poze pe acolo, vad indicatoarele turistice, cobor pana la ele si vad ca nu au reusit sa le schimbe si tot rupte sunt. Pana sa inchid aparatul foto cineva de la statia telescaunului imi striga: „Sa lasati nr. de telefon daca plecati mai departe”. I multumesc pentru grija si il asigur ca nu plec mai departe. Nu plecam pentru ca nu vroiam, nu stiu daca cineva ar fi putut sa ma convinga sa nu plec mai departe, daca eu as fi avut acest gand…dar aveam alte obiective de atins.

Ma duc langa cei de la telescaun, trei angajati, si ma fac si eu ca nu prea am priceput sensul vorbelor si il intreb de ce sa las nr. de telefon. Omul cu seriozitate imi spune ca sa ma poata suna, ca in caz ca nu ajung unde vreau, sa alerteze salvamontul.

Cei de la telescaunul din Valea Soarelui

Il intreb daca asa face mereu, si el ma asigura ca asa face cu toti cei care trec pe acolo. Il felicit, pentru ca este un om adevarat de munte, i pasa de ceilalti chiar daca nu-i cunoaste. Sper sa nu-l dea cineva afara pentru acest gest 😉

Apoi urc spre Cota 2000 pe langa gardul ce desparte partia Valea Soarelui 1 de partia Valea Soarelui 2, pe o ceata atat de deasa ca nu stiu cum schiau turistii. Eu parca eram la mine acasa, nu aveam nicio problema, mai mancam un mar, ba o ciocolata 🙂

Niciun semn ca ai stii unde este partia. Totul are o singura culoare…

Dupa ce se termina gardul, se pare ca se termina si lipsa de idei a celor ce administreaza cele doua partii de mai sus. Nu stiu cum de nu au creat un culoar marginit de plase ca sa nu iasa schiorul din partie pe o astfel de vreme. Nu se vedea nimic clar, abia distingeai ceva la doi metri si pe schiuri te derutai repede. Schiorii se strigau, se incurajau, ca sa se auda, pentru a nu se rataci, si ma gandesc cate mai sunt de facut pana sa vorbim ca domeniul schiabil al Sinaiei este unul in care siguranta turistului este prioritara. Un incepator si in ale schiului si in ale muntelui poate disparea repede in decor, nu stie unde este, poate sa-l caute 10 echipe salvamont ca tot nu-l gasesc. Unde este totul alb, nu ai cum sa dai repere…asa ca mai bine previi, pui plase pe lateralele partiei.

Undeva, din ceata, mai aparea cate un stalp, dar asa ceva nu poate substitui niciodata o plasa de protectie pe margine…

La 13:23 ajung la Cota 2000, nu zabovesc prea mult si cobor spre Cota 1400. Cobor pe partia Tarle ajung in fata Stanei unde nu era nimeni, chiar nu stiu de ce au pus indicatoare ca este un restaurant acolo daca este inchis.

Statia de sus a telescaunului din Valea Dorului

In nicio ora de la Cota 2000 ajung si la Cota 1400. Acum, nu stiu cum de am mers asa bine, la fel ca vara, nu am alergat. Prietenii la telefon spuneau, ba sa ne iei si pe noi week-end-ul viitor ca ne ramolim, d-astea. Pe la 15:30 am coborat spre Sinaia, unde am ajuns la gara pe la 16:50. Am avut cateva tentative sa folosesc telecabina sau telescaunul astazi dar am zis daca merg pe jos, atunci merg pe jos 🙂

Adresez aici doua intrebari ale unor oameni cu experienta montana:

1. Cine este administratorul partiilor din Valea Soarelui?

2. Si ce a facut el pana acum?

Oamenii erau nemultumiti evident de cum se schia pe acele partii, problema principala fiind orientarea pe ceata.