Clipe de multumire…de Craciun!

Da, este un titlu bun…de aceste sarbatori trebuie sa te bucuri, trebuie sa multumesti, trebuie sa lasi deoparte alte griji…sunt zile in care trebuie sa fim buni, sa nu mai avem altfel de ganduri.

Ramasesem dator cu o filmare de pe 22 decembrie. La manastirea Caraiman au fost pomeniti Eroii Revolutiei din 1989:

Si alte imagini ce caracterizeaza aceste zile:

1Andrei

3De Craciun la manastirea Caraiman…

4Unii oameni se impartaseau, eu am crezut ca toti care vor trece pe la preoti se vor impartasi. Stau eu si studiez problema. Oamenii se impartaseau unul dupa altul. Eu merg la biserici si manastiri de mic, niciodata nu m-am simtit bine respectand traditii si alte obiceiuri, sa-mi fie cu iertare… as putea povesti o sumedenie de intamplari. Dar o spun doar pe aceasta de azi. Merg, asist la slujbe, dar eu nu ma gandesc decat la micimea umana, la dumnezeire, chestii din acestea…ma lasa rece aprinsul lumanarilor, scrisul pomelnicelor si ce fac preotii prin altar. Cand ma plictisesc, admir picturile si ma pun in locul pictorului: oare cum a ajuns acolo sus sa picteze o mana a unui sfant, cum tinea culorile, ce a vrut sa spuna pictand intr-un anume fel.

Tot cand ma plictisesc, ma uit la expresia fetei, a preotului, a celui care canta…oare de ce face asa, simuleaza sau crede? Ma uit la enoriasi-credinciosi cum se intind sa atinga mantia parintelui, eu ma uit, nu ma impresioneaza nimic din ce fac. Apoi revin cu gandul la Dumnezeu, ascult ce se canta sau vorbeste, trec prin filtrul personal, deseori comentez pentru mine „spune si el ce a invatat!”.

De data asta, ma uitam cum se impartaseste lumea si cum eram impins de norod spre locul faptei. Tot inaintand pas cu pas, cugetam: eu nu m-am mai impartasit de ani buni, cu mare chin m-au impartasit pana pe la 12-13 ani. Nu suport gust sau miros de vin, de alcool…am incercat sa-mi fac curaj, ca daca toata lumea de acolo se impartaseste, eu de ce sa nu, am incercat alte ganduri, dar nimic, striga oripilarea din mine, mi-era teama ca fac vreo prostie pe acolo…asa ca am iesit din multime si am stat eu cuminte deoparte. Sa se impartaseasca aceia care doresc…

Dar nu se impartasea toata lumea, ci doar vreo 50 de persoane, care probabil au tinut post. Cred ca imi era rau toata ziua 🙂 Eu fug de niste lucruri…de impartasit, de stat degeaba in fotoliu, chipurile pentru odihna…eu nu pot insa sa stau asa, pur si simplu, nu am stare…a dona sange este o alta fobie, merg ca la taiere…a sofa, mai sunt…ce mai, sunt plin de defecte 🙂

5Biserica mare a manastirii Caraiman

6O constructie impozanta

7In apropiere de manastire se afla si o padure mica de pini

8Tot pini

A doua zi de Craciun, iar o plimbare prin multe locuri:

9Blocurile pentru rromi, inaugurate acum in prag de sarbatori de Primaria Busteni

10Refugiul din Valea Spumoasa, am ajuns la 12 fix, unii prieteni imi spun „Fix”…probabil de la multe fixuri, nu ca sunt eu acela punctual 😉

11

12Si aici este de mine, lumea mea 🙂 Cascadele din Valea Spumoasa…ce loc mirific. De cate ori ajung, ma opresc pe niste pietre in mijlocul apei si stau asa, la poze, la privit

13Ce peisaj…

14Nu te saturi privind, cat poate fi de frumos

15

16De jos, de la baza zidului unei captari, nu poti face astfel de poze. Trebuie sa urci putin, prin apa, pe niste pietre alunecoase…

17

18Cum sar stropii de apa…nu-i asa ca este frumos? Cum arata baza caderii de apa, un verde maroniu cu pietre si apa involburata…este superb! 🙂

