Maratonul Pietrei Craiului 2012 – ziua care tine locul unui an intreg

Motto:

„M-am chinuit rău tare la maratonul acesta. Am ajuns la Plaiul Foii, in peste 4 ore, iti dai seama? Bine, pe traseu am lesinat de doua ori, a venit SMURD-ul, le-am dat ţeapă. Vroiam sa dau o tura cu elicopterul dar au zis ăia ca se mai gandesc…oricum daca am venit in primii 300 suntem ca spartanii, nu? Leonidas si ailalti!” :)) Un prieten foarte bun, glumind la incheierea maratonului!

O melodie, despre un alt tip de alergari :))

O noua editie organizata perfect de Lucian Clinciu si echipa sa. Eforturile acestora au fost sustinute de sponsori si autoritati locale. Sportivii de performanta ai tarii, amatori, iubitori ai alergarilor montane, curiosi, localnici, etc au venit la acest concurs…concurs doar din prisma primului loc. Pentru ca primul sosit este cel mai bun maratonist al tarii. Apoi ordinea este mai putin importanta, locul nu mai conteaza, important este sa termini cu bine maratonul de 41 de km.

Inainte de a intra in zona de start

Lucian controland echipamentul

Orice cuvant nu ar putea reda cu adevarat atmosfera evenimentului, aceasta este o stare, ce trebuie traita. MPC nu inseamna doar tineri, alergare, intrecere…reprezinta o definitie a frumosului uman, o forma de a trai. Pe 6 octombrie toti cei aflati in Zarnesti am respirat MPC, liant de legatura intre oameni educati. Doar nu credeti ca la acest concurs vin etnobotanisti, boschetari, adolescenti fara vlaga, betivi, manelisti, si alte categorii de exemple zilnice de „Asa Nu!” MPC este un mod de a trai, un altfel de viata. La start te intalnesti cu o multime de cunostinte, incepe numaratoarea inversa, 10,9,8…rostita de sutele de alergatori, dupa 1 vine START! Alergi, nu stii cand trece primul kilometru…pe traseu o seama de ganduri iti dau tarcoale, vezi figuri si stări, treci prin puncte de control, te intrebi oare scot un timp bun, mai schimbi cuvinte si impresii cu vecinii din preajma ta, la urcarea spre refugiul Diana ti se pare ca nu mai ajungi, ti-aduci aminte ca ti-ai spus ca la anul nu mai participi, ajuns la Diana uiti urcarea dificila si stii ca de acum nu mai sunt urcari. Dupa sosire uiti de orice problema, ai ajuns cu bine, a fost frumos, altceva nu mai conteaza.

Pana la urma m-am intalnit cu Alex Itu, chiar inainte de start 🙂 …nr. apropiate de concurs

Plecam la 7 dimineata din Busteni si in 45 de minute eram in Zarnesti…multumim pentru sprijin, super-oameni! Plecam adica l-am luat si pe Matrix…el sa-i dovedeasca sotiei sale ca poate sa incheie maratonul. Practic, sotia lui l-a vrut inscris, ca el nu ar fi participat :)) Culmea este ca ea nu prea este un fan al muntelui dar a stiut sa-l motiveze. Ajungem cum spuneam destul de repede, luam numerele de concurs, mai discutam, facem o incalzire usoara pe strazi, ajungem in zona de start unde Lucian Clinciu controla personal rucsacii. Nu aveai echipamentul obligatoriu, nu luai startul…chiar daca ai platit taxa. Pe multi ii intorcea inapoi…si-i primea dupa ce reveneau cu echipamentul complet. Pana la urma de ce ai cu tine poate depinde supravietuirea ta in zona montana, daca se schimba vremea…etc.

Chiar la start m-am intalnit cu Alex Itu, colegul de podium de la Padina Fest-Directia Omu. Salutari, cateva vorbe, poze. Iulica a promis ca o sa ma dispere si la acest concurs daca nu alerg bine, cu Matrix am dat-o la pace, adica alergam cat putea fiecare. Mai ramanea Razvan, intors din Germania, de vreo 2 zile, nu prea era in forma, care m-a luat in primire, „poate nu alergi bine!” :)) Cornel nu avea cum sa ma vada pe traseu pentru ca era intr-un post de control/alimentare.

