Ce se mai intampla prin Parcul Natural Bucegi si nu numai!

De intamplat se intampla multe…majoritatea lucruri anormale.

Mai intai sa incep cu ceva politic, aseara seful PNL Prahova a demisionat in prezenta lui Crin Antonescu. De ce scriu? Pentru ca intr-o vreme, acum cativa ani, eram si eu in partidul acestora, conduceam organizatia de tineret a orasului Busteni…daca eram nebun! 🙂 Intalniri pe la Ploiesti, cu toti acestia, mai marii PNL-ului, strigate la alegeri, campanii…apoi cand am vazut ca totul este o manipulare am iesit si gata cu politica, s-a terminat! Nu pot sa nu ma bucur ca l-au dat jos pe Adrian Semcu…oficial si-a dat demisia, neoficial au sarit toti pe el, au facut o petitie…Antonescu nu-l agrea…cam asta cu politica! 🙂 Eu daca ma mai iau de politica cred ca ma orientez spre Noua Dreapta…ca sa mergem sa-i batem pe strada pe politicieni si alti corupti :))) Glumesc… 😉

Apoi acum intr-o zi m-am gandit cu niste prieteni sa-l enervam pe un cunoscut, un amic cu o afacere…acesta tot spunea vrute si nevrute, instiga cu jumatati de adevar pe toata lumea. Si cum sa i-o facem?! Adica sa-l atingem acolo unde-l doare 🙂 Si el cum este omul banului, il simte, se roaga la el, ne-am dus peste el. Am ales momentul cand era lume multa, se astepta la rand…si comandam si noi. Suntem serviti, mergem la masa, asteptam sa vina si restul comenzii, stam vreo ora cel putin…Noi vroiam sa nu platim :)) si sa radem de el, credeam ca o sa inceapa sa dispere. Ne gandeam sa-l ducem pe cele mai inalte culmi…si plateam cand era exasperat suficient. Nu ne-a iesit pe gand 🙂

La masa ne-a adus mai mult decat comandasem, doar eu singur devorasem un cozonac super bun…cu musca pe caciula, noi ne-am gandit ca ne-a adus mai mult decat am cerut tocmai pentru a ne incarca nota de plata…se intrezarea ideea ca ne face el pe noi 🙂

I facem semn, vine, il intrebam cat face tot…el „nimic, sunteti prietenii mei!” :)) Ne uitam pe acolo, cu gandul ca ne filmeaza careva, de regula treaba asta era cam a noastra, scoatem banii, el spunea „serios, ma supar!”. Deci a iesit mai mult ca el…si noi care venisem, hmmm! 🙂

Daca veniti azi, maine prin Sinaia atentie ca in centru nu puteti ajunge, este un raliu…

De asemenea, fara cauciucuri de iarna, o sa va fie greu sa urcati spre Cota 1400.

Cazino-ul din Sinaia asteapta in noaptea dintre ani, pe toata lumea…adica se plateste un meniu incepand de la 150 lei/persoana.

Cred ca de maine, nu mai circulam cu rapidul, acceleratul, personalul ci cu Interregio si Regio.

O calatorie cu maxi-taxi pe ruta Sinaia-Busteni s-a scumpit…a ajuns la 4 lei. Spre Azuga cred ca este 4,5 lei.

Cabana Bradet sau Cota 1300 se trezeste la viata dupa un deceniu. Patronul de la terasa „La Sami” a luat-o in administrare, am trecut pe acolo, am intrat, se lucreaza de zor. Adevarul este ca daca nu o lua el altcineva nici nu avea vreo sansa sa o readuca in circuitul turistic…si trebuia sa existe ceva intre Sinaia si Cota 1400.

Intre Cabana Valea cu Brazi sau Cota 1500 si Telefericul Prahova, ultimii au telecabinele din Bucegi este un scandal aiurea…s-au certat, cred ca de la bani, de acolo incep problemele, si directorul Telefericului le-a taiat curentul electric. Chestia aceasta a mai pus-o in practica si pe la Cota 1400, cand se supara pe cate unul i lua curentul…acum ca scriu asta o sa-mi ceara sa platesc cartela la telecabine :))) Nu am vreo treaba cu oamenii aceia de la cabana, dar metoda aceasta este neavenita in conditiile in care pe proprietatea celor de la cabana se gasesc stalpii de telescaun si telecabina.