19Un curcubeu ce voia si el in poza

20Cum ma suceam un pic, cum un fir de apa isi schimba culoarea…acum este rosu

21Dar trebuia si aparatul sa vada asta, nu doar ochiul meu

22Alb stralucitor

23Acum mai multe culori, verde, galben

24Curcubeu

25Fara curcubeu

27

28

29La cativa metri distanta, alte caderi de apa ce se strecurau printre muschi

30Trebuie sa ma gandesc bine, la ceva interesant de amenajat aici pe timp de vara. Sa stai pe ceva sa privesti cascadele, sa stau, sa stam…vedem atunci ordinea 🙂

31Daca tot eram prin Valea Spumoasa, de ce sa nu urc putin si pana la izvoare?

32

33Am baut apa de acolo. Nu ca mai jos nu ar fi fost buna 🙂 Dar este vorba de un alt fix: sa fiu primul, sa merg pana  la capat, sa fiu inceputul, ciudatenii personale

34Cascadele vazute de jos. Locul unde este sageata rosie, pe acolo ar fi izvoarele. Observati si ca soarele dispare din aceasta zona dupa 12:15-12:20

35Din nou la refugiu

36Lumea Bolovanului

37

38Treceti, va rog! Nu pun ghilimele, altceva, pentru ca mi-am zis mie 🙂

39Busteniul

40Aveti grija daca mergeti la Cascada Urlatoarea…este un ghetus…

41Pe traseul turistic Busteni-Cascada Urlatoarea

42Masa, precum si alte amenajari efectuate de catre Administratia Parcului Natural Bucegi, erau intacte. Pe masa se afla o manusa, cineva o pierduse, altcineva o gasise si o lasase la vedere, poate o va gasi proprietarul

43Imaginea cu Claia Mare a incheiat excursia.

M-am intalnit cu niste prieteni ce veneau de la Cascada Urlatoarea si am stabilit ca maine sa mergem pe la Cabana Susai. Ziua parea ca se incheiase, dar nu a fost asa:

1

3

4Plimbare prin parcul din Busteni

5

De Ziua Crucii, plimbare…printre cruci

Sambata, 14 septembrie, o mare sarbatoare ortodoxa…hramul manastirii Caraiman din Busteni si aniversarea a 85 de ani de la edificarea Crucii de pe Caraiman. Aveam planuri pentru aceasta zi, insa desi am studiat vremea dis-de-dimineata aceasta nu era prea buna pentru drumetii montane. Mai mult de atat, pe munte a cazut si prima zapada:

1Noaptea a plouat in Valea Prahovei iar pe Bucegi, a nins… in imagine, prima cruce din aceasta zi

Astfel ca, am ales o alta varianta, de parca asa trebuia sa fie, o clipa nu m-am gandit sa realizez traseul de mai jos, dar ne-au iesit in cale…crucile! 🙂

3Biserica Blumana…in interior multa, multa lume

4Biserica Sf. Gheorghe

10

12Cat de frumos poate fi

13🙂

41Biserica Sf. Nicolae

Daca ajungeti in Brasov, aici, nu uitati sa vizitati muzeul Primei Scoli Romanesti…veti ramane uimiti de bogatia culturala etalata in acel loc. Iar preotul Vasile Oltean, autor al multor carti va poarta gandurile prin perioade demult apuse. Ar trebui un articol foarte mare ca sa va spun ce este acolo…de la matritele lui Coresi la steagul incoronarii lui Ferdinand la Alba-Iulia…multe altele

45Un botez

47Orice cruce veche este ocrotita de un gard si constructie

48

51

56Si prin padure

60

65

69Curcubeu vazut din curtea bisericii Sf. Treime

70„Un suras al lui Dumnezeu” de Ziua Crucii

71

72

80Ultima cruce din acea zi, si cea mai veche…culorile picturii seamana foarte bine cu acelea de la icoana Sf. Ana din Bucegi, ceea ce inseamna ca putem spune cu siguranta ca acea pictura are minim 200 de ani…

Chiar a fost o zi speciala! 🙂

…Si alte poze, adaugate azi, 14.10.2013;

1

3

4

5

6

7

8

9Doi tineri frumosi

10

11

12Fanfara din Piata Sfatului

13Unul este ascuns 🙂

14

15Biserica Neagra

16Statuia cu un ucenic impins din invidie de mesterul sau in gol…o legenda a Bisericii Negre