Luam startul…pe la iesirea din oras, ma uit la ceilalti, la mine…”Oare nu fugim cam tare?” De fapt, chiar fugeam tare, cei mai buni aflati inainte alergau cat ii tineau puterile dornici sa arate care este mai bun. Cum Adi Bostan nu participa, cei mai buni au spus ca Viorel Palici va castiga…el de fapt a si castigat, sosind cu 10 minute inaintea celui de-al doilea clasat Ciprian Balanescu, al treilea a fost Vlad Florin Danut…mai departe nu mai stiu.

Prin Magura

Mai aveam putin pana in punctul „La Table”

Stana Grind

La kilometrul 11, adica la stana Grind am ajuns aproximativ la fel ca anul trecut. Pe tot traseul iar nu m-am fortat, am avut si cateva crampe la un picior, vremea a fost buna, in schimb de la start si pana la finish am baut 6 litri de apa sau energizant. Iar cu doua zile inainte am baut cel putin 2-3 litri de apa zilnic…nu stiu de ce am avut o sete asa de mare :)) Deci am alergat in reluare si in acest an, chiar mai rau ca anul trecut. Pe la kilometrul 9 aud o voce in spate, pe la 100 m: ”Hai, hai”! Era Iulica…am fugit sa scap de el :)) La punctul de alimentare de „La Table” m-am oprit sa beau energizant si apa, niste struguri o banana si la drum. Matrix ma depasise discret, cand l-am vazut pe panta ce ducea spre varf, mi-am dat seama ca merg prost. Ma uit la ceas, si totusi parea mai bine decat anul trecut. Nu mult dupa aceea, tot in urcusul spre varf  il vad pe Iulica depasind tot ce avea in fata, trece pe langa mine cu o viteza uimitoare pentru un urcus asa impozant…ma uit in spate sa vad daca apare si Razvan.

Intre La Table si varf am stat cand in fata, cand inaintea Ioanei Ciulei si a altei fete. Un timp am alergat cu ideea, ca Ioana, la cei 40 si ceva de ani, este o maratonista experimentata ce a terminat cu bine multe maratoane. Asa ca daca mergeam in ritmul ei, era bine. Dar eu de fel uit repede si la un moment dat nu le mai vad…probabil le lasasem in spate. Ma uit eu, nu se vedeau. Cealalta fata, avea nr. 67, eu 670. Si La Table, doua fete notau numerele celor care treceau…una striga, cealalta nota numarul. Eu m-am oprit repede crezand ca se incurcasera. Dar m-au lamurit imediat: „tu ai 670, fata din faţă 67. Eu nu vazusem nr. ei. Este ceva si cu numerele acestea 🙂 Anul trecut am avut nr. 267 🙂

