Traseul turistic: Cabana Dichiu – Camping Zanoaga – Cheile Zanoagei – Lacul Scropoasa – Captarea 7 Izvoare – Drum forestier Scropoasa – DJ 714 – Cabana Dichiu

Un traseu pe jos de circa 6 ore, depinde de cat stai sa admiri anumite obiective.

Venind din Sinaia, am lasat masina la cabana Dichiu fiind vorba de acel episod al lucrarilor demarate din senin, in varf de sezon, la DJ714A.

Era pe 1.08.2017

Am continuat spre intersectia cu DJ714 ce vine dinspre Moroeni:

Intersectia, la stanga spre Sinaia, la dreapta spre Moroeni. Noi venisem dinspre stanga si coboram spre Zanoaga.

Coborand spre Zanoaga si lasand intersectia in spate

Un molid devorat de licheni

Camping-ul Zanoaga… o cafea, o cola

Casute

Luam traseul marcat cu cruce albastra, ce intra prin Cheile Zanoagei, de-a lungul raului Ialomita.

Ce elemente protejate prin lege ar fi in aceasta imagine? Unul mai ales este evident.

Raul Ialomita

Primul pod, in stare buna

Al doilea pod peste rau, este insa rupt, luat de o viitura. Se coboara pe unde vedeti sagetile rosii.

Pe acolo se trece

De aici,  se vede mai bine podul rupt

Aspect din poteca turistica. La fel este aproape tot traseul. Ei bine, pe acesta am intalnit zeci de turisti din care majoritatea erau din acestia… legumicultori. Adica erau in slapi. Da, poti merge in slapi intre Bolboci si Padina, pe drum, dar prin mii de bolovani… Unii mai purtau si copii mici in brate. Nu zic sa te duci echipat de escalada, dar o talpa mai tare, un adidas ceva… e necesar.

La Scropoasa

Lacul Scropoasa

Pe lac am vazut rate domestice, rate salbatice si gaste domestice

Crucea celui care a fost cabanier la Scropoasa. Cabana este acum o ruina.

Cabana Scropoasa

Intreaga cabana este o ruina

Am continuat sa ne mai invartim pe langa lac:

Tunelul acesta de la capatul barajului apare prin unele locuri pe net, ca fiind „al americanilor”, stie toata lumea povestea, nu o reiau eu 🙂 Umbla pe sub munte dupa secrete… 😉

De acolo incep Cheile Orzei. Nu spun si eu ca sunt cele mai inguste chei din tara, pentru ca si altii zic ca la ei sunt de fapt cheile cele mai cele… Asa ca, le va masura cineva serios pe toate, intr-o zi, si vom afla si noi.

Trageau si ele la umbra

Apoi, plecam spre 7 Izvoare, o captare, o casa, pe sub care curge un suvoi de apa curata. Oamenii aceia pe care-i vazusem prin chei veneau in special atrasi de mirajul acestui loc. Nefiind indicator umblau de colo-colo epuizati si nu le gaseau. Cand au vazut izvoarele, locul nu le-a spus nimic. Au ramas in drum si au facut poze. Nu au luat apa ca trebuiau sa coboare putin, sa treaca paraul Scropoasa si sa ajunga la „apa zeilor”. Adesea lenea vine din prostie, din lipsa de educatie.

Bineinteles ca apa este foarte curata, dar nu are nicio treaba cu povestea ce se vehiculeaza. Dar povestea plus amenajarea acelui loc, supravegherea sa nu se arunce gunoaie, ar face-o o atractie serioasa. Amenajare si taxa. Cand iei bani si intretii.

Locul numit 7 Izvoare. Apa vine din munte pe sub acea constructie.

Mai sunt si aspecte reale de pe aici, dar nu doresc sa indemn oamenii la aventuri. Se mai accidenteaza cineva, cine stie. Plus ca fiind captare de apa, nu prea ai voie prin locul acesta.

Unul din sapte 🙂

Replica dupa Bigar la o scara mai mica.

Apoi am inceput sa urcam pe drumul forestier Scropoasa pentru a intersecta DJ 714, pentru ca urmandu-l, sa iesim mai tarziu la celebra intersectie de mai sus. Ca si cum veneam dinspre Moroeni.

Niste babe imposibile care ajunsesera pe acolo, tot bolboroseau intruna si tot felul, ca intr-un final sa ne intrebe de ursi, daca sunt. Pai, fiind in mijlocul Bucegilor logic ca erau, dar nu ies nici astia asa oricum 🙂 Iar ele faceau parte dintr-un grup de 15-20 persoane. Am inteles ca stateau undeva pe la Zanoaga-Bolboci si le indemn sa mearga pe unde au venit intrucat drumul ocoleste foarte mult. Dar fiind babe, ele intai vorbesc si apoi gandesc. Cand zic baba, nu ma refer la varsta inaintata, ci la femeile de un anumit gen, care comenteaza intruna, stiu totul, fac permanent observatii, te cicalesc si te fac cu capul. E bine sa iei distanta ca sa ai grija de sanatatea ta mintala.