17Taxa de vizitare la Biserica Neagra

18

19Poarta Ecaterinei

20

21

22

23

24

25

26Pictura de la Pietrele lui Solomon

27Un alt tablou cu ceas la Biserica Neagra

28St. O. Iosif si mai jos, autori din prezent :))

30

31

 

Gradinita de copii :)

Unii spun referitor la copii ceva de genul „cine are sa-i traiasca, cine nu, sa nu-i doreasca”. O mare prostie, in opinia mea. Cred ca un copil inmoaie sufletul oricarui om si ar trebui sa fie cate unul, macar, in fiecare familie.

Pe la noi vin niste prieteni, fetita lor de 2 ani si jumatate ramane mai multe ore si se joaca cu Rares. Cand am timp, ma joc cu amandoi, ii sperii, ii las sa faca toate boroboatele, ce mai, uneori intoarcem casa :). Rares tipa si fuge intruna, fetita la fel, eu ii incurajez :)) Ma distrez foarte tare 🙂

Alaltaieri le-a facut Oana spuma din fructe de padure, adica din afine, si fiecare umbla initial cu cate un brat de la mixer in mana. Fugeau prin casa si uneori mai dadeau cu limba pe acele brate 🙂 Erau asa de bucurosi si atat de simpatici, alergand unul dupa altul.  Pur si simplu, erau definitia inocentei 🙂

1

2Rares si spre seara tot murdar de afine era. Pentru ca apoi i-am dat sa manance asa crude, de fapt, eu i-am pus, ca el singur si-a luat din castronel…a mancat si cu obrajorii si cu nasucul 🙂

Sa trec repede la pozele de grup, ca sa ramana o amintire:

3Cu Rares si Ioana. Al meu nu poarta ciorapi prea mult timp, ii scoate si ii arunca

4

5Nici unul nu prea ascultam indicatiile fotografului

6Trebuia sa-i tin bine, sa le distragem atentia, ca impreuna se indeamna, nu au astampar o clipa.

Rares are cam 19 luni, trebuie sa fii cu ochii pe el,  urca si coboara singur din carucior, sta pe scaun la masa, mananca singur, se duce la usa si stie sa introduca cheia, sa o roteasca, la fel si butonul de siguranta, il roteste si pe acela. Cu alte cuvinte, poate sa iasa singur din apartament. Cate nu face…dar mie imi place, sa faca multe, cat mai multe 🙂

Am auzit atatea sfaturi, etc, copiii sunt insa o binecuvantare, nu altceva. Normal ca unii mai egoisti, invatati sa fie doar pentru ei, nu iubesc copiii si li se pare ca este ceva extraordinar de greu, de complicat…

Infloreste Irisul :)

Cand crezi cu putere in ceva, tot Universul vine sa lucreze alaturi de tine, de gandul tau 🙂 Trebuie sa ai vointa, determinare, ca sa crezi clipa de clipa ca un lucru poate fi posibil, intr-o zi.

Povestea irisului adus din Parcul Natural Bucegi o cunoaste multa lume.  Acum zeci de ani, vreo 40-50, un reputat botanist a descoperit in Bucegi o specie de iris. El a crezut ca este o specie noua, poate asa si era sau este, si a denumit-o Iris Beldie. Beldie venea de la numele cercetatorului. S-a presupus ca acel iris este de altfel Iris aphilla, o specie foarte rara in Bucegi, dar destul de cunoscuta in Europa. Desi este considerata specie protejata in Parcul Natural, nimeni nu a mai vazut de zeci de ani o floare de Iris Aphilla prin Bucegi.

Din fericire, este facut sa ma impiedic de multe lucruri prin Bucegi, asa ca am intrat din intamplare printr-o zona salbatica, pe unde sunt multi ursi, unde teoretic nu ai ce cauta, si acolo am intalnit peste 100 de stanjenei. Numai ca erau neinfloriti. Cum frunzele aveau dimensiuni mai mari decat ale stanjeneilor observati pana atunci pe munte am scos unul sau doua exemplare si le-am adus acasa, convins ca ori este irisul lui Beldie, ori Iris Aphilla. Asta acum o vreme, nu anul acesta 🙂

Metoda de scoatere, desi neconventionala, trebuia aplicata. Cine stie cand ma mai intorceam prin acea salbaticie. Am intrebat specialisti, oameni de munte…cel mai bun biolog din Bucegi mi-a trimis tot felul de detalii, Samsara tot felul de poze cu irisi de prin Bicaz, Hasmas, Mihaela-Gradinareasa mi-a dat niste sfaturi, in fine, au fost multi implicati in povestea asta.