Din ce se aude li s-a cerut sa mute stalpul…”imprejmuit”

Cei de la cabana si-au tras curent electric din alta sursa, au dat o multime de bani si drept rasplata le-a blocat telescaunul. Asa ca deocamdata povestea cu telescaunul de la Cota 1400 la Cota 2000 nu este consumata, ca de altfel nici aceea cu Telegondola…poate functioneaza in acest sezon, poate nu. Cand orgoliile sunt mari nu are nimeni de castigat…Bine ca macar circula telecabina 🙂

Vedere din telecabina

Campingul de la Zanoaga prinde contur…investitia este pe la 1.000.000 lei vechi…din tot ce a facut Consiliul Judetean Dambovita in Bucegi, adica niciun lucru in folosul tuturor, acesta care a costat cel mai putin poate avea o utilitate mai sporita…restul sunt doar „utopii” de peste 40 miliarde lei vechi.

De la inceputul lui decembrie m-am „bagat” in treburile cu stoparea furtului de pomi de iarna, o sa prezint detalii dupa ce trece acest moment. Pentru ca aici in Valea Prahovei si Parcul Natural Bucegi totul este „o hoteasca prietenie”, nu ai cum sa te duci ca un bun cetatean si sa le zici: „Vezi ca X este in padure, in cutare loc, cu o duba, dupa pomi de iarna”. Pentru ca se vor intampla cateva lucruri: cel in sarcina caruia cade rezolvarea problemei, o „rezolva” el, adica se inteleg ei si il faci pe unul abilitat sa aiba grija de bunul statului cu bani. In plus, le va zice hotilor cum a ajuns la ei, si te trezesti cu toata tiganimea din Moroeni pe urmele tale.

Asa ca, daca vedeti ceva prin padurile Bucegilor, nu fiti naivi sa sunati pe la o institutie de mediu, sau in alta parte decat la Politie prin 112. Nu va dati numele real, dati toate detaliile si aruncati cartela, este cel mai sigur. Nu aveti idee de mecanismul mafiot si ce implica acesta in Parcul Natural Bucegi si imprejurimi. Zilele trecute un cetatean a observat niste chestii ilegale prin padure si m-a sunat pe mine, ca i-a fost frica sa sune pe altcineva…cine este localnic si cunoaste cat de cat realitatea stie ca trebuie sa se fereasca. Aplicarea legii de catre anumite institutii ale statului este aparenta, se simuleaza, in spate, in locatii ferite de ochi indiscreti, hoti si oameni ai legii chefuiesc ca la nunta. Motivele sunt dese…ca sa le faca cineva ceva este imposibil. Eu vorbesc de aplicarea legii pentru coruptii de anvergura…ca asa, ramaneti repede fara permis, sunteti amendati ca luati o creanga din padure, la maruntisuri toata lumea se pricepe.

Iar cu DJ 713, daca sunteti responsabili, nu va avantati cu masinile pe acolo, nu sunt balustrade, este polei in unele locuri, se poate muri usor in vaile din preajma…si muriti degeaba, nimeni nu va fi tras la raspundere. Au pus pancarte ca drumul este inchis, au montat bariere, dar este tinut permanent deschis…mare grija!

In curand va deveni functionala si partia cu instalatie de produs zapada artificiala ce va porni de la Cota 1500 pana la statia de jos a Telegondolei, adica la marginea orasului Sinaia.

Stana turistica Tarle este deja in circuitul turistic,  de data recenta este amenajarea unui punct panoramic si a unei poteci ce asigura legatura cu traseul turistic dintre Cotele 1400 si 2000.

Sus, pe la Cota 2000 veti gasi niste panouri uriase, cu informatii despre domeniul schiabil al orasului Sinaia.

Zona Cota 2000, cu rosu este refugiul Salvamont, cu maro inchis restaurantul de la Cota 2000 lipit de statia de telecabina, mai jos cabana Miorita

Iarna i-a luat prin surprindere pe cei care lucreaza pe la „Casa Mediului” cum este cunoscuta constructia de la Babele, in sensul ca nu facut si ei putina ordine prin gospodarie, au cazut schelele doborate de vant…

Aveti grija ca la Poiana Izvoarelor cineva a montat un indicator in directie gresita. Indicatorul spre cabana Diham este pus aiurea. Cum priviti indicatorul in spatele dv este cabana Poiana Izvoarelor. Marcajul cruce albastra este in dreapta cum urcati spre cabana P. Izvoarelor si pana la intrarea pe acest domeniu „turistic”…putin ospitalier!

Despre…nepublicate ce le-a venit randul!

