Expozitia „Karel Liman”, lansari de carte la Campina

Am vazut ca aseara au gasit-o pe Cristina Topescu moarta, in casa, cine stie de cand. Ce este si viata asta… Daca ar fi fost un om care a facut numai rau, cum sunt atatia, nu era cine stie ce.

Dumnezeu sa o odihneasca!

Spuneam recent ca sunt atatea stiri…

Uitasem sa anunt si deschiderea unei expozitii interesante la Sinaia, expozitie deschisa inca de prin decembrie 2019 si care poate fi vizitata pana in aprilie a.c. la Muzeul National Peles.

Karel Liman, arhitectul Casei Regale a Romaniei

Aparitii editoriale interesante la Campina:

Apropo de carti, am primit cu o anumita ocazie o carte superba 🙂 Are 216 ani si a facut parte din biblioteca „Nababului”. Mai are si o dedicatie frumoasa, personalizata dar nu o postez :))

Chiar nimerit cadoul 🙂

Intamplari prin Valea Prahovei

Timp sa ai… ca faci zilnic un buletin de stiri 🙂

Le mai iau si eu pe sarite…

Deci faza cu statul in coloana de la Nistoresti la Predeal e deja un mod de viata. Unii chiar stau sa ajunga la un petec de zapada, sa-si expuna visul pe retele de socializare. Ca el a ajuns, e acolo. Bietii oameni! Si chiar e mult mai liber Bucurestiul, am constatat si eu azi 🙂

Am mai zis, nu e nevoie de autostrada in Valea Prahovei. E nevoie sa creezi rute alternative, accesibile. Cine va veni la munte, nu o sa se bage pe autostrada, presupunand ca se va face asa ceva. Mie mi se pare irealizabil acest proiect din tot felul de motive. In principal, ca se vor subcontracta lucrari si fraierii care vor sapa la tunele nu vor mai iesi din pamant sau mai rau, ii gasim iesind prin curte pe la careva. Daca lucrezi cu mana autohtona la asemenea proiect te-ai ars 🙂 O sa arate Valea Prahovei ca naiba cu o autostrada prin ea…

Insa, din mai multe considerente cum ar fi: nr. urias de romani care au masini, care nu inteleg viata fara masina, stadiul infrastructurii nationale, indisciplina in trafic, de ce nu si educatia, plus altele… sa zicem si militare, cel mai bine ar fi sa se deschida noi legaturi cu Transilvania, ca sa poti veni spre Valea Prahovei de unde vrei si pleca pe unde vrei.

Am mai zis aici:

https://buceginatura2000.com/2019/08/01/autostrada-pe-valea-prahovei-sau-retea-de-drumuri-modernizate/

Pentru cititorii mai vechi sau aproape zilnici, am scris pe 02.01.2020 ca am fost la barajul Paltinu si de acolo am venit la Campina. Ei bine, toate acele masini de care va spuneam ca tot treceau spre baraj, in marea lor majoritate incercau sa ajunga la Comarnic pe ruta Valea Doftanei-Secaria. Nu va imaginati ce coloana era si pe strada Secariei in Comarnic. Exact in acea zi s-a inregistrat cea mai lunga coloana din Valea Prahovei – 43 km, de la Breaza la Predeal.

Daca ai deschide drumuri prin Pasul Predelus, Pasul Azuga si Saua Baiului nu ar mai fi asa….

Se pare ca:

Sportivul azugean Andrei Preda a depus azi juramantul ca vanator de munte 🙂 Mult succes in tot ce va face mai departe!

La Busteni, administratiei locale chiar i-a iesit perfect actiunea cu patinoarul. Cred ca este cea mai reusita chestie din ultimii ani:

Ma gandesc ca poate nu ar fi rau sa existe intr-un muzeu local si o sectie de istorie militara… sa vezi tuburi de cartuse, bucati de schije, casti, baionete etc cu referire la Primul Razboi Mondial, cea mai importanta lupta desfasurata in Valea Prahovei. Au mai fost si altele pe aici, dar aceasta a cuprins o zona mare si un timp indelungat… Cred ca in tunelul abandonat de la Busteni ar merge un muzeu…

Nu au legatura… dar ca exemplificare.