In ghiveci, desi un iris a crescut mare, nu a iesit nicio floare, spre dezamagirea mea, dar nu au intrat zilele in sac, mi-am spus. Oana Clara imi povestea despre un iris ce inflorise dupa 20 de ani 🙂 Dar eu cand vreau, vreau, mi-am propus sa lamuresc problema anul acesta nu altadata…si mai este si dupa cum vrei.

Irisii erau in doua cutii. Una am dat-o unei persoane, va dati seama, daca i-am dat eu irisul meu, o parte din mine :)) Pentru unii, asa cum te uiti la imagini, par niste banalitati verzi, pentru mine nu sunt 🙂 A aparut insa o problema, neanticipata. Irisii cresc si nu mai incap in cutii, si atunci stagneaza. De vreo saptamana, ma uitam la irisii din cutia mea. Nu mai cresteau, stateau asa. Cred ca si daca ar fi crescut cativa milimetri mi-as fi dat seama, asa de mult i-am privit :)) Am analizat eu problema, o zi-doua, apoi am trecut la actiune, avand toate datele problemei. Am adus pamant din padure, pamant cum vazusem in acea zona salbatica si am mutat irisii. Nu prea voiau sa iasa, m-am chinuit putin, dar i-am scos si i-am separat.

Ma uit azi dimineata, la cele doua cutii si una avea un boboc. Dupa culoare, este Iris Aphilla 😉  Este o chestiune de zile sa apara floarea. Acum trebuie sa iau legatura cu Administratia Parcului Natural Bucegi sa mergem in acea zona cu irisi, probabil singura statiune de Iris Aphilla din Bucegi.

1Pentru mine, acel boboc, este o bucurie foarte mare. Irisii sunt sensibili la transplantari, dar cei doi pe care i-am adus, au nascut altii, in cutii si nu in mediul lor natural. Surprinzator a fost ca s-au prins. Acum surprinzator este ca i-am mutat si unul a inflorit.

Asa s-au intamplat pe Bucegi o sumedenie de chestii: nimeni nu a vazut roci vulcanice, eu am luat una si acasa, nimeni nu a auzit de izvoare feruginoase, eu am gasit unul foarte mare, iar pozele postate aduceau a peisaj jupiterian, si cate altele, este facut sa fie asa. Doar eu pot face anumite lucruri, le-am spus asta si soferilor de jeepuri multe luni de zile, si nu au vrut sa creada…de aceea nu mai pot urca prea lesne la Babele decat daca sunt dispusi la amenzi intre 3000-5000 lei.  Ei radeau cand le-am spus ca doar eu pot face asta. Acum nu mai rad, rad eu 😉 Apoi ma asteptau in jnepenii de la Piatra Arsa, ca sa ma arunce pe acolo. Acum ii astept eu 😉 Ei m-au asteptat o data, eu am sa-i astept mereu, aceasta este diferenta. Ei mituiau pe unii reprezentanti ai statului cu atributii pe munte, pe ideea ca fiecare om are un pret. Unii prosti ca luau, altii prosti ca dadeau, distrugeau si muntele, pagubeau si statul. A trebuit sa le dau peste mana, gata, a fost suficient, ca sa nu va invatati asa si sa numiti raul bine 😉 Pretul meu nu a fost stabilit inca, eu cred ca nu exista, de fapt, este acesta Iris Aphilla 🙂 Cine sta la preturi pentru ceva irecuperabil 🙂

5Va spuneam ca sunt mai multi irisi acum, au iesit unul dupa altul. Sa vedem ce vor zice Administratia Parcului si Agentia pentru Protectia Mediului Prahova.  Vor trebui replantati, sa vedem insa daca tot acolo sau ii raspandim prin Bucegi. Desi specialistii spun ca in locul de origine trebuie re-plantati, eu ma gandesc ca nu ar fi nicio problema daca ar fi plantati si in alte locuri din Bucegi. Eu o sa pastrez floarea, pentru acel templu al trandafirilor 🙂

3Cat de frumos poate fi…acum intarzii la job cateva ore, ca scriu despre el :))

Ideea este ca infloreste irisul meu…de fapt este al tuturor, dar acum si-a luat un concediu pentru o vreme, sa infloreasca la mine!