Iesirea in creasta

Imagine dincolo de creasta

Varful…mai este putin

Punctul de control era chiar pe varf, de unde se cobora tot pe creasta

Coborarea…mai pe fund, mai in picioare, cum se nimerea 🙂

Urc varful, cel mai inalt punct al maratonului, cateva poze pana la el, si continui sa cobor. Inca o data imi dau seama de un lucru, ce pentru mine pare banal. Daca nu poti merge pe vai alpine nu ai ce cauta la acest concurs, cat de bun alergator ai fi. Am stat destul dupa altii ce se temeau de prapastiile din jur si coborau cu atentie pe corzi. De teama sa nu ma dezechilibreze careva, de coarda trageau mai multi, am renuntat la ea pe prima portiune. Salvamontisti asigurau aceste zone periculoase. La un moment dat se aude un strigat: „Piatra!” si un bolovan cat o minge de volei dat accidental la vale de un alergator mai grabit, venea spre noi. Isi schimbă directia si se duce exact spre coarda din apropierea mea. Cel care era pe coarda in loc sa actioneze rapid, sa se uite de unde vine pericolul, se lasa jos, nu-si acopera capul, statea asa, ghemuit…totul a durat cateva secunde. Incremenesc cu coarda in mana si privesc spre el, bolovanul in nicio secunda avea sa sara peste o stanca si ii venea direct in cap…dar Dumnezeu face o minune si bolovanul ocoleste stanca fara sa mai zboare prin aer si îi aterizeaza in zona soldului, unde avea acesta o borseta. Nu cred ca l-a durut prea tare intrucat borseta a amortizat lovitura. Pulsul parca imi revine, privesc mai sus de unde coborau continuu sportivi, apoi din doua salturi eram jos la baza peretului, nu simt coarda cum ma arde la maini pentru ca nu o tin strans…timpul curge mai departe, tot ce se intamplase se sterge din memoria tuturor…alte chipuri, alte mâini, aceeasi coarda.

Fug si pentru ca trebuie si sub impresia celor vazute…mereu privesc in urma mea. Sus, salvamontistii nu mai lasau pe nimeni sa se avante…il prind pe Matrix, cobor si cu Emanuel Guralivu un timp, la un moment dat suntem la Marele Grohotis. Aud din spate un zgomot puternic de coborare, un sportiv pe care nu-l mai vazusem, cobora printr-o multime de bolovani, in salturi. Daca l-ar fi vazut vreun arbitru l-ar fi descalificat. Ne anuntam unul pe altul si ne dam putin intr-o parte sa-i facem loc, privindu-l sa vedem daca este sanatos. Ma uit la picioarele lui cum se zbat printre bolovanii mari. Imposibil sa nu se fi lovit la glezne. Mai jos il depasim…

Ajung la refugiul Spirlea, aici era Cornel. Cat a muncit in ziua asta! A carat zeci si zeci de litri de apa, pe o panta de vreo 2km. Altruist a fost de cand il stiu! La refugiu a fost si coada la apa, fiind un punct important de revitalizare. Pana la Plaiul Foii, printr-o intamplare ma distantez de Matrix. Ajung la Plaiul Foii cu aceeasi sete desi de la Cornel si pana aici bausem mai bine de 1 litru de apa…mai multe pahare cu apa si energizant se duc rapid, ceva cascaval, banane si plec agale spre urcarea ce venea pana la refugiul Diana.

Cred ca au si lungit traseul pentru ca am mers prin locuri pe unde era poteca noua. Dar fiind o zona unde le scade moralul multora, chiar Lucian, organizatorul cobora strigand incurajari pentru participanti. Mai sus erau doi baieti ale caror strigate ar fi dezmortit pe oricine. Pe un punct panoramic erau cateva fete tot din echipa de organizatori care la fel incurajau alergatorii. Si totusi refugiul ăsta nu mai venea. Cand am ajuns am stat si pe acolo la apa…dupa care fuga la vale. Nu prea tare pentru ca era destul de inclinat.

Aproape de refugiul Diana…urcam de jos, din poienile care se vad…acolo este Plaiul Foii

La Coltul Chiliilor eram pe la 14:45 cu vreo 15-20 minute mai tarziu fata de anul trecut. Un jandarm, prieten cu Razvan, ma intreaba de el, ii spun ca nu l-am vazut, el ma intreaba daca am nevoie de ceva, ii spun ca nu, ii multumesc si alerg mai departe cu gandul: „Nu se mai vede odata, Zarnestiul asta”. Cand il vad parca prind puteri si alerg, alerg. Parea ca nu se scurteaza deloc distanta in ciuda faptului ca alergam. Asa ca trag frana de picior si continui la pas repejor cu ochii la o cruce veche, la munte, doar am inconjurat toata Piatra Craiului.