Sunt lucruri pe care le mai uit cu voie sau fara de voie…azi mi s-a adeverit ca proiectele din Bucegi, dintr-o anume parte a muntelui, sunt de fapt masinarii de capusare a banilor publici. Mai credeam eu ca fura unul, doi, ca le place…de fapt este un furt generalizat, de sus pana jos.

Ma intreb si eu asa „i va aresta cineva vreodata pe oamenii acestia?” Este imposibil ca institutiile statului sa functioneze atat de prost… la anul vor zice ca este criza si recupereaza din banii cetatenilor, mai apare un impozit, o taxa…

Bine…si acum la ale noastre, de prin zona:

Aici au uitat sa mai puna fan pentru caprioare, au uitat ei de cativa ani…am intrebat si mi s-a spus ca au fost repozitionate hranitorile pentru caprioare…Le-au repozitionat domne mai aproape de caile de acces. Deja sunt cateva greseli, vorbesc de repozitionare de parca ar fi rachete intercontinentale 🙂 apoi chestia cu caile de acces, cu siguranta ca se refera la accesul oamenilor nu al animalelor. Cand era bunicul silvicultor ieslele acestea se faceau si ele cat mai departe de oameni :)))

La noi este posibil orice…vroiam de ceva timp sa scriu despre lucrul acesta 🙂 In mijlocul padurii, la kilometri buni de marginea oricarui oras, pe DJ 713 a aparut de cateva luni o trecere de pietoni. Este pe DJ 713 aproape de cabana Cuibul Dorului…dar lipseste logica acestei trecerii, cine vine pe aici de regula este cu masina pe care o poate lasa chiar la usa cabanei…

Noul drum lasat, pardon „reabilitat” spre Platoul Bucegilor….mai trec cateva masini grele, niste ploi si zapada, iar la primavara jumatate de drum a cazut in rapa invecinata…apoi trebuie alti bani sa repare „evenimentul neprevazut”. Cu DJ 713 s-a intamplat doar o reabilitare de buzunare, a unora din ale altora!

Va spuneam eu odata ca marginile lui DJ 713 au fost cimentate…atat de bine ca de-a lungul asfaltului sunt mii de fisuri…si pe acolo va intra apa si adio drum…astia in China erau in fata plutonului de executie 🙂

Este bine ca au pus tablele acestea…parca-i pasa cuiva de ce scrie pe ele, cand soferii abia au loc sa treaca unul pe langa altul

O poza ca sa vedeti cum temperatura este diferita pe cateva sute de metri patrati…am trecut prin acea zona si ne-a luat un frig :))) Ceva mai de departe am vazut si cauza…pe acolo bate rar soarele sau deloc, deloc insemnand ca abia la primavara mai cad pe acolo razele soarelui…stiti de exemplu ca acum in lunile acestea, soarele nu mai ajunge la Cascada Urlatoarea.

Teatrul de operatii al mistretilor…sunt mistreti in Bucegi multi, multi, in exces. Poate ar trebui luate niste masuri…nu mia zic ce masuri ca gasesc vreun iubitor de animale si o sa i se para aiurea. Treaba este ca si cu maidanezii, le trebuie drepturi dar si oamenii trebuie protejati, deci trebuie gasit un echilibru…

Si Castelul Peles, l-am pozat pentru a nu stiu cata oara…

Azi la vorbe cu un prieten din zona mediului…da, am si cativa din acestia 🙂

„Drumul” pentru Cantonul Schiell sau Jepi, este din ce in ce mai scurt…au fost schimbati din functie unii pe la conducerea judeteana a Romsilva, bine ca am scapat si eu si Parcul Natural de ei…aia aveau necaz mare  :))) Felicitari celor care i-au demis 🙂

Am mai discutat despre un lucru din vara, cand trebuia sa merg la un training :))) si eu nu m-am dus ca am aflat ca nu trebuie platit nimic, transport, masa, cazare. Nu-mi plac treburile acestea pe degeaba, uneori inseamna ceva ilegal…si nu m-am dus evident. Eu le fac asa dupa ureche, suna bine, nu suna, alteori le despic in bucatele…in fine si ce mi-a zis el prietenul? „Nu te-ai dus, te asteptau fetele alea”…si dupa incheierea discutiei umbla ecoul vorbelor lui prin minte mea :))

Bine ca nu m-am dus, dupa ureche dar inspirata decizie, cine stie ce mai faceam pe acolo atatea zile si in ce buclucuri mai intram…dupa aceea nu mai ma astepta nimeni acasa, ca tot era vorba de asteptat 🙂