Primaverile vesnice din 14 februarie

„Pentru astazi, pentru fiecare zi….nestiutelor, spusuri, uneori, neincremenite, in timpul omenesc!”

Mai intai:

Mai apoi:

„GANDURI ALB-ALBASTRE SOSIND DIN TIMPUL VIITOR  SA GUVERNEZE PREZENTUL

Tu zburai! Fiindca cerul iti era imensitate si spatiu de umblet vesnic. Te vedeam cum te avantai in valuri si cadeai in nori-cascade. Si-mi sopteai in atingeri alburii. Doar eu iti auzeam gandurile. As fi vrut sa-ti sorb toate acele lacrimi ce mi le dadeai. Tu imi zambeai din curcubee, stiind ca n-o voi reusi vreodata!

Ai inceput sa mergi in ritm cu mine. Zambesc eu, acum! Nestiind tu ca te vad in fiecare petala de floare, in fiecare dans al fluturasilor, in fiecare picatura de nectar sorbita de acesti petitori. Pentru a-mi fi aproape, ai luat adierea vantului.  Stiai ca unele pustiuri pentru a inflori, absorb vantul cu totul si nu-i mai dau drumul? Nu, nu voiai sa stii! Pentru ca suflul iti este vesnic si locul tau stiut dintotdeauna: AICI, LA MINE!”

….

Insa, la inceput a fost povestea:

T1

„Si eram si gand si cuvant. Si dor si umblet. Mai eram si vara si iarna, nerenuntand o clipa. Am strans raul si Binele, neacceptand ezitari sau infrangeri. Atunci am fost Lucifer. Si nimic nu mi-a mai fost cu neputinta. M-am asezat in calea ta si ti-am pavat urmele pasilor cu flori, chiar daca tu mergeai doar intr-o directie, si inapoi, gandul nu ti l-ai fi oprit. Am incercat sa fiu chiar si Beethoven, insa sufletul imi suna precum orchestra lui Bregovic…nici a bucurie, nici a jale.

I-am dat fiecarei creatii propria mea mantie, impacand gheata cu focul, irealul cu realul. M-am risipit in ramificatii si le-am asezat in drumul tau. Desi se terminau in penumbra, ele adaposteau gradini de flori, nemuritoare. Ale mele, pentru tine. Vazul insa iti era neincrezator si nu te-ai oprit. Ai intrat in Biserica lui Hristos, la adapost de gandurile, intentiile si planurile mele. Eu si acolo am venit…invadand lacasul sfant cu priviri…priviri albe din ganduri luciferiene nepedepsite. Singura zi cand Lucifer a beneficiat de clementa. Pentru ca atunci, acolo, el a sorbit albul, abandonand intunericul si nemaidorind altceva”.

Printre zambete, visele ne zboara in evantai larg, restul insemnand necunoscutul…marcat! Pare inutil sa ne zbatem in casatorii de o zi, mai bine in locul clipelor ar trebui sa cautam eternitati si certitudini!

….

„Pentru astazi, pentru fiecare zi….nestiutelor, spusuri, uneori, neincremenite, in timpul omenesc!”

LA MULTI ANI, tuturor „Valentinelor si Valentinilor”! 🙂

P.S. Explicatia mai detaliata a tabloului o gasiti intr-un comentariu, mai jos…

Cat mai este pana la primavara…si curiozitati!

Inca vreo 2 luni de iarna, februarie-martie, una de zapada si ploaie, adica aprilie…si pe la sfarsitul lui aprilie-inceputul lunii mai apare si Primavara, aici la munte 🙂 Cam dupa 15 aprilie privim mai cu speranta 🙂

Azi, o zi de week-end cam rece, pe munte se vede ca ninge, se vede si cat a nins ieri…nici nu m-am dat cu schiurile in acest an 🙂 De regula, oamenii se dau pe partii…la mine nu se aplica regula asta. Ceva foarte plictisitor. Cobori, urci cu telescaunul si iar cobori. Tot asa. Nimic interesant.

