Dincolo de Bucuresti spre Calarasi (judetul) se insira pe zeci de kilometri din loc in loc niste colturi de rai rezultate (multe) din niste povesti triste.

Un astfel de colt de rai, un peisaj de poveste, l-am vazut din trenul ce venea de la Constanta. Eu cand vad un peisaj care iti face sa iti bata inima intr-un fel, trebuie sa fiu acolo. Si caut, planific, pentru a fi acolo la  un moment dat. Asa a fost si acum.

Ma uit pe Maps cam pe unde sunt, eram in tren, apoi calculez cum sa vin in legea mea, cu bicicleta adica, fara stres si graba. Sa fac lucrurile neconditionat. Si tot ma uit pe harta si imi dau seama ca acel peisaj vazut de mine poate fi intalnit… pe multi kilometri. Ca, de fapt, sunt lacuri, balti… o succesiune.

Cand mai vad ca destul de aproape de gara Sarulesti apar si niste obiective provocatoare, gen: „Biserica parasita de la Magureni” sau „Schitul Codreni scufundat” atat a fost. Intrebarea era… cand plec :)

Spre ambele obiective sunt drumuri de  pamant. E un loc in care Waze-ul te cam pacaleste: adica cand esti in comuna Gurbanesti, cea mai apropiata localitate de schitul scufundat, iti da un drum ocolitor de 40 km, iar daca tu o iei pe drumul de pamant, pe care poti conduce cu atentie, ajungi in 10 minute. Traseul dat de Waze, este tot de pamant, la un moment dat, dar mult mai lung.

Am fost la ambele obiective intr-o zi. Mai jos, imagini:

Asa ceva am vazut din tren, aproximativ.

Pe acolo pe langa copacul acela sa montezi un cort si sa stai vreo 2 zile. Prin lacuri sunt si pesti… mai prinzi un „somn” de 3 ore, mai arunci o undita, se prinde ceva pana la urma :)) Ideea ca te odihnesti bine prin astfel de locuri.

In alte locuri, tot ca acesta, erau corturi, masini… toate baltile de genu’ au proprietar si contra unei sume se poate pescui.

E foarte frumos dar calatorului ii sta bine pe drum.

De la Sarulesti direct spre comuna Gurbanesti spre schitul scufundat:

Ceea ce a ramas din biserica fostului schit Codreni si din fostul sat Codreni se vede la luciul apei. Pentru ca pe aici a vrut sa lege Ceausescu Bucurestii de Dunare… 

Prin stuf pana la marginea apei sunt crucile de piatra ale fostului cimitir al satului.

Apoi, mai departe, pe drumuri de pamant spre Magureni… sunt kilometri buni prin campuri:

Asa a ajuns un alt monument istoric. Treptat vom pierde si mai multe si peste vreo suta de ani, cine stie cine va stapani aceste locuri. Toate monumentele istorice, toate crucile de piatra vechi, pana si cioburile de ceramica… toate sunt dovezi ale proprietatii noastre legitime asupra acestor pamanturi, iar pastrarea lor nu este doar o obligatie morala, ci toate trebuie transmise in buna stare generatiilor viitoare… Din pacate, cu toate avantajele tehnologice de azi, nu reusim sa ne infigem, cum se zice, si mai bine picioarele in lutul acesta pe care stam. Nu e nicio forma de nationalism ieftin, pur si simplu nu stim sa pastram ceea ce au castigat milioane si milioane de oameni care au platit cu vietile lor, pentru noi cei de azi. 

Plang ziduri si caramizi si sfinti aproape stersi… 

Intr-un loc era masa de altar prabusita… plin de lastaris peste tot. Atat putem, suntem paralizati de lumea virtuala iar martorii identitatii noastre se prabusesc si dispar in jurul nostru.

Noii locatari… niste albine.

Sfinti din catapeteasma

Lemnaria a fost incendiata la un moment dat.

Prin 2011 daca am inteles bine, pe aici s-au filmat niste scene de film. Probabil ceva de groaza pentru ca de groaza am ajuns in niste domenii esentiale.

Ramane pe mai spre toamna o incercare de campare prin zona lacurilor… dar nu unde sunt cele doua obiective prezentate pentru ca nu am vazut un teren potrivit.