Foarte interesant, ma tot tin sa abordez acest subiect 🙂 Jandarmeria a dat o amenda mica atunci cand a descoperit ca se fura lemn si o amenda dubla cand a descoperit ca se fura cetina?!? Nici nu mai sti ce sa crezi dupa o chestia ca asta. Despre ei, evident! Oricum, marea majoritate a celor care stiu de intamplari respective… cred ca nu sunt obiectivi si ca nu vor probleme cu cei din domeniul forestier.

Deci, aceia prinsi cu masina cu lemne au primit cate 1000 lei fiecare. Cele 5 persoane prinse cu o masina de cetina au primit cate 2000 lei fiecare. Pentru ca sunt mai amarati, de aceea.

Cei cu lemne

Cei cu cetina

Si comentarii la actiune:

Vazusem si o poza de la granita cu Ucraina. Pe partea romaneasca era rasa padurea. Un comentariu genial mi-a atras atentia :)) Explicatia ar fi ca: „am taiat-o ca sa-i putem vedea cand vin” :))

Prezentarea cercetatorului Madalin Focsa la Centrul National de Informare si Promovare Turistica Campina

Aseara la orele 18 era anuntata in locatia din titlu… o actiune, o prezentare, o descoperire.

Oamenii veniti sa asiste, au umplut spatiul Centrului, scaunele apartineau unei librarii din apropiere 🙂 Atmosfera deosebita, colegiala…

Despre Madalin Focsa pot fi spuse foarte multe: ca este un cercetator al istoriei locale care se avanta bine de tot prin diverse arhive nationale sau straine, ca are un adevarat talent in contrazicere… chiar si cu sine, cu siguranta nu gasim un critic mai mare despre el decat chiar el 🙂 minutios si atent la detalii, serios, poate prea serios, un baiat mereu pe la biserica, isi face serviciul foarte bine…. modest dar si om care o stie pe a lui :))

Cat am putut sa rad pe la inceput de an cand am urmarit dialogul lui cu o doamna care-l considera „pierdut” :)) Partea faina este ca orice ar zice, nu ai cum sa te superi pe el, ca nu le zice niciodata din rautate, el fiind un om bun 🙂

In stil propriu, a facut o prezentare generala, pentru toata lumea, nu una strict stiintifica. A purtat auditoriul prin planuri mai noi sau mai vechi ale Campinei, a povestit despre prima monografie si a incheiat cu descoperirea ultimului plan despre Campina. Evident a facut si o paralela putin stiuta cu municipiul Braila. Ei bine, in arhivele rusesti s-au gasit peste 100 de planuri despre Braila, toate inedite si in baza carora se pot face tot felul de reconstituiri, ca exemplu.

Tot ca o paralela, va dati seama daca am trimite pentru un an de zile, cate 20 de cercetatori in arhive la rusi, unguri, austrieci, bulgari, turci… cu ce s-ar intoarce acestia? Sau, exista o multime de lucrari aparute in ultimii 10-15 ani, de masterat sau doctorat, cercetari pe bune nu plagiate si care nu sunt luate in seama in alcatuirea manualelor scolare… Ne trebuie la aprecierea mea, 3-5 ani de zile ca sa studiem ce au vecinii despre noi, ce avem real noi despre noi si sa alcatuim cate un manual corect si util pentru fiecare clasa. Sa ai si oamenii care sa faca asta… plus ca dupa Revolutie s-au facut mii de descoperiri din care prea putine au fost aduse in atentie… Fara baliverne cu tunelul pana in Egipt, tablite, ziua Sfinxului si cum dacii i-au civilizat pe romani…

Ca sa revin, actiunea de la Campina a inceput pe la 18:05, avandu-i in plan pe Madalin Focsa si pe d-l Codrut Constantinescu:

Pregatire…

Start… Madalin Focsa

In spate, pe un monitor se derulau planurile.

D-l Codrut Constantinescu avand in fata volumul 3 din „Marea Carte a Ploiestilor”

Prezentand si Anuarul Societatii de Stiinte Istorice, filiala Campina.

Pe la 18:50 s-a cam incheiat prezentarea…

O captura din planul realizat la 1775, scos din arhive de un tanar cercetator basarabean Anatolii Ciobanu prieten cu Madalin Focsa.

