A doua zi de Craciun…in Valea Spumoasa

Ne-am tinut de cuvant si a doua zi de Craciun am ajuns si la refugiul din Valea Spumoasa. Mai intai, cativa mai matinali…care sa adune lemne si sa aprinda focul in vatra de afara si in soba din interior. Apoi au venit si ceilalti rand pe rand…

Cand am ajuns eu, mai de dimineata, ma gandeam de unde naiba sa luam lemne…nu le gaseam noi vara daramite acum sub zapada!  Si ma gandesc eu asa pe drum, in urcare, ca toata lumea se duce pe o panta sa adune lemne si de aceea nu se mai gasesc, ca se urca panta pentru a se cobori usor cu lemnele presupus existente. …apoi ma intreb: Daca oamenii normali se duc la deal dupa lemne pentru a le arunca usor in vale, oameni mai putin normali oare ce trebuie sa faca? :)))

Ei trebuie sa le aduca din vale la deal 🙂 Motiv pentru care am calculat eu ca degeaba urcam ditamai versantul cand putem sa coboram pe o alta panta circa 50 metri si sa tragem crengile la deal. In 25 minute am rezolvat problema si am facut rost de lemne pentru mai multe ore…si ca sa fiu „modest” aceasta problema am rezolvat-o de unul singur. Eu cu ideea si tot eu si cu practica. Nu s-a mirat nimeni…sunt toti obisnuiti  :))

Cum umblam eu printre copaceii plini de zapada singur, cu gluga pe cap ca sa nu imi cada zapada pe dupa gat, tot mi s-a parut de cateva ori ca mai este ceva prin preajma. Mi-am dat gluga jos sa aud mai bine, am privit atent, nu am mai facut zgomot, se mai auzea cate un fosnet, zapada scuturata de ceva cadea pe frunze uscate prinse de cateva crengi. Nu am vazut ce era, dar statea pe la 20 metri distanta…mai tarziu am vazut 🙂 …un urs!

Vatra era plina cu zapada, dar hai sa facem focul si in zapada

Un foc tupeist in imensitatea alba 🙂

Dupa ce am invins zapada, a venit momentul sa aprindem focul si in soba, lucru mult mai simplu de facut…ca sa gaseasca si ceilalti cald

Iar Mihaita nebunaticul, a taiat lemnele, a deszapezit, initial facuse o poteca atat de lata incat de abia incapeau soarecii mergand in sir indian…apoi am sarit cu gura pe el, saracul toata ziua l-am stresat, ba cu una, ba cu alta, si la urma cu poeziile lui. El scrie poezii, si l-am laudat eu fata de ceilalti, cand am plecat. El probabil s-a bucurat cand a auzit ca-l laud dupa ore bune de stres. Ceilalti i-au cerut sa spuna una, eu repede ca de aceea si deschisesem gura ca sa pregatesc intrebarea lor…m-am oferit sa le spun ultima lui poezie care evident mie „imi placuse mult” :)))

Poezia de fapt era o prostie auzita de mine cu versuri si rime, mai sa cadem prin zapada de atata ras…fiind o tampenie auzita la o stana din muntii Baiului, cu un nenea Nae care urca dealu’ si facea ceva cu magaru’…. Nu a fost Micutzul morocanos cu noi ca ma indemnam eu si mai tare :)))

Si prin imprejurimi

Cascadele din Valea Spumoasa

Cocosul de munte din interiorul refugiului

Si telecabina din Busteni spre Babele a facut destule curse…dincolo de plafonul ce se vede era cerul senin

Se si intrezareste albastrul…

O veritabila casuta din povesti…refugiul din Valea Spumoasa, inchis atat de ingenios…

Si amprentele Martinelului ce umbla prin imprejurimi…

De la marginea orasului am vazut spre muntii Baiului cum plafonul noros se intindea pana langa acei munti…dincolo de el se vedea stralucirea soarelui.

A fost o iesire pe cinste, desi am plecat tarziu… cu Revelionul sunt deja cateva variante…