Coltul Chiliilor

Undeva mai in fata il vad pe Iulica si imi dau seama ca a patit ceva. Il ajung, il dureau tendoanele. Imi spusese dinainte, spera sa nu aiba probleme. Stam un timp de vorba, mergem la pas, apoi o iau inainte. Cred ca pe intreg traseul am intalnit mai bine de 50 de persoane ce aveau crampe sau ii dureau genunchii. Am patit si eu in 2009 sau 2010 o chestie asemanatoare la un concurs de biciclete. Am cazut cu bicicleta intr-o parte pe iarba. Nu mai imi simteam picioarele…nu le puteam indoi, nici in ele nu am reusit sa stau. Dar m-am prefacut ca este totul ok si am stat 20 minute sa imi revin. Asa ca stiam ce simteau cate unii intinsi pe jos… Partea buna este ca nu esti singur si mereu te ajuta cineva…

De la umbra masinii, loc unde ma instalasem dupa sosire, am privit in toate directiile…am fost si sa mai fac poze, Lucian si ai lui erau peste tot…o organizare de exceptie. Cursa Copiilor pe diferite varste, evenimente la Centrul Cultural. Pe langa acest centru stateau si multi copilasi de 7-10 ani, mai amarati. Asa m-am bucurat cand am vazut ca tinerii organizatori le umplusera bratele cu iaurturi si branza cu smantana. De aceea, si acest eveniment este atat de reusit…deoarece aceia care il organizeaza sunt oameni in primul rand nu doar organizatori. Toti traiesc intens momentul, au vorbe frumoase. MPC tine doar o zi, dar amintirea lui este vie un an de zile si abia astepti editia urmatoare…o zi in care vezi un colt de Romanie adevarata! Este putin lucru daca-i felicit pe organizatori, cuvintele sunt totusi mici…mai bine, sa ne vedem sanatosi si la anul! :))

Pe iarba, aveam un somn… 🙂

Elicopterul SMURD survola zona intregului traseu de concurs

Cum stateam si pozam, priveam…vad o persoana in stanga, adica era chiar ultima din stanga.  Il fac atent pe Matrix: „Uite-o pe doamna aceea pe care am pozat-o anul trecut” dar el nu isi mai amintea. In fata mea se interpunea cineva…dar parca mi-au inteles gandurile. Si omul acela a plecat din loc si doamna respectiva 🙂

Evident eu o vad mereu la sosire si nu pe traseu, pentru ca foarte probabil alearga mai repede ca mine :))

Cursa copiilor

Dupa sosirea lui Razvan, am iesit toti din transa…baiatul asta poate sa faca sa rada pe oricine, sa-i schimbe starea de spirit! 😉

In timpul coborarii spre oras, m-am uitat in spate si am vazut-o pe Cornelia David. Cand ajunge langa mine, imi spune „Hai cu noi!”. Eu ii multumesc, dar eram terminat :)) Un timp totusi ma tin dupa ea, mai la distanta, cam pana in oras…unde si pe acolo m-am luat mai degraba de mers decat de fuga :))

La o curba o doamna imi spune: „De ce sa te opresti acum? Uite dupa curba aia este sosirea”. Cam departe parea curba insa m-am pus in miscare mai cu talent…asa am trecut linia de sosire.  Nu stiu nici timp, probabil vreo 6 ore si „umpic”, nici loc :)) …pe acolo „in lotul spartanilor” :))

Organizatorii asteptau cu masa intinsa participantii…eu am luat drept azimut masa cu placinte, un loc pe banca si urmarea se intelege. Dupa care am intins pelerina pe iarba, la umbra unei masini si priveam cum soseau ceilalti.

Un concurs de placinte nu s-ar face :)) Nu ar fi avut loc de mine pe podium :)) Aici gata, eram in forma, uitasem de alergare…

Veteranii MPC soseau si ei unul dupa altul. La un moment dat il zarisem si pe dl. Stan Turcu. Dansul este nascut in 1948, va dati seama ce conditie fizica au…pe langa respectul tuturor.

Incurajand copiii…bucurie maxima pentru organizatori si copii

Un tata alergator, asteptat la sosire de copiii lui. Toti 4 au trecut impreuna linia de sosire

Unde vedeti oare asemenea scene? :)) Totul este frumos la MPC.