Cu aceasta ocazie m-am intalnit cu prieteni ca d-l George Grigorescu sau d-l Costin Micu dar si cu un domn… pe care-l stiam de mic. Am aflat ca este profesor in Campina. Il stiam pentru ca… unele chestii chiar le retin 🙂 Ieri am fost intrebat ce bicicleta am si nici pana azi nu stiu exact :)) Am cazut insa de acord cu persoana care m-a chestionat ca este marca aceea de care spunea 🙂 Ei bine, pe acest domn il stiam de cand eram in ciclul gimnazial, unde statea, nu stiam ca e profesor sau unde lucreaza. La final am facut cunostinta… dansul era familiarizat cu varianta Posada prahoveana, care are spun eu, cea mai logica argumentatie, cazand de acord ca orice ipoteza cat de solida ar parea, se sprijina pe dovezi materiale. Pana nu gasim obiecte din acea lupta ramane ipoteza. Si totusi, poate nu este nevoie de un arsenal de sabii si scuturi.

Bine, la prezentarea unui plan din 1830 m-am trezit intreband daca apare cumva si pozitia vamii dar… nu a fost sa fie. Nu apare! 🙂 Ramane enigma aceasta: unde a fost vama la Campina?! Ce s-a descoperit la Campina acum niste ani, acele beciuri, nu are treaba cu vama dar pana va fi gasita locatia, aceea e „vama” 🙂 La noi inca bantuie mentalitati comuniste si medievale cu ce punem in loc. Nu putem lua decizii pentru ca „oare ce punem in loc?” Pai, eu zic ca nu trebuie pus nimic in loc daca acel lucru e gresit, e rau. Nu ai cum sa tii ceva gresit pe post de adevar. Mai bine nimic decat un impostorat 🙂

Sport la Busteni: Dani H. Alexandru, Cupa Caraimanul la Schi Alpinism…

La Busteni, asa cum multa lume stie, calitatea a ajuns si in domeniul sportiv. Cand spun calitate ma refer la localnicii care se implica, fac ceva pentru comunitate, dau un sens tinerei generatii, sunt niste exemple.

In ceea ce priveste sportul, la Busteni, doua chestiuni atrag atentia prin seriozitate si determinare: sectia de schi-alpinism creata de d-l Radu Stanciu, cunoscut sportiv si om de munte si tanarul alergator Dani H. Alexandru, campion national pe echipe si vicecampion national la individual. Posibil sa mai fie si alte sporturi, cu oameni pasionati, dar nu am interactionat 🙂

Deci, Radu Stanciu antreneaza tinerele sperante ale Busteniului iar Dani H. Alexandru in special prin propriile sale puteri, a reusit sa intre intr-o lume selecta, in topul alergatorilor romani si nu numai. Sunt niste exemple frumoase care aduc un plus de valoare comunitatii locale. Mai ales ca fac totul cam aproape singuri. Mai exista totusi si niste sponsori fara de care nu s-ar putea realiza niste actiuni.

Ma gandesc ca ar trebui ca aceste persoane sa reprezinte oficial Busteniul… adica stiu ca ei reprezinta oricum orasul dar mie mi se pare ca aceasta reprezentare ar trebui sa fie oficializata. Sa-i trimita administratia locala la competitii, sa incurajeze activitatile acestea…

Pana una, alta, am observat ca alergatorul din Busteni a fost premiat de catre Consiliul Local al Clujului :)) Nu e rau dar el este din Busteni, sa nu stie Consiliul Local de aici de el? 🙂

Promovarea evenimentului Cupa Caraimanul la Schi Alpinism

Dani este antrenat de un sportiv renumit in domeniu, d-l Radu Milea:

Maine, la Campina: Prezentarea unui document cartografic inedit

8.01.2020. Campina. Centrul National de Informare si Promovare Turistica. Orele 18:00-18:30.

Va fi prezentat un plan al orasului scos din arhivele rusesti. La aceasta descoperire au lucrat cercetatorul Madalin Focsa si un invitat surpriza. Cred ca va fi interesant de auzit si vazut ce se va intampla acolo:

Imagine cu un alt plan al Campinei

Apa din natura nu mai este buna?!