Ca sa simti ca traiesti trebuie altceva:

1Daca te dai cu schiurile o data pe un astfel de traseu, prin padure, partia iti va parea o banalitate 🙂

2Sau alt exemplu 🙂 Este de ajuns doar o coborare…ca inapoi oricum nu are cine sa te urce. Peisajul este sublim, obstacole la tot pasul, te mai opresti, ii mai astepti pe ceilalti, mai un popas, ceva de mancare, un ceai din termos, animale…

3Mai „stergi” cu umarul un copac, mai ocolesti o stanca…dupa cateva ore te-ai saturat de schi, pentru o vreme 🙂 Mereu iti vei spune ca a doua oara nu vei mai merge, dar vei merge de cate ori vei avea ocazia. Schiurile nu trebuie sa fie noi dar nici uzate, sa fie bune…oricum le zgarii :)) Mai conteaza? 🙂

O sa merg si in iarna asta, am ales traseul. Urcare cu telecabina din Sinaia la Cota 2000, coborare pe schiuri pana in Saua Varfului cu Dor, urcare pe Vf. cu Dor pana in Vanturis. Acolo, in functie de panta, de zapada, fie urcam si pe Vf. Vanturis ( in vreo 30 de minute 🙂 ) , fie „o taiem” pe la jumatatea versantului dupa care ne lasam prin vaile cu vegetatie unde predomina fagul. Daca urcam pe varf ne dam o vreme pe pantele muntelui pana ajungem intr-un punct astfel incat sa nu traversam padure de molid, care este mai deasa, si sa ne dam mai mult pe unde este vegetatie de foioase. Totul dureaza mai multe ore dupa care ajungem aproape de Sinaia…bocancii, trusa de prim ajutor, o coarda de alpinism, nu lipsesc din rucsaci, desi nu s-a intamplat niciodata ceva, este bine sa fii pregatit.

Ca de obicei, unele lucruri se vor derula dupa acelasi scenariu, clasic. Matrix va fi inainte, pentru ca el nu face deosebirea cateodata, intre plimbare si competitie. Si se duce…apoi ne suna ca unde suntem. Eu de regula nu-i raspund :)) L-am mai pacalit cu bicicleta de exemplu…el era la intersectia DJ 713 cu drumul spre Targoviste asteptandu-ne. Ne despartisem in Saua Dichiului. Dar noi am urmat drumul vechi de pe langa Cuibul Dorului si am ajuns in Sinaia. Acolo, ne-am pus la mancat strudele cu mere si gogosi cu ciocolata si tot acolo i-am raspuns la telefon…Este o vorba prin Bucegi „oaia care se rupe de turma, o mananca lupii” 🙂

Bine, el este baiat de treaba dar nu are rabdare…iar cand are, merge mai in spate. Dar si atunci il enervez, merg pe unde este mai rau…el striga ca stie ca intentionat fac asa, eu ii zic ca astfel este terenul  :))

Mie imi place sa nu gonesc de nebun cu schiurile, sa ma mai opresc prin diferite locuri de pe traseu, mai privesti de jur imprejur, traiesti viata, ochii cuprind orizonturi mai departate sau mai apropiate, esti stapanul viitoarei clipe…un sentiment imposibil de trait pe o partie de schi.

Vremea trebuie sa fie potrivita, senina, dar nu cu temperaturi mari.

….

Sa trec la rubrica Curiozitati:

1. Cel mai bun biolog al Parcului Natural Bucegi, a spus despre acel molid necunoscut de la articolul anterior, ca arata asa in urma unui atac…al unei ciuperci. Am tot amanat sa pun o poza la rubrica „Montaniarzi” cu baiatul acesta. Un tanar cu un mare potential, foarte bine pregatit in domeniul mediului. Actualmente? Specialist in informatica. Vedeti ironia? Cel mai bun om pe segmentul botanica-biologie din Bucegi lucreaza ca informatician…pentru in Bucegi nu sunt locuri pentru asemenea profesionisti. Un tanar de exceptie, ne intalnim, desi suntem din Busteni, poate o data sau de doua ori pe an.