Cum mai mereu am dreptate, nu a zis nimeni nimic si ne-am departat pe drumul nostru. Nu prea rapid din pacate, cum as fi vrut, pentru ca existau mustrari de constiinta, cavalerism probabil. Nu din partea mea. Pot sa zic ca imi cam dau seama de oameni destul de repede. Bun… si ne trezim cu babele vorbind intruna, speriate de moarte de urs, tragand de familii tampite de atata vorbarie, prin spatele nostru. Mai fac o incercare sa le explic ca nu e niciun pericol si ca nu are rost sa alerge nimeni, ca e mai scurt drumul pe care au venit. Inutil! Erau setate sa faca doar ce le trecea prin minti in acel moment.

Specia aceasta apare fie pe la tara, unde brusc tarancile se transforma in orasence care le stiu pe toate, fie sunt mahalagioaice de cartier, ce stau la parterul blocului si barfesc trecatorii. Doza de nesimtire este intotdeauna maxima. La scurt timp, simtind dezbinarea masculina au marsat cu aceasta. Femeile de genul acesta, daca le lasi sa ti se suie in cap nu le mai dai jos de acolo. Evident ca marionetele de barbati, sotii babelor, nu scoteau o vorba, striviti de posibilitatea unui scandal cu aceste vrajitoare 🙂

Doamne, si nici un urs macar nu se arata prin preajma 🙂 La limita decentei, a vocabularului, am scapat de ele si au facut cale intoarsa prin chei, pe unde venisera. Aruncau servetelele pe jos, pet-urile goale, dupa aceea au vazut zmeura si plangeau ca nu au pet-uri, ca nu trebuia sa le arunce. Deci, pe astia trebuie sa-i lasi in treaba lor, nu-i civilizezi niciodata, nu-i ajuti in vreun fel. Fiind oportunisti si needucati nu inteleg nimic. Simuleaza doar. Este prima oara cand mi-a parut rau ca nu a aparut un urs, sa-i fi luat putin la alergare…

Dupa o vreme, am inceput sa mai fac poze.

Intersectie la Scropoasa

Canton, odinioara al celor de la Administratia Parcului

Si am continuat pe drum… de la Scropoasa la Dichiu, la mers binisor, se fac cam 2 ore si un pic.

Nr. de telefon jandarmi montani

Iar la intersectia spre Dichiu

Ne apropiam de cabana Dichiu, unde nu mai aveau cine stie ce… ne-am luat totusi cate o cafea si cate o inghetata.

La plecare, am oprit masina sa luam niste branza de la o stana ce se vede de la cabana Dichiu. Mai luasem si altadata, cam scump, 30 lei/kg branza de burduf, dar face toti banii. In week-end, sotia baciului are o taraba langa cabana si se poate cumpara de la ea. Altfel, mergand spre stana, nedand claxoane, neavand un spray pentru caini, cine stie ce se intampla.

Din Busteni la Lacul Scropoasa…cam 40 de km parcursi in 10 ore

Aseara am stabilit cu un prieten ca este necesara o deplasare in Valea Ialomitei, de fapt dincolo de aceasta. Altii prieteni nu au reusit sa ajunga sau sa se trezeasca la ora 5 dimineata.

Asadar, la ora 5 dimineata am plecat din Busteni spre Sinaia prin cartierul Cumpatu, pe drumul din zona caii ferate. In 40 de minute am ajuns in centru apoi pe Malul Spitalului si continuare pe DN 71 ce leaga Sinaia de Targoviste.

Am parasit Sinaia am urcat cei aproximativ 5 kilometri spre cabana Cuibul Dorului si am inceput urcusul pe DJ 713. In aproximativ 3 ore si 45 de minute de la plecare  eram in Saua Dichiului. Coborare spre Valea Ialomitei, apoi la prima intersectie am facut stanga spre Scropoasa. De aici in 50 de minute am ajuns la lacul Scropoasa. Nu va intrebati cum sau ca nu e posibil, ca pot dovedi asta 🙂

E o poteca veche…

De la lac am plecat initial prin Cheile Zanoagei, la un moment dat am iesit din acestea si am urcat spre o grota putin cunoscuta, aflata intr-o mica sa intre muntele Lespezi si muntele Zanoaga. In apropiere se vedea fumul de la exploziile controlate din Cariera Lespezi. Am revenit in traseu dincolo de Chei in zona Podu cu Florile dupa un urcus de tinut minte.

Am ajuns nu departe de Zanoaga si de aici pe un traseu diferit am ajuns tot in Sinaia in cartierul Malul Spitalului.

Au fost mai multe scopuri in aceasta drumetie, pe care imi propun sa le detaliez cu alta ocazie 🙂 Si cateva poze:

In Saua Dichiului

In departare muntele Lespezi si cariera

Lacul Scropoasa

Un perete stancos pe langa care am urcat…

Un molid aproape perfect