Ca tot vorbim de apa in contextul Bobotezei…

Sa fie vreo 2 ani de cand vad prin diferite localitati, nu doar in Valea Prahovei, cum izvoare si fantane folosite de generatii, capata anumite semnalizari: „apa nu e potabila”, „nu beti apa din fantana”, „A nu se consuma…”

Prin padurile Bucegilor la fel; mai ales la Sinaia: apa de la „Fantana lui Gatej” nu mai este buna, apa de la izvorul vechi de langa gara la fel, nici apa de la fantana de la Izvorul Rece nu mai este potabila. Si la Busteni intr-o parcare am vazut un mesaj de acest gen.

Recent, am coborat prin Secaria. Si acolo am vazut un afis.

A vazut cineva vreun buletin de analize, pe undeva?

Lucrurile nu se opresc aici. Pancartele din Sinaia au fost vopsite in culorile drapelului si nimeni nu mai baga in seama mesajul. Se bea apa in continuare. Nu am auzit ca are cineva vreo problema dupa ce a baut apa de „unde nu era voie”!

Am observat acum o saptamana ca acest „razboi” intre e voie si nu e voie, a facut si o „victima”. Cineva a scos teava de la izvorul de langa gara Sinaia. Incredibil asa ceva… au ajuns unii sa distruga un izvor vechi de vreo 100 de ani.

Poate ca se vrea sa cumparam apa doar din supermarket-uri…

Izvor la 100 m distanta de gara Sinaia

Nu mai are teava.

Cand avea teava.

Pe acel panou scria ca nu e potabila apa…

Un panou asemanator este si la Izvorul Rece:

Poza este din martie 2019. Intre timp si acel panou metalic a fost vopsit in trei culori si oamenii iau apa… cum tot iau de peste 100 de ani.

La Secaria

Mai sunt o sumedenie de fantani cu mesaje pe la Breaza…

Traseu cu bicicleta: Breaza – Adunati – Urseiu – Visinesti – Sultanu – Provita de Sus – Irimesti – Breaza – Comarnic

Pana azi, zilele au fost asa: 01.01. zi libera, 02.01. zi de plimbare pana la Paltinu-Campina, 03.01. zi de lucru, 04.01. zi de biciclit, 05.01. zi de duminica 🙂

Ieri, sambata, 04.01.2020… a fost prima zi din acest an de excursie pe bicicleta. Vremea pe traseu a fost perfecta. Azi in Busteni, ca exemplu, a nins pana la ora 12. Nu cine stie ce dar e patura de zapada. Traseul pe bicicleta s-a desfasurat in zone in care inca e toamna 🙂

Bine, cunosc faptul ca mersul pe jos sau pe bicicleta este sanatos, este recomandat etc. dar nu de aceea plec eu. Mi s-ar parea ciudat de simplu sa invart doua roti doar pentru atat. Nici nu inteleg sa calatoresc dintr-un punct in altul pentru a bifa vreun traseu, pentru palmares. Nu ma intereseaza asa ceva. Nu ma intereseaza nici sa incarc nu stiu pe ce site-uri traseele parcurse, nu ma bag in comunitati de bikeri, fac numai ce cred, cand cred, cum cred. Nici nu ma intereseaza ce fac altii, pe unde se duc. Cand am ales traseul sunt si alte resorturi in spate pe care nu le prezint integral intr-un articol. Faptul ca inveti niste trasee, esti mai antrenat sunt consecinte nu scopuri.

Probabil ar fi mult mai interesante postarile detaliate dar… o dam in autosuficienta, alte intelesuri :))

Urseiu, Sultanu, Irimesti sunt niste denumiri care pentru majoritate spun niste povesti: primul este un sat izolat, al doilea intins pe niste dealuri, urci, cobori, se spune ca e cel mai greu traseu pentru bicicleta din zona dealurilor, Irimesti satul pierdut cu nu stiu cate stane de animale… Ca prezentare turistica, ca provocare, poate fi interesant. Dar mai trebuie adaugate ingrediente, nu doar atat.

Stabilesc traseul si ora de intalnire. Ne vedeam la trenul Regio Calatori de 7:27. Pentru ca este un tren in care stam linistiti, nici nu incurcam alti calatori, nici nu suntem incurcati. Mai este un tren Regio CFR la 7:08 dar nu te simti confortabil. Platesti 15 lei pe bicicleta, controlorii sunt adesea niste personaje cam sictirite, ai si bilet cu loc pentru ca asta este solutia CFR la nr. mare de calatori. In loc sa adauge vagoane suplimentare, a scos-o pe asta cu bilet cu loc. Nu o sa stau acum sa umblu prin tren Regio dupa un loc nenorocit.