Maraton sub egida Salomon

Concurentii soseau la cateva minute distanta:

Nicio editie de MPC nu seamana una cu alta…mereu este altceva, mai bun

Banner pentru autoritatile nepasatoare

In sala Centrului Cultural

Se mai pot spune multe alte lucruri, nu ai cum sa acoperi un astfel de eveniment, mereu uiti ceva…sigur vor scrie si altii despre aceasta experienta folositoare si atunci nu se va pierde nimic!

Traseul de alergare montana…este de inteles de ce toti participantii ce incheie concursul, isi doresc cu ardoare medalia de finalist. Au muncit pentru ea, este simbolul efortului lor! Spectacolul, premierea, Pasta Party au tinut cu siguranta pana la miezul noptii. Medalia, contrar obiceiului, nu am agatat-o pe peretele plin de diplome si alte asemenea…pentru ca in acest an nu este locul ei acolo, ii trebuie un loc mai bun :)) De altfel, o am pe acea de anul trecut si o sa las loc pentru aceea de anul viitor!

Circula si un banc despre maratonisti si manelisti…am vrut sa-l pun ca si incheiere…dar l-am uitat! :)))))

Amintiri destul de vechi din Bucegi si vecinatati

Sa va spun intai ceva: cuvantul „vechi” in Bucegi inseamna ceva de ordinul sutelor de ani, doar atat…adica circa 500 de ani, oricum nu este cine stie…

Stiut fiind ca din istoria zonei Valea Prahovei-Platoul Bucegi-Valea Superioara a Ialomitei si imprejurimi-ramura vestica a Bucegilor lipsesc niste pagini…cam multe…3000 de ani nu se regasesc.

Nu o sa va spun de unde stiu, din carti, din cercetari personale…nu trebuie sa o luati de-a buna, doar daca stiti ca autorul era deja diin clasa a X-a cel mai bun la istorie dintr-un intreg liceu.

Sunt multe lucruri in Bucegi ce nu se vad prea bine si pe langa care multi trecem…eu vorbesc de lucruri concrete, de ceea ce se poate dovedi. Vreo 15 ani le-am intors toate coltisoarele, mai imi raman lejer inca pe atatia, daca voi vrea…

Nu stiti, ca nu aveti de unde, dar in Bucegi sunt oameni care stiu o multime de lucruri, mult mai multe ca mine, sunt si mai in varsta, nu o sa va vina sa credeti dar acestia prefera sa treaca cu ele in lumea cealalta. Un astfel de om a refuzat timp de 5 ani sa ma duca la o pestera…timpul a trecut si mi-am luat colegii de liceu si am scotocit atunci zona pana am dat de pestera.

Sunt subiecte de care nu scriu, pentru ca acolo unde nu putem intelege judecam si acolo unde putem intelege refuzam sa credem…eu vorbesc de lucruri concrete, nu de presupus a exista undeva, motiv pentru care nu ma leg daca nu ma doare 🙂 Acum scriu ca sa ma destind, am prea multe de rezolvat…si am luat o pauza 🙂

Cautand astazi dupa un lucru, am gasit altele…imi place sa fac un lucru asa cum trebuie, urasc superficialitatea, am strans multe chestii din Bucegi si despre Bucegi, cateva imagini mai jos:

O harta de prin 1960

Un „Notes” intreg, nescris, nu se va mai face vreodata unul ca el

A iesit din fabrica de hartie din Busteni care astazi nu mai exista, inainte de Revolutie

Unchiul meu pe undeva prin munte

Una din primele harti cu Coltii lui Barbes si Vf. cu Dor

O harta veche tot de cateva decenii, a unui om de munte in varsta, mi-a dat-o eu o pastrez 🙂

Cine stie cat timp o folosise…eu am destule harti cu Bucegi, unele foarte uzate 🙂

Si harta ONT-ului

O copie dupa copii, un tablou frantuzesc cu Bucegii

Imagini gasite intr-o stana abandonata din Bucegi, acum ani de zile, stana este in prezent aproape prabusita…pe unele poze scrie judetul Falciu