Cu el si alti prieteni am fost sa descoperim Pestera Bogdan, fapt intamplat intr-o zi de 1 mai, cand eram la liceu, demult…ce indepartate par acele timpuri…

Cati oameni, cati specialisti adevarati are Busteniul, ce profesori extraordinari, nici nu vreau sa ma gandesc prea mult…toti acestia, in majoritatea lor nu lucreaza in oras. In orasul unde, un necunoscut pentru localnici, Ionel Ganea este facut cetatean de onoare dintr-un motiv cel putin imbecil…ca ar fi fotbalist-golgheter. Asa scrie pe site-ul Primariei, nu am scris eu :))

Asadar, ce a facut Ganea pentru orasul Busteni? Este fotbalist-golgheter. Ce poate fi mai infantil de atat? Sa-l faci pe unul care nu are vreo legatura cu Busteniul, cetatean de onoare…pentru ca acesta ar fi nici mai mult nici mai putin decat…un fotbalist-golgheter :))

Oare ce ar spune sa zicem 10 primari din judet, daca le-ai scrie sa il faca pe Ganea, si ei, cetatean de onoare? Sa te adresezi asa, fiecaruia: „Stimate domnule primar, va propun sa-l faceti cetatean de onoare pe dl. Ionel Ganea pentru ca el este un fotbalist-golgheter!”. Cred ca ar rade zile in sir oamenii aceia :))

2. In Carpatii nostri exista o planta interesanta, este mai rara ca prezenta in Carpatii Orientali, dar in Bucegi se intalneste prin mai multe locuri. Se numeste Silene acaulis. In romaneste este mai putin important, pentru ca o cunosc mai mult cei din domeniu. Este o planta pitica, puternica, un pionier al crestelor golase. Seamana cu un muschi dar nu este. Are radacini mici, intortocheate, se fixeaza foarte bine de piatra sau pamant. Cand are apa, planta poate fi palpabila. Cand nu are, este o masa uscata, lipita strans de stanca sau pamant. Pentru mine, este un simbol al rezistentei vietii. Florile acestei plante sunt foarte frumoase, micile ghemotoace de culoare roz, pierdute printre stanci par niste broderii…naturale. Oricine merge pe munte le-a remarcat cu siguranta 🙂

4

5

3. Exercitiu de imaginatie…in imaginea de mai jos, este un izvor, o sursa curata de apa, pe Valea Gaura. Un izvor ce se strecoara printre muschi, o apa proaspata, susurul – o muzica minunata, este o clipa incremenita in acest munte. Nu este orice fel de izvor…este ultima sursa de apa cum urci spre Vf. Omu, vine asa, parca tainicsoptit, de undeva din jnepeni. Sunt locuri in Bucegi, unde timpul pare ca poate fi oprit…acesta este unul din atatea sute sau mii…fie ca bei apa din acel izvor, fie ca-l privesti sau ca il asculti, putin!

6Poate ca daca le-am spune astfel de curiozitati, de povesti, cum sunt acestea despre Silene acaulis si Izvorasul din Valea Gaura, sau poate daca i-am duce pe acolo pe oamenii acestia ce pot face anumite lucruri pentru Parcul Natural Bucegi…poate ca s-ar schimba cate ceva in bine. Poate ca dupa 3 ore de urcat, din Bran si pana la acel izvor, orice om chiar daca nu iubeste muntele, ar binecuvanta acel izvor…atunci poate ar intelege ca sunt lucruri facute pentru toti, nu ca sa le insuseasca fiecare, micimea omeneasca…

Azi, acum 9 ani…intoarcere in timp, in ganduri si persoane

Uneori, sub imboldul clipelor repetabile de la o zi la alta credem ca nimic nu se mai poate schimba, totul pare sa aiba acelasi viitor, alte solutii parca nu mai sunt. In astfel de momente, sufletul si mintea cauta sa se agate de un colac, daca ne oferim acel colac viitorul poate veni altfel…dar nu ai cum sa provoci destinul neoferind nimic si doar asteptand, declarandu-te invins sau cu pretentii…sau mai bine sa citez o prietena de pe blog…”libertatea ta se sfarseste acolo unde incepe a celuilalt”, depinde de ce esti dispus sa oferi, din tine, cuiva!

Odata, acum 9 ani, mergeam prin oras…credeam si atunci si o cred si acum…nu sta in firea mea sa fluier dupa femei pe strada, sa mai iau la vorbe si apropouri prin locuri publice, as spune ca este unul dintre ultimele lucruri pe care le-as face, dar nu pot sa spun asta, pentru ca stiu ca nu l-as face 🙂

Rasarit…de ieri

Inainte de 19 noiembrie 2002 am vazut o fata pe strada, nu stiu de ce dar cu toate ca mai era cu alte persoane, eu ma uitam doar la ea. Momentul a trecut repede, gandul a ramas. A doua zi in alt loc al Busteniului iar am vazut-o, iar ne-am privit. Mi-am zis ca a treia oara daca se mai intampla merg si o intreb…ce, despre ce? habar nu aveam.

A venit si 19 noiembrie, eu cu planuri de iesiri prin oras cu baietii :), cand brusc trec pe langa ea, era pe inserat, i las naibii de baieti si…dupa ea. Am vazut-o ca se intoarce si ca ma priveste…m-am apropiat, am prins-o de mana, peste 5 minute ne cunosteam de cand lumea.

In fata noastra erau niste persoane…am aflat ca una dintre ele era mama ei, deci de aceea fata ramasese mai in urma ca sa ma ajute :))). Dar chiar de ar fi fost tot neamul ei si tot ajungeam la ea :)))

Apoi, ne-am casatorit in 2003, fara parintii nostri care credeau ca daca ne-am intalnit pe strada nu avea cum sa fie o relatie serioasa. Mama ei mi-a si spus cu ocazia Craciunului din 2002 ca la anul pe timpul acesta, am uitat amandoi unul de celalalt…

Primele 6 luni au fost niste zbateri in râul vietii…apoi ne-am casatorit si a fost altceva. Vreo trei ani sau mai bine, nu -mi place sa-mi amintesc, nu le-am dat voie rudelor ei sa vina pe la noi, nici cu ale mele situatia nu era diferita. Lucrurile au intrat in normal de cativa ani, cand au inceput oamenii maturi sa-si dea seama de obtuzitatea lor, si eu am trecut peste orice vorba si actiune a lor.

Cu toate acestea ultima vizita a mea la neamurile, rudele sotiei, a fost in 2003 🙂 Nu am nicio chemare sa merg acolo chiar daca lucrurile s-au schimbat. Eu daca merg in acel oras voi merge doar cu gandul de iesi undeva la o prajitura, un suc si un meci de fotbal cu dl. Aliosa pe care il am la Blogroll :)). Alta ratiune nu am, nu pot… sotia a mai fost la rudele sale in fiecare an, de cateva ori, cu fratele ei 🙂

Si in fiecare an, din 2003 i-am propus sotiei sa sarbatorim ziua primei intalniri.Cand i-am zis si cum…i-a placut ideea 🙂

La ora cand ne-am intalnit in 2002, suntem impreuna in locul intalnirii, apoi refacem traseul primei plimbari, exact in aceleasi locuri, stam unde am stat prima oara, ne amintim ce am vorbit prima oara, sunam pe cei apropiati cu care ne-am intalnit in acea seara. Dupa asta gasim un loc, mereu altul, unde stam la vorbe pana tarziu…

Rasarit…din Bucegi

Ieri abia venisem de pe munte, eram cam obosit, aveam multe de facut in cateva ore…cand pe blog, cand la job, cand in Sinaia, cand in Busteni, cand asteapta un telefon, cand intalneste-te cu cineva, mai trebuia sa bag la masina o multime de haine murdarite pe munte ca sa nu le vada sotia :)) ce rost are sa-i dau de lucru suplimentar…sar peste peripetiile din acea excursie, am intrat si accidental si voit printr-o zona unde nu aveam voie, aia de acolo au fost prea socati de aparitia noastra ca sa ne dea pe mana politiei, adica acolo se faceau niste chestii si noi printre detonatoare :)) …dar am avut timp sa planific totul pentru azi 🙂

Astazi nu fac prea multe, astept sa vina ora :))) prietenii sunt pe munte, vin din Brasov pana in Busteni peste munti si vai, dar azi muntele trebuie sa astepte 😉