La operatorul privat platesti 3 lei pe bicicleta, mai si glumesti cu controlorii, stai unde vrei, trenul are intotdeauna locuri suficiente. Nu stai sa cauti locuri, sa umbli prin tren aiurea. In libertatea mea sunt prea ocupat ca sa ma complic macar cu o virgula. Ma complic doar cand cred eu :)) De aceea, toate traseele ies perfect. Ici-colo sunt aspecte minuscule care pot fi perfectibile.

Coboram in Breaza constatand ca nu e asa frig ca la noi. Ne uitam de un panou cu mersul trenurilor dar nu l-am vazut. Nu era 🙂

Putin dupa ora 8 ajungem si in oras, urcand panta aceea de la gara pe langa biciclete. Undeva pe loc drept ne-am suit pe ele. Traseul avea suficiente urcari, nu avea rost sa incepem cu noaptea in cap. Cumparam ce ne trebuie si o luam pe str. Ocinei spre comuna Adunati.

In Breaza

La iesirea din Breaza spre Adunati

Loc de popas si de gratar

In zare, comuna Adunati

Urcam ceva si ajungem in comuna respectiva:

Biserica

La iesire din localitate, dupa niste curbe, vedem in fata un personaj cu un topor… pe care il tinea la spate. Mergea pe mijlocul drumului impleticit si zbiera 🙂 Doi caini, din aceia care intorc oile alergau speriati de ragetele lui prin tufisurile de pe marginea drumului :)) Cand striga mai tare, cainii fugeau speriati si iar se intorceau in apropiere de drum. O masina l-a ocolit usor, nu l-a claxonat nimeni pentru ca na, poti sa stii 🙂

Nici nu aveam cum sa-l ocolim prea mult ca sa nu creada ca ne este frica de el. Asa ca trec pe langa el, pe langa bicicleta, nefiind vorba de curaj ci de faptul ca era cea mai buna solutie. Daca esti la distanta, poti sa stii finalul :)) Dar nu se intampla nimic si dupa ce-l depasim, il vedem cum intra pe o carare prin niste poieni, cu cainii in spatele lui. Un oarecum regret tot am avut pentru ca pe betivi trebuie sa-i bati pe unde-i prinzi. In marea lor majoritate acestia ajung acasa si bat femeie, copii, animale… deci un rau nu ai cum sa faci.

Urcand, privire in spate

Ne depaseste si o masina a Politiei care dupa vreo 5 minute se intoarce. A fost in patrulare din centrul comunei si pana la limita cu judetul Dambovita.

Noi nu ajungem pana acolo pentru ca de acasa, vizualizasem partea de traseu de aici si pana la Urseiu. Cel mai probabil erau drumuri de pamant pana in sat insa, nu trebuia sa ne lasam in vai, nici in stanga si nici in dreapta ci, trebuia urmata cumpana apelor, linia care desparte bazinele. Google Earth ne aratase ca sunt doua culmi mari pe dreapta iar in mijlocul lor inca o culme. Foarte probabil traseul spre Urseiu a mai fost facut cu bicicleta si exista un track ce poate fi descarcat dar ce farmec mai are excursia? 🙂 Trebuie sa te orientezi tu. Ai gresit, ai compromis traseul 🙂 Mergi pana inveti sa te orientezi.

Imagine spre Gurguiatu si Talea

Pana la limita dintre judete urmam primul drum forestier cu pietris pe el, la stanga. Destul de repede se transforma intr-unul de pamant. In dreapta, se face un drum inchis cu bariera, nu trebuie urmat. Daca esti atent sa tii aproximativ linia de creasta este ok.

Drumul bun

Inselati de drumul care urmareste o curba de nivel si de frumusetea mersului prin frunze, o luam pe aici pentru 300 m. Ne dam seama ca suntem pe cale sa o comitem 🙂 si revenim pe o scurtatura mai sus, in drumul bun.

Alta privire in spate, drumul e clar conturat.

De acolo coborasem. Am lasat bicicleta mai jos si m-am intors putin sa filmez cum au rupt malul de pamant sa faca drum. Si totusi in poza nu se vede cum trebuie, nu a fost o munca prea usoara.

La coborare sunt prins in poza:

Hai si cu peretele acela stancos in spate:

E clar ca nu port casca si alte accesorii pentru ca nu sunt ciclist/biker.  Merg cum ma simt eu bine. Nici ochelari, nici colanti… in colanti nu mai intram prin muzee, case sau biserici :)))

Cum vazusem pe harta, la un moment dat venea o poiana din care drumul tot se ducea pe creasta. Se mai vedea unul mai jos langa un parau… ar fi insemnat o cale mai scurta spre sat si, totodata, parcurgerea unei zone care ma cam interesa. Gasesc destul de repede o cale de legatura, nu prea usoara. Pe vreo suta de metri luam bicicletele pe sus, pentru ca se defrisase un culoar si pe jos erau sute de crengi de catina taiate. Daca treci cu bicicleta printre ele, ai facut pana sigur. Arbustul de catina are niste tepi…

In linistea aceea din poieni aud un latrat de caine. Un caine ciobanesc era clar. Pana sa trecem un parau, apar doua namile de caini latrand. Daca astia pareau ciobanesti de-ai nostri, din stanga apare un caucazian impozant, o corcitura ceva 🙂 Dar imediat ce le zic: „Valea, la oi!” au si plecat. Dupa 5-10 secunde ii vedem mai sus de noi, dupa niste tufisuri. Cand ne uitam mai bine, cel putin 10 caini mari ciobanesti se uitau la noi prin jurul nostru. Na, valea :)) Noi sau ei?!

Era clar ca pe acolo rar trec oamenii deci, cainii de prin astfel de locuri sunt agresivi. Toata chestia este sa nu te simta ca-ti e frica si nu-ti este daca ai solutii. Totusi, in situatia de fata nu prea merge cu nimic. Treaba e sa-i ignori dar sa si fii pregatit. Unul mai indraznet a venit mai aproape dar i-am zis o injuratura si cainele a plecat :)) Deci, un pic de latrat si cam asta a fost. Am trecut printre niste namile de caini cum rar am vazut. Ne mestecau astia cu biciclete cu tot :)) Ciobanul era undeva departe… pana ar fi venit el.

Ne si ajuta Dumnezeu! Aici e „cheia” 😉 Nu am facut nici macar o pana pe unde am fost, in atatea excursii, totul a iesit bine-bine 🙂 🙂

Totusi, daca ajungi prin poienile acestea cand e mai cald afara, ai incurcat-o. Drumul are 5-6 portiuni de circa 100-300 metri care arata asa:

Am avut noroc ca era inghetat pamantul. Dar sigur pe la orele 13-14 nu mai e deloc inghetat. Chiar si asa, tot am ocolit din cauza denivelarilor.

Am ajuns si in satul Urseiu, in jurul orei 11:

Biserica din Urseiu

Trecem pe langa un car cu boi, case mai vechi, continuam… legatura dintre Urseiu, Visinesti, Dospinesti nu este semnalizata intr-un fel. Satele sunt oricum parti ale aceleiasi comune: Visinesti.

La intersectia cu satul Sultanu sau spre Moreni

O luam la stanga spre Sultanu

Umbla pe net tot felul de povesti cum ca zona este evitata de cei cu bicicletele ca este greu urcusul, ca nu stiu ce. La fel ne-a zis si un localnic la capatul satului, ca vine greul… Cand ii aud pe astia :)) Pentru foarte multi totul e greu, e dificil. Aici eram la 12:10.

Da, urci, cobori e chiar fain sa traversezi satul. Dupa sat vine un urcus solicitant dar nu e cine stie ce. De la panoul care marcheaza intrarea in sat si pana sus unde cobori la Provita de Sus, am facut 45 de minute. Evident ca nu m-am dus pe acolo in necunostinta de cauza, am vazut si o filmare integrala a drumului pe Youtube. Era din 2015. Nu am vazut nimic periculos sau dificil.

Dar, am stabilit asa: de unde incepe urcusul de care se teme „lumea”, nu urcam un metru pe biciclete ci doar pe jos. Sa vedem daca mergi pe jos, in cat timp parcurgi portiunea in cauza…

Monumente de eroi. La primul nu e casca de razboi ci este una folosita de pompieri prin anii ’80.

Scoala din Sultanu; inchisa evident. Romanii pleaca din tara lor din cauza politicienilor si a marii majoritati a patronilor care au ramas cu atitudini comuniste. Nu sta nimeni sa-ti lucreze ore suplimentare in prostie, sa faca de toate… Daca romanii au plecat, e din vina acestor banditi. Cu cat au posibilitatea sa voteze mai multi din Diaspora, cu atat mai multe cuie se bat la sicriele comuniste. Oricum, noi vom trai suficient pentru a-i vedea cum se duc acolo unde le este locul si cum tot ce au strans este risipit. Asa a fost mereu cu astfel de oameni care cred ca societatea este doar un fel de jungla unde fiecare il fura pe celalalt. Prostii astia au ajuns milionari in euro numai prin furaciuni… as scrie o carte intreaga despre mentalitatile unor asemenea impostori. A tine banul, a-l circula, a face ceva cu el, necesita scoala predata din generatie in generatie. Tac-tu fura viteii C.A.P.-ului sau G.A.Z.-ului, ce sa te invete altceva? Ce sa faci tu diferit? Furi si tu cat poti statul…

Biserica din Sultanu

Drumul are de toate, aici este iesirea din sat…

De aici incepe urcusul fantastic 🙂 Era 12:39.

Tot urcus

Am ajuns, s-a terminat urcusul pe jos. Ora 12:56. In 15 minute am urcat „spaima dealurilor” sau cum i se mai spune…

Cum am stabilit ca la orice excursie facem si un gratar, cum aici era unul… am aprins repede focul…

Intai niste carnaciori

Au venit si 3 localnici pe la 40-50 de ani, plecati de acasa sa bea cate un pahar de vin si de tuica, departe de ochii nevestelor. Ei au zis-o 🙂 Niste oameni cu mult bun simt, care nu doreau sa ne deranjeze in vreun fel si s-au asezat pe langa acea constructie. Ne-au zis ca ei sunt „bastinasi, de aici, din Plaiu”… Pana la urma ne-am asezat toti la povesti…

Ne spuneau „sa nu o luam spre Irimesti ca ne mananca cainii, ca sunt multe stane…” Ce sa le zicem, le-am zis ca nu o luam, ca o luam pe traseul propus de ei. Nu ai cum sa contrazici oameni inimosi de felul acesta. Ei ne indrumau numai pe drumuri cu asfalt, pe drumuri bune…

Coboram repede prin Plaiu, sat ce tine de Provita de Sus:

Fosta gradinita

Da, un scop de excursie…

Pe langa biserica din Provita de Sus. Clar ca urmam traseul stabilit initial dar nu aveam cum sa-i jignesc in vreun fel pe oamenii aceia faini. Era bine cum spuneau ei dar si mai bine cum faceam eu 🙂 Apoi, cand noi ne-am nascut si am copilarit, Poiana Tapului inca era un fel de sat de munte inglobat Busteniului… nu e asa cum pare :)) Si noi am sapat gradina, am carat lemne din padure, am cules mere din pomi, am dat mancare la animale, am facut fanul an de an…

In Provita conformatia terenului, daca te uiti peste case, iti arata pe unde sa o iei spre Irimesti. Daca nu, Google Maps iti arata strada repede. Nici nu am lasat bine in spate casele ca, pe dreapta se vedea un fel de saivan, animalele nu erau pe acasa, iar un caine negru lenevea langa drum. Abia daca ne-a bagat in seama.

Continuam pe drumul cu pietris. Numai ca acesta parea ca urca la o stana… chiar asa si era. Il abandonam pentru cel de pamant care mergea pe langa apa:

Alta privire in spate. Saivanul acela in fata si in stanga un colt din stana la care era sa urcam. De ce ma uit in spate? :)) Preventiv, ca sa nu ma uit prea mult in fata :)) ..si pentru ca peisajul e diferit de cel pe urcare. Iar daca ar fi sa cobori pe aici, trebuie sa ai niste repere.

Urcand spre Irimesti

Mai trecem pe langa o stana. A treia. Mai este una putin mai sus, tot pe langa apa. Au latrat niste caini de prin curte dar atat. La ultima stana erau si trei persoane care trebaluiau pe acolo…

Drumul te duce el, spre un sat parasit. In spate raman masive clai de fan:

Nu coboara oile, aici raman forever…

Dezastru, o ruina

Ridicata in 1914

Incerc sa aflu o justificare…

Ok, satul e cam izolat dar nu mai izolat ca altele.

Totul mi se pare destul de clar:

Satul avea vreo 20-30 gospodarii, au ramas cei batrani, cresterea animalelor ramanand ca ocupatie… Numai ca, s-au produs alunecari de pamant si casele au ajuns contorsionate astfel. In timp, cei cu casele afectate au plecat, apoi au plecat toti…

Undeva sus, spre culme mai sunt niste case locuite de cei care cresc animale. In rest, cate un proprietar de teren mai trece pe acolo sau isi ridica o casuta mica:

Drumul principal mai are el bifurcatii dar iti dai seama cum sta treaba. La un moment dat cum urci, ajungi la o intersectie. Inainte e calea cea mai scurta dar drumul are gard de plasa in stanga si in dreapta. Gardul e cam nou asa ca foarte probabil treci pe langa acele case locuite, probabil stane dupa nr. de animale vazute mai tarziu. Facem stanga ca e mai sanatos, convinsi ca e drumul cel bun. Pe drumul ales se vedeau si urme recente de biciclete adica din aceeasi zi.

Pe acolo am venit.

Dealul acela golas este cunoscut ca Dealul cu trovanti, o atractie din Breaza. Pana sa facem poza aceasta, am trecut pe langa doua grupuri de localnici, copii, femei, barbati, cu doua carute. Acestia taiasera copaci verzi si incarcau trunchiuri in caruta. Cum pe mine nu ma intereseaza cum isi exploateaza localnicii resursele prin unele zone, mi-am vazut de drum. Cred ca nu as suna niciodata ca taie un localnic un copac dintr-o mare de copaci. Cat taie el, nu inseamna nimic.

De asemenea, niciodata nu as suna sa anunt ca din padure iau localnici cetina de brad, indiferent de etnia lor. Trei masini daca pot lua, sa ia. Strica aspectul unui brad; raman zeci de mii. Astia iau sa-si incalzeasca locuintele sau sa-si intretina familiile. Iau din padure cat le trebuie pentru ca de generatii asta fac.

Cu totul altceva este cand ai de-a face cu exploatatori de padure. Astia taie cat pot si iau cat pot pentru ca este o afacere. Cu toate acestea, Jandarmeria din Valea Prahovei a prins pe Valea Azugii masini cu lemne si pentru fiecare masina a dat o amenda de 1000 de lei. Iar cand au prins oameni amarati cu cetina, i-au dat la televizor si le-au dat 2000 de lei amenda. La cateva zile distanta 😉 Mici cu hotii, mari cu amaratii!

Aproape de trovanti

Mai aproape de acest obiectiv.

Evident ca oamenii de la casele din fundal au auzit ca se taie lemne cu drujba si au chemat padurarul. Acesta astepta dupa deal intoarcerea acelora cu carutele. Cum nu era nici de aceasta data treaba noastra, ne-am vazut de drum.

Dam la o parte un fel de poarta pe dreapta si facem niste poze spre Breaza si Cornu.

La obiectivul turistic „Dealul cu trovanti” nu ai ce gasi decat bolovani aproape acoperiti de tufe de catina si foarte multe gunoaie.

Pentru cine nu stie cum sa ajunga in Irimesti din Breaza, e de ajuns sa urmeze marcajele spre Dealul cu trovanti. De aici, cum te uiti spre sud, acela e drumul care coboara in Irimesti si iese in Provita de Sus. E de bicicleta… mi s-a parut greu si de atv.

Nu are cine sa toaleteze vegetatia si sa stranga gunoaiele. O sa fac o adresa la Primarie, „ei vor spune ca vine zapada, la primavara nu vor uita sigur” :)) Si prin mai-iunie e si mai rau 🙂 Totul este sa insisti… cine stie, poate este vreun ONG local care va prelua initiativa…

Ii astepta 🙂

Pe panou nu scrie nimic.

La 15:10 am incheiat practic traseul. La 15:30 eram la parcul din Breaza, in str. Ocinei de unde pornisem la 8:30 spre Adunati.

Am luat-o usor spre o pizzerie din Comarnic… si